Experți în economia muncii, comportamentului și macroeconomiei sunt favoriți în cursa pentru Premiul Nobel
Experți în domeniile economia muncii, macroeconomie și neuroeconomie sunt favoriți în cursa pentru Premiul Nobel pentru Economie din acest an, câștigătorul urmând a fi anunțat luni, informează EFE.
Americanii David Autor și Lawrence Katz sunt pe primele locuri conform predicțiilor firmei americane Clarivate Analytics, care în fiecare an întocmește o listă de potențiali câștigători, pe baza impactului pe care l-au avut în domeniul lor de studiu, măsurat prin numărul de citări ale lucrărilor lor de către comunitatea științifică. Ambii se remarcă pentru analizele lor asupra structurii salariilor, în timp ce americanca Mariane Bertrand și indianul Sendhil Mullainathan ar putea câștiga Nobelul pentru studiile lor cu privire la discriminarea rasială și guvernanța corporativă.
Americanul Nicholas Bloom completează lista Clarivate pentru analizele sale asupra impactului economic și politic asupra investițiilor, ocupării forței de muncă și creșterii economice.
Specialiști în neuroeconomie, precum austriacul Ernst Fehr, alături de specialiști în economie comportamentală, precum americanul Colin Camerer, sunt menționați în speculațiile presei suedeze, care includ și experți în macroeconomie, precum spaniolul Jordi Gali de la Universitatea Pompeu Fabra.
Printre potențialii câștigători se mai regăsesc americanii David Autor și Lawrence Katz, canadianca Janet Currie (economia muncii), americanul John Taylor (economie monetară), fosta economistă-șefă a Băncii Mondiale, Anne Krueger, expertă în comerț internațional, alături de francezul Thomas Piketty și rusul Victor Cernozhukov.
Comitetul Nobel pentru Economie, la fel ca celelalte instituții responsabile de acordarea acestor premii în diferitele lor categorii, nu confirmă nominalizările decât după 50 de ani.
Anul trecut, premiul a fost acordat lui Daron Acemoglu, Simon Johnson și James Robinson pentru că au demonstrat importanța instituțiilor sociale în prosperitatea unei țări.
Premiul Nobel pentru Economie, al cărui nume real este Premiul pentru Științe Economice în Memoria lui Alfred Nobel, este singurul dintre cele șase premii care nu a fost creat inițial de magnatul suedez, ci a fost înființat în 1968 printr-o donație către Fundația Nobel din cadrul Băncii Naționale a Suediei, cu ocazia celei de-a 300-a aniversări a acesteia.
Trei femei au câștigat acest premiu, singurul Premiu Nobel, alături de cel pentru Fizică, care nu a avut niciodată un laureat latino-american.
Câștigătorii tuturor Premiilor Nobel împart cele 11 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de euro - 1,2 milioane de dolari) care sunt acordate anul acesta. AGERPRES/(AS - redactor: Constantin Balaban, editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ECA estimează că 3,8% din bugetul UE a fost cheltuit necorespunzător în 2025
Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat al erorii în cheltuielile UE rămâne prea ridicat, iar acest lucru este important pentru cetățeni, deoarece controalele deficitare privind utilizarea fondurilor pot submina încrederea în faptul că acestea ajung la proiectele eligibile și produc rezultatele preconizate.
UE: Comisarul pentru agricultură, 'îngrijorat' de viitorul buget pentru PAC
Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, și-a exprimat 'îngrijorarea' miercuri, la Paris, în contextul în care se apropie un Consiliu European crucial pentru buget, în special pentru viitoarea politică agricolă comună (PAC) pentru perioada 2028-2034, relatează AFP. 'Pe 14 și 15 octombrie vom
Statele membre IEA vor accelera scoaterea a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele strategice
Statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și-au exprimat sprijinul pentru eliberarea pe piață a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele de petrol, care au fost promise în martie, urmând să fie prioritizată scoaterea de motorină din rezerve, a anunțat miercuri IEA într-un comunicat, transmite Reuters. Săptăm&a
Italia susține că UE trebuie să țină cont de inflație când evaluează abaterile de la buget
Autoritățile UE ar trebui să țină cont de majorarea inflației când evaluează abaterea guvernamentală de la obiectivele bugetare, a anunțat miercuri ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters. Acesta susține că prețurile mai ridicate pot afecta semnificativ planurile fiscale ale Executivului și a indicat că va aduce în di
Germania: Producția industrială se redresează
Producția industrială a Germaniei a crescut mai mult decât se estima în august, în pofida perturbărilor cauzate de nivelul scăzut al Rinului, pe fondul activității solide din domeniul construcțiilor și al producției de echipamente, a anunțat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis), transmit DPA și Reuters. Sectorul industrial german
BTA: Peste șapte milioane de turiști au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie
Peste șapte milioane de turiști au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie, a anunțat adjunctul ministrului Turismului, Mariela Modeva, la deschiderea celei de-a 21-a ediții a Târgului Internațional de Turism Cultural de la Veliko Tarnovo. Din mai până în septembrie, 5,7 milioane de turiști au vizitat țara, inclusiv peste 3,5 m
Vânzările trimestriale ale Mercedes au scăzut dar cele de vehicule electrice au înregistrat o creștere record
Producătorul auto Mercedes-Benz AG a anunțat miercuri că a vândut pe plan global 407.200 de automobile în trimestrul trei din 2026, un declin de 8% comparativ cu perioada similară din 2025, transmite DPA. În afara Chinei, vânzările au crescut cu 1% față de trimestrul trei din 2025. China, cea mai mare piață auto din lume,
Guvernatorul Băncii Franței: Nu este necesar ajutorul BCE, în pofida majorării costurilor de împrumut
Situația economiei franceze este gravă, ținând cont de recenta majorare a costurilor de împrumut, dar țara nu are nevoie de asistență de la BCE, a dat asigurări guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, transmite Reuters. Există temeri pe piețe că majorarea costurilor de împrumut, pe fondul situației fragile a finanțelor public
Franța se așteaptă la cea mai scăzută producție de vin din acest secol
Producția de vin a Franței din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, chiar dacă Ministerul Agriculturii a îmbunătățit ușor previziunile, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ













