'Aici București, Radio România. Dragi ascultători vă vom ține și azi la curent cu noutăți de pe stadioanele patriei. Iar primul care intră în direct la ediția de azi a emisiunii Fotbal minut cu minut este nimeni altul decât...' Vocea lui Gogoașă, nebunul satului, răsuna în tot autobuzul de puteai să juri că a urcat Nicolae Soare la Autogara Rahova în IRTA care ducea navetiștii pe jumătate adormiți către locul de baștină.

Parcă nimeni nu mai simțea gazul greu de eșapament care se amesteca în cel mai nefericit mod cu praful ridicat de pe podeaua bătrânului autobuz cu inscripția DAC în bot și îți producea o amețeală groaznică. Pentru că Gogoașă, un excelent imitator și comediant deopotrivă, îi trezea pe toți, chiar și pe cei care munciseră în schimbul 3, de noapte, și așteptau înfrigurați și cu ochii cârpiți să ajungă acasă, în satul lor.

'...Sebastian Domozină. Așadar, Sebastian Domozină, minutul și scorul în Bănie, te rog...' continua Gogoașă, cu vocea domoală a lui Nicolae Soare. Apoi intra Domozină: 'Bună ziua, dragi iubitori ai fotbalului, de aici din Cetatea Banilor, unde Universitatea Craiova conduce pe Oțelul Galați din minutul 3 al întâlnirii...'

'Goooooooool!!!' Gogoașă parcă o lua razna, intra cu vocea lui Ilie Dobre peste comentariul lui Domozină, care rămânea blocat în Bănie, în timp ce moderatorul Nicolae Soare încerca să înțeleagă ce se întâmplă: 'Ilie Dobre, Ilie Dobre intervine în stilul caracteristic, dragi ascultători, de pe Giulești. Ilie Dobre ai legătura'. Și de aici începea vuietul, vacarmul, nebunia frumoasă care dădea gust celei mai ascultate emisiuni de radio - ''Fotbal minut cu minut''.

Mai rău era când Gogoașă începea să-l imite de Nicolae Ceaușescu. Oamenii tăceau și deveneau absenți, ar fi putut jura că nu au auzit vreodată nebunul satului imitându-l pe președinte.

'Pasiunea pentru a comenta o am de prin clasele primare, când am auzit la radio un meci la mine în sat, că eu sunt născut undeva lângă Drăgășani, între dealurile Oltului. Cred că era în '64. Atunci nu se transmitea ca acum, erau doi comentatori, unul o repriză și celălalt a doua repriză. Și l-am auzit pe Ion Ghițulescu la un aparat, la un vecin, pentru că eu nu aveam. Noi eram cinci copii, erau alte posibilități. Și am rămas impresionat. Și am spus 'domne, eu crainic sportiv mă fac. Nu știam că mai ușor deveneam ministru decât să intru în Radiodifuziune, dar mi-a intrat în sânge'.

Ilie Dobre, pensionat de la radio din 2018, e același. Același apetit pentru povestit, același debit verbal de nestăvilit. Cuvintele curg firesc ca stropii de apă într-o cascadă, dar firul se păstrează, ideea rămâne în aceeași albie. Iar stilul fascinează în continuare.

Foto: (c) Adrian Țone/AGERPRES

Drumul către microfonul radioului național nu a fost ușor, a trebuit să ocolească prin presa scrisă, să-și dovedească atracția pentru sport, în paralel cu a doua sa iubire, istoria.

'Mie mi-a plăcut istoria încă din copilărie, și am dat la facultate la istorie, unde erau 37 pe loc și am intrat al treilea. Am iubit întotdeauna istoria, am avut-o în sânge. În anul întâi de facultate m-am dus la radio, pentru că eu tot timpul ascultam 'Fotbal minut cu minut', de ani de zile eram pasionat și auzisem că era acolo Gheorghe Minoiu, șeful secției sport. Pentru că nu era Nicolae Soare șeful secției sport. El era doar coordonatorul. M-am dus la Gheorghe Minoiu și i-am spus 'dom'le, eu sunt Ilie Dobre, sunt student la istorie și și vreau să devin crainic sportiv'. 'Păi, stai tăticu', nu e așa, mie trebuie să-mi vii cu articole publicate în presa centrală'. Zic, 'cine îmi dă mie legitimație, cum să public eu acolo când nu am scris un rând în viața mea?'. 'Te privește, când le ai vii la mine', își povestește celebrul comentatorul începuturile în ale gazetăriei sportive.

Și a publicat la Viața Studențească, a lui Ion Cristoiu și Nicolae Dan Fruntelată, apoi la Flacăra lui Adrian Păunescu, la Scânteia Tineretului, dar gândul i-a rămas întotdeauna la radioul care îl vrăjise în copilărie.

'Și fiind student, aveam Viața Studențească, mi s-a părut că pătrund mai ușor acolo. Și acolo l-am întâlnit pe Ion Cristoiu, care era redactor șef adjunct, redactor șef era Nicolae Dan Fruntelată. I-am spus că vreau să public la sport. Și mi-a dat să scriu șeful de la sport ceva pentru a doua zi. Domnule, cred că m-a ținut patru luni, orice scriam arunca la coș, toate articolele despre orice altceva în afară de fotbal. Până într-o zi când i-am zis 'domnule Novac, dați-mi și ceva de fotbal că sa vedeți că știu'. Cum i-am dat ceea ce am scris despre fotbal odată s-a schimbat la față și nu-i venea să creadă. Mi-a zis că îl publică imediat săptămâna viitoare. Și de atunci am intrat corespondent la Viața Studențească. Apoi m-am dus la Flacăra lui Adrian Păunescu, apoi la Scânteia Tineretului, unde era Vasile Căbulea, șeful secției. Și mă duceam cu vraful de ziare la Gheorghe Minoiu. Și apoi m-a luat, eram prin anul trei de facultate, debutasem și la o emisiune studențească și am avut o transmisiune la Campionatul Mondial Universitar, în 1977. Aia a fost prima mea transmisiune, dar a fost pe canalul Radio România Tineret, pe ultrascurte. Am transmis tot așa cu patos, chiar dacă nu mult, vreo 20 de minute. Minoiu mi-a spus că e foarte bine, că am scris, mi-a făcut cunoștință și cu Dan Voicilă, care a început să mă simpatizeze. Lor le plăcea insistența mea și faptul că progresam. Și mi-a spus că trebuie să dau probe. Și am dat probe opt ani. Până a fost totul perfect', deapănă gazetarul.

Foto: (c) RAZVAN CHIRIŢĂ/AGERPRES

Pentru un post de titular la Radio România trebuiau însă să mai treacă ani și comisii, plus lupta cu tracul, acea stare de nervozitate pe care o trăiești odată cu conștientizarea numărului uriaș de ascultători.

'Atunci era foarte dificil în primul rând, pentru că erau toate locurile ocupate erau 12 comentatori și opt sau nouă meciuri mai târziu. Ca să pătrunzi într-o asemenea elită era nenorocire. Am fost pus în fața unei comisii și au venit monștrii sacri ai presei, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu, Ion Ghițulescu, Cristian Țopescu... Și trebuia să fiu atent la cel mai mic detaliu, dacă aveai un 'î' în plus, te sancționa. Terminasem facultatea între timp, eram profesor la un liceu, unde am stat patru ani. După ce am intrat la radio, am trecut de comisie m-am dus cu Nicolae Soare la un meci în 1984, pe 25 noiembrie 1984 am debutat. Era un meci la Buzău, între Gloria Buzău și Jiul Petroșani. Culmea e că nu mi-a spus că mă lasă singur, am crezut că vom transmite împreună, când el, când eu, pentru că așa trebuia să fie pentru început. Și el a transmis până în minutul 7, după care a spus 'dragi iubitori ai fotbalului, veți rămâne în compania tânărului nostru coleg Ilie Dobre, căruia îi urez mult succes'. Și m-a lăsat singur cu tot meciul. Doamne, când am auzit, simțeam că se învârtește stadionul cu mine, un trac de nu mai puteam să vorbesc. Prima mea transmisiune a fost complet ratată. Chiar dacă nu am avut greșeli de exprimare, am spus ce era pe teren, dar am avut trac', spune comentatorul.

Visul și l-a împlinit abia după Revoluție, după ce în prealabil obținuse și ultima semnătură pe dosarul său de angajare, cea a Elenei Ceaușescu: 'Eu m-am angajat în radio chiar în 1990, după Revoluție. Până atunci, aveam un statut special, și eu și Dumitru Pelican. Eu, după ce am debutat, am dat concurs și l-am luat, și am stat trei ani până să îmi vină ultima semnătură, care era a Elenei Ceaușescu. Și Elena Ceaușescu a dat ultima semnătură exact după Congresul al XIV-lea, în noiembrie 1989. Mie mi-a apărut aprobare la 1 decembrie, dar eu nu am știut. Eu eram angajat jumătate de normă la Viața Cooperației și jumătate la radio. Și luam bani și de acolo și de acolo. În 1990, am renunțat definitiv la ziar și am rămas la radio'.

Îl întreb care au fost principiile după care s-a ghidat în comentariul său, pentru că mulți l-ar cataloga drept un revoluționar, un răzvrătit al sistemului, dar Ilie Dobre consideră că totul a ținut de firea lui, că nu e nimic extraordinar.

'Am fost expansiv, așa cum mă știe lumea de la primele transmisiuni, numai că la gol nu puteam să țip înainte de Revoluție. Pentru că nu ni se dădea voie. Transmisiunile acelea erau ascultate la cel mai înalt nivel și de acolo se dicta tot, de la CC al PCR. Și mi s-a spus clar 'las-o mai ușor cu entuziasmul'. Și așa a fost până în 1990 la Revoluție. Aveam un ritm alert, mă țineam de fază, dar... Eu am niște principii. În primul rând, un comentator sportiv trebuie să fie mai bun decât meciul pe care îl comentează. De ce? În primul rând trebuie să fii obiectiv, eu am avut patimă pentru comentarii, pentru ascultătorul nu vede meciul și trebuie să trăiască meciul ca și cum l-ar vedea la televizor sau live. Și aici vă pot da un exemplu, pentru că eu nu am invidii, Cristian Țopescu era unul dintre cei mai buni din lume, nu doar din România. Am ascultat comentarii din întreaga lume, am fost în 111 țări ale lumii de pe toate continentele. Un al doilea principiu este că atunci când transmiți un meci, ascultătorul trebuie să sară de pe scaun. Asta e clar. Dar în cazul ambelor principii, trebuie să fii obiectiv', se destăinuie Ilie Dobre.

S-a format într-o perioadă a marilor comentatori radio și rămâne un nostalgic al vremurilor în care limba română era respectată: 'Când m-am format, am fost foarte atent la felul în care se comentează, m-a fascinat Cristian Țopescu, iar la radio m-au fascinat cam toți, pentru că erau comentatori de valoare. Ion Ghițulescu avea un timbru de îl ascultai cu orele, putea să spună bazaconiile de pe lume. Nu cred că a fost comentator în lume cu vocea lui Ghițulescu. Fiecare avea farmecul lui, cum era Sebastian Domozină, la Nicolae Secoșan puteai să vezi meciul cu ochii închiși, sau Dan Ștefănescu, Nicolae Soare... Fiecare avea stilul lui și toți aveau valoare. Eu am avut norocul că am debutat și m-am impus într-o asemenea echipă de comentatori de excepție. Până în 1990, un ziarist care se respecta și îl respecta pe cititor, nu putea să se exprime așa cum ar fi vrut, era imposibil. Nu puteai critica problemele de fond, ci doar pe cele mărunte. În schimb era presă autentică, ziariștii aveau o valoare autentică. Pentru că nu intrai, puteai să ai pilele de pe lume. În schimb, acum se pătrunde foarte ușor. Acum mărturisesc că mă crucesc când văd câte greșeli apar în limba română. Este incalificabil. Și dau ca exemplu 'minge lungă'. Nu există, domnule, mingea e rotundă întotdeauna. Nu ai cum să spui minge lungă dacă ea este rotundă. Sau 'pasă pe poziție viitoare', păi ce înseamnă poziție? Un punct care se află pe teren undeva. E o aberație. Limba română este una singură și trebuie să o respecți, mai ales în presă'.

Stilul. Când te gândești la Ilie Dobre, te gândești la comentariu sportiv de tip avalanșă. Mii de cuvinte, descrieri de faze, ritm alert, unii ar spune 'prea în goana calului', sau 'mai repede decât se juca'. Iar celebrul său 'Gooooooooooool', cu urcat și coborât l-a făcut cunoscut în întreaga lume. Acum are 10 recorduri mondiale și sigla World Record Academy la reverul sacoului.

'Să-mi fie scuzată lipsa de modestie, dar performanțele mele sunt cele mai mari din lume. Am 10 recorduri mondiale profesioniste. Din 2011, când am avut primul record mondial și până când m-am pensionat în 2018, am avut 10 recorduri mondiale. Deci au fost unu sau două recorduri pe an. Nu a fost o competiție cu mine însă eu am avut în sânge asta. În America latină dădeau la radio golul meu și nu le venea să creadă. Recordul mondial care exista în 2011, eu l-am bătut după 7 decenii. Era un argentinian, care avea 19 secunde fără respirație. Eu l-am făcut la 27 de secunde, după care l-am urcat tot timpul, la 31 de secunde, la 33, 35 de secunde și 6 zecimi, aproape 36 de secunde fără respirație. Și mai am unul de un minut și opt secunde cu respirație. Eu mi-am depășit recordul neoficial, aproape 39 de secunde și vreau să ating și borna la 40. Am 10 recorduri mondiale, m-au pus în Hall of Fame, cu două mari premii'. Este rezultatul pasiunii și al muncii sale.

'Eu mă bucur pentru performanțe, nu pentru egoul meu, ci pentru faptul că reprezint România, presa din România și Radio România. Dom'le, astea rămân. Ilie Dobre va fi, nu va mai fi, dar performanțele rămân. Și rămân neatinse, sunt intangibile. De asta spuneam, au avut ecou în toată lumea, inclusiv în Franța, numai în România nu se dau. În toată lumea, golurile mele sunt date', spune comentatorul.

Stilul e propriu și chiar dacă din punctul de vedere al pasiunii puse în comentarii aduce cu sud-americanii, nu îi place când i se spune că s-a inspirat de la ei. Și are și argumente: 'Sigur că există o discrepanță între maniera mea de a comenta și restul comentatorilor și lumea zice că exagerez, dar eu nu exagerez deloc. Sigur că am avut și unele obstacole, să le zic așa, mi s-a spus că exagerez, dar eu mi-am spus punctul de vedere. Mi s-a spus că aș fi imitat comentatorii sud-americani. Eroare. Ei comentează altfel, sunt câte doi, unul trage în piept când e gol și spune 'Golazo' timp de 6-7 secunde. Celălalt trage și el aer în piept după ce termină primul, și zice și el, dar nu urcă, nu coboară. La mine, în schimb, eu urc, cobor, deci nu am imitat nici un comentator sud-american. Că ei transmit cu pasiune, asta este altceva. Am auzit, de exemplu, un comentator din Peru, care e cel mai bun al lor. A zis 7 secunde și presa l-a numit Ilie Dobre. Dacă l-au anumit așa, foarte bine, dar eu nu am imitat pe nimeni. Eu sunt eu și este stilul meu'.

Dintre toate criticile care i s-au adus de-a lungul timpului, cel mai afectat a fost de o 'nedreptate', scriindu-se că nu ținut corect scorul meciului Celta Vigo - FC Argeș, spunând că a fost 4-1 la pauză, când de fapt golul marcat de Adrian Mutu fusese anulat de arbitru. Dar Ilie Dobre, cu vederea obstrucționată de suporterii gazdelor, nu a putut vedea terenul și tabela de marcaj. Celta a câștigat atunci cu 7-0.

'Poți fi și înger, că unanimitate nu vei avea. M-au supărat într-un fel, m-au afectat criticile pe nedrept. De exemplu, am comentat FC Argeș în Spania, la Vigo. Și au venit cu invenții, că aș fi zis eu că stadionul din Vigo este undeva prin Suedia. Există transmisiunea, proba în radio, nu există așa ceva. Dar în fine. Nici nu contează. Nu știu dacă am un debit verbal mai mare decât alții, poate că fiecare este așa cum se naște. Am avut discuții și cu actori mari care mi-au spus, 'domnule transmiți atât de repede, dar este foarte clar'. Niciunul nu a putut să vină cu un argument clar că nu înțelege ceva din transmisiunea mea. Dar așa este lumea. Chiar și atunci când m-au făcut praf cu transmisiunea din Spania, era o chestiune obiectivă. Era ultimul minut, a dat Mutu gol și arbitrul a dat altceva, dar eu nu aveam cum să văd. Pentru că eu când am zis gol au sărit spaniolii în fața mea, erau mirați, nu le venea să creadă că eu pot să strig așa. Și nu am mai putut să văd de unde se reia mingea. Erau două tabele de marcaj, dar nu se vedea niciuna din cabina de transmisie. Când am ieșit și am văzut că pe tabelă e tot 4-0, am sunat la radio să spun că nu s-a acordat golul, dar nu am putut să intervin decât după 17 minute. A fost nedrept', povestește acesta.

Foto: (c) RAZVAN CHIRIŢĂ/AGERPRES

A contribuit emisiunea ''Fotbal minut cu minut'' la dezvoltarea acestui sport în România? Ilie Dobre e sigur de asta și aduce ca argumente cifre legate de popularitatea emisiunii: 'Da, pentru că 6-7 milioane de oameni ascultau 'Fotbal minut cu minut'. Cei de la BBC și-au făcut semnul crucii când au văzut. Dacă îi excludem pe bunici, pe copii, aproape toată populația asculta 'Fotbal minut cu minut'. Dar era timpul radioului, acum e timpul televiziunilor. Din păcate, și televiziunea în ziua de astăzi, cu excepția unor cazuri foarte rare, sunt la 60-70.000. Pe când eu la un gol de liga secundă am avut 1.400.000 de vizualizări. Mi se pare record față de ceea ce e la radio'.

Azi, Ilie Dobre continuă să comenteze, dar s-a reprofilat, s-a adaptat, a făcut pasul către internet, unde face în continuare valuri. Golurile lui sunt urmărite, distribuite de milioane de suporteri, chiar dacă vorbim despre liga a doua din România: 'Eu în ziua de azi comentez pe internet. Eu n-am vrut să aud de rețele sociale, dar acum comentez la ProSport, gratuit. Dar comentez fiindcă aici este audiența maximă. Am de cel puțin 15-20 de ori mai mare audiența decât dacă aș transmite la radio. La radio, meciuri care sunt foarte importante, dacă sunt urmărite de 50 de mii, dacă... Pe vremuri erau la 1 milion, când m-am pensionat. Acum la puterea este internetul, că ne place sau nu ne place. Eu nu credeam vreodată că o transmisie radio poate fi umbrită de ceva, dar acum la putere este internetul. Asta este realitatea'.

Și tot la record a ajuns și la capitolul scris, pentru că Ilie Dobre deține recordul pentru cele mai multe cărți publicate de un comentator radio.

'Eu nu știam că o să ajung să scriu cărți. Am scris o pe prima cu Dobrin în 1992 și nu m-am mai oprit, am ajuns la 48. Dacă le pun una peste alta, au peste 1 metru. Scriam peste 1.000 de pagini pe an. Plus că eram mereu pe trenuri, la radio, pe avioane, am 111 țări văzute din 193 oficiale. Dar eu consider valabile doar recordurile profesionale și astea au fost legate de maniera mea de a comenta golurile. Dar am avut în sânge și pasiunea asta de a scrie', se destăinuie comentatorul.

Dintre cei care i-au influențat cel mai mult cariera, pe primul loc situează la mare distanță, publicul, de a cărui părere spune că a ținut cont întotdeauna. Chiar dacă unii îl apostrofau sau 'aruncau cu pietre', acuzându-l de 'rapidism'.

Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATA/AGERPRES

'Eu am avut un singur judecător, Măria sa publicul. Dacă publicul asta a vrut, eu am făcut exact ce spune Măria sa publicul. Eu m-am impus prin felul meu de a fi, dar dacă lumea cerea altceva, nu eram nebun să continui, îmi schimbam stilul. Eu am ținut cu Gicu Dobrin, pe care îl consider unul dintre cei mai talentați fotbaliști din lume și cel mai mare din România, fără discuție. I-am văzut jucând pe toți și consider că sunt inutile discuțiile și comparațiile între Hagi, Dobrin sau Balaci, pentru că au fost perioade distincte. Deci țin cu FC Argeș datorită lui Dobrin, dar nu se pune problema să nu fi fost obiectiv, și cu Rapid, datorită galeriei Rapidului, care m-a fascinat tot timpul. Am comentat meciurile Rapidului și când mă duceam în altă parte lumea mă fluiera sau dădea cu pietre pentru că mă eticheta ca fiind rapidist. Și a trebuit să renunț la ideea de a comenta doar din Potcoava Giuleștiului. Dar atmosfera din Giulești este uluitoare', a mai spus celebrul crainic.

Ilie Dobre a fost, este și va fi printre puținii vulcani activi ai României. El era comentatorul care te scotea din orice stare ai fi avut și te ducea exact în tribuna stadionului în care el se afla, că era pe Giulești, în Trivale sau pe San Siro. Simțeai emoția, vibrația peluzei, simțeai cu ochii minții farmecul jocului pe care nu puteai să-l vezi. Și mai mult decât atât, Ilie Dobre a devenit comentatorul care a primit grație pasiunii sale dreptul de a purta cu nonșalanță recordul la reverul sacoului.
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)