Nicușor Dan crede că România are avantajul geografic în perspectiva reconstrucției Ucrainei
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, marți, la Timișoara, că țara noastră are avantajul geografic în perspectiva participării la reconstrucția Ucrainei, dar că 'mai sunt multe de făcut' și este necesară 'o radiografie a companiilor' care pot fi incluse.
Prezent în Conferința 'Europa la răscruce - Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun' de la Timișoara, care a inclus o sesiune de întrebări pentru Nicușor Dan, președintele a fost întrebat cât de pregătită este România să devină un actor important în reconstrucția Ucrainei.
'Suntem foarte pregătiți din perspectivă geografică', a răspuns imediat președintele, în timp ce din sală s-au auzit râsete.
El a adăugat că țara noastră are niște atuuri, precum Portul Constanța, Dunărea și acela că 'în toată perioada de război s-au creat niște căi logistice între România și Ucraina', atât pe domeniul umanitar cât și militar.
'Dincolo de asta, cred că mai avem de lucru aici, intern, să avem o radiografie a companiilor care cu adevărat pot să participe (la reconstrucție - n.r.). Bineînțeles, există o miză administrativă, există o miză socială, o miză de securitate post-conflict, dar miza cea mai importantă este cea economică și aici mai avem de lucru', a spus Nicușor Dan. AGERPRES/(A - redactor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Nicușor Dan: Aș paria că Republica Moldova va fi membră UE în trei ani
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Întâlnire Nicușor Dan - Principele Albert al II-lea de Monaco: Dorim să consolidăm parteneriatul dintre cele două state
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit luni cu Principele Albert al II-lea de Monaco, în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE) de la Erevan. Cu această ocazie, șeful statului a subliniat relațiile foarte bune dintre România și Monaco. 'Am avut plăcerea de a mă întâlni cu Principele Albert
Peiu (AUR): Exclus ca vreunul dintre parlamentarii AUR să nu voteze moțiunea de cenzură
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat că toți cei 90 de parlamentari ai AUR vor fi prezenți, marți, la dezbaterea moțiunii de cenzură și vor vota în favoarea acesteia. 'Este exclus ca vreunul dintre parlamentarii AUR să nu voteze moțiunea de cenzură. Până la urmă, atunci când ne înscriem într-un p
Pauliuc: Maturitatea unei democrații se vede atunci când știm să protejăm ceea ce este esențial pentru țară
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, a declarat că maturitatea unei democrații se vede în momentele tensionate, atunci când, în ciuda diferențelor politice, este protejat ceea ce este esențial pentru țară. Ea a participat luni la deschiderea ofic
Parlamentarii PSD se reunesc în ultima ședință înainte de moțiune; participă și Sorin Grindeanu (surse)
Senatorii și deputații PSD se vor reuni luni, de la ora 15:00, într-o ultimă ședință înaintea votului asupra moțiunii de cenzură îndreptate împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Conform unor surse social-democrate, la întâlnirea grupurilor parlamentare reunite vor participa președintele PSD, Sorin Gri
Nicușor Dan: Creșterea rezilienței energetice este o prioritate de maximă importanță
Creșterea rezilienței energetice este o prioritate de maximă importanță, iar România aduce o contribuție substanțială acestui demers prin poziția geografică, infrastructura dezvoltată și un angajament ferm față de parteneriatul transatlantic, a subliniat, luni, președintele Nicușor Dan. Șeful statului participă, luni, la Erevan, la cea d
Fritz: Indiferent ce se întâmplă mâine la moțiune, miniștrii USR își vor face datoria
Miniștrii USR vor continua să își facă datoria și să scoată la suprafață problemele care au afectat România în ultimii 36 de ani, indiferent de rezultatul votului la moțiunea de cenzură, transmite președintele USR, Dominic Fritz. Marți, când moțiunea va fi supusă votului, parlamentarii pot alege între 'ordinul
Conducerile consulatelor de la Bonn și Hamburg - rechemate; Țoiu: Nu este acceptabil ca birocrația să stea în calea drepturilor românilor
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat luni că a rechemat conducerile consulatelor de la Bonn și Hamburg și a subliniat că 'nu este acceptabil ca birocrația sau delăsarea să stea în calea drepturilor cetățenilor noștri din străinătate'. Ea spune că a aplicat 'măsuri ferme acolo unde soluțiile au întârz
Premierul Bolojan transmite felicitări elevilor câștigători la campionatul mondial de robotică și antrenorului Cristian Chivu
Premierul Ilie Bolojan a transmis felicitări tinerilor români care s-au numărat printre câștigătorii campionatului mondial de robotică 'FIRST Tech Challenge', precum și antrenorului de fotbal Cristian Chivu pentru câștigarea Campionatului Italiei cu Inter Milano, subliniind că românii pot performa la cel mai înalt nivel prin seri
Nicușor Dan - mesaj pentru elevii participanți la campionatul de robotică din SUA: România e mândră de voi
Președintele Nicușor Dan a felicitat duminică elevii români din lotul de robotică care au participat la Campionatul Mondial 'FIRST Tech Challenge' din Houston, SUA, și au câștigat primele patru locuri ale competiției. ''Felicitări elevilor români din lotul național de robotică care au participat la Campionatul
VIDEO Bihor: În jur de patru mii de bihoreni la mitingul de susținere pentru premierul Ilie Bolojan (GALERIE FOTO)
În jur de patru mii de bihoreni, potrivit organizatorilor, s-au adunat duminică seara în Piața Unirii din Oradea, la un miting de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, eveniment organizat prin intermediul unei pagini de Facebook. Participanții au venit cu pancarde și au scandat în repetate rânduri mesaje de susținere
Oana Țoiu: O democrație are nevoie de presă liberă pentru a supraviețui
O democrație are nevoie de presă liberă pentru a supraviețui, iar informația corectă este oxigenul democrației, a afirmat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. 'Astăzi este Ziua Internațională a Libertății Presei și, de douăzec
Nicușor Dan participă la reuniunea Comunității Politice Europene din Armenia
Președintele Nicușor Dan va participa, în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene din Armenia, la Grupul pentru Republica Moldova, înființat în 2024, la inițiativa comună a României și Franței. 'În drum spre Armenia, unde voi participa, alături de doamna Președintă, Maia Sandu, la Grupul pentru Republica Moldova, care s
AUR propune înființarea Ghișeului Unic pentru Diaspora, proiect de sprijinire a revenirii românilor în țară
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță depunerea în Parlament a unei propuneri legislative privind înființarea Ghișeului Unic pentru Diaspora, un instrument național destinat sprijinirii românilor din străinătate care doresc să revină în țară. Potrivit inițiatorilor, proiectul vine în contextul plecării celor cât
Președintele Senatului: Jurnaliștii sunt partenerii firești ai politicii sănătoase
Jurnaliștii sunt partenerii firești ai politicii sănătoase, a afirmat duminică președintele Senatului, Mircea Abrudean, care consideră că libertatea presei este garanția libertății tuturor. 'Libertatea presei este garanția libertății noastre, a tuturor.
Raluca Turcan (PNL): Am ajuns să avem o imagine publică de 'breloc' al PSD
PNL a ajuns să aibă 'o imagine publică de 'breloc' al PSD', susține deputata Raluca Turcan, președinta filialei liberale Sibiu, care adaugă că au mai rămas două zile în care social-democrații pot decide dacă respectă direcția de care România are nevoie. 'AMR: 2 zile. Două zile în care PSD poate decide dacă respectă direcți




