România dorește un parteneriat cu #Ucraina pentru fabricarea dronelor (Reuters)
România are în vedere un parteneriat cu Ucraina pentru fabricarea de drone cu ajutorul noului mecanism comunitar SAFE (Security Action for Europe), destinat finanțării prin împrumuturi a unor achiziții și investiții militare, dar vor mai trece încă cel puțin șapte ani până când va dispune de un sistem de apărare antiaeriană multi-stratificat, a declarat agenției Reuters o sursă guvernamentală română, relatează vineri această agenție.
Potrivit acestei surse, România se află în discuții cu Ucraina, a cărei tehnologie pentru drone a fost 'testată în luptă pe scară extinsă', pentru a produce drone în cadrul unui proiect finanțat prin inițiativa SAFE a Uniunii Europene de acordare a unor împrumuturi pentru reînarmare.
Această inițiativă este prevăzută cu o finanțare totală de 150 de miliarde de euro, din care statele UE doritoare, dar și state terțe eligibile, vor contracta împrumuturi pentru proiecte militare. Cea mai mare sumă împrumutată din acest total, respectiv 43,7 miliarde de euro, va reveni Poloniei, urmată de România, care va contracta împrumuturi de 16,7 miliarde de euro. Pentru ca un proiect să poată beneficia de împrumuturile SAFE, 65% din valoarea sa trebuie contractată cu companii din statele UE, din Spațiul Economic European sau Ucraina.
Pe de altă parte, 'avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană, dar nimeni nu le are', a indicat sursa citată. 'Până atunci, apărarea va fi asimetrică, cu costuri uriașe pentru apărarea antiaeriană, care nu pot fi acoperite decât la nivelul NATO', explică aceeași sursă, neprecizată.
Printre armele antiaeriene de care dispune România, rachetele sol-aer portabile sud-coreene Chiron și tunurile antiaeriene germane Gepard sunt deocamdată opțiunile cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru apărarea împotriva dronelor, mai afirmă sursa menționată. Sistemele autopropulsate Gepard sunt amplasate în proximitatea zonelor populate din apropierea graniței cu Ucraina, dar costurile pentru acoperirea întregii frontiere cu astfel de sisteme și operarea lor ar fi prohibitive.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunitatea românească din Orlivka, regiunea Odesa, împotriva închiderii liceului din localitate
Comunitatea românească din localitatea Orlivka, raionul Ismail, s-a pronunțat împotriva închiderii liceului cu predare în limba română din localitate, în cadrul unor consultări cu autoritățile ucrainene desfășurate la data de 10 noiembrie, a anunțat Consulatul General al României la Odesa. Liceul &icir
Caramboluri în Bulgaria/Un șofer de camion român, reținut pentru audieri, fără să fie pus sub acuzare (procuror bulgar)
Un șofer de camion român a fost reținut pentru a garanta prezența acestuia la audierile programate pentru miercuri în contextul demarării procedurilor premergătoare procesului penal în legătură cu accidentele &i
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț de marți se află în stare critică la un spital din Burgas (BTA)
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț produse marți pe autostrada 'Trakia' se află în stare critică, relatează miercuri BTA, care a primit informația de la spitalul 'Heart and Brain
AFP: Louise Mushikiwabo și Dacian Cioloș par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Francofoniei
Doi candidați, rwandeza Louise Mushikiwabo, actuala deținătoare a postului, și fostul prim-ministru român Dacian Cioloș, par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), scrie luni AFP, citând mai multe surse cu care a discutat. La data
Președinta CE înainte de vizita în regiunea Mării Negre: Voi discuta în România și Bulgaria despre consolidarea răspunsului UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat într-o declarație dată publicității înaintea vizitei de luni în România și Bulgaria că va discuta cu liderii celor două țări despre situația din teren și despre modul în care Europa își poate consolida răspunsul la amenințările de securitate care escaladează. '
Bulgaria: Rămășițe umane găsite la bordul unei nave lovite de o dronă în Marea Neagră (parchetul din Varna)
La bordul unei nave lovite de o dronă în urmă cu 15 zile în largul litoralului României și transferate la un șantier naval bulgar pentru reparații au fost descoperite rămășițe umane, a anunțat sâmbătă parchetul din orașul bulgar Varna, transmite AFP. 'În timpul operațiunilor de degajare, au fost găsite rămășiț
Casa Bodescu, locul în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost restaurată și redeschisă
Casa Bodescu din municipiul Bălți, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, și-a redeschis porțile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului instituții administrative importante, inclusiv Prefectura județului Bălți în perioada interbelică, devine acum sediul Agenției de Dezvoltare
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane care furau mărfuri cu ajutorul unei companii de transport fictive
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un comunicat de presă, Eurojust afirmă că suspecț
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni în România
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni, 9 noiembrie, în România în cadrul vizitei sale în regiunea Mării Negre, a anunțat vineri, într-un briefing de presă la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a CE, Paula Pinho. Cu această ocazie, Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președint
România investește în educația și viitorul comunităților din Republica Moldova
Guvernul României a finanțat dotarea unor școli și a unui laborator universitar cu mobilier, echipamente și fond de carte, precum și o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților din Chișinău și Bălți, a anunțat joi ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Diplomatul a efectuat o
Roxana Mînzatu efectuează vineri o vizită la București pentru discuții privind educația și piața muncii
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla vineri la București, pentru discuții privind Pachetul privind educația și provocările de pe piața muncii, în perspectiva viitoarei inițiative europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act). Potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în
Extrema-dreaptă europeană se distanțează de Trump și pune înfrângerea electorală a republicanilor în SUA pe seama războiului cu Iranul
Politicienii de extremă-dreapta din Europa au început să se distanțeze de Donald Trump în urma victoriei democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, evitând însă, în mare parte, să-l critice direct pe președintele american, relatează Reuters. Această reorientare este semnificativă, având în vede
Premierul Republicii Moldova: Unirea nu poate fi redusă la un simplu plan B
Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii
Volum dedicat parteneriatului dintre România și Republica Moldova, lansat la Chișinău
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', cel de-al zecelea din seria 'Caiete Documentare', a fost lansat luni la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Studii Europene din Moldova, informează MOLDPRE
CJUE,despre cazul unui român condamnat la închisoare: O pedeapsă considerată disproporționată nu justifică automat refuzul predării
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul la Luxemburg, a stabilit că o pedeapsă considerată disproporționată în raport cu gravitatea infracțiunii nu justifică, în sine, refuzul executării unui mandat european de arestare, potrivit unui comunicat de presă transmis marți de instituție. Refuzul este posibil doar în circumstanțe excepționale, dac









