#Ucraina a lansat un atac masiv asupra teritoriului rus, 221 de drone au fost interceptate, potrivit Moscovei
Rusia a anunțat vineri că a doborât în timpul nopții de joi spre vineri 221 de drone ucrainene, acesta fiind unul dintre cele mai masive atacuri ale armatei Kievului în cei trei ani și jumătate de ofensivă rusă, în ajunul unor ample manevre militare ruso-belaruse, informează AFP.
Dintre aceste drone ''interceptate și doborâte'' de apărarea antiaeriană rusă, nouă au fost în regiunea Moscovei și 28 în cea unde este situat al doilea oraș ca mărime al Rusiei, Sankt-Petersburg (nord-vest), a anunțat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.
În această ultimă regiune, departe de front și aproape de țările baltice și de Finlanda, acest atac a incendiat o navă din portul Primorsk, la Marea Baltică, potrivit guvernatorului Aleksandr Drojdenko.
Acesta a precizat pe Telegram că incendiul a fost stins și că nu există niciun risc de scurgere a petrolului.
În timp ce armata Kremlinului bombardează zilnic Ucraina după lansarea ofensivei sale în februarie 2022, Kievul lansează la rândul său drone spre Rusia în fiecare noapte.
Armata ucraineană își concentrează în ultimele săptămâni loviturile asupra infrastructurilor petroliere, sector-cheie al economiei ruse pe care Occidentul vrea să îl sancționeze.
Aceste atacuri rămân în general limitate la câteva zeci de drone, mult mai puțin decât cele peste 200 interceptate în timpul nopții de joi spre vineri.
Această salvă intervine la două zile după intruziunea de drone ruse în Polonia, membră a NATO, intruziune care a provocat agitație și revoltă în rândul aliaților săi europeni.
Polonia, Lituania și Letonia, și ele țări membre ale NATO și care se învecinează cu Belarus, și-au întărit securitatea și au restrâns traficul aerian în condițiile în care vineri încep lângă Minsk manevre militare comune ale Rusiei și Belarus.
Aceste exerciții sunt denumite Zapad-2025 (Vest-2025), cu referire la faptul că ele se derulează în vestul alianței ruso-belaruse.
Această ediție este prima de la începutul conflictului în Ucraina, în februarie 2022. Cea din 2021 mobilizase circa 200.000 de soldați ruși, cu câteva luni înainte de lansarea asaltului rus împotriva Kievului. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Consiliului European cere Serbiei să se alinieze politicii externe a UE dacă vrea să devină membră
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a cerut joi Serbiei să-și alinieze politica externă cu cea a Uniunii Europene, adică să impună sancțiuni Rusiei, și să facă eforturi pentru a obține progrese în dialogul cu Kosovo, acestea fiind condiții pentru a accelera apropierea sa de blocul comunitar, relatează agenția EFE. 'Drumul pe care-l avem
Rusia susține că exercițiul din Serbia arată că NATO încearcă să strângă Belgradul 'ca un boa constrictor'
Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia 'ca un (șarpe) boa constrictor', făcând referire la un exercițiu militar comun care are loc în această țară drept o dovadă a unei tentative de a subjuga țara, relatează Reuters. Serbia susține că exercițiul anual 'Platinum Wolf', care a început pe 1 iunie cu sprijinul Comandament
Armenia anunță un acord pentru coridorul Trump și va subvenționa exporturile către UE, continuând distanțarea de Rusia
Armenia a răspuns joi sancțiunilor rusești prin anunțarea unui acord cu SUA privind proiectul coridorului TRIPP, impulsionat de președintele american Donald Trump, și printr-o decizie de subvenționare a produselor agricole armene destinate exportului către Uniunea Europeană, relatează agenția EFE. 'Tocmai am semnat acordul-cadru asupra proiectului TRIPP. S
Liban: O Cască albastră din Serbia, ucisă în sudul țării
O Casă albastră din Serbia a fost ucisă în sudul Libanului unde baza în care se afla a fost lovită de tiruri de mortieră, au anunțat joi forța de menținere a păcii a ONU și autoritățile sârbe, relatează AFP. Într-un comunicat, Forța interimară a ONU în Liban (UNFIL) a precizat că atacul, în care alte două Căști albastre au f
Gardienii Revoluției din Iran cer retragerea Israelului din Liban
Gardienii Revoluției, armata ideologică a Republicii Iran, au cerut joi retragerea armatei israeliene din Liban, unde aceasta desfășoară o operațiune terestră în sudul țării împotriva miliției Hezbollah, susținută de Teheran, relatează AFP și Reuters. 'Sprijinirea rezistenței în Liban este datoria fiecăruia dintre noi, iar alungarea Israe
Un buncăr și un tunel secret al mafiei, descoperite în sudul Italiei
Poliția italiană a descoperit în regiunea Calabria (sudul Italiei) un buncăr subteran complex, prevăzut de asemenea cu un tunel de 120 de metri conceput pentru a facilita fuga, buncăr ce pare a avea legătură cu mafia locală 'Ndrangheta, relatează joi agenția EFE. Structura era ascunsă perfect și protejată de sisteme de camuflaj 'demne de un plato
Uniunea Europeană este 'ferm' alături de Armenia, spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană este 'ferm' alături de Armenia, a afirmat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o discuție cu prim-ministrul armean Nikol Pașinian, pe fondul restricțiilor impuse de Rusia asupra anumitor importuri, informează AFP. 'Moscova folosește relațiile economice pentru a exercita presiuni politice. C
Toți cei care se identifică drept maghiari sunt maghiari, spune Peter Magyar
Toți cei care se identifică drept maghiari, gândesc și visează în maghiară și iubesc să fie maghiari sunt maghiari, indiferent unde trăiesc în lume, a declarat joi la Budapesta prim-ministrul Peter Magyar, la celebrarea Zilei Coeziunii Naționale, relatează MTI. La o ceremonie de comemorare a Tratatului de la Trianon din 1920,
Aleksandar Vucic: Ma duc în Muntenegru; este important sa reprezint Serbia acolo
Președintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat joi presei, după o întâlnire cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, că va participa la Summitul UE - Balcanii de Vest de la Tivat, în Muntenegru, în ciuda unui avertisment al Agenției de Securitate și Informații a Serbiei potrivit căruia viața sa ar fi în pericol, relate
Serviciile de securitate îl sfătuiesc pe președintele sârb să evite deplasarea în Muntenegru pentru summitul UE - Balcanii de Vest
Agenția de Informații și Securitate a Serbiei (BIA) l-a sfătuit miercuri pe președintele Aleksandar Vucic să nu călătorească în Muntenegru pentru summitul UE - Balcanii de Vest de la Tivat, invocând un 'risc ridicat de securitate', transmit HINA și Reuters. BIA a recomandat oficial șefului statului să nu se deplaseze î
Ungaria: Procurorii au retras acuzațiile aduse primarului din Budapesta în legătură cu organizarea marșului Pride
Procurorii ungari au retras acuzațiile care i-au fost aduse primarului din Budapesta, Gergely Karacsony, de încălcare a legii privind libertatea de asociere și întrunire în legătură cu organizarea marșului Pride anul trecut, informează joi MTI. Pe 28 ianuarie, parchetul districtual a susținut că primarul a încălcat lege
Șefa diplomației ungare salută 'progrese importante' în ce privește drepturile minorității maghiare din Ucraina
Șefa diplomației ungare, Anita Orban, a afirmat joi că 's-au înregistrat progrese importante în ce privește drepturile minorității maghiare din Transcarpatia', a consemnat MTI, a doua zi după ce premierul ungar Peter Magyar a anunțat un angajament în acest sens al guvernului de la Kiev față de comunitatea maghiară din regiunea din vestul Ucr
Muntenegru găzduiește vineri Summitul UE - Balcanii de Vest, dedicat extinderii și securității regionale
Liderii Uniunii Europene și cei ai statelor din Balcanii de Vest se reunesc vineri, la Tivat, în Muntenegru, în cadrul Summitului UE - Balcanii de Vest, unul dintre cele mai importante forumuri politice dedicate viitorului regiunii și relației sale cu Uniunea Europeană. Desfășurat la șase luni după precedenta reuniune în acel
Iran: Într-un mesaj citit, liderul suprem acuză SUA și Israelul că încearcă să dezbine națiunea
Liderul suprem Mojtaba Khamenei a acuzat Statele Unite și Israelul într-o declarație scrisă de joi că încearcă să dezbine națiunea iraniană, după ce au suferit o 'înfrângere zdrobitoare' în războiul lansat împotriva țării sale, relatează AFP. 'Principalul lor instrument' pentru a slăbi Iranul
Războiul din Orientul Mijlociu: Un ministru israelian consideră armistițiul din Liban o 'greșeală gravă'
Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, o figură a extremei drepte, a numit joi acordul de încetare a focului din Liban, mediat de Washington, o 'greșeală gravă', relatează AFP. 'Armistițiul cu Libanul este o greșeală gravă și o iluzie a consilierilor care îl determină pe prim-ministrul (Benjamin










