logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Israel: Atac armat la Ierusalim, soldat cu cel puțin cinci morți și 12 răniți (FOTO/VIDEO)

Image

Cel puțin cinci oameni au fost uciși și 12 răniți luni dimineață, când doi atacatori au deschis focul asupra pasagerilor într-un autobuz din Ierusalim, informează agenția de presă israeliană TPS.


''Am ajuns la fața locului în număr mare imediat ce am primit informații despre răni prin împușcare. Când am ajuns, am văzut oameni zăcând inconștienți pe drum și pe trotuar, lângă o stație de autobuz. Au existat pagube semnificative la fața locului - sticlă spartă pe jos și multă agitație. Am început să oferim tratament medical răniților și continuăm să îi tratăm și să îi transportăm la spitale'', a declarat un paramedic al serviciului de urgențe israelian Magen David Adom, Nadav Taib.

Foto: (c) Foto: (c) Ammar Awad / REUTERS


Dintre cele 12 victime, șapte au suferit răni grave, două erau în stare moderată, iar trei au fost rănite ușor de fragmente de sticlă.

Foto: (c) Ronen Zvulun / REUTERS


Cei doi atacatori au fost uciși de un soldat aflat în autobuz. Potrivit oficialilor de securitate, atacatorii erau din Cisiordania. Nu a fost imediat clar cum au intrat în Israel, scrie TPS.

Atacul l-a făcut pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să nu participe la o audiere programată pentru procesul său de corupție, luni dimineață.

Foto: (c) Ammar Awad / REUTERS


''Mai multe incidente grave de securitate la mai multe locuri cu victime'' au făcut ca Netanyahu să ''participe la o serie de consultări, actualizări de securitate (și) să ia decizii urgente'', a declarat avocatul lui Netanyahu, Noa Milstein, la Tribunalul Districtual din Ierusalim. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Citeşte şi:

* Atacatorii din Ierusalim sunt doi palestinieni din Cisiordania, potrivit ministrului de externe israelian 

* Gruparea Hamas afirmă că atacul de la Ierusalim, soldat cu 5 morți, este un răspuns la genocidul din Gaza 

Afisari: 925

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social Ex 28-09-2026 12:14

Spania: A treia zi de proteste în centrul Madridului față de evacuarea unei octogenare din locuință

În piața centrală Puerta del Sol din Madrid, în fața administrației regionale, a început luni a treia zi de proteste față de evacuarea unei octogenare și pentru a cere o mai bună protecție pentru chiriași, în contextul lipsei de locuințe și al creșterii puternice a chiriilor, transmite Reuters. Protestele au explodat săptămâna tre

Social Ex 28-09-2026 11:35

Traficul aerian pe aeroportul din Catania, suspendat pentru a treia zi consecutivă din cauza cenușii vulcanice

Zborurile pe aeroportul din Catania, Italia, rămân suspendate și luni, pentru a cea de-a treia zi consecutivă, după ce emisiile sub formă de cenușă vulcanică provenite de la Muntele Etna au perturbat traficul aerian, a informat operatorul aeroportului din Sicilia, potrivit Reuters. Toate operațiunile de zbor de pe aeroport, al cincilea cel mai aglomerat

Social Ex 28-09-2026 09:46

Papa Leon al XIV-lea își încheie la Metz călătoria sa apostolică în Franța

După trei zile marcate de un val de entuziasm popular la Paris și la Lourdes, papa Leon al XIV-lea urmează să confere luni o dimensiune internațională celei de-a patra și ultime zile a călătoriei sale apostolice în Franța, la Metz, unde președintele francez Emmanuel Macron va participa la liturghie, transmite luni AFP. Președintele francez, care îl

Social Ex 27-09-2026 23:58

Peste 250 de migranți salvați în largul Mauritaniei

Paza de coastă mauritaniană a anunțat că a salvat duminică aproximativ 260 de migranți vest-africani, printre care și 17 copii, aflați în dificultate în largul Mauritaniei, notează AFP. Migranții, care se aflau la bordul a două ambarcațiuni plecate din Banjul, în Gambia, sunt în stare de șoc după ce au rămas fără hrană

Social Ex 27-09-2026 22:14

Un avion al companiei Delta Air Lines efectuează o aterizare de urgență în Portugalia

Un avion al companiei Delta Air Lines a efectuat o aterizare de urgență duminică pe aeroportul din Porto, în nordul Portugaliei, după ce a fost detectat fum în cabină, iar 14 pasageri au primit asistență, a anunțat protecția civilă, notează AFP. Potrivit presei locale, avionul, care decolase de la Barcelona cu destinația Boston, tr

Social Ex 27-09-2026 20:37

Un zbor Lufthansa deviat după incendiul unei baterii externe

Un avion Lufthansa care lega Frankfurt de Lisabona a fost deviat sâmbătă spre Lyon după ce o baterie externă (powerbank), aparținând unui pasager, a luat foc la bordul aparatului, fără a face răniți, a comunicat compania duminică, potrivit AFP. Incidentul s-a produs pe zborul LH1170, în timp ce avionul Airbus A321-200, care t

Social Ex 27-09-2026 19:22

Papa Leon al XIV se pronunță ferm împotriva eutanasiei

După ce denunțase la Palatul Elysee 'oferta unei morți programate', papa Leon al XIV a ales Lourdes și miile sale de pelerini bolnavi sau cu situație de handicap pentru a-și amplifica opoziția față de eutanasie și de legea care instituie dreptul la asistență pentru a muri, adoptată recent în Franța, relatează AFP. 'Este impos

Social Ex 27-09-2026 18:01

VIDEO Somalia: Evadarea a 30 de presupuși pirați, existând puternice suspiciuni de complicitate a unor polițiști

Circa 30 de presupuși pirați, arestați vineri de autoritățile din regiunea somaleză Puntland, au evadat în timpul transferului, au indicat duminică pentru AFP patru surse de securitate, exprimând puternice suspiciuni despre complicitatea unor polițiști. Potrivit acestora, 41 de indivizi fuseseră capturați vineri în cursul eli

Social Ex 27-09-2026 10:01

Africa de Sud: Două atacuri armate la Cape Town și Johannesburg; 27 de morți în total

Două atacuri armate în localuri din apropiere de Cape Town și de Johannesburg au lăsat în urmă un total de 27 de persoane ucise în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit bilanțurilor publicate de poliția din Africa de Sud, o țară afectată în mod regulat de violență, relatează AFP. Opt bărbați înarmați &i

Social Ex 27-09-2026 09:25

Africa de Sud: Un alt atac armat s-a soldat cu 10 morți și 11 răniți în apropiere de Cape Town (poliție)

Zece persoane au fost ucise și 11 rănite într-un atac armat care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o localitate din apropierea orașului Cape Town, a anunțat poliția din Africa de Sud, conform AFP. Bărbați înarmați au intrat într-un club de noapte din Lwandle la ora locală 01:46 a.m. (11:46

Social Ex 27-09-2026 08:55

BTA/Un nou turn de observare a păsărilor a fost inaugurat în zona umedă Kalimok-Brășlen din Bulgaria

Un nou turn de observare și un observator destinat fotografierii păsărilor au fost finalizate în aria protejată Kalimok-Brășlen, de pe Dunăre, a anunțat luni Societatea Bulgară pentru Protecția Păsărilor (BSPB). Facilitățile fac parte dintr-un proiect care promovează zona ca destinație pentru turismul în natură și turismul educațio

Social Ex 27-09-2026 08:45

Africa de Sud: 17 morți și 15 răniți într-un atac armat într-un bar (poliție)

Șaptesprezece persoane au fost ucise și 15 rănite într-un atac armat într-un bar din Africa de Sud, a anunțat duminică poliția, conform AFP și Reuters. Poliția sud-africană a mai precizat că a declanșat o operațiune de căutare a suspecților în cazul acestui atac armat care a avut loc la o tavernă din localitatea Wedela, situa

Social Ex 27-09-2026 08:15

Șase morți, dintre care patru cetățeni americani, după ce o explozie a distrus o clădire la Atena

Șase persoane au murit după prăbușirea unei clădiri rezidențiale cu două etaje într-o zonă turistică din centrul Atenei, a anunțat sâmbătă serviciul grec de pompieri, în urma unei explozii despre care primarul a afirmat că ar fi legată, cel mai probabil, de rețeaua de distribuție a gazelor, relatează Reuters. În explozi

Social Ex 26-09-2026 21:30

Mii de oameni au mărșăluit în întreaga Franță pentru a cere măsuri urgente privind clima (FOTO-VIDEO)

Mii de oameni au mărșăluit sâmbătă în întreaga Franță pentru a cere măsuri urgente privind clima, după o vară marcată de temperaturi record și incendii de vegetație, transmite AFP. Circa 260 de evenimente distincte au fost înregistrate la nivel național de site-ul 26septembre.org, car

Social Ex 26-09-2026 21:05

Germania: Proteste masive împotriva reducerilor beneficiilor sociale (FOTO-VIDEO)

Sute de mii de oameni au ieșit sâmbătă în stradă în întreaga Germanie pentru a cere un stat social puternic și pentru a-și exprima opoziția față de reducerile planificate ale cheltuielilor guvernamentale, informează dpa. Sindicatele au anunțat că un total de 175.000 de persoane au participat la proteste.