Germania așteaptă clarificarea cadrului garanțiilor de securitate pentru #Ucraina înainte de a decide dacă se angajează cu trupe
Germania este pregătită să intensifice finanțarea și instruirea armatei ucrainene, dar va decide asupra unui eventual angajament cu trupe în cadrul garanțiilor de securitate pentru Ucraina numai după ce va fi clar în ce vor consta concret aceste garanții, inclusiv în ceea ce privește implicarea Statelor Unite, a transmis joi cancelarul german Friedrich Merz, potrivit agențiilor Reuters și DPA.
Acest mesaj a venit odată cu o nouă reuniune a liderilor țărilor ce formează 'Coaliția Voinței' (sau Coaliția Voluntarilor), țări care susțin militar Ucraina, reuniune care a cuprins de asemenea o discuție prin videoconferință cu președintele american Donald Trump și la finalul căreia președintele francez Emmanuel Macron a declarat că 26 de țări s-au ''angajat să participe la o forță de reasigurare'' cu prezență 'la sol, pe mare sau în aer'', pentru a oferi Ucrainei garanții de securitate în cazul unui acord de încetare a focului cu Rusia.
Dar aceasta din urmă a transmis deja de mai multe ori că respinge orice desfășurare de trupe în Ucraina din rândul membrilor NATO sau ai susținătorilor Kievului. Orice discuție asupra garanțiilor de securitate occidentale pentru Ucraina ce nu ține cont de poziția Moscovei nu va duce nicăieri, a avertizat anterior ministrul rus de externe Serghei Lavrov, conform căruia un aranjament pentru garanții de securitate oferite Ucrainei ar trebui să implice statele membre permanente în Consiliul de Securitate al ONU, respectiv SUA, Rusia, China, Regatul Unit și Franța, plus eventual alte țări, precum Germania sau Turcia.
Germania 'va decide asupra implicării militare la momentul oportun, odată ce condițiile cadru vor fi clarificate' în ceea ce privește aceste garanții de securitate, inclusiv 'natura și dimensiunea implicării americane și rezultatul procesului de negociere', a transmis joi cancelarul german Merz prin intermediul purtătorului său de cuvânt.
De asemenea, șeful guvernului german a subliniat în timpul consultărilor cu aliații Ucrainei că accentul trebuie pus pe finanțarea, înarmarea și instruirea forțelor armate ucrainene, a adăugat același purtător de cuvânt, care a mai menționat că Germania este pregătită să-și extindă sprijinul pentru Ucraina.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale tot mai mari, prezicând un val semnificativ de imigrație în acest teritoriu palestinian ocupat, relatează AFP. Netanyahu a lăudat înființarea a aproape 300 de așezări și avanposturi agricole
Ședință solemnă consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova
O ședință solemnă consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova se desfășoară miercuri la președinție, în sala istorică unde, în urmă cu 35 de ani, a fost votată Declarația de Independență, transmite Moldpres. Ședința solemnă a fost deschisă cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și al Imn
Kremlinul susține că declarațiile fostului ministru Mihailo Fedorov arată că Ucraina este măcinată de lupte interne
Kremlinul a apreciat miercuri că declarațiile fostului ministru al apărării ucrainean, Mihailo Fedorov, despre corupția oficială și presupusele deficiențe ale strategiei militare arată că Kievul este măcinat de lupte politice interne care se intensifică, relatează Reuters. Fedorov a declarat pentru Reuters săptămâna aceasta că Ucraina pare să piardă &ici
Polonia și Spania vor achiziționa în comun avioane Airbus pentru realimentare și transport, prin instrumentul SAFE
Polonia și Spania vor achiziționa în comun cel puțin șapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare și transport, prin instrumentul de apărare ''Acțiunea de Securitate pentru Europa'' (SAFE), a anunțat miercuri ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, transmite Reuters. ''Următorul pas va fi semna
Volodimir Zelenski îl decorează pe Elon Musk pentru 'meritele sale excepționale în apărarea vieții oamenilor și a libertății'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a decernat fondatorului SpaceX, Elon Musk, 'Ordinul Libertății', cea mai înaltă distincție ucraineană acordată cetățenilor străini, pentru 'meritele sale excepționale în apărarea vieții oamenilor și a libertății' și pentru 'dezvoltarea relațiilor dintre popoarele Ucrainei și Statelor Unite al
Elvețienii se vor pronunța la 27 septembrie asupra menținerii sau nu a neutralității țării lor
Alegătorii elvețieni vor decide printr-un referendum organizat în 27 septembrie dacă aprobă o formă mai restrictivă de neutralitate ce ar împiedica țara alpină să impună sancțiuni economice sau să coopereze cu NATO, informează miercuri Reuters. Postere cu porumbei ai păcii și în care li se cere alegătorilor să respingă război
Turcia amenință să își reconsidere apartenența la CEDO după decizia instanței în cazul Kavala
Mehmet Ucum, principalul consilier juridic al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a pus sub semnul întrebării decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva Turciei pentru menținerea în închisoare a omului de afaceri și filantropului Osman Kavala și a amenințat că Ankara și-ar putea reconsidera apartenența la instanță, info
Spania va reforma legile privind azilul și imigrația după criza din exclava Ceuta
Guvernul spaniol a aprobat marți proiectele de lege pentru reformarea normelor privind azilul și imigrația, în vederea unui sistem de protecție 'mai agil, eficient, ordonat și care garantează' drepturile, care să răspundă mai bine realității fenomenului migrației, 'fără a reduce garanțiile solicitanților și beneficiarilor', informează EFE.
Guvernul Ungariei declară Rusia o amenințare, o fractură față de perioada Viktor Orban
Noul guvern al Ungariei a declarat Rusia o 'amenințare' pentru Ungaria, Europa și ordinea globală, o fractură de la politica externă ungară favorabilă Rusiei, adoptată de fostul prim-ministru Viktor Orban, informează miercuri dpa. Clasificarea se regăsește într-un document care stabilește liniile directoare pentru delegația ungar
Netanyahu despre liderii Iranului: Este imposibil să ajungem la un acord cu acești sălbatici
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a exclus posibilitatea de a ajunge la un acord cu liderii iranieni, pe care i-a numit 'sălbatici', și a reiterat că, dacă Iranul atacă Israelul, va răspunde mai puternic ca oricând, informează miercuri EFE. 'Nu vom permite Iranului să ne atace și, dacă, Doamne ferește, ne atacă, vor
Corupție: China examinează un nou proiect de lege pentru urmărirea fugarilor în străinătate
Conducerea forului legislativ chinez a început în această săptămână examinarea în primă lectură a unui proiect de lege privind combaterea corupției transnaționale, act normativ menit să ofere instrumentele juridice pentru a urmări, a repatria și a condamna presupusele oficialități chineze corupte aflate în prezent peste hotare, transmite
Autoritățile americane reiau construcția zidului de 100 de kilometri la granița dintre Arizona și Mexic
Statele Unite au anunțat marți că vor continua cu planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la granița dintre Arizona și Mexic, în ciuda protestelor tribului Tohono O'odham, care se opune proiectului deoarece traversează o zonă sacră, informează EFE. Rodney Scott, comisarul Oficiului de Vamă și Protecție a Frontierelor din
Președintele Trump trimite Congresului SUA acordul cu Arabia Saudită în domeniul nuclear, dependent de recunoașterea Israelului
Președintele Donald Trump a trimis luni Congresului Statelor Unite un proiect de acord cu Arabia Saudită în domeniul nuclear civil, insistând însă că înțelegerea va intra în vigoare numai dacă regatul își normalizează relațiile cu Israelul, a declarat marți agenției Reuters un oficial guvernamental american.
Kremlinul confirmă vizita directorului CIA în Rusia, dar neagă întâlnirea cu Putin
Kremlinul a confirmat miercuri vizita surpriză la Moscova a directorului CIA, John Ratcliffe, dar a declarat că oficialul american nu a fost primit de președintele rus Vladimir Putin, pe fondul zvonurilor despre un posibil schimb de prizonieri, informează EFE. 'Nu a existat nicio întâlnire cu președintele', a declarat purtă
SUA: Sora fostului congresmen Lindsey Graham va candida pentru un loc în Senat
Sora fostului senator american Lindsey Graham a câștigat marți nominalizarea republicană pentru un loc în Senat din partea statului Carolina de Sud, urmând să candideze în alegerile parțiale prevăzute pentru începutul lunii noiembrie, transmite Reuters. Darline Graham Nordone (62 de ani), care l-a susținut pe preș











