Garanții de securitate pentru #Ucraina: Italia reafirmă că nu va trimite trupe
Italia a reafirmat joi că nu va desfășura trupe în Ucraina, în urma unei noi întâlniri a aliaților Kievului consacrată ajutorului militar și garanțiilor de securitate pentru Ucraina, la finalul căreia gazda reuniunii, președintele francez Emmanuel Macron, a declarat vag că 26 de țări, adică majoritatea celor participante, au promis o forță de 'reasigurare' cu prezență 'la sol, pe mare sau în aer'' în cazul unei încetări a focului în războiul cu Rusia, relatează AFP.
În cadrul întâlnirii de la Paris a țărilor din 'Coaliția Voinței', la care a participat prin videoconferință, premierul italian Giorgia Meloni a subliniat 'indisponibilitatea Italiei de a trimite soldați în Ucraina', potrivit unui comunicat al guvernului de la Roma, adăugând că Italia ar putea 'sprijini o eventuală încetare a focului prin inițiative de monitorizare și instruire în afara granițelor Ucrainei'.
'Menținerea presiunii colective asupra Rusiei, inclusiv prin sancțiuni' și 'garanții de securitate solide și credibile, care urmează să fie definite în comun de ambele părți ale Atlanticului' sunt necesare pentru 'o pace justă și durabilă' în Ucraina, mai afirmă guvernul italian în aceeași declarație.
La finalul noii reuniuni a țărilor din 'Coaliția Voinței', președintele Macron a declarat că 26 de țări s-au ''angajat să participe la o forță de reasigurare'' cu prezență 'la sol, pe mare sau în aer'', pentru a oferi Ucrainei garanții de securitate în cazul unui acord de încetare a focului cu Rusia. Dar aceasta din urmă a transmis deja de mai multe ori că respinge orice desfășurare de trupe în Ucraina din rândul membrilor NATO sau ai susținătorilor Kievului.
Orice discuție asupra garanțiilor de securitate occidentale pentru Ucraina ce nu ține cont de poziția Moscovei nu va duce nicăieri, a avertizat anterior ministrul rus de externe Serghei Lavrov, conform căruia un aranjament pentru garanții de securitate oferite Ucrainei ar trebui să implice statele membre permanente în Consiliul de Securitate al ONU, respectiv SUA, Rusia, China, Regatul Unit și Franța, plus eventual alte țări, precum Germania sau Turcia.
Și cancelarul german Friedrich Merz a declarat după reuniunea de la Paris, la care a avut loc și o discuție prin videoconferință cu președintele american Donald Trump, că Germania 'va decide asupra implicării militare la momentul oportun, odată ce condițiile cadru vor fi clarificate' în ceea ce privește aceste garanții de securitate, inclusiv 'natura și dimensiunea implicării americane și rezultatul procesului de negociere'.
Totuși, președintele Macron a susținut că nu există 'nicio îndoială' asupra 'sprijinului american' pentru garanțiile de securitate oferite Ucrainei, deși contribuția și implicarea Washingtonului sunt încă în discuție.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din
Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten
Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti
Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg
Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione
Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și





