logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Consiliul NATO-Ucraina a discutat despre răspunsul la atacurile ruse, anunță Kievul

Image

Oficiali ucraineni au discutat luni cu reprezentanți ai NATO despre atacurile Rusiei asupra orașelor ucrainene și despre nevoia Kievului de o apărare aeriană mai bună și de armament cu rază lungă de acțiune, a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei, citat de Reuters.

'Partea ucraineană a îndemnat statele membre NATO să ofere Ucrainei asistență pentru consolidarea apărării aeriene, în special sisteme 'Patriot' și rachetele necesare pentru acestea', se arată într-un comunicat al ministerului ucrainean, difuzat la finalul unei reuniuni extraordinare a Consiliului NATO-Ucraina.

'Separat, s-a subliniat nevoia de rachete cu rază lungă de acțiune', adaugă comunicatul.

Ministrul adjunct al apărării ucrainean, Serhii Boiev, și ministrul adjunct al afacerilor interne, Oleksii Serhieiev, care au participat la sesiunea online, au oferit aliaților actualizări detaliate privind situația actuală de securitate, o evaluare a celor mai recente tactici ale Rusiei și probabilele sale planuri de viitor, informează Ukrinform.

Boiev a subliniat că Rusia își intensifică semnificativ producția de arme, în special rachete de croazieră, drone și artilerie. De asemenea, el a menționat că Iranul și Coreea de Nord continuă să ofere asistență substanțială Rusiei.

Aliații au fost îndemnați, de asemenea, să își sporească investițiile în industria de apărare a Ucrainei, în special în producția de drone. Cu o finanțare suficientă, Ucraina poate produce un număr semnificativ de capabilități suplimentare, a subliniat MAE ucrainean.

Comunicatul MAE de la Kiev menționează că statele membre ale NATO au denunțat atacurile ruse din ultima săptămână, inclusiv un atac cu drone și rachete asupra capitalei Kiev, care a ucis 25 de oameni și a provocat distrugeri considerabile la locuințe și alte clădiri.

Odată cu apropierea iernii, aliații au subliniat importanța protejării infrastructurii energetice a Ucrainei și s-au angajat să ofere sprijinul necesar.

Separat, NATO a informat într-un comunicat postat pe site-ul său că secretarul general adjunct al NATO, Radmila Șekerinska, a participat luni la Forumul Strategic de la Bled, din Slovenia. În cadrul panelului 'Ucraina: Drumul lung spre pace', ea a afirmat sprijinul continuu al NATO pentru Ucraina, în timp ce aliații depun eforturi pentru a se asigura că Ucraina se poate apăra în prezent și pentru a descuraja viitoarele agresiuni.

Șekerinska a subliniat sprijinul militar esențial al aliaților pentru Ucraina, inclusiv, până în prezent, peste două miliarde de dolari prin intermediul noii Liste de Necesități Prioritare pentru Ucraina (PURL) a NATO: o nouă inițiativă care va furniza Ucrainei provizii și echipamente critice de producție americană.

Potrivit comunicatului citat, secretarul general adjunct a lăudat eforturile președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului, afirmând că aliații trebuie să își continue sprijinul 'astfel încât Ucraina să poată negocia cu adevărat dintr-o poziție de forță'. Ea a subliniat că garanțiile de securitate și o apărare puternică sunt esențiale pentru a exista certitudinea că Rusia nu va mai ataca niciodată Ucraina. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 455

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 04-08-2026 20:03

SUA: Comisia juridică a Senatului a aprobat nominalizarea lui Todd Blanche pentru funcția de secretar al justiției

Comisia juridică a Senatului SUA a aprobat marți nominalizarea lui Todd Blanche, fost avocat personal al lui Donald Trump, pentru funcția de secretar al justiției, deschizând calea pentru confirmarea sa definitivă, relatează AFP. Secretar interimar de la demiterea lui Pam Bondi în aprilie, Todd Blanche a obținut aprobarea comisiei

Politic Ex 04-08-2026 20:01

Trump a promis să 'aducă înapoi libertatea cuvântului', 75 de judecători au dat sentințe care arată contrariul

În campania electorală pentru al doilea mandat la Casa Albă, Donald Trump s-a prezentat de multe ori drept apărător al libertății de exprimare, iar în cuvântarea sa inaugurală din ianuarie 2025 a promis că va pune capăt unor ani de 'cenzură guvernamentală', dar o serie de sentințe judecătorești arată că a făcut exact contrariul, consemnează

Politic Ex 04-08-2026 19:28

Pentagonul laudă strategia de apărare a Germaniei după ce SUA au început o revizuire a prezenței lor militare în Europa

Oficialul de rang înalt de la Pentagon Elbridge Colby a elogiat strategia de apărare a Germaniei într-un comentariu pozitiv suprinzător care intervine la scurtă vreme după ce SUA au lansat o revizuire a prezenței lor militare în Europa, relatează marți dpa. 'Prin acțiunile sale, Germania se poziționează ca un lider cheie

Politic Ex 04-08-2026 19:26

Malnutriția infantilă acută atinge niveluri critice în Afganistan, avertizează ONU

Malnutriția infantilă acută atinge niveluri critice în Afganistan, țară unde umărul copiilor spitalizați de urgență din acest motiv continuă să crească, a avertizat ONU marți, potrivit AFP. 'Emaciația infantilă, forma cea mai mortală de malnutriție, a atins acum niveluri critice în o treime din provinciile țării', a declara

Politic Ex 04-08-2026 17:59

Comisia Europeană:Legalizarea migranților clandestini în Spania nu a fost un semnal bun, dar nu a influențat criza din Ceuta

Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, a apreciat marți că nu există o legătură directă între programul guvernului spaniol de a regulariza situația migranților veniți ilegal în Spania și criza provocată de afluxul masiv de migranți în exclava spaniolă Ceuta, dar a recunoscut că respectivul program 'nu este un semn

Politic Ex 04-08-2026 17:57

Ceuta: Miniștrii de interne ai UE au convenit să intensifice combaterea traficul de migranți și a dezinformării

Miniștrii de interne din țările UE au convenit marți să intensifice eforturile de a combate rețelele de trafic de migranți, inclusiv printr-o mai bună monitorizare a social media, după o videoconferință convocată de urgență pe tema recentei crize a migranților din exclava spaniolă Ceuta, relatează dpa. Reuniunea a fost convocată după ce zeci d

Politic Ex 04-08-2026 17:12

Spațiul Schengen nu a fost compromis în timpul crizei migranților din exclava Ceuta, asigură Madridul

Spațiul Schengen nu a fost 'compromis' în timpul crizei migranților din exclava Ceuta, în cursul căreia cel puțin 72.000 de migranți au intrat ilegal în acest teritoriu din Marocul vecin, a dat asigurări marți ministrul spaniol de interne, relatează AFP. 'În niciun caz spațiul Schengen nu a fost compromis &i

Politic Ex 04-08-2026 16:48

#Ucraina acuză Rusia de crimă de război, după ce un vânzător de legume a fost vânat de o dronă

Autoritățile ucrainene și-au exprimat marți indignarea după ce o înregistrare video publicată de poliție arată un civil urmărit de o dronă rusească în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, acțiune descrisă de Kiev drept o crimă de război, relatează agențiile AFP și Reuters. În înregistrarea video, care nu a fost aut

Politic Ex 04-08-2026 16:42

Ceuta/Miniștrii europeni au convenit că Schengen-ul 'nu e problema, ci mai degrabă soluția', susține ministrul francez de interne

Miniștrii europeni de interne, reuniți marți prin videoconferință după afluxul masiv de zeci de mii de migranți în exclava spaniolă Ceuta, au convenit că spațiul Schengen nu este 'problema', a declarat ministrul francez de interne Laurent Nunez, relatează AFP. 'Toți și toate au convenit că chestiunea spațiului Schengen nu est

Politic Ex 04-08-2026 16:21

Ceuta: Danemarca, 'foarte mulțumită' de răspunsul spaniol (ministrul de interne)

Danemarca, care a avansat ipoteza unei posibile suspendări a cooperării Schengen cu Spania, și-a exprimat satisfacția marți privind răspunsul Madridului la intrarea a mii de migranți în exclava spaniolă Ceuta din Maroc, relatează AFP. 'Sunt foarte mulțumit că Spania a reacționat rapid, în special desfășurând poliția și ar

Politic Ex 04-08-2026 16:08

SUA și-au epuizat practic în Iran rezervele de rachete de precizie cu rază lungă de acțiune (surse Reuters)

Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele cinci luni de război cu Iranul o mare parte din rezervele de rachete de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune, au declarat agenției Reuters trei surse care cunosc datele respective. Conform unei știri difuzate marți de agenție, este vorba în primul rând de arme

Politic Ex 04-08-2026 15:57

UE oferă Spaniei ajutor de urgență pentru întărirea frontierei exclavei Ceuta, afirmă comisarul Magnus Brunner

Uniunea Europeană a oferit Spaniei ajutor, inclusiv asistență financiară de urgență, pentru a o ajuta să întărească protecția frontierelor externe în Ceuta, a declarat comisarul european pentru migrație Magnus Brunner după o reuniune a UE pe tema migrației, relatează Reuters. El a adăugat că evenimentele din Ceuta de săptămân

Politic Ex 04-08-2026 15:53

Spania: Numărul migranților intrați în Ceuta a fost de circa 72.000, dintre care aproximativ 70.000 au revenit în Maroc

Cel puțin 72.000 de migranți au pătruns ilegal săptămâna trecută în exclava spaniolă Ceuta de pe coasta marocană a Africii, dintre care între timp aproximativ 70.000 s-au reîntors în Maroc, a anunțat marți ministrul spaniol de interne Fernando Grande-Marlaska, relatează agențiile AFP și EFE. Ultima cifră comunicat

Politic Ex 04-08-2026 15:48

Un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar putea fi încheiat până miercuri, afirmă secretarul american al trezoreriei

Secretarul american al trezoreriei, Scott Bessent, a declarat marți că un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar putea fi încheiat până miercuri cu Iranul, relatează AFP, Reuters și Xinhua. 'Suntem în discuții cu iranienii și cred că există o șansă să ajungem azi sau mâine la un acord pentru redeschide

Politic Ex 04-08-2026 14:40

Președintele Pezeshkian dă asigurări că Iranul nu caută să escaladeze conflictul cu SUA

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat marți că țara sa nu încearcă să escaladeze conflictul cu Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a reiterat că negocierile cu Iranul sunt în desfășurare, informează EFE. 'Ne apărăm teritoriul, dar nu căutăm o escaladare a războiului sau prelungirea conflictului&