INTERVIU/Mihai Popșoi: Vizita liderilor UE la Chișinău - un mesaj puternic inclusiv către cei ce încearcă să submineze stabilitatea
Vizita la Chișinău a liderilor europeni - președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul Poloniei, Donald Tusk, - pe 27 august, reprezintă un mesaj puternic, adresat inclusiv celor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova, a declarat, marți, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, vicepremierul moldovean Mihai Popșoi, ministru de Externe.
Oficialul moldovean este prezent marți la București, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
El a subliniat că România este principalul aliat, avocat și promotor al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În interviul acordat AGERPRES, ministrul Popșoi vorbește despre atacurile hibride la care este supusă țara lui, mizele alegerilor parlamentare care vor avea loc peste o lună în Republica Moldova, dar și speranțele privind parcursul către integrarea în UE.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Domnule vicepremier, pe 28 septembrie vor fi alegeri parlamentare în Republica Moldova, considerate foarte importante pentru că, practic, de ele ține orientarea pro-europeană a Republicii Moldova. Noi, în România, am experimentat anul acesta alegerile prezidențiale, unde am văzut un clivaj al societății române, un clivaj între oameni. Există acest fenomen și în Republica Moldova?
Mihai Popșoi: În spațiul democratic, când există alegeri, este inevitabil să existe o anumită polarizare. E important ce se întâmplă după alegeri și capacitatea liderilor politici și a societății în ansamblu de a depăși aceste clivaje și aceste tensiuni care, inevitabil, se creează în competiția electorală. E firesc și în Republica Moldova să există aceste tensiuni pe care, de altfel, Federația Rusă încearcă din răsputeri să le exploateze, să le alimenteze, să le adâncească, dar nu i-a prea reușit până acum. Muncim asiduu pentru a nu permite actorilor străini să submineze stabilitatea și suveranitatea Republicii Moldova prin crearea unor clivaje artificiale sau alimentarea celor existente, pentru că în orice societate există unele falii pe care unii actori rău intenționați le pot exploata. Suntem încrezători că această campanie electorală, deși va fi una intensă, nu va crea disensiuni care să nu poată fi depășite și, în pofida încercărilor Federației Ruse de a crea aceste clivaje, cultura politică din Republica Moldova și, vreau să cred, înțelepciunea liderilor politici - deși aici probabil sunt prea optimist - vor acționa de o manieră care să nu adâncească aceste clivaje, dar să unească, să apropie cetățenii, pentru că așa este firesc într-un stat democratic și într-un stat care se dorește să facă parte de mare familie europeană.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Republica Moldova, atunci când a fost vorba de campania prezidențială, a fost foarte rapidă în a detecta și a arăta cu degetul de unde vin atacurile hibride. Acum, există un dialog cu România pe această temă. Ce lecție a învățat Republica Moldova pe care i-a transmis-o României din această experiență? Pentru că noi am avut experiența alegerilor anulate. Cum a fost dialogul pe această temă? Ce știe Republica Moldova mai mult decât România?
Mihai Popșoi: Avem un dialog intens. Avem experiența noastră complicată de mulți ani, fiind expuși propagandei rusești și interferenței maligne. Am obținut o anumită imunitate, am obținut o anumită reziliență instituțională, inclusiv la nivelul societății. E adevărat că nu ne putem relaxa, pentru că intensitatea acestor interferențe crește, narativele se schimbă, instrumentele devin unele mult mai moderne, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale, prin acele materiale deepfake, care sunt extrem de complicat de combătut sau de a discerne între adevăr și minciună și propagandă.
Or, noi facem apel la gândirea critică și la capacitatea cetățenilor de a discerne aceste lucruri, dar când vine vorba despre deepfake e extrem de complicat până și pentru un cetățean cât se poate de pregătit din perspectiva gândirii critice să facă acest lucru. Dar mesajul nostru de fiecare dată este că, dacă un material, video sau orice alt conținut, pare suspicios în cea mai mică măsură, această suspiciune trebuie verificată și analizată, pentru că ceva dacă pare ciudat, problematic, de cele mai multe ori e o problemă acolo.
Dar dificultățile pe care le întâmpinăm noi sunt pe mai multe paliere - interferența și influxurile de resurse financiare pe care le introduce Federația Rusă pentru a cumpăra efectiv cetățenii Republicii Moldova, pentru a-i abate de la calea de integrare europeană și de la năzuința legitimă a majorității cetățenilor noștri, demonstrate în referendumul constituțional de anul trecut: banii care veneau cash prin transferuri bancare, acum prin crypto, care sunt extrem de complicat de urmărit. Dar ne creștem capacitățile și în acest domeniu grație sprijinului partenerilor internaționali. Interferențele și presiunile pe partea de cyber iarăși sunt extrem de la ordinea zilei. Și aici ne creștem capacitățile pentru a putea riposta.
Există, evident, dificultate de comunicare și de reacție din partea social media, TikTok, Telegram, Facebook, Google, dar apelăm și aici la parteneri internaționali, pentru că noi nu suntem auziți chiar de fiecare dată, deși parcă acum, în ultima perioadă, sunt anumite progrese din partea unor platforme care, vreau să cred, și-au învățat lecția din scrutinele din alte state, unde au fost utilizate de-a dreptul pentru a submina democrația și pentru a submina voința clară a cetățenilor prin diverse tertipuri și manipulări grosolane. Muncim pentru a stabili aceste contacte eficace cu aceste platforme și aici avem sprijinul partenerilor noștri internaționali, lucru pentru care le mulțumim.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Există niște scenarii clasice ale acestui atac hibrid rus care deja au fost combătute și nu mai funcționează în Republica Moldova? De exemplu există scenariul acesta foarte practicat: se ia o informație adevărată, dar se 'întoarce' ..., un fel de fake news bazat pe un lucru real...
Mihai Popșoi: Cu mare regret, este valabil, pentru că acestea sunt adesea cele mai eficiente, cele mai cu impact. Pentru că lucrurile care sunt absolut pe contrasens și nu au absolut nimic cu realitatea sunt mai ușor de combătut și prind rădăcini mai greu. În situațiile în care este un grăunte de adevăr acolo, doar că este fie hiperbolizat, fie se adaugă acolo o componentă mare de propagandă și de manipulare, aceste lucruri sunt mai greu de combătut, pentru că cetățenii știu acea părticică mică ce este adevărată și acesta este unul din mecanismele cele mai eficiente. Pe alocuri se întrece măsura și se ajunge să se împuște în picior propagandiștii când promovează lucruri care sunt atât de bizare că cetățenii cumva discern de la distanță mare aceste atacuri. Dar e complicat, pentru că avalanșa, cantitatea și intensitatea acestora este adesea peste capacitățile noastre, pentru că resursele noastre sunt modeste, incomparabile cu resursele Kremlinului, dar cu toate acestea muncim, ne creștem reziliența instituțională, învățăm din experiența țărilor partenere și, la rândul nostru, suntem mai mult decât deschiși să oferim și lecțiile noastre învățate prietenilor și partenerilor noștri, așa încât ei să nu aibă de trecut prin dificultățile și calvarul prin care trecem.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Săptămâna aceasta vor fi două zile cu vizite la nivel înalt în Republica Moldova. Prima vizită va fi cea a trei lideri - cancelarul german Friedrich Merz, premierul Poloniei, Donald Tusk, și președintele Franței, Emmanuel Macron, pe 27 august, iar pe 31 august va veni președintele Nicușor Dan în Republica Moldova, zi în care se sărbătorește Ziua Limbii Române. Totuși, pe 29 august începe campania pentru alegeri parlamentare. Există o diferență fină legată de datele la care vizitează acești lideri, adică Nicușor Dan va veni în perioada campaniei alegerilor parlamentare, iar liderii vin înainte de această campanie. Puteți comenta pe această temă?
Mihai Popșoi: Sunt două sărbători naționale, extrem de importante pentru cetățenii din Republica Moldova: Ziua Independenței, firește, 27 august și Ziua Limbii Române pe 31 august, ambele sărbători extrem de importante, cu încărcătură istorică. Cetățenii Republicii Moldova țin foarte mult la aceste două sărbători importante și atunci când avem ocazia să împărtășim aceste sărbători cu prietenii noștri, acesta este un mesaj puternic de solidaritate.
Cât privește vizita domnului președinte Nicușor Dan, doamna președintă Sandu nu face parte din campania parlamentară, atunci lucrurile sunt perfect OK, nu există niciun temei pentru a ne suspecta de ceva, deși cu siguranță opoziția va încerca să valorifice această linie de atac.
Noi suntem recunoscători tuturor prietenilor și partenerilor noștri care sprijină Republica Moldova. România a făcut-o și o face într-un mod cât se poate de clar, sincer, dezinteresat, necondiționat, lucru pentru care suntem extrem de recunoscători, inclusiv vizita recentă, privată, a domnului președintele Nicușor Dan a fost extrem de bine primită în Republica Moldova, a fost extrem de mediatizată, mult așteptată, chiar dacă era privată. Noi suntem cunoscuți prin proverbiala noastră ospitalitate și oricând decid să vină prietenii și partenerii noștri îi primim cu mare drag.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Această vizită, pe 27 august, arată, din punctul dumneavoastră de vedere, din punctul de vedere al Chișinăului, o evoluție a legăturii cu Uniunea Europeană? Pentru că vin trei lideri ai UE pe 27 august la Chișinău, în timp ce Republica Moldova are dosarul de integrare, de aderare la Uniunea Europeană.
Mihai Popșoi: Este cu siguranță un gest puternic de solidaritate și sprijin politic și sprijin cât se poate de tranșant al parcursului european al Republicii Moldova. Or, în procesul de aderare, Republica Moldova se bucură de sprijinul absolut al tuturor membrilor Uniunii Europene. Firește, România este principalul aliat, avocat și promotor al aderării Republicii Moldova, dar și celelalte state membre și state mari, cum sunt Germania, Franța, Polonia, ne-au fost și ne sunt alături. Și acest gest politic puternic de a împărtăși cu noi sărbătoarea Independenței cu siguranță va fi apreciat de cetățenii Republicii Moldova și va trimite un mesaj puternic, va expedia un mesaj puternic inclusiv celor care încearcă să submineze stabilitatea din Republica Moldova, fie că vorbim de actori statali, Kremlin și Federația Rusă, fie că vorbim de actori nestatali, de diverși agenți de influență ai Federației Ruse, inclusiv oligarhii fugari, care sunt utilizați ca interpuși, ca proxy, în destabilizarea situației social-politice din Republica Moldova.
Sancțiunile impuse de comunitatea internațională, de Uniunea Europeană și de Statele Unite ale Americii sunt un mesaj cât se poate de direct că impunitatea nu va trece și acest gest de solidaritate politică, această vizită la un asemenea nivel iarăși este un mesaj puternic de sprijin pentru Republica Moldova și pentru cetățenii Republicii Moldova.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: În iulie, primarul Chișinăului și încă două persoane din Republica Moldova au primit statutul de persona non grata atât în România cât și în spațiul Schengen. Dacă doriți, comentați pe această temă sau o întrebare mai largă: Republica Moldova colaborează cu țările UE și în special cu România, cu țările Schengen, pe asemenea dosare, de persoane care sunt amenințări la securitatea națională a unei țări?
Mihai Popșoi: Este o decizie a autorităților române. Mi-e complicat să comentez aceste decizii, în special în postura de ministru de Externe. E cert că situația din Republica Moldova este una complicată - influența Federației Ruse și utilizarea diverșilor actori pentru a submina procesele democratice și procesul de integrare europeană, care, așa cum spuneam, este năzuința legitimă a cetățenilor Republicii Moldova, exprimată în referendumul constituțional de anul trecut. Diversitatea acestor instrumente pe care le utilizează Federația Rusă este una în creștere. Devine din ce în ce mai perfidă, dacă putem spune așa, încearcă să se adapteze realităților în schimbare din spațiul politic din Republica Moldova, dar, așa cum spuneam, această decizie este o decizie a României și comentariile, probabil, sunt de prisos.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: În ceea ce privește dosarul de integrare, Republica Moldova este cuplată cu Ucraina în acest drum către aderarea la Uniunea Europeană. Există voci care vorbesc de o eventuală decuplare a Republicii Moldova de Ucraina. Dumneavoastră cum comentați? Au fost mulți oficiali care au comentat acest lucru. Este o posibilitate?
Mihai Poșoi: Cuplarea sau decuplarea este în totalitate apanajul Uniunii Europene și al țărilor membre. Este decizia lor. Noi nu avem capacitate să luăm decizii în locul cuiva. E cert că noi depunem efort pentru a îndeplini angajamentele pe care ni le-am asumat, în primul rând în fața cetățenilor noștri, dar și în fața partenerilor, lucru pe care îl face și Ucraina.
Pentru Ucraina avem o recunoștință enormă față de sacrificiul pe care îl face Ucraina zi de zi pentru a ne proteja inclusiv și pe noi. De aceea vrem să parcurgem acest drum împreună. Uniunea Europeană s-a dovedit în timp un proiect de succes, de pace, de prosperitate, de colaborare. Ne vom bucura foarte mult în viitorul apropiat când vom deschide primele capitole de negocieri, așa încât să avansăm continuu în procesul de aderare. De altfel, am avansat într-un ritm extrem de accelerat în ultimii ani și contăm pe același ritm de acum încolo, pentru că am pierdut trei decenii, nu mai avem timp de pierdut. Și grație sprijinului enorm din partea Uniunii Europene, al țărilor membre, în primul rând al României, avem ferma încredere că vom reuși să navigăm acest proces complicat, anevoios, de negociere a aderării, dar grație acestui sprijin suntem încrezători că îl vom naviga într-un mod eficace, așa încât acel termen pe care ni l-am propus - să finalizăm negocierile până în 2028 și până în 2030 să fim țară cu drepturi depline a Uniunii Europene - și grație sprijinului din partea țărilor membre și al României, în primul rând, - acest obiectiv devine unul cât se poate de realist. Și suntem recunoscători pentru sprijinul constant pe care ni-l oferă partenerii noștri, în primul rând România.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: În cazul în care, după alegerile din 28 septembrie, va fi votat, va exista un parlament majoritar anti-UE, aveți o proiecție dumneavoastră ca lider acum de la Chișinău a ceea ce se va întâmpla cu Republica Moldova și drumul său european?
Mihai Popșoi: Cu mare regret, în istoria politică a Republicii Moldova au existat perioade când s-a făcut un anumit progres și acesta a fost dat peste cap - aduce aminte de dansurile noastre populare: un pas înainte și trei pași înapoi. Nu aș vrea ca aceste dansuri să se reflecte și în spațiul politic, mai cu seamă că am obținut atât de multe progrese în ultima perioadă, pe mai multe paliere, atât cel legat nemijlocit de procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și procese cât se poate de tangibile care țin de securitatea energetică, securitatea cibernetică, securitatea informațională, reziliența instituțiilor în ansamblu și aceste realizări pot fi date peste cap, nemaivorbind de problema pe care o creează un guvern pro-rus la Chișinău pentru România și Ucraina și vulnerabilitățile pe care le emană.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Or, avem, cu mare regret, actori în spațiul politic de la Chișinău care ar fi mai mult decât bucuroși să facă jocul Kremlinului și să submineze tot ce înseamnă securitatea regională și, cel mai grav pentru cetățenii Republicii Moldova, să submineze voința legitimă a cetățenilor de a face parte din marea familie europeană și de a beneficia de tot ce are de oferit Uniunea Europeană, fiind un spațiu al păcii, prosperității, o comunitate de aproape 500 de milioane de oameni, cu o putere de cumpărare foarte mare, un spațiu al democrației.
Cu siguranță aceste riscuri sunt înțelese de cetățenii Republicii Moldova și vom munci în continuare pentru a informa care sunt oportunitățile pe care le oferă aceste alegeri și care sunt riscurile pe care le comportă. În orice scrutin democratic este o competiție dintre partide, dintre lideri, dintre opinii, dintre viziuni pentru țară și suntem ferm convinși că viziunea pe care o propunem legată de integrarea europeană, de ancorarea în spațiul valoric european este o opțiune care va fi împărtășită de cetățenii noștri, iar cei care își doresc să ducă Republica Moldova în trecut, să vulnerabilizeze Republica Moldova, să submineze tot ce înseamnă suveranitate și independență, stat de drept și bunăstare, nu vor avea sorți de izbândă.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Ministrul român de Externe și-a exprimat în mai multe rânduri optimismul că se vor deschide clustere de negociere privind integrarea europeană până la finalul anului, cel puțin cu Republica Moldova. Dumneavoastră, din semnalele pe care le aveți de la Bruxelles, aveți același optimism?
Mihai Popșoi: Noi suntem mereu optimiști în Republica Moldova. E greu să fii pesimist în condițiile complicate prin care trecem. Trebuie să fim optimiști, dar, așa cum spuneam, trebuie să depunem eforturi susținute pentru a fi gata și noi suntem gata. Suntem gata încă de la începutul anului. Am depus eforturi pentru a finaliza acele angajamente pe care ni le-am asumat. O perioadă de screening, iată, se finalizează acum și, firește, suntem gata pentru a deschide aceste clustere, la fel cum este gata și Ucraina și suntem încrezători că partenerii noștri de la Bruxelles și din țările membre vor găsi soluția potrivită pentru a continua acest proces extrem de important, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina, pentru întreaga regiune. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ghiță, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Niciun membru al contingentului IGSU de la Attica nu a fost implicat în stingerea incendiilor în zona coliziunii elicopterelor
Ministerul Afacerilor Externe a informat duminică seara că, prin intermediul Ambasadei României la Atena, s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile elene competente, în vederea obținerii de informații oficiale cu privire la cetățenia victimelor
Grindeanu: Parlamentul a găsit soluția să apere medalia olimpică a gimnastei Ana Maria Bărbosu, în procesul de la Lausanne
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a evidențiat sâmbătă, după ce Parlamentul 'a găsit soluția' să apere medalia olimpică de bronz a gimnastei Ana Maria Bărbosu în procesul de la Lausanne, că statul român nu va lupta doar pentru o medalie, ci mai ales pentru dreptate. 'Ne-am uitat cu toții la fata aceasta minunată,
VIDEO Președintele Nicușor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Președintele Nicușor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenției Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României. 'În ciuda zgomotului politic, România funcționează. Parlamentul a trecut săptămâna asta mai multe legi care erau jaloane în PNRR și o să promulg aceste legi săptămâna viitoare.
Țoiu - discuție cu omologul ucrainean: Domeniul energiei și dronele rusești din spațiul aerian național - pe agendă
Domeniul energiei și dronele rusești din spațiul aerian național au fost pe agenda convorbirii telefonice dintre miniștrii interimari de Externe român și ucrainean, Oana Țoiu și Andrii Sîbiga. 'Vecinii se ajută reciproc atunci când este posibil, iar acesta a fost subiectul convorbirii telefonice pe care am avut-o cu ministrul ucrainean de
Guvernul va iniția acțiunea de recurs împotriva deciziilor Curții de Apel București de suspendare a șase HG
Guvernul a anunțat, vineri, că va iniția acțiunea de recurs împotriva deciziilor judecate de Curtea de Apel București în urma cărora au fost suspendate, la solicitarea PSD, șase hotărâri de guvern. 'Măsuri importante pentru protecția tinerilor și persoanelor adulte cu dizabilități, pentru accesul pacienților români la registre inter
Camera Deputaților se reunește săptămâna viitoare într-o nouă sesiune extraordinară
Camera Deputaților se va reuni săptămâna viitoare în sesiune extraordinară pentru a rediscuta proiectul de lege privind integritatea. Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis vineri să convoace o nouă sesiune extroardinară, în perioada 3-6 august. Pe ordinea de zi se vor afla propunerea legislativă pentru modificarea și
MAE: Încălcarea spațiului aerian al României cu drone - subiect de discuție la OSCE
România a adus în atenția statelor din Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) problema încălcărilor repetate ale spațiului său aerian din perioada 24-26 iulie, interval în care Armata Română a doborât trei drone care au pătruns neautorizat pe teritoriul național, transmite vineri Ministerul Afacerilor Externe (MA
Bolojan: Guvernul rămâne ferm angajat în combaterea discriminării, a rasismului antirom și a discursului instigator la ură
Guvernul rămâne ferm angajat în combaterea discriminării, a rasismului antirom și a discursului instigator la ură, a transmis, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor. Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor a fost marcată printr-o ceremo
PSD: Am rezolvat în Parlament ceea ce nu a putut rezolva Guvernul demis prin moțiune de cenzură
PSD a transmis, vineri, că a rezolvat în Parlament mai multe probleme majore de ordin executiv, 'care nu mai pot fi abordate de un guvern demis', cu atribuții limitate. 'PSD a rezolvat astăzi în Parlament ceea ce nu a putut rezolva Guvernul demis prin moțiune de cenzură. PSD a rezolvat astăzi în Parlament mai multe probleme majore
Grindeanu: La evaluarea Fitch, sper să fie apreciate și eforturile Parlamentului
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că își dorește ca România să se mențină la același rating Fitch și să fie apreciate în acest sens eforturile Parlamentului din aceste zile. Grindeanu a fost întrebat cum vede situația economică a țării în acest moment, având în vedere că vineri agenți
Grindeanu: Pare că dacă vom avea un Guvern va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că, la cum arată situația în prezent, un Guvern ar fi învestit la limită de voturi, cu puțin peste 240. 'La cum văd punctele de vedere ale tuturor partidelor din fosta coaliție și nu numai, pare că dacă vom avea un Guvern va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate. Atunci ori că e un
Sorin Grindeanu: Voi convoca sesiuni extraordinare la Camera Deputaților de câte ori este nevoie
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că va convoca sesiuni extraordinare de câte ori va fi nevoie, pentru a se adopta legi importante pentru țară. 'Parlamentul a adoptat astăzi măsuri importante pentru sectorul agricol, pentru transporturi și, de asemenea, sectorul energetic. Practic, noi am reparat în fiecare zi
Iași: Primarul Chirica cere demisia lui Alexandru Muraru și îl acuză de presiuni asupra consilierilor PNL
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a cerut, vineri, în timpul ședinței ordinare a Consiliului Local, demisia liderului PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, întrucât acesta ar face presiuni asupra aleșilor liberali pentru a nu vota unele hotărâri, și i-a solicitat lui Ilie Bolojan să intervină. 'Mă adresez foarte direct domnului Ilie
Abrudean: Am depus din nou proiectul integrității; cerem PSD să nu introducă amendamente otrăvite, neconstituționale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că a depus din nou, vineri, proiectul de lege privind integritatea, arătând că cere PSD și aliaților săi să nu introducă amendamente 'otrăvite, neconstituționale, care distrug jalonul sau ascund averi'. 'Așa cum am anunțat ieri, după respingerea legii integrității, astăzi am depus din nou pro
Camera Deputaților/ANRSPS, autorizată să introducă în bugetul propriu credite de angajament pentru operațiuni petroliere
Deputații au adoptat, vineri, un proiect de lege care vizează instituirea unor măsuri fiscal-bugetare în scopul consolidării sustenabilității finanțelor publice, al îmbunătățirii administrării creanțelor fiscale și al asigurării cadrului legal necesar îndeplinirii unor obligații asumate de România la nivel național și european. S-au &ic







