De Ziua Independenței, Zelenski subliniază din Piața Maidan aspirația Ucrainei la o pace sigură și dreaptă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a felicitat compatrioții cu ocazia Zilei Independenței, duminică, printr-un mesaj emoționant în care a subliniat aspirația țării sale la o pace dreaptă, sigură și durabilă, în contrast cu mesajele mai combative din anii precedenți, informează EFE.
Într-un videoclip înregistrat într-un loc simbolic, Piața Independenței din Kiev, mai cunoscută drept Maidan, Zelenski a subliniat unitatea tuturor ucrainenilor, pe care nu o poate schimba nicio 'ocupație temporară', dar nu a prezis o eliberare promptă a teritoriilor aflate sub control rus, într-un moment în care se presupune că Ucraina ar trebui să facă concesii teritoriale ca parte a viitoarelor negocieri de pace.
'Construim o Ucraină suficient de tare și puternică pentru a trăi în siguranță și pace', a declarat Zelenski, citat de dpa.
Președintele ucrainean a declarat că impunătoarea Statuie a Libertății de pe Maidan este, de asemenea, un simbol al indestructibilității Ucrainei, care a rezistat războiului de agresiune al Rusiei timp de trei ani și jumătate.
Zelenski a spus că războiul a dus la un nou sentiment de stimă în rândul ucrainenilor, care nu se mai bazează pe bunăvoința altora, ci își iau soarta în propriile mâini și sunt gata să lupte pentru libertatea lor.
'Într-o zi, distanța dintre ucraineni va dispărea și vom fi din nou împreună ca o singură țară și o singură familie. Este doar o chestiune de timp', a promis în schimb președintele ucrainean.
Zelenski a avertizat că Ucraina este pregătită să riposteze atacurilor rusești lovitură cu lovitură și să-i afecteze infrastructura strategică dacă Rusia nu acceptă un armistițiu. 'Nimeni nu ne poate interzice aceste atacuri pentru că sunt juste', a declarat el.
Însă, confruntat cu perspectiva din ce în ce mai îndepărtată a victoriei asupra inamicului, el a schițat o cale către o pace sigură, având în vedere că Ucraina a demonstrat deja că a fost capabilă să reziste în fața 'a doua celei mai bune armate din lume' și să-și apere cu succes independența, potrivit EFE.
Președintele ucrainean a subliniat că nu vor exista compromisuri rușinoase pentru a realiza pacea, anunțând că Kievul aspiră la un acord demn și cuprinzător care să garanteze securitatea.
'Numai noi ne vom decide viitorul', a subliniat el, promițând că Ucraina va primi de la aliații săi 'garanții de securitate atât de puternice încât nimeni nu se va gândi nici măcar să atace' din nou țara.
Pe rețelele sale de socializare, Zelenski le-a mulțumit totodată numeroșilor demnitari străini pentru felicitările transmise cu ocazia celei de-a 34-a Zile a Independenței Ucrainei, între care Papa Leon al XIV-lea, președintele SUA Donald Trump, președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, președintele Chinei Xi Jinping și regelui Charles al III-lea.
Prim-ministrul canadian Mark Carney a sosit, de asemenea, la Kiev cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, declarând într-un mesaj pe Twitter că țara sa își va intensifica sprijinul pentru Ucraina și eforturile sale în direcția unei păci 'drepte și durabile'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: president.gov.ua
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump afirmă că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei este mort
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei, care nu a mai fost văzut în public de la sfârșitul lui februarie, este mort, relatează AFP și Reuters. 'Nu cred că este mort. A fost rănit foarte grav', a declarat președintele american într-un interviu pentru prezentatorul co
BTA: Vânătoarele de mine, necesare pentru a consolida capabilitățile navale ale Bulgariei, spune ministrul apărării
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităților Bulgariei, dat fiind că Marina are în dotare în prezent trei, iar achiziționarea a încă șapte ar dezvolta și mai mult aceste capabilități, a declarat miercuri în parlament ministrul apărării, Dimităr Stoianov. Stoianov s-a exprimat cu prilejul dez
Prim-ministrul Canadei va fi prezent la discursul Ursulei von der Leyen despre Starea Uniunii din septembrie
Prim-ministrul canadian Mark Carney va fi prezent la discursul anual cheie al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 16 septembrie, la Strasbourg, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil european. Discursul privind starea Uniunii stabilește prioritățile și obiectivele Uniunii Europene pentru anul care urmează. Ac
Trump minimizează importanța vizitei șefului CIA la Moscova
Președintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept 'semi-rutină', adăugând că își dorește ca
Turcia consideră dizolvarea Forțelor democratice siriene crucială pentru stabilitatea Siriei (președinție)
Turcia a afirmat miercuri că disoluția Forțelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei, relatează AFP. 'În acest stadiu, disoluția SDF reprezintă un progres important pentru întărirea autorității statului în toată țara și reunirea diferitelor componente ale societății',
Ucraina: Zelenski a anunțat că a vizitat trupele de pe front
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri că a vizitat trupele într-o zonă din apropierea intersecției fronturilor de est și de sud, unde armata ucraineană a reușit recent să recupereze teren împotriva soldaților ruși, relatează AFP. 'Astăzi, împreună cu comandantul șef al forțelor armate, Mihailo Drapatîi, ne af
Președintele Iranului afirmă că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu presiunea lor economică
Președintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat miercuri că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice, au relatat media locale, preluate de AFP. 'Datorită măsurilor planificate de serviciile economice ale guvernului, Statele Unite nu vor obține nimic din presiunea lor economi
China: Xi Jinping pleacă duminică la summitul OCS de la Bișkek și în vizite de stat în Kârgâzstan și Egipt
Președintele chinez Xi Jinping se va deplasa duminică în Kârgâzstan, pentru o vizită de stat și pentru summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), urmată de o alta în Egipt, până pe 3 septembrie, a anunțat miercuri Ministerul de Externe, într-un comunicat, transmite AFP. În Egipt, Xi Jinping se va în
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale tot mai mari, prezicând un val semnificativ de imigrație în acest teritoriu palestinian ocupat, relatează AFP. Netanyahu a lăudat înființarea a aproape 300 de așezări și avanposturi agricole
Ședință solemnă consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova
O ședință solemnă consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova se desfășoară miercuri la președinție, în sala istorică unde, în urmă cu 35 de ani, a fost votată Declarația de Independență, transmite Moldpres. Ședința solemnă a fost deschisă cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și al Imn
Kremlinul susține că declarațiile fostului ministru Mihailo Fedorov arată că Ucraina este măcinată de lupte interne
Kremlinul a apreciat miercuri că declarațiile fostului ministru al apărării ucrainean, Mihailo Fedorov, despre corupția oficială și presupusele deficiențe ale strategiei militare arată că Kievul este măcinat de lupte politice interne care se intensifică, relatează Reuters. Fedorov a declarat pentru Reuters săptămâna aceasta că Ucraina pare să piardă &ici
Polonia și Spania vor achiziționa în comun avioane Airbus pentru realimentare și transport, prin instrumentul SAFE
Polonia și Spania vor achiziționa în comun cel puțin șapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare și transport, prin instrumentul de apărare ''Acțiunea de Securitate pentru Europa'' (SAFE), a anunțat miercuri ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, transmite Reuters. ''Următorul pas va fi semna
Volodimir Zelenski îl decorează pe Elon Musk pentru 'meritele sale excepționale în apărarea vieții oamenilor și a libertății'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a decernat fondatorului SpaceX, Elon Musk, 'Ordinul Libertății', cea mai înaltă distincție ucraineană acordată cetățenilor străini, pentru 'meritele sale excepționale în apărarea vieții oamenilor și a libertății' și pentru 'dezvoltarea relațiilor dintre popoarele Ucrainei și Statelor Unite al
Elvețienii se vor pronunța la 27 septembrie asupra menținerii sau nu a neutralității țării lor
Alegătorii elvețieni vor decide printr-un referendum organizat în 27 septembrie dacă aprobă o formă mai restrictivă de neutralitate ce ar împiedica țara alpină să impună sancțiuni economice sau să coopereze cu NATO, informează miercuri Reuters. Postere cu porumbei ai păcii și în care li se cere alegătorilor să respingă război
Turcia amenință să își reconsidere apartenența la CEDO după decizia instanței în cazul Kavala
Mehmet Ucum, principalul consilier juridic al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a pus sub semnul întrebării decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva Turciei pentru menținerea în închisoare a omului de afaceri și filantropului Osman Kavala și a amenințat că Ankara și-ar putea reconsidera apartenența la instanță, info








