Ungaria și Slovacia au trimis Comisiei Europene o scrisoare după un nou atac ucrainean asupra oleoductului Drujba
Ungaria și Slovacia au trimis vineri o scrisoare Comisiei Europene prin care cer Bruxellesului să își respecte angajamentul de a garanta siguranța aprovizionării energetice a statelor Uniunii Europene, după ce, potrivit lor, în urma celui mai recent atac ucrainean asupra conductei Drujba pe teritoriul Rusiei, livrările de petrol rusesc ar putea fi întrerupte pentru cel puțin cinci zile, transmit Reuters, TASR și MTI.
Armata ucraineană a atacat infrastructura oleoductului Drujba de pe teritoriul Rusiei de trei ori în nouă zile, iar livrările prin această conductă, care transportă țiței și spre Slovacia și Ungaria, au fost suspendate, afirmă ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, și omologul său slovac, Juraj Blanar.
În scrisoarea comună adresată șefei diplomației UE, Kaja Kallas, și comisarului european pentru energie, Dan Jorgensen, cei doi miniștri amintesc că, într-o rezoluție din 27 ianuarie 2025, executivul UE a subliniat că integritatea infrastructurii de aprovizionare energetică a statelor membre este o chestiune de securitate pentru întreaga Uniune, sens în care Comisia a chemat toate țările terțe la respectarea ei.
''Ținând cont de faptul că UE și statele sale membre au oferit Ucrainei sprijin de sute de miliarde de euro în ultimii ani, considerăm acțiunile Ucrainei, care amenință în mod serios securitatea energetică a Ungariei și a Slovaciei, complet inacceptabile. În legătură cu aceasta, facem un apel puternic la Comisie să își respecte imediat angajamentele cuprinse în declarația sus-menționată și să garanteze siguranța aprovizionării energetice a statelor membre'', au scris cei doi miniștri de externe.
Potrivit lui Blanar, în urma unor atacuri recente asupra oleoductului Drujba, livrările au fost oprite luni, 18 august, și au fost restabilite rapid după reparații. Cu toate acestea, atacul ucrainean de joi, 21 august, a avariat serios conducta, iar amploarea stricăciunilor, care afectează în mod fundamental livrările spre rafinăria din Slovacia, nu este cunoscută deocamdată.
''Să spunem clar: prin aceste atacuri, Ucraina nu dăunează în primul rând Rusiei, ci Ungariei și Slovaciei'', a afirmat Szijjarto, citat de MTI.
''Conducta Drujba este indispensabilă pentru aprovizionarea noastră energetică. Fără ea, aprovizionarea cu petrol a țărilor noastre este fizic imposibilă. Astfel de atacuri sunt un asalt direct și inacceptabil asupra securității noastre energetice'', a continuat ministrul ungar.
''Cu toate acestea, după trei atacuri (Comisia) a rămas tăcută, neluând nicio măsură pentru a apăra aprovizionarea energetică a unor state membre'', a mai afirmat Szijjarto, adăugând că ''Bruxellesul trebuie să înțeleagă: ei sunt Comisia Europeană, nu Comisia Ucraineană!'.
Rusia și Ucraina și-au intensificat atacurile reciproce asupra infrastructurii energetice în ultimele săptămâni, în pofida demersurilor președintelui american Donald Trump de ajungere la un acord pentru încheierea conflictului, intrat în al patrulea an, notează Reuters.
Oleoductul Drujba, care trece prin Belarus și Ucraina, transportă țiței din Kazahstan spre Germania, precum și din Rusia spre Ungaria și Slovacia. Germania a declarat că aprovizionarea sa cu petrol din Kazahstan nu a fost afectată de cel mai recent atac.
Robert Brovdi, comandantul unităților de drone ale Ucrainei, a postat joi seară un video pe Telegram în care se vede un mare incendiu la o instalație cu numeroase rezervoare de combustibil.
Aleksandr Bogomaz, guvernatorul regiunii vestice ruse Briansk învecinate cu Ucraina și Belarus, a scris vineri tot pe Telegram că o instalație energetică a luat foc în urma unui atac ucrainean cu rachete HIMARS și drone, dar că incendiul a fost stins. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Orban îi cere ajutorul lui Trump, în urma atacurilor ucrainene asupra conductei petroliere Drujba
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl














