logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nicușor Dan: Implicarea președintelui Trump într-un acord de pace pentru Ucraina este esențială

Imagine din galeria Agerpres

Implicarea președintelui SUA, Donald Trump, într-un acord de pace pentru Ucraina ''este esențială'', iar orice pace trebuie să fie justă și durabilă, rolul Europei fiind, de asemenea, ''crucial'', a scris, marți, pe Facebook, președintele Nicușor Dan.

Șeful statului a transmis respectivul mesaj după ce a participat online la Coaliția pentru Voință și la Consiliul European, convocate marți, după întâlnirea lui Donald Trump, la Washington, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost însoțit de șapte lideri europeni.

''Videoconferințele Coaliției de Voință și ale Consiliului European de astăzi au abordat rezultatele discuțiilor importante de aseară de la Washington privind securitatea Ucrainei'', a arătat președintele României.


El a afirmat că principalele puncte pe care le-a subliniat au fost coordonarea transatlantică, element care ''rămâne cel mai puternic atu'' în descurajarea agresiunii Rusiei, faptul că Rusia trebuie să înceteze uciderea civililor dacă este cu adevărat angajată în obținerea păcii.

De asemenea, a arătat șeful statului, sancțiunile trebuie menținute și, dacă este necesar, chiar intensificate până la atingerea unui acord de pace.

''Trebuie să asigurăm întoarcerea imediată a tuturor copiilor ucraineni răpiți - România va continua să sprijine acest efort. România va contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina, care vor fi implementate prin cooperare strânsă între Europa și SUA - aceasta este o investiție în securitatea Europei, nu doar a Ucrainei'', a susținut Nicușor Dan.

El a evidențiat că ''o Ucraină pașnică și sigură consolidează securitatea României și aduce beneficii vecinului nostru, Republica Moldova''.

Președintele Nicușor Dan a participat online, marți, la Consiliul European și la Coaliția de Voință de la Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale (CFOS) din Târgu Mureș, unitate militară pe care a vizitat-o în cursul zilei, potrivit Administrației Prezidențiale.

Luni, președintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit, la Washington, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Întâlnirea a fost urmată de o reuniune cu șapte lideri europeni.

''Acest război se va încheia'', a declarat președintele american, în timp ce îi primea pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și pe liderii europeni, care și-au exprimat disponibilitatea de a colabora pentru pacea și securitatea viitoare a Ucrainei, conform AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 373

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 26-08-2026 22:47

Miruță: Legea salarizării trebuia făcută din 2023; PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță (USR), îi critică pe social-democrați pentru eșecul în cazul legii salarizării, afirmând că ''PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme''. ''Pierderea de astăzi a României nu sunt cele 770 de milioane de euro, pentru că nu avem nici azi

Politic 26-08-2026 22:12

Grindeanu către Bolojan: Românii au nevoie de soluții, nu de explicații pentru eșec

Românii au nevoie de soluții, nu de explicații pentru eșec, a fost mesajul președintelui PSD, Sorin Grindeanu, pentru premierul interimar Ilie Bolojan, care a acuzat PSD de ''iresponsabilitate'' în ceea ce privește legea salarizării. Reacția lui Grindeanu vine după ce

Politic 26-08-2026 21:59

Kelemen Hunor, despre legea salarizării: Un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă

România nu trebuie să adopte o lege a salarizării care să primească aprobarea Comisiei Europene, pentru că nu se legiferează pentru Comisia Europeană, trebuie adoptată o lege care creează un sistem predictibil, a declarat miercuri președintele UDMR, Kelemen Hunor. El consideră că pierderea celor 770 de milioane de euro din fondurile PNRR

Politic 26-08-2026 21:23

Ședință de guvern - joi; bugetul Ministerului Economiei aferent activității de privatizare, pe agendă

Guvernul va aproba în ședința de joi, prin hotărâre, bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pe anul 2026. Executivul urmează să aprobe, prin alte hotărâri, și bugetele pentru anul 2026 ale unor societăți și companii din su

Politic 26-08-2026 21:20

Bolojan: PSD a compromis, în mod iresponsabil și populist, șansa României de a încasa 770 de milioane de euro

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că a compromis, ''în mod iresponsabil și populist'', șansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a salarizării care ''să aducă ordine, mai multă echitate și predictibilitate în sistemul bugetar și, în același timp, de a demonstra că Rom

Politic 26-08-2026 21:02

Președintele trimite la CCR Legea privind decarbonizarea în sectorul energetic

Președintele Nicușor Dan a trimis Curții Constituționale (CCR) o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decarbonizarea sectorului energetic. Pe 7 august, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completare

Politic 26-08-2026 20:55

Turcan: Justiția Liei Savonea mai dă o lovitură reformelor lui Bolojan; 11 hotărâri ale Guvernului - blocate

Deputata PNL Raluca Turcan a susținut, miercuri, că 'justiția Liei Savonea' a mai dat 'o lovitură' reformelor premierului interimar Ilie Bolojan, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursurile privind 11 hotărâri ale Guvernului. 'Justiția Liei Savonea mai dă o lovitură reformelor lui Bolojan. Î

Politic 26-08-2026 20:27

Grindeanu: Vrem o lege a salarizării care să repare inechitățile, dar vrem o lege bună

Planul Național de Redresare și Reziliență nu poate fi folosit ca argument pentru a cere Parlamentului să voteze orice lege, indiferent cum este făcută și ce efecte produce, a declarat miercuri președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a afirmat că social-democrații vor o lege 'bună' a salarizării bugetarilor care să repare inechitățile. ''Domnul

Politic 26-08-2026 20:11

Jurca: România a primit prima plată din instrumentul financiar SAFE

România a primit miercuri prima plată din instrumentul european SAFE, respectiv 2,5 miliarde de euro, a informat șeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca, care a menționat că se confirmă rezultatul muncii depuse la Guvern și în toate instituțiile implicate în coordonarea acestui program. 'Astăzi este o zi importantă pentru apărarea Rom&

Politic 26-08-2026 20:03

Nicușor Dan: Partidele fostei coaliții guvernamentale nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii salarizării

Partidele fostei coaliții guvernamentale nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii salarizării în sistemul bugetar și și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR, a transmis, miercuri, președintele Nicușor Dan. 'Începând cu luna mai, Administrația Prezidențială a mediat o

Politic 26-08-2026 19:55

Buzoianu: Nu există nicio sumă din fonduri europene care poate să ne aducă înapoi statul de drept

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, consideră că nu există suficient de multe fonduri europene ca să ne aducă înapoi statul de drept, arătându-se convinsă că amendamentul PSD de încercare a eliminării unui oponent politic prin modificarea legislației va pica în toate forurile europene. 'Eu sunt ferm convinsă că amendame

Politic 26-08-2026 18:39

USR strânge semnături pentru a ataca la CCR inițiativa care 'șterge' incompatibilități pentru aleșii locali

USR anunță că strânge semnături pentru a ataca la CCR inițiativa PSD care 'șterge' incompatibilitățile deja constatate pentru mii de aleși locali. 'USR strânge semnăturile necesare pentru a ataca la Curtea Constituțională inițiativa legislativă a PSD. Legea intrată în vigoare la 9 august interzice consilierilor locali și județeni

Viata Parlamentara 26-08-2026 17:41

Proiect privind închiderea operațională și financiară a PNRR, adoptat de plenul Senatului

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență, fiind înregistrate 91 de voturi 'pentru', 24 'împotrivă' și șapte abțineri. Conform expunerii de motive, necesitatea reglementării decurge din încheierea, la data de 31 aug

Viata Parlamentara 26-08-2026 17:33

Modificări legislative în privința incompatibilităților personalului contractual din administrație, adoptate de Senat

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru abrogarea unor dispoziții din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, în forma aprobată la Camera Deputaților. S-au înregistrat 82 de voturi 'pentru', 19 'împotrivă' și 21 de abțineri. Potrivit raportului aprobat în comisia de specialitate,

Politic 26-08-2026 17:31

PSD: PNL trebuie să răspundă politic în fața cetățenilor pentru eșecul Legii salarizării

PSD consideră că liberalii trebuie să răspundă politic în fața cetățenilor pentru 'eșecul' Legii salarizării și să le explice de ce, după luni de întârzieri, România riscă să piardă banii europeni aferenți acestui jalon din PNRR. 'PSD condamnă fuga PNL de a-și asuma responsabilitatea pentru eșecul Legii salarizării. Bolojan,