De cum intri în Jacu dinspre Jacodu, te întâmpină câteva case părăsite unde natura a preluat controlul, dar, deși nu vezi țipenie, acele curți pustii, care nici măcar nu mai au garduri care să le protejeze, au totuși iarba cosită.

După indicatorul ce ne anunță că am ajuns în satul Jacu, comuna Albești, pe partea stângă suntem surprinși de susurul unui izvoraș, care se revarsă cu delicatețe într-o troacă de metal, uitată de vreme, unde broaștele și-au găsit un adăpost liniștit.

Îndreptându-ne privirea mai sus, pe un urcuș, zărim poarta deschisă a cimitirului, în care se mai observă doar câteva cruci, unele chinuite de vreme printre ierburi înalte, dar și câteva morminte păstrate cu drag de urmași.

Chiar dacă totul pare tăcut și pustiu, lângă cimitir aflăm o livadă bătrână, înconjurată de un gard electric, folosită, poate, ca pășune pentru vite. Odată ce am pășit în sat, însă, am avut senzația că am ajuns într-un colț de Rai.

Înaintăm pe un drum îngust săpat între două răzoare înalte, pentru a merge spre vatra satului. Un pod cu balustrade metalice nou-nouțe, apoi încă unul, prevăzut chiar și cu trotuar schimbă brusc peisajul arhaic, uitat de vreme. Printre porțile ferecate și invadate de vegetație, care mai au garduri în picioare, se zărește câte o șură căzută, câte un colț de casă gata să se prăbușească, dar suntem surprinși și de câteva locuințe foarte bine conservate.

Pe marea majoritate a construcțiilor vechi, din cărămidă sau din lut, încă se văd anii construcției, 1930, 1931, 1932 semn că aceea a fost una dintre perioadele prospere ale acestui sat.

Studiind o serie de documente istorice aflăm că Jacu, cunoscut ca Jacu Românesc, a fost un sat prosper în perioada interbelică. Avea două biserici, o școală și o populație de aproape 400 de persoane și că, se pare, în perioada 1930-1950 a fost comună și purta numele de Codreni. Întrucât am ajuns relativ ușor la Jacu, dinspre Vețca, fiind o distanță de doar un kilometru între Jacu și Jacodu (cunoscut ca Jacu Unguresc și aparține comunei Vețca), am început să ne punem întrebarea de ce acest minunat loc a ajuns la o depopulare aproape totală?

Aflăm astfel că, în ciuda prosperității sale și a bogăției oamenilor, manifestată prin gospodăriile care încă se observă, satul s-a depopulat treptat după mai multe reforme administrative, fiind 'aruncat' de colo-colo, prin alipirea la diverse unități administrativ-teritoriale: Nadeș, Boiu, iar după desființarea comunei Boiu, la Albești, unde se află și astăzi.

Dacă în urmă cu peste 100 de ani Jacu Românesc număra în jur de 400 locuitori, astăzi mai are doar șapte locuitori permanenți și numeroase case pustii, unele în stare avansată de degradare. Spre exemplu, în anul 1910, la Jacu erau 414 de locuitori și 80 de case (22 de case din cărămidă și 58 de lut), în 1930 aici erau 365 de locuitori, în 1973 erau 162 de locuitori și 61 de case, în 2002 erau 15 locuitori și zece locuințe permanente.

Într-un studiu realizat de profesorul de istorie Eugen Ion Sîrbu, publicat în anuarul Muzeului de Istorie din Sighișoara, Alt Shaessburg, din anul 2009, se arată că Jacu Românesc a trecut, la fel ca și alte sate din județul Mureș, prin fenomenul de depopulare totală sau parțială, fiind afectate în special localitățile care nu se aflau în apropierea unor drumuri naționale sau a unor centre urbane mai importante.

Jacu Românesc, relatează profesorul, este amintit pentru prima dată într-un document din anul 1301 în contextul descrierii moșiei Bun (Boiu) 'hotarul care se află deasupra locului numit Weichkefeso, desparte pământul voievodului Simion'.

'De atunci și până astăzi localitatea a fost menționată sub diferite forme: 1301 Weichkefeso, 1325 poss Saako, 1466 Sakod, 1714 Olah Zsakod, 1882 Zsacul Romanu, 1909 Jacul Român, 1925 Jacul. Începând cu anul 1930 se folosește și numele de Codreni, dar după 1950 nu mai apare acest nume în documentele oficiale (...). Se pare că în perioada 1930-1950 Jacul a fost comună cu numele de Codreni. Începând cu 1968, odată cu desființarea comunei Boiu, Jacul a intrat în componența comunei Albești. În perioada interbelică Jacul era un sat prosper, cu două biserici, școală și o populație de aproape 400 de persoane, în majoritate români. În anul 1943 exista o biserică ortodoxă, construită în anul 1898, ce avea 314 credincioși și una greco-catolică, construită în anul 1750, ce avea 70 de credincioși', se arată în studiul profesorului Eugen Ion Sîrbu.

Potrivit acestuia, într-o monografie a fostului județ Târnava Mare se menționează că biserica ortodoxă actuală din Jacu a fost construită pe locul bisericii vechi, care se presupune că a fost clădită în anul 1650. Școala a fost construită în 1930, din contribuția exclusivă a comunei și a costat 100.000 lei, iar casa parohială ortodoxă a fost ridicată în anul 1936, tot din contribuția comunei, costurile ridicându-se la 75.000 lei.

'La Jacu Românesc, unde mai sunt doar șapte locuitori permanenți, în special vara mai vin familii din Sighișoara, din Târgu Mureș și din alte zone ale țării. La Jacu Românesc există și o mănăstire, însă acest sat e mult mai izolat decât Șapartocul, din cauza unui drum de acces desfundat, de circa 8-9 kilometri, ce poate fi parcurs doar cu mașina de teren - asta dacă lumea nu alege drumul comunal pietruit, care măsoară 55 de kilometri de la Albești, prin Sighișoara, Bălăușeri și Vețca. Din Jacu Românesc, în anii '60, și poate și mai devreme un pic, populația tânără a plecat spre zone populate, respectiv spre Albești, în centrul de comună, în Sighișoara, zona industrială atrăgând tineretul prin salarii și prin alt confort, iar aici au rămas numai bătrânii. Este o așezare de români în vecinătatea zonei în care predomină maghiarii, fiind aproape de comuna Vețca. Dorim să amenajăm drumul din centrul de comună spre Jacu, dar, deocamdată se poate parcurge numai cu mașina de teren, mai ales în perioadele ploioase. Și totuși, în ciuda acestor impedimente, liniștea de acolo și armonia cu natura oferă alte perspective, fiindcă oamenii au început să revină, să renoveze unele case, chiar dacă o fac sezonier', a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Albești, Nicolae Șovrea.

Conform recensământului din 2021, comuna Albești are o populație de 5.392 de locuitori, majoritatea concentrați în centrul de comună și în satele din apropiere, Boiu și Țopa. Însă comuna Albești mai are în componență satele Bârlibășoaia, Valea Albeștiului, Valea Dăii și Valea Șapartocului, cu locuitori destul de puțini, și două sate aproape depopulate, Jacu și Șapartoc, situate departe de centrul de comună, ambele pe drumuri destul de greu practicabile.

Specialiștii spun că satul Jacu, căruia în limba maghiară i se spune Olahzsakod sau Romanzsakod, adică Jacu Românesc, poate fi considerat un caz tipic de depopulare aproape totală a unei localități rurale.

'Din punct de vedere administrativ, Jacul Românesc se află astăzi în comuna Albești, județul Mureș, ca poziție geografică este situat la nord de Sighișoara (...). După cum se poate observa, putem spune că este un sat nelocuit, deși majoritatea caselor au rămas acolo până astăzi (...). În perioada interbelică, Jacul a avut peste 350 de locuitori, după care numărul acestora a început să scadă. Credem că pentru anul 1910 cifra de 414 include și Uilacul, iar populația efectivă a Jacului era de 373 de locuitori', afirmă profesorul Sîrbu în studiul amintit.

Documentele școlii din Jacu, precum și cele ale Parohiei Ortodoxe, studiate de profesorul de istorie, arată că procesul de migrare a localnicilor spre alte locuri s-a manifestat sensibil și în perioada interbelică, dar s-a menținut după război și s-a accelerat după colectivizare.

'Depopularea satului reiese din evidențele elevilor. (...) Numărul maxim de elevi înscriși s-a înregistrat în anul școlar 1932/1933 când erau 87 de elevi în clasele I-VII, împreună cu cei înscriși la cursurile pentru adulți. Frecvența și procentul de promovabilitate erau foarte scăzute, mai ales la clasele V-VII și la cursurile pentru adulți. Pentru exemplificare am reținut câteva date. În anul 1929, din 16 persoane adulte înscrise nu a frecventat școala nici una. În multe situații am întâlnit menționat 'plecat în Regat, servitor la Boiu, servitor la Hetiur'. O altă situație, în 1930, când din 64 de elevi au promovat 36 (...) Media elevilor înscriși în perioada 1940-1950 este de 52, iar promovabilitatea a crescut considerabil. Începând cu anul școlar 1950/1951 s-a manifestat o scădere considerabilă a efectivelor de elevi, doar 21 de elevi. Școala nu mai funcționa cu 7 clase, era doar Școală elementară clasele I-IV. În anul colectivizării (1962) mai erau încă 21 de elevi, dar în următorii ani numărul lor a scăzut considerabil. În ultimul an în care a funcționat școala (1972) aici mai învățau doar 5 elevi', se menționează în studiul din Alt Shaessburg 2009.

Din documentele Parohiei ortodoxe din Jacu reiese că, în 1949 sunt consemnați 330 de credincioși, 'număr care nu poate fi departe de cel total al locuitorilor, în condițiile în care după 1948 nu mai avem confesiunea greco-catolică, iar maghiari erau foarte puțini', iar în 1959 sunt consemnați 240 de credincioși și 76 de familii.

Profesorul Eugen Ion Sîrbu mai evidențiază faptul că inclusiv lipsa unei legături culturale a românilor din Jacu cu comunitatea lor a dus la depopularea localității, încă din perioada interbelică, mai ales că, la un kilometru, satul Jacodu sau Jacul Unguresc, care aparține comunei Vețca, este un 'sat viu'. Și aceasta fiindcă locuitorii au putut comunica, nu doar rutier, ci și prin cultură cu localitățile cu populație preponderent maghiară Vețca, Fântânele sau Bălăușeri.

În momentul colectivizării, față de perioada interbelică populația din Jacu a scăzut cu 72%, iar în anul 1962 avea aproximativ 250 de locuitori, în anul 1973 a ajuns la 162 de locuitori, iar până în anul 1992 populația a scăzut cu 88%. Școala din sat s-a desființat în 1972, în anul 1973 nu exista niciun salariat în alte ramuri economice, numărul membrilor 'cooperativelor de producție' fiind de 141.

Stejerel Stoica spune că s-a născut în Jacu, însă s-a mutat la Jacodu, comuna Vețca, cu întreaga familie, întrucât copiilor săi le-ar fi fost imposibil să facă naveta la școală, la Albești.

'În Jacu mai sunt cam patru familii, mai sunt persoane care vin acasă pentru două-trei zile, vara sau de sărbători. În rest satul e pustiu. Eu m-am mutat lângă ai noștri, în Jacodu Unguresc. Am șase copii, dintre care doi la școală și doi la grădiniță, restul sunt mici. La Jacodu avem școală până la clasa a IV-a, apoi până într-a VIII-a este la Vețca. Dacă Dumnezeu ne ajută, copiii vor putea merge la liceu, la Sângeorgiu de Pădure. Din Jacu Românesc ca să ajungem la Albești era imposibil. E un sat foarte liniștit și frumos, eu lucrez aici la un cioban și vin cu bicicleta, dar copiilor le-ar fi fost greu cu naveta', a afirmat Stejerel Stoica.

El ne-a spus că cel mai în vârstă dintre localnicii din Jacu este un bărbat de 85 de ani, care însă este foarte bolnav.

Anișoara are 48 de ani și este de loc din comuna Boișoara, județul Vâlcea, iar soțul ei provine din comuna Perișani, din același județ, și s-au stabilit la Jacu în anul 2005, când au venit cu oile.

'Am venit cu oile și nu am mai plecat. Mie îmi place, e liniște. La început am zis că stăm doar provizoriu aici, acum ne dezvoltăm casa și ferma. Și eu și soțul ne ocupăm cu ferma. Dacă nu aveam această activitate, nu am fi putut sta, fiindcă nu am fi avut din ce trăi aici. Înainte, cum pășunile erau ocupate, aici am găsit pășune disponibilă pentru oi, era liberă. Drumul era desfundat, nu se putea circula, era greu de parcurs indiferent în ce direcție voiai să mergi. Acum e bine, se circulă bine, au fost făcute poduri noi și drumul până la Jacodu e pietruit. La Albești e greu să ajungi, drumul e exact ca acum 20 de ani. Fiul nostru s-a născut aici, acum are 17 ani, pot să spun că e localnic din Jacu. Când am venit aici, Jacu era un sat nepopulat, erau câteva familii. Faptul că s-a pietruit drumul către Jacodu Unguresc e un mare câștig. Școala la copil este în direcția opusă Albeștiului, către Târgu Mureș. Acum spun că Jacu e cea mai bună alegere, e liniște, pace, acum avem acces și la tehnologie. Când am venit aici, am luat o antenă prin satelit, dar nu aveam telefoane, eram izolați complet. Locuim aproape de mănăstire, la care mai vin oameni duminica, la slujbă. În rest, peste săptămână, suntem doar câțiva', ne-a spus femeia.

În apropierea familiei fermierilor se află Mănăstirea 'Sfântul Ierarh Nicolae', care ține de Protopopiatul Ortodox Sighișoara, Arhiepiscopia Alba Iulia, și care, de asemenea, are o istorie legată de sat, dar și o familie din județul Brașov, care a ales să se stabilească aici.

Biserica parohială a funcționat până în anul 1994, însă slujbele se țineau rar, doar la sărbători mari, ultimul preot fiind părintele Onoriu Dafin, care venea peste deal din Hetiur, 'drum de o oră și jumătate'.

'În 1994, Episcopia de la Alba Iulia a hotărât să transforme biserica parohială în mănăstire. Pe amplasamentul vechii biserici ortodoxe renovate se află biserica mănăstirii, vechea casă parohială a fost transformată în chilii pentru călugări, iar vechea școală în sală de mese. La sfârșitul anilor '90 lucrările erau în toi, iar pictura bisericii a fost gata în anul 2008. În aprilie 2009, în mănăstire se afla un singur locuitor permanent, părintele Ioan, venit de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Odată cu apariția mănăstirii s-a crezut într-o revigorare a localității, însă lucrurile nu au stat nici pe departe așa', se consemnează în anuarul Muzeului de Istorie a Sighișoarei.

Studiile arată că în afară de transformarea bisericii parohiale în mănăstire nu pot fi semnalate mari schimbări la Jacu după anul 1989.

Puținii localnici din Jacu Românesc, care nu este singurul caz unde s-a manifestat fenomenul de depopulare masivă din zona Sighișoarei, speră că satul, cu majoritatea caselor construite în anii '30, ar putea fi revigorat prin preconizata dezvoltare a Mănăstirii 'Sfântul Nicolae' și prin revenirea acasă a tinerilor.

Între timp, natura își continuă neobosită drumul, inundând cu blândețe ruinele caselor abandonate, ca și cum ar dori să le îmbrățișeze și să le recupereze, împletind noua viață în amintirile uitate ale oamenilor care cândva le-au construit. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)