logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

AȘEZĂRI ÎN AMURG/Jacu Românesc, satul cu case pustii, încremenite într-un peisaj de basm

Imagine din galeria Agerpres

De cum intri în Jacu dinspre Jacodu, te întâmpină câteva case părăsite unde natura a preluat controlul, dar, deși nu vezi țipenie, acele curți pustii, care nici măcar nu mai au garduri care să le protejeze, au totuși iarba cosită.

După indicatorul ce ne anunță că am ajuns în satul Jacu, comuna Albești, pe partea stângă suntem surprinși de susurul unui izvoraș, care se revarsă cu delicatețe într-o troacă de metal, uitată de vreme, unde broaștele și-au găsit un adăpost liniștit.

Îndreptându-ne privirea mai sus, pe un urcuș, zărim poarta deschisă a cimitirului, în care se mai observă doar câteva cruci, unele chinuite de vreme printre ierburi înalte, dar și câteva morminte păstrate cu drag de urmași.

Chiar dacă totul pare tăcut și pustiu, lângă cimitir aflăm o livadă bătrână, înconjurată de un gard electric, folosită, poate, ca pășune pentru vite. Odată ce am pășit în sat, însă, am avut senzația că am ajuns într-un colț de Rai.

Înaintăm pe un drum îngust săpat între două răzoare înalte, pentru a merge spre vatra satului. Un pod cu balustrade metalice nou-nouțe, apoi încă unul, prevăzut chiar și cu trotuar schimbă brusc peisajul arhaic, uitat de vreme. Printre porțile ferecate și invadate de vegetație, care mai au garduri în picioare, se zărește câte o șură căzută, câte un colț de casă gata să se prăbușească, dar suntem surprinși și de câteva locuințe foarte bine conservate.

Pe marea majoritate a construcțiilor vechi, din cărămidă sau din lut, încă se văd anii construcției, 1930, 1931, 1932 semn că aceea a fost una dintre perioadele prospere ale acestui sat.

Studiind o serie de documente istorice aflăm că Jacu, cunoscut ca Jacu Românesc, a fost un sat prosper în perioada interbelică. Avea două biserici, o școală și o populație de aproape 400 de persoane și că, se pare, în perioada 1930-1950 a fost comună și purta numele de Codreni. Întrucât am ajuns relativ ușor la Jacu, dinspre Vețca, fiind o distanță de doar un kilometru între Jacu și Jacodu (cunoscut ca Jacu Unguresc și aparține comunei Vețca), am început să ne punem întrebarea de ce acest minunat loc a ajuns la o depopulare aproape totală?

Aflăm astfel că, în ciuda prosperității sale și a bogăției oamenilor, manifestată prin gospodăriile care încă se observă, satul s-a depopulat treptat după mai multe reforme administrative, fiind 'aruncat' de colo-colo, prin alipirea la diverse unități administrativ-teritoriale: Nadeș, Boiu, iar după desființarea comunei Boiu, la Albești, unde se află și astăzi.

Dacă în urmă cu peste 100 de ani Jacu Românesc număra în jur de 400 locuitori, astăzi mai are doar șapte locuitori permanenți și numeroase case pustii, unele în stare avansată de degradare. Spre exemplu, în anul 1910, la Jacu erau 414 de locuitori și 80 de case (22 de case din cărămidă și 58 de lut), în 1930 aici erau 365 de locuitori, în 1973 erau 162 de locuitori și 61 de case, în 2002 erau 15 locuitori și zece locuințe permanente.

Într-un studiu realizat de profesorul de istorie Eugen Ion Sîrbu, publicat în anuarul Muzeului de Istorie din Sighișoara, Alt Shaessburg, din anul 2009, se arată că Jacu Românesc a trecut, la fel ca și alte sate din județul Mureș, prin fenomenul de depopulare totală sau parțială, fiind afectate în special localitățile care nu se aflau în apropierea unor drumuri naționale sau a unor centre urbane mai importante.

Jacu Românesc, relatează profesorul, este amintit pentru prima dată într-un document din anul 1301 în contextul descrierii moșiei Bun (Boiu) 'hotarul care se află deasupra locului numit Weichkefeso, desparte pământul voievodului Simion'.

'De atunci și până astăzi localitatea a fost menționată sub diferite forme: 1301 Weichkefeso, 1325 poss Saako, 1466 Sakod, 1714 Olah Zsakod, 1882 Zsacul Romanu, 1909 Jacul Român, 1925 Jacul. Începând cu anul 1930 se folosește și numele de Codreni, dar după 1950 nu mai apare acest nume în documentele oficiale (...). Se pare că în perioada 1930-1950 Jacul a fost comună cu numele de Codreni. Începând cu 1968, odată cu desființarea comunei Boiu, Jacul a intrat în componența comunei Albești. În perioada interbelică Jacul era un sat prosper, cu două biserici, școală și o populație de aproape 400 de persoane, în majoritate români. În anul 1943 exista o biserică ortodoxă, construită în anul 1898, ce avea 314 credincioși și una greco-catolică, construită în anul 1750, ce avea 70 de credincioși', se arată în studiul profesorului Eugen Ion Sîrbu.

Potrivit acestuia, într-o monografie a fostului județ Târnava Mare se menționează că biserica ortodoxă actuală din Jacu a fost construită pe locul bisericii vechi, care se presupune că a fost clădită în anul 1650. Școala a fost construită în 1930, din contribuția exclusivă a comunei și a costat 100.000 lei, iar casa parohială ortodoxă a fost ridicată în anul 1936, tot din contribuția comunei, costurile ridicându-se la 75.000 lei.

'La Jacu Românesc, unde mai sunt doar șapte locuitori permanenți, în special vara mai vin familii din Sighișoara, din Târgu Mureș și din alte zone ale țării. La Jacu Românesc există și o mănăstire, însă acest sat e mult mai izolat decât Șapartocul, din cauza unui drum de acces desfundat, de circa 8-9 kilometri, ce poate fi parcurs doar cu mașina de teren - asta dacă lumea nu alege drumul comunal pietruit, care măsoară 55 de kilometri de la Albești, prin Sighișoara, Bălăușeri și Vețca. Din Jacu Românesc, în anii '60, și poate și mai devreme un pic, populația tânără a plecat spre zone populate, respectiv spre Albești, în centrul de comună, în Sighișoara, zona industrială atrăgând tineretul prin salarii și prin alt confort, iar aici au rămas numai bătrânii. Este o așezare de români în vecinătatea zonei în care predomină maghiarii, fiind aproape de comuna Vețca. Dorim să amenajăm drumul din centrul de comună spre Jacu, dar, deocamdată se poate parcurge numai cu mașina de teren, mai ales în perioadele ploioase. Și totuși, în ciuda acestor impedimente, liniștea de acolo și armonia cu natura oferă alte perspective, fiindcă oamenii au început să revină, să renoveze unele case, chiar dacă o fac sezonier', a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Albești, Nicolae Șovrea.

Conform recensământului din 2021, comuna Albești are o populație de 5.392 de locuitori, majoritatea concentrați în centrul de comună și în satele din apropiere, Boiu și Țopa. Însă comuna Albești mai are în componență satele Bârlibășoaia, Valea Albeștiului, Valea Dăii și Valea Șapartocului, cu locuitori destul de puțini, și două sate aproape depopulate, Jacu și Șapartoc, situate departe de centrul de comună, ambele pe drumuri destul de greu practicabile.

Specialiștii spun că satul Jacu, căruia în limba maghiară i se spune Olahzsakod sau Romanzsakod, adică Jacu Românesc, poate fi considerat un caz tipic de depopulare aproape totală a unei localități rurale.

'Din punct de vedere administrativ, Jacul Românesc se află astăzi în comuna Albești, județul Mureș, ca poziție geografică este situat la nord de Sighișoara (...). După cum se poate observa, putem spune că este un sat nelocuit, deși majoritatea caselor au rămas acolo până astăzi (...). În perioada interbelică, Jacul a avut peste 350 de locuitori, după care numărul acestora a început să scadă. Credem că pentru anul 1910 cifra de 414 include și Uilacul, iar populația efectivă a Jacului era de 373 de locuitori', afirmă profesorul Sîrbu în studiul amintit.

Documentele școlii din Jacu, precum și cele ale Parohiei Ortodoxe, studiate de profesorul de istorie, arată că procesul de migrare a localnicilor spre alte locuri s-a manifestat sensibil și în perioada interbelică, dar s-a menținut după război și s-a accelerat după colectivizare.

'Depopularea satului reiese din evidențele elevilor. (...) Numărul maxim de elevi înscriși s-a înregistrat în anul școlar 1932/1933 când erau 87 de elevi în clasele I-VII, împreună cu cei înscriși la cursurile pentru adulți. Frecvența și procentul de promovabilitate erau foarte scăzute, mai ales la clasele V-VII și la cursurile pentru adulți. Pentru exemplificare am reținut câteva date. În anul 1929, din 16 persoane adulte înscrise nu a frecventat școala nici una. În multe situații am întâlnit menționat 'plecat în Regat, servitor la Boiu, servitor la Hetiur'. O altă situație, în 1930, când din 64 de elevi au promovat 36 (...) Media elevilor înscriși în perioada 1940-1950 este de 52, iar promovabilitatea a crescut considerabil. Începând cu anul școlar 1950/1951 s-a manifestat o scădere considerabilă a efectivelor de elevi, doar 21 de elevi. Școala nu mai funcționa cu 7 clase, era doar Școală elementară clasele I-IV. În anul colectivizării (1962) mai erau încă 21 de elevi, dar în următorii ani numărul lor a scăzut considerabil. În ultimul an în care a funcționat școala (1972) aici mai învățau doar 5 elevi', se menționează în studiul din Alt Shaessburg 2009.

Din documentele Parohiei ortodoxe din Jacu reiese că, în 1949 sunt consemnați 330 de credincioși, 'număr care nu poate fi departe de cel total al locuitorilor, în condițiile în care după 1948 nu mai avem confesiunea greco-catolică, iar maghiari erau foarte puțini', iar în 1959 sunt consemnați 240 de credincioși și 76 de familii.

Profesorul Eugen Ion Sîrbu mai evidențiază faptul că inclusiv lipsa unei legături culturale a românilor din Jacu cu comunitatea lor a dus la depopularea localității, încă din perioada interbelică, mai ales că, la un kilometru, satul Jacodu sau Jacul Unguresc, care aparține comunei Vețca, este un 'sat viu'. Și aceasta fiindcă locuitorii au putut comunica, nu doar rutier, ci și prin cultură cu localitățile cu populație preponderent maghiară Vețca, Fântânele sau Bălăușeri.

În momentul colectivizării, față de perioada interbelică populația din Jacu a scăzut cu 72%, iar în anul 1962 avea aproximativ 250 de locuitori, în anul 1973 a ajuns la 162 de locuitori, iar până în anul 1992 populația a scăzut cu 88%. Școala din sat s-a desființat în 1972, în anul 1973 nu exista niciun salariat în alte ramuri economice, numărul membrilor 'cooperativelor de producție' fiind de 141.

Stejerel Stoica spune că s-a născut în Jacu, însă s-a mutat la Jacodu, comuna Vețca, cu întreaga familie, întrucât copiilor săi le-ar fi fost imposibil să facă naveta la școală, la Albești.

'În Jacu mai sunt cam patru familii, mai sunt persoane care vin acasă pentru două-trei zile, vara sau de sărbători. În rest satul e pustiu. Eu m-am mutat lângă ai noștri, în Jacodu Unguresc. Am șase copii, dintre care doi la școală și doi la grădiniță, restul sunt mici. La Jacodu avem școală până la clasa a IV-a, apoi până într-a VIII-a este la Vețca. Dacă Dumnezeu ne ajută, copiii vor putea merge la liceu, la Sângeorgiu de Pădure. Din Jacu Românesc ca să ajungem la Albești era imposibil. E un sat foarte liniștit și frumos, eu lucrez aici la un cioban și vin cu bicicleta, dar copiilor le-ar fi fost greu cu naveta', a afirmat Stejerel Stoica.


El ne-a spus că cel mai în vârstă dintre localnicii din Jacu este un bărbat de 85 de ani, care însă este foarte bolnav.

Anișoara are 48 de ani și este de loc din comuna Boișoara, județul Vâlcea, iar soțul ei provine din comuna Perișani, din același județ, și s-au stabilit la Jacu în anul 2005, când au venit cu oile.

'Am venit cu oile și nu am mai plecat. Mie îmi place, e liniște. La început am zis că stăm doar provizoriu aici, acum ne dezvoltăm casa și ferma. Și eu și soțul ne ocupăm cu ferma. Dacă nu aveam această activitate, nu am fi putut sta, fiindcă nu am fi avut din ce trăi aici. Înainte, cum pășunile erau ocupate, aici am găsit pășune disponibilă pentru oi, era liberă. Drumul era desfundat, nu se putea circula, era greu de parcurs indiferent în ce direcție voiai să mergi. Acum e bine, se circulă bine, au fost făcute poduri noi și drumul până la Jacodu e pietruit. La Albești e greu să ajungi, drumul e exact ca acum 20 de ani. Fiul nostru s-a născut aici, acum are 17 ani, pot să spun că e localnic din Jacu. Când am venit aici, Jacu era un sat nepopulat, erau câteva familii. Faptul că s-a pietruit drumul către Jacodu Unguresc e un mare câștig. Școala la copil este în direcția opusă Albeștiului, către Târgu Mureș. Acum spun că Jacu e cea mai bună alegere, e liniște, pace, acum avem acces și la tehnologie. Când am venit aici, am luat o antenă prin satelit, dar nu aveam telefoane, eram izolați complet. Locuim aproape de mănăstire, la care mai vin oameni duminica, la slujbă. În rest, peste săptămână, suntem doar câțiva', ne-a spus femeia.

În apropierea familiei fermierilor se află Mănăstirea 'Sfântul Ierarh Nicolae', care ține de Protopopiatul Ortodox Sighișoara, Arhiepiscopia Alba Iulia, și care, de asemenea, are o istorie legată de sat, dar și o familie din județul Brașov, care a ales să se stabilească aici.

Biserica parohială a funcționat până în anul 1994, însă slujbele se țineau rar, doar la sărbători mari, ultimul preot fiind părintele Onoriu Dafin, care venea peste deal din Hetiur, 'drum de o oră și jumătate'.

'În 1994, Episcopia de la Alba Iulia a hotărât să transforme biserica parohială în mănăstire. Pe amplasamentul vechii biserici ortodoxe renovate se află biserica mănăstirii, vechea casă parohială a fost transformată în chilii pentru călugări, iar vechea școală în sală de mese. La sfârșitul anilor '90 lucrările erau în toi, iar pictura bisericii a fost gata în anul 2008. În aprilie 2009, în mănăstire se afla un singur locuitor permanent, părintele Ioan, venit de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Odată cu apariția mănăstirii s-a crezut într-o revigorare a localității, însă lucrurile nu au stat nici pe departe așa', se consemnează în anuarul Muzeului de Istorie a Sighișoarei.

Studiile arată că în afară de transformarea bisericii parohiale în mănăstire nu pot fi semnalate mari schimbări la Jacu după anul 1989.

Puținii localnici din Jacu Românesc, care nu este singurul caz unde s-a manifestat fenomenul de depopulare masivă din zona Sighișoarei, speră că satul, cu majoritatea caselor construite în anii '30, ar putea fi revigorat prin preconizata dezvoltare a Mănăstirii 'Sfântul Nicolae' și prin revenirea acasă a tinerilor.

Între timp, natura își continuă neobosită drumul, inundând cu blândețe ruinele caselor abandonate, ca și cum ar dori să le îmbrățișeze și să le recupereze, împletind noua viață în amintirile uitate ale oamenilor care cândva le-au construit. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 1738

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 24-08-2026 08:34

Salvamont: 18 persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; una găsită decedată

Salvatorii montani au fost solicitați să intervină în peste 20 de cazuri în ultimele 24 de ore, 18 persoane fiind salvate, iar una a fost găsită decedată. ''În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 24 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. (...) Î

Social 24-08-2026 08:21

Giurgiu: Cinci persoane între 11 și 40 de ani - transportate la spitale din capitală, în urma unui accident pe DJ 611

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 11 și 40 de ani, printre care și un cetățean din Sri Lanka, au fost preluate de ambulanțe și transportate la spitale din București în urma unui accident rutier care s-a produs duminică seara pe DJ 611, la intrarea în localitatea Cartojani, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu.

Social 24-08-2026 07:35

MApN: Dronă detectată în zona Târgu Bujor din județul Galați

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, în dimineața zilei de luni, în jurul orei 06:00, semnale intermitente, în spațiul aerian al Republicii Moldova, zona Cahul, unul dintre ele apărând ulterior în zona Târgu Bujor, județul Galați. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave

Social 23-08-2026 20:48

Galați: Femeie de aproape 90 de ani, decedată după ce a căzut într-o fântână

O femeie de aproape 90 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână din localitatea Băleni, a informat, duminică seara, biroul de presă al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Potrivit sursei citate, pompierii gălățeni au intervenit, duminică seara, pentru salvarea unei femei de aproximativ 90 de ani, c

Social 23-08-2026 18:46

Hunedoara: Patru persoane spitalizate în urma unui accident rutier produs pe DN 7

Patru persoane au fost spitalizate în urma unui accident rutier produs pe DN 7 între Burjuc și Zam, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Conform sursei citate, evenimentul rutier s-a produs în urma coliziunii dintre un autoturism și trei motociclete.

Social 23-08-2026 17:15

Maramureș: Mii de vizitatori la prima ediție AgroMaramureș

Mii de persoane au participat la prima ediție a Târgului AgroMaramureș, organizat sâmbătă și duminică la marginea unei păduri dintre localitățile Tulghieș și Mireșu Mare. La eveniment au participat foarte mulți copii, care au fost cei mai curioși să interacționeze cu animalele și să urce în tractoare. 'Cel mai mare tâ

Social 23-08-2026 15:48

Mureș: Cinci mașini au fost afectate în urma unui incendiu de vegetație uscată, la Sighișoara

Cinci autoturisme parcate într-o grădină din localitatea Roca au fost afectate în urma unui incendiu de vegetație, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'Incendiul s-a manifestat într-o zonă greu accesibilă, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, fiind afectate și cinci autoturisme aflate într

Social 23-08-2026 14:24

Argeș: O femeie din Buzoiești a fost rănită în urma unui incendiu

O femeie din localitatea Buzoiești a fost rănită, duminică, în urma unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească și în care se afla o butelie care a explodat, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Social 23-08-2026 13:25

Sticle cu apă, distribuite de polițiștii locali; bucureștenii, îndemnați să evite deplasările care nu sunt absolut necesare

Polițiștii locali au împărțit sticle cu apă duminică, în zonele centrale ale Capitalei, în contextul codului galben de caniculă. De asemenea, bucureștenii sunt invitați să evite deplasările, să cons

Social 23-08-2026 12:18

Debitul Dunării va crește în zilele următoare până 1.550 mc/s, dar se menține sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în țară, secțiunea Baziaș, va crește spre sfârșitul săptămânii viitoare până la 1.550 mc/s, însă se va menține mult sub media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 22 - 29 august 2026. &#

Social 23-08-2026 11:50

Vrancea: Incendiu de vegetație în proximitatea DJ 204, pe direcția Focșani - Suraia

Pompierii militari de la Detașamentul Focșani intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe DJ 204D, pe direcția Focșani - Suraia, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă. 'Incendiul se manifestă pe o suprafa

Social 23-08-2026 11:47

Pompierii români au desfășurat activități de pregătire în Serbia, în vederea intervențiilor în zonele afectate de incendii

Pompierii români aflați în Serbia pentru a sprijini autoritățile în gestionarea incendiilor de vegetație au desfășurat primele activități de pregătire, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Au avut lot întâlniri de coordonare cu reprezentanții autorităților locale din Bela Crkva, precum și cu șeful Sectorulu

Social 23-08-2026 10:49

Caniculă în opt județe și București, luni

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic pentru opt județe și municipiul București, valabilă luni, între orele 10:00 și 22:00. Potrivit meteorologilor, luni (24 august), în sudul Banatului, în sudul și vestul Olteniei și în sudul Munteniei, temperaturile ma

Social 23-08-2026 10:24

Cod galben de caniculă în 12 județe și București, până luni dimineața

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, duminică (23 august), în Oltenia, în vestul, centrul și sudul M

Social 23-08-2026 09:55

Neamț: Bărbatul care s-a înecat în urmă cu două luni în Lacul Izvorul Muntelui, găsit de pompieri

Trupul neînsuflețit al bărbatul care s-a înecat în urmă cu aproape două luni în Lacul Izvorul Muntelui a fost găsit de pompieri, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. 'Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului au intervenit în comuna Hangu pentr