'Mie cel mai mult în viața asta îmi plac pictorii, poeții și cei care scriu, ca dumneavoastră. Ce nu îmi place la meseria dumneavoastră e că nu spuneți tot timpul adevărul. Adică e adevărul pe care trebuie să-l înțeleagă oamenii, îl spuneți într-un alt fel, ca oamenii să vă creadă'.

E a treia oară în ultima săptămână când ne întâlnim și abia acum află că sunt ziarist. Îmi face rapid o caracterizare simplă și dură a meseriei, iar primul impuls e să-l întreb ce e adevărul pentru el, dar, totuși, suntem într-o stație de metrou, oamenii deja au urechile pâlnie spre noi.

Acum vreo săptămână, într-o dimineață, mi-a atras atenția în stația Tineretului, pentru că rupea primele petale verzui ale florilor de lotus roz, mutilându-le înainte de a le înveli în staniol. 'Ai flori frumoase, dar cred că ai avea mai mulți clienți dacă nu ai rupe petalele astea verzi. Ar rămâne naturale', îi zic apropiindu-mă de el, fascinat de frumusețea naturii din punga de rafie albastră.

'Știu, domnu', dar nu le cumpără lumea așa. Nu vedeți că totul e numai imagine în ziua de azi? Toți se tatuează, își pictează corpul în fel și chip ca să atragă atenția pe TikTok sau YouTube. Au ajuns fetele să-și modifice corpul, buzele, se duc doar în bikini la părinții băiatului. Cum să mă duc eu la tata cu o fată care îi pune mâncarea pe masă în chiloți?' Mă lovește răspunsul lui, parcă e prea dimineață pentru analize sociale grele.

Cu toate astea, mă intrigă acuratețea limbajului și faptul că nu m-a luat nici cu 'hai, bosulică, îți fac și eu un buchet frumos'. Nici nu a scos din cogeamite pungoi vreun parfum 'original, boss, îl dau eftin'. Știu, pe bună dreptate, s-ar putea completa descrierea lui pentru profesia mea cu 'uite, vezi, ăsta e cusurul tău, ai prejudecăți'.

Începe să îmbrace cu staniol florile cu picioare lungi ca niște flamingo roz, dezgolite de petalele verzui, doar în bikini. Alături are o găleată de ketchup, în care urma să fie etalată marfa.

'Păi și ce e rău în a avea grijă de imagine?', plusez. Asta după ce aflu că e din Maramureș, că-l cheamă Iacov, care 'se traduce cel care înșală', și că i-ar plăcea și lui să aibă un loc de muncă stabil, cu un program, 'dar e greu în București, nu găsești nici măcar cu ziua, ca la țară. În plus, eu nu am educație'. Metroul încă nu a venit, am mai avea timp de câteva vorbe.

Se uită la mine cu niște tăciuni de ochi care caută parcă să vadă dacă întrebarea despre imaginea prelucrată e pusă doar cu gândul de a-i aprinde. 'Totul trebuie lăsat așa cum a lăsat Dumnezeu pe fiecare. El e în toate, și în florile astea. Fără Dumnezeu nu e nimic', îmi răspunde și e convins de ceea ce spune.

Barba de un negru lucitor mă face să cred că e pocăit, pesemne, martor al vreunui cult mai mult sau mai puțin recunoscut. 'Ce religie ai?', îl întreb. 'Sunt doar un păcătos, domnu', nu am nicio religie, sunt un cetățean ca oricare altul. Dumnezeu e întotdeauna în noi. Nu există om să nu-l fi cunoscut, fie că e prin bucurie sau tristețe. Chiar și cei mai mari învățați ai planetei au ajuns la concluzia că există un Creator. Eu sunt doar un om rău, un păcătos. Sunt un om cu multe păcate, pe care doar eu le știu. Dar nu înseamnă să dai în cap cuiva, nu asta se numește a fi un om rău. Eu poate râvnesc la ceva, poate bârfesc pe cineva...' Discursul lui e fluid, curge, limbajul e peste medie, cum să aibă doar 8 clase?

Nu mai apuc să-l întreb nimic, îl las cu florile lui născute din mâl să înfrumusețeze lumea. A venit metroul, trenul blestemat care avea să-mi producă multe frustrări, lăsând adevărul lui Iacov pe jumătate aflat.

Peste trei zile, ca un făcut, asemenea povețelor din Biblia lui Iacov, mă întâlnesc din nou cu el. Urcă la Universitate și zâmbește când mă vede. Trăncănim despre greutăți, despre Dumnezeu, despre plecările lui în străinătate. A muncit prin Anglia, prin Italia, nu a făcut mizerii, nu l-ar lăsa Dumnezeu. Din Italia a plecat în timpul pandemiei, lucra la roșii și i-au zis să se vaccineze că ia contact cu alimentele. N-a vrut, s-a întors în țară. Nu pare un habotnic, mai degrabă își pune întrebări: 'Eu știu, domnu', dacă o fi fost boală sau manipulare psihologică?' Zâmbesc, ultimele cuvinte nu se potrivesc deloc cu papucii pe care îi poartă.

Ajungem apoi din nou la capitolul 'imagine', la adevărul cosmetizat pe care vrem să-l propovăduim prin aproape tot ceea ce facem ca păcătoși.

La 27 de ani, Iacov își depășește condiția de păcătos cu nume venit tocmai din Geneză și încearcă să devină profetic: 'Oameni buni, trebuie să ne trezim toți! De căzut, toți vom cădea, fie că suntem procurori, judecători, învățați sau săraci. Toți vom cădea, important este să ne ridicăm. Am uitat că suntem oameni muritori. Noi murim în fiecare noapte. Omul ar trebui să se bucure în fiecare clipă. Nu mai încercați să vă îmbogățiți, nu mai urmăriți să faceți contul de Revolut sau BCR să crească. Nu mai cumpărați vile și mașini, nu mai încercați să creșteți profesional, să ajungeți de la un simplu lucrător la cea mai mare funcție. Mândria este cea mai mare boală. Conștientizați că sunteți oameni muritori și bucurați-vă că aveți atât cât vă trebuie ca să trăiți'.

A treia oară parcă mă aștepta să urc în metroul lui. De data asta, florile de lotus erau deja cosmetizate, așezate în găleata de ketchup Heinz ca într-un tablou realist.

După scurta caracterizare a meseriei mele, Iacov cu nume biblic demonstrează că trăiește totuși ancorat în realitate: 'Trăim vremuri grele, indiferent că suntem directori, patroni sau oameni de rând, ne gândim că ratele au crescut, că toate cheltuielile pentru consum au crescut. Dar trebuie să fim mulțumiți cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Indiferent de adevărul spus la televizor. Cu Bolojan, cu primarul ăla care a ajuns președinte, credeți că oamenii nu știu că toate astea sunt aranjate? Dar ar trebui să ne aducem aminte mereu că suntem muritori pe lumea asta și să găsim timp măcar o zi în cele 365 dintr-un an să facem un bine. Să găsesc un om sărman să-i dau o baie, o masă, să meargă să se tundă, nu să-i dau bani. Să găsesc pe cineva căruia să-i alin sufletul cu o vorbă bună. Nu să cred că trăiesc prin vizionările pe YouTube sau pe TikTok și să ajung la 70-80 de ani și să mă întreb ce am făcut cu viața mea'.

Nu m-am înșelat, omul are veleități de pastor, de învățat, de slujitor al binelui, ăsta este adevărul care îmi trece prin cap în timp ce el vinde un buchet de flori de lotus roz unei fete pe peronul de la Victoriei.

'Bunicul meu a fost catolic, bunica a fost adventistă. Tata și mama au fost adventiști de ziua a 7-a. Eu nu țin nicio religie. Adevărat vă spun. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu sunt diferiți prin faptul că unul merge la Lidl și altul la Kaufland. Nu. Important este ca fiecare să meargă la biserica la care au mers părinții lui sau bunicii lui, să meargă la un templu să se roage, catolic, ortodox, baptist. Nu contează. Eu am o singură biserică. Acolo unde doi oameni vorbesc în numele lui Iisus e biserică. Eu nu merg la nicio biserică, adevăr vă spun, nu merg la niciun cult. Important este să vorbesc cu oamenii'. Face abuz de adevărul pe care îl rostește și de care încearcă să te convingă.

Iacov stă cu ochii geană pe peronul de vizavi și pe ceasul de la metrou, pentru că știe ora la care se schimbă tura polițiștilor din subteran și nu vrea să i se confiște din nou florile, o duce 'de pe o zi pe alta, nu mă îmbogățesc'.

Mai are însă timp de o ultimă pildă legată de adevărul pe care e convins că l-a găsit și vrea să-l împărtășească și altora: 'Dacă nu ești împăcat cu tine, tu ești cel mai mare dușman al tău. E o mare minciună că alții îți pot face rău. Cea mai mare armă ești tu împotriva ta. Dacă ajungi să pierzi eul din tine nu mai ai prietenie cu tine însuți și ajungi să te pierzi. Nu mai ai încredere în tine, nu ai cum să evoluezi. Te dobori tu singur, nu mai e nevoie să te doboare altcineva'.

Precum 'efectul Lotus', descoperit de cercetători la floarea simbol al purității din mijlocul mlaștinii care are capacitatea de a se autocurăța, pentru creier e convenabil și sănătos să îi spui un adevăr acceptat, pe care ni-l luăm sau creăm singuri din ceea ce ne înconjoară. Îi dăm doar ceea ce îl hrănește. Deținem astfel 'adevărul nostru' pe care uneori îl împachetăm în staniol și îl facem mai atrăgător pentru cei pentru care păcătuim atunci când criticăm 'adevărul lor'. Trebuie să fim doar conștienți de păcatul nostru. AGERPRES/(A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)