Nicușor Dan: Vom continua să susținem Ucraina, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune
Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că a semnat, împreună cu ceilalți lideri europeni, declarația comună care afirmă că ''pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul''.
''Salut eforturile președintelui Donald Trump de a contribui la încheierea războiului ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de a construi o soluție de pace justă și durabilă. Am semnat, împreună cu ceilalți lideri europeni, declarația noastră comună care afirmă fără echivoc: pacea nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia și fără ca poporul ucrainean să își decidă liber viitorul'', a scris șeful statului pe Facebook.
El și-a manifestat susținerea pentru Ucraina.
''Vom continua să susținem Ucraina, împreună cu partenerii europeni și transatlantici, pentru un viitor sigur, stabil și democratic în regiune și pentru apărarea valorilor care stau la baza proiectului european'', a declarat Nicușor Dan. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fritz: Ne vom folosi de toate pârghiile care ne stau la dispoziție pentru a evidenția toxicitatea politicilor PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că partidul său se va folosi de toate pârghiile care îi stau la dispoziție în opoziție pentru a 'evidenția toxicitatea politicilor PSD' și 'pentru a stopa corupția PSD'. Afirmația liderului USR a venit după ce a fost întrebat, într-o conferință
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe echilibrate demografic, construite pe criterii geografice, economice și strategice. ''În contextul reluării dezbaterilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, Partidul PACE - Întâi Român
Simion (AUR): Mi se pare normal să fim și noi păziți, sâmbătă, la protest și să se ia măsurile necesare
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel către instituțiile statului să asigure protecția participanților la protestul de sâmbătă, din fața Parlamentului, care doresc 'să își manifeste susținerea' față de Călin Georgescu. Simion a precizat că protestul nu a fost aprobat, deși Primăria Capitalei a fost notificată de două ori
Nicușor Dan, la Dublin: Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii
Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii și a întregului continent, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, la Dublin, unde participă la Summitul Comunității Politice Europene. El a adăugat că, totodată, România trebuie să susțină în continuare Ucrain
Fifor: Bugetul pe 2027 trebuie să fie un instrument de dezvoltare economică, de susținere a investițiilor și de protejare a nivelului de trai
Ministerele trebuie să finalizeze vineri transmiterea propunerilor de cheltuieli pentru bugetul anului viitor, iar Ministerul Finanțelor va stabili apoi limitele bugetare, pe baza cărora Guvernul va decide ce finanțează, ce amână și la ce renunță, a anunțat social-democratul Mihai Fifor. ''Este, probabil, una dintre cele mai importante decizii ec
Budăi (PSD): Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină; acum se miră că focul arde mai tare
Deputatul PSD Marius Budăi a lansat vineri o serie de critici la adresa lui Ilie Bolojan, arătând că inflația a urcat din nou la 6,9% în octombrie, față de 6,6% în septembrie, fapt care dovedește că rețeta ''salvatoare'' promovată ''cu atâta dârzenie'' de fostul premier nu a rezolvat problemele României, ci
AUR: Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', de vineri până duminică, la Palatul Parlamentului
Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care include conferințe, dezbateri și mese rotunde dedicate unor subiecte de actualitate, de la viitorul continentului și suveranitatea națională până la relațiile internaționale și transformările economice și tehnologice, se va desfășura, de vineri p&aci
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe
VIDEO Nicușor Dan: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că nu a intervenit pentru oprirea protestului din acest weekend al AUR, iar referitor la liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus că, la un moment dat, lumea pur și simplu 'n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că d
VIDEO Nicușor Dan: Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa. 'A fost o reuniune a Consiliului politic european. Ce este această instituție? O
VIDEO Nicușor Dan: Accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o afirmație pe care a făcut-o nu a fost bine înțeleasă, iar ce a vrut să spună este că însuși accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial. 'Ultima chestiune este le
VIDEO UPDATE Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statului a f
VIDEO Nicușor Dan, despre decesul lui Marius Harosa: Este o mare pierdere
Președintele Nicușor Dan și-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit 'liderul juridic' al mișcării civice Roșia Montană. 'Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler. În opinia mea, mișcarea civică R








