Sesiunea a doua a Bacalaureatului: 23 de candidați eliminați pentru fraudă la proba de Limba română
Cea de-a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat a început luni cu proba la Limba și literatura română, la care au fost prezenți 13.992 de candidați, 23 fiind eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, a informat Ministerul Educației.
Și-au exprimat opțiunea de a susține această probă 16.058 de candidați, dar 2.066 nu s-au prezentat.
Potrivit unui comunicat al ministerului, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, în urma solicitărilor exprese, numărul candidaților prezenți la fiecare probă diferă.
Subiectele și baremul de corectare la proba scrisă de Limba și literatura română au fost publicate, luni, la ora 15:00, pe site-ul de profil, conform procedurii.
Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă marți, cu proba obligatorie a profilului, și miercuri cu proba la alegere a profilului și specializării. Joi este programat examenul la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), pe 18 august, până la ora 12:00 pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea eventualelor contestații au loc în aceeași zi în intervalul orar 14:00 - 18:00, respectiv în intervalul 19 - 20 august.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 26 august.
Sunt declarați promovați candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiții: au susținut probele de evaluare a competențelor, au susținut toate probele scrise și au primit cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obținut cel puțin media 6.
În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 - 16:00, linia TELVERDE 0800801100 cu scopul de a sesiza eventuale disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Facultatea de Silvicultură a USV realizează un studiu privind comportamentul elanilor (GALERIE FOTO)
Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității ''Ștefan cel Mare'' din Suceava (USV) efectuează o cercetare care are ca scop studiul comportamentului elanilor, în cadrul unui proiect pilot unic în România realizat în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor - RNP Romsilva, prin Administrația Parcului Natural Vânăto
Testările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a - în perioada 12 - 28 mai
Testele pentru evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi organizate în perioada 12 - 28 mai, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Testele vizează evaluarea cunoștințelor și a deprinderilor dobândite în școală și includ și itemi pentru evaluarea nivelului de alfabetizare funcț
Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă și Nicolae-Victor Zamfir - aleși vicepreședinți ai Academiei Române
Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă și Nicolae-Victor Zamfir au fost aleși, miercuri, vicepreședinți ai Academiei Române, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit Biroului de presă al Academiei Române, prestigiosul for a organizat, miercuri, alegeri pentru ocuparea celor patru funcții de vicepreședinte. Adunarea Ge
Sindicaliști din învățământ protestează în fața Ministerului Educației și Cercetării
Sindicaliștii Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ protestează miercuri în fața Ministerului Educației și Cercetării. Protestatarii folosesc sirene și vuvuzele și afișează mesaje precum: 'Educație, nu austeritate', 'Nu ne obligați să intrăm din nou în
Alegerea vicepreședinților Academiei/ Nicolae Zamfir, Ioan Dumitrache și Wilhelm Dancă - printre candidați
Academicienii Nicolae-Victor Zamfir, Ioan Dumitrache și Wilhelm Dancă se numără printre candidații la funcția de vicepreședinte al Academiei Române. Surse din Academie au precizat, marți, pentru AGERPRES că șase reputați academicieni vor candida pe cele patru locuri la alegerile pentru funcția de vicepreședinte, care vor avea loc miercur
Iași: UAIC a înființat prima asociație sportivă universitară din România
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a informat, marți, că are o nouă structură dedicată dezvoltării și promovării sportului, Asociația Sportivă Universitară 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași, fiind prima asociație de acest fel înființată în România. Potrivit unui comunicat de presă transmis de rep
Cluj: O cercetătoare de la UBB, prima din România selectată în clasa de științe exacte din Academia Europae
Prof. univ. dr. Alida Timar-Gabor de la Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca este prima cercetătoare din România care a fost selectată în clasa de științe exacte din Academia Europaea. 'Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca marchează o nouă prezență în elita academică mondială prin alegerea prof. univ. dr. Alida
Sesiunea specială a simulării Evaluării Naționale continuă cu proba la matematică
Sesiunea specială a simulării Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în școlile care nu au susținut acest proces în luna martie va continua marți cu proba la Matematică. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, sunt așteptați să participe la această sesiune aproximativ 2.300 de elevi din 38 de unități de învă
Bihor: Concurs național de arte vizuale, la Universitatea din Oradea; premianții locurilor I vor fi admiși direct
Universitatea din Oradea a anunțat, luni, lansarea concursului național de arte vizuale, cu secțiunile Design, Grafică, Modă-Design vestimentar, Arte decorative și Pictură, ai căror premianți vor fi admiși fără examen la facultatea de profil, pe locuri bugetate. Potrivit unui comunicat al Universității, Concursul național intitulat ''C
A fost lansat Centrul român de excelență în tehnologii cuantice pentru îmbunătățirea securității cibernetice
RExQTCS - Centrul român de excelență în tehnologii cuantice pentru îmbunătățirea securității cibernetice a fost lansat luni, la eveniment fiind prezent președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru. ''Dezvoltarea calculului cuantic schimbă deja modul în care este gândită securitatea
Vaslui: Piesă de teatru anti-bullying, pusă în scenă de elevi; premiera va avea loc în 2 mai
Piesa de teatru anti-bullying ''În spatele ușilor închise'', pusă în scenă de elevi de gimnaziu și de liceu din municipiul Vaslui, va avea premiera în data de 2 mai, la Centrul Cultural ''Dimitrie Cantemir''. Proiectul este derulat de Primăria și Consiliul Local Vaslui, prin Direcția de A
Mureș: Masterat inovativ în domeniul imagisticii medicale, lansat de UMFST
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a anunțat, luni, lansarea unui program de masterat inovativ în domeniul imagisticii medicale, pentru instruirea tinerilor medici în utilizarea tehnologiilor medicale de vârf ca metode de diagnostic. '
Suceava: Elevii Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc au câștigat semifinala 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială'
Colegiul Național Militar 'Ștefan cel Mare' din Câmpulung Moldovenesc a câștigat semifinala 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială', desfășurată în județul Suceava, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de organizatorul competiției, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Î
Hunedoara: Marele premiu și 17 medalii de aur obținute de Academia InventCor la Expoziția internațională INOST Banja Luka
Echipa Academiei InventCor Deva, coordonată de inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă, a reușit să câștige marele premiu și 17 medalii de aur la ediția din acest an a Expoziției internaționale de inventică INOST 2026, ce a avut loc, săptămâna trecută, la Banja Luka, în Republica Srpska. În cadrul manifestării, delegația din Deva a prezent
Sindicatele din educație critică proiectul noii legi a salarizării: O dovadă că educația este îngropată de autorități
Varianta de proiect a noii legi a salarizării unitare reprezintă o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate față de organizațiile sindicale și o dovadă incontestabilă că Guvernul, Președintele României și partidele politice îngroapă educația, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construiește vi











