O icoană făcătoare de minuni, veche de 600 de ani, va fi adusă în pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou 'Kilometrul Zero'
Străvechea icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Glavacioc, ce are o vechime de 600 de ani, va fi adusă în pelerinaj la biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe-Nou, cu prilejul prăznuirii hramului de vară al bisericii, dar și cu prilejul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, zi în care Sfinții Brâncoveni au fost martirizați.
Icoana va fi Adusă cu cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a declarat pentru AGERPRES preotul Emil-Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe-Nou, Km. Zero din București.
'Cu prilejul prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni, 16 august în fiecare an, dar și al măritului praznic al Adormirii Maicii Domnului, știut fiind faptul, că într-o zi de 15 august 1714, Sfinții Brâncoveni au fost decapitați la Istanbul, devenit astfel, poate cei mai mari mucenici ai întregii creștinătăți, Constantin Voievod și prinții săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, împreună cu sfetnicul Ianache, rămân de-a pururi lumini ale demnității noastre naționale de creștini și de români. Biserica Sfântul Gheorghe-Nou de la 'Kilometrul Zero' al Bucureștilor și al României, fiind ultima ctitorie a Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu și având moașele sfântului martir, scoate la lumină în anul 2014, își cinstește astfel duhovnicește, hramul de vară al acestei singure ctitorii a Voievodului Martir rămasă în capitala României. Cu această ocazie, având binecuvântarea ierarhilor noștri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, pentru întâia dată în istorie vom aduce în pelerinaj, în perioada 14-17 august 2025, cunoscuta icoană 'făcătoare de minuni' a Maicii Domnului de la mănăstirea Glavacioc, care datează conform tradiției chiar din vremea Domnitorului Mircea cel Bătrân, adică de vreo 600 de ani. Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu a avut evlavie la această sfântă și străveche icoană, cizelura din argint al acestui odor de mult preț fiind confecționată în vremea domniei sale, precum și ample lucrări de înfrumusețare a așezământului monahal de la Glavacioc', a declarat părintele Emil Cărămizaru.
Icoana Maicii Domnului de la Glavacioc, veche de peste 600 de ani și cinstită pentru numeroasele minuni săvârșite de-a lungul veacurilor, va fi așezată spre închinare alături de racla cu moaștele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.
Potrivit părintelui paroh, evenimentul este o surpriză duhovnicească pentru credincioși, închinători și pelerini.
'Consider că este o surpriză duhovnicească, în miezul acestei veri, pentru credincioșii noștri, pentru închinătorii și pelerini ce vor veni în aceste zile de sărbătoare la străvechea icoană a Maicii Domnului, la racla cu moaștele sfântului domnitor, precum și la celelalte odoare cu care este împodobită biserica noastră. Suntem pregătiți să întâmpinăm așa cum se cuvine cinstitul odor și credincioșii ce vor fi împreună cu noi la ceas de frumoasă și sfântă sărbătoare! Vă așteptăm cu bucurie la vreme de mare și istorică sărbătoare!', a transmis părintele Emil-Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou din Capitală.
Sărbătoarea va începe joi, 14 august, la ora 17:00, cu primirea icoanei, urmată la ora 17:15 de așezarea acesteia în pridvorul bisericii. De la ora 17:30 se va săvârși slujba Prohodului Maicii Domnului.
Vineri, 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, programul va continua la ora 8:30 cu Utrenia, urmată la ora 10:00 de Sfânta Liturghie. Seara, de la ora 18:00, se va oficia slujba de priveghere în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni.
Sâmbătă, 16 august, la ora 8:30 se va săvârși Utrenia, iar la ora 9:30 va avea loc primirea Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La ora 10:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată la ora 12:30 de slujba Parastasului. Ziua se va încheia la ora 18:00 cu Acatistul Maicii Domnului.
Duminică, 17 august, programul va continua la ora 8:30 cu Utrenia și la ora 10:00 cu Sfânta Liturghie. În după-amiaza aceleiași zile, la ora 17:00, delegația de la Mănăstirea Glavacioc va porni înapoi spre așezământul monahal. AGERPRES/(AS - redactor: Cătălina Matei, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Atenționare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunțată o grevă generală
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei asupra faptului că miercuri, 11 noiembrie, este anunțată o grevă generală în această țară, cu o durată de 24 de ore, în intervalul 00:00-24:00. În acest context, sunt posib
Olt: Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene un centru socio-cultural pentru copii cu autism
Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene în valoare de 9,5 milioane lei un centru socio-cultural pentru copii cu autism într-o clădire folosită timp de mai mulți ani ca sediu de societatea municipală care administrează parcul industrial al orașului, potrivit primarului Mario De Mezzo. ''Am semnat proiectul pentru tra
Mureș: Dansatorii de la Clubul Copiilor Sighișoara au adus două titluri mondiale în România
Trupa de dans Diamonds de la Clubul Copiilor Sighișoara a devenit dublă campioană mondială și a câștigat Marele Premiu (Grand Prix) la Campionatul Mondial de Dans desfășurat la Roma, Italia. ''La prima participare la o competiție de asemenea nivel, trupa Diamonds a reușit o performanță de excepție, devenind dublă campioană mondia
Mureș: Un fost pompier, în vârstă de 102 ani, și-a îndeplinit dorința de a revedea autospecialele de intervenție
Plutonierul adjutant în rezervă Magyari Gligor, un veteran în vârstă de 102 ani, a vizitat, luni, sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, pentru a-și îndeplini dorința de a revedea autospecialele de intervenție și de a descoperi evoluția tehnicii de salvatori. ''La venerabila vârstă
Vâlcea: Bătălia de la Posada, comemorată pe calea undelor printr-un maraton dedicat radioamatorilor din toată lumea
Radioamatori din țară și din străinătate sunt conectați zilele acestea pe calea undelor la o competiție-maraton dedicată bătăliei de la Posada, moment de referință din istoria românilor petrecut în urmă cu 696 de ani. Maratonul radio dedicat triumfului militar al lui Basarab I asupra oastei regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou,
Bihor: Expoziția fotografică ''Sunt aici. Mă vezi?'', o incursiune în viața și identitatea persoanelor surde (GALERIE FOTO)
Expoziția fotografică ''Sunt aici. Mă vezi?'', vernisată luni la Consiliul Județean Bihor, reprezintă, timp de o săptămână, o incursiune în viața și identitatea persoanelor surde, fiind organizată de Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) la 107 ani de la înființare. Cele 14 fotografii sunt re
Mureș: Ruben Găitan, salvatorul din Luduș, devine cel mai tânăr Cetățean de Onoare al orașului
Ruben Găitan, un tânăr în vârstă de 19 ani, a devenit oficial cel mai tânăr Cetățean de Onoare din istoria orașului Luduș, după ce a salvat de la sinucidere un bărbat, în parcul central, în timp ce alți tineri din jur alegeau să filmeze scena pentru rețelele sociale. Inițiativa de a-i recunoaște curajul prin
Harghita: Numărul focarelor de rabie a ajuns la 32 ; autoritățile fac apel la vaccinarea pisicilor din Miercurea-Ciuc
Numărul focarelor de rabie confirmate în județul Harghita a ajuns la 32, boala fiind semnalată în aproape toate comunele din zona Ciucului de Sus, precum și în municipiul Miercurea-Ciuc, conform informațiilor furnizate AGERPRES de directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. István Robert.
VIDEO Cel mai mare complex de street workout din țară, inaugurat la Brașov
Primăria Brașov a inaugurat un complex de street workout, amenajat pe o suprafață de 200 de metri pătrați, dotat cu elemente necesare acestui sport, de la spaliere și bare transversale, la bănci calistenice și sac de box. Situat în cartierul Bartolomeu, complexul de street workout va fi deschis non stop și, potrivit reprezentantului comp
Argeș: Nouă persoane care au intrat cu ATV-uri și autovehicule de teren în zone forestiere, sancționate de jandarmi
Nouă persoane care au intrat cu ATV-uri și autovehicule de teren în zone forestiere, în afara drumurilor publice, au fost sancționate de jandarmii argeșeni. Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș, cele nouă persoane ''care circulau în scop de agrement cu ATV-uri și auto
Primăria Galați nu va majora taxele și impozitele locale în 2027, susține Ionuț Pucheanu
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat, luni, că administrația locală nu va majora taxele și impozitele locale pentru anul 2027, având în vedere perioada grea prin care trece populația. ''Fără taxe și impozite locale majorate. Este o perioadă grea și nimeni nu-și dorește să dea bani în plus. De aceea,
Jandarmeria: Susținem exercitarea dreptului la protest pașnic; pentru manifestația din 14 noiembrie am semnalat riscuri concrete
Jandarmeria a transmis luni că susține exercitarea dreptului la proteste pașnice, dar că a semnalat ''riscuri concrete'' în cazul manifestației din 14 noiembrie de la Parlament, în condițiile în care, în aceeași zi, este programat meciul de fotbal România - Polonia și aproximativ 3.000 de suporteri polonezi sunt așteptați
Prognoza meteo pe două săptămâni: Vremea se încălzește semnificativ de vineri, apoi urmează o răcire accentuată
Valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite în primele zile ale acestei săptămâni, apoi vor crește treptat, de vineri, la valori cu mult mai ridicate decât în mod normal, iar ulterior vremea se va răci semnificativ, arată Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a publicat, luni, prognoza meteo pentru următoarele două
VIDEO George Tuță: Vreau o Poliție Locală prezentă în cartiere, care previne problemele și aplică legea cu responsabilitate
Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a declarat că își dorește o Poliție Locală prezentă în cartiere, care discută cu oamenii, previne problemele și aplică legea cu responsabilitate. ''Știți cu ce se ocupă polițiștii locali atunci când îi vedeți pe stradă? Sunt în teren, verifică sesizări, discută
Timiș: Portul Otelec, deschis în urmă cu 90 de ani și închis în 1967, va fi reconstruit de CJ
Portul de la Otelec de pe Bega, unde râul părăsește România și intră în Serbia, construit în urmă cu 90 de ani, dar închis în 1967, va fi reconstruit de administrația județeană, deschizând zonei un real potențial turistic și economic, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'P














