În sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar (CSS) Focșani, o clădire modestă, veche, cu tencuiala căzută pe alocuri și aparatură din altă epocă, se scrie una dintre cele mai frumoase povești ale sportului românesc de performanță.

Performanța se obține, însă, aici, cu eforturi care depășesc cu mult limitele sportului. Printre aparate vechi, instalații sanitare degradate și saltele insuficiente, zeci de fetițe fac zilnic antrenamente intense, motivate nu doar de pasiune, ci și de o echipă de antrenoare care refuză să renunțe. Printre ele, Daniela Trandafir și Nicoleta Parâng, foste gimnaste, decise să ducă mai departe tradiția acestui sport în România.

'Avem o sală care nu a mai fost reabilitată de cel puțin 30 de ani. Am fost sportivă aici, am crescut în această sală, iar acum o cunosc și ca antrenor. Nu s-au făcut îmbunătățiri nici la sistemul de ventilație, nici la cel de iluminat, instalațiile sanitare sunt cele vechi, vestiarele sunt improvizate, iar aparatele suferă vizibil. Aparatul de sărituri, bârna, saltelele... toate sunt uzate, insuficiente sau necorespunzătoare. Ne lipsesc elemente esențiale pentru pregătirea la standarde internaționale. Avem praf persistent, pe care gimnastele îl respiră, aer insuficient și lumină slabă. Băile au rămas ca în anii '90', a declarat, pentru AGERPRES, antrenoarea Daniela Trandafir.

În ciuda condițiilor precare, sala de gimnastică de la Focșani a dat sportivi care au ajuns pe podiumuri internaționale. Ana Maria Bărbosu, campioană europeană, este una dintre cele mai sonore exemple, dar lista nu se oprește aici.

'Ana Maria Bărbosu a plecat de aici, din această sală cu deficiențe, dar cu ambiție, disciplină și susținere a reușit să ajungă în elita gimnasticii europene. Ana Maria a fost întotdeauna foarte ambițioasă, foarte muncitoare, foarte dornică. Conștientă că orice pas cu care ea reușea să înainteze era pentru binele ei și pentru formarea ei, ca adolescentă și viitor adult', spune Daniela Trandafir.

Pentru acești copii, drumul spre performanță înseamnă antrenamente de minimum patru ore pe zi, de la vârsta de șase - șapte ani.

'Fetițele vin de mici, uneori de la trei-patru ani. Multe au deficiențe posturale, unele nu știu nici să meargă corect. Începem cu exerciții de bază, corectarea posturii, mers, coordonare, pentru a le forma postura, coordonarea, tonusul. Până la nouă ani, ele trebuie să aibă deja cel puțin doi - trei ani de pregătire pentru a putea concura la nivel național. Este un proces lent, meticulos, care presupune muncă, disciplină și sacrificii', explică Daniela Trandafir.

Dar antrenoarea nu vorbește doar despre performanță, ci și despre nevoia de a promova gimnastica, sportul de masă, ca formă de educație și sănătate.

'Nu toți copiii ajung să facă performanță. Dar este esențial să venim în sală pentru a ne corecta postura, a ne dezvolta armonios, a deveni mai echilibrați. Sportul educă și formează caractere. Dacă mă întrebați pe mine, ar trebui încurajat mai ales acest lucru. Nu putem merge într-o sală de sport, indiferent despre ce sport ar fi vorba, numai pentru performanță. Trebuie să înțelegem că suntem unici și nu toți pot reuși să facă performanță în sport, care înseamnă de cele mai multe ori antrenamente cel puțin cinci zile pe săptămână, câte trei - patru ore. Nu toți reușim. Mai sunt și alte ingrediente: alimentația, odihna corespunzătoare, mediul, echilibrul emoțional, atât în familie, cât și la școală. E nevoie de liniște, de o bună comunicare cu toți cei implicați, nu doar cu sportivul', afirmă Daniela Trandafir.

Dincolo de condițiile de antrenament, care sunt departe de ceea ce există în prezent în alte țări europene, antrenoarele amintesc și de alte lipsuri cu care gimnastele de la Focșani se confruntă.

'În Franța, Germania, Belgia, chiar și într-un sat mic, există condiții mai bune decât avem noi. Noi lucrăm cu aparate vechi de zeci de ani. Însă fetele noastre se luptă și câștigă împotriva unor echipe mari din campionatul național, care au infrastructură preparatori fizici, coregrafi, echipe tehnice. Noi, antrenorii de aici, suplinim tot', spune Daniela Trandafir.

'Avem doar câteva costume de competiție. Am ajuns să cerem sprijinul părinților. Un costum costă aproximativ 150 de euro. Iar pentru o echipă de șase fete, trebuie să avem uniformitate. Anul acesta era să nu participăm la concurs pentru că nu aveam suficiente costume identice', povestește Nicoleta Parîng.

Antrenamentele sunt intense, zilnice, încep de la vârste fragede și presupun patru ore de pregătire pe zi, minim, în perioada competițională.

'Vacanțele lor sunt aproape inexistente: doar câteva zile de Crăciun și de Paște. Copiii aceștia trăiesc și cresc în sală. Muncesc enorm. Și cred că trebuie susținuți. Când urcă pe podium, ei nu spun 'am fost antrenați de Trandafir sau Parîng'. Ei reprezintă Focșaniul, Vrancea, țara', susține Parîng.

Antrenoarele spun că nu cer miracole, ci sprijin real, constant, pentru a asigura condiții decente de pregătire.

'Dacă nu se investește, riscăm să pierdem copii talentați. Degeaba avem dorință, dacă nu avem condiții minime. Este frustrant să concurezi cu cluburi care schimbă truse de costume la fiecare competiție, care se antrenează în săli încălzite, ventilate, dotate, în timp ce noi stăm cu saltele prinse cu scotch', afirmă Nicoleta Parâng.

Ea arată însă că până și în astfel de condiții, micile gimnaste reușesc să facă performanță.

'Cu toate acestea, rezultatele apar. Avem multiple campioane naționale, copii care se califică de foarte multe ori între primii opt la nivel național, se întrec pentru medalii. Asta e victoria noastră. Bucuria de a fi cea mai bună versiune a ta. De a fi acolo, de a ști că tot efortul a meritat', este de părere Parîng.

Iar cele două antrenoare sunt un exemplu de dedicare. Sunt alături de fete la fiecare pas. De la antrenamente, până la competiții. Le susțin, le împing dincolo de limite, le corectează mișcarea, da le învață și ce înseamnă caracterul, bunul simț, fair-play-ul. Acoperă lipsurile cu pasiune. Iar uneori și comunitatea poate face o mică diferență.

'Fetele astea merită mai mult. Gimnastica nu este doar un sport. Este o școală a disciplinei, a efortului, a echilibrului. Le pregătim pentru viață. Când toată lumea va începe să creadă în sport, atunci vom vedea o societate mai sănătoasă. Societate care uneori ne vine în ajutor, fie sub forma părinților care ne ajută să putem participa la competiții, plătind costul costumelor, trainingurilor, chiar a deplasărilor, fie sub forma unor antreprenori care ne susțin sub diverse forme. Un exemplu pozitiv a fost un antreprenor local care ne-a oferit acces gratuit la bazinul lor de înot. Fetele s-au bucurat de o zi de relaxare, s-au antrenat acolo, au fost recunoscute pentru rezultatele lor și pentru faptul că reprezintă Vrancea', spune Nicoleta Parîng.

În prezent, în sala de gimnastică de la Focșani se antrenează circa 180 de fete, dar este loc și pentru altele care își doresc să simtă puterea unui salt reușit, energia unui exercițiu la sol sau echilibrul perfect pe o bârnă fragilă. Iar antrenoarele nu renunță.

'Pentru noi, fiecare zâmbet, fiecare reușită, fiecare medalie este o victorie în plus în lupta cu lipsurile. Iar copiii aceștia merită tot sprijinul nostru, pentru că prin ei sportul românesc încă trăiește', încheie Parîng.

Chiar dacă de-a lungul timpului autoritățile locale ar fi încercat să găsească modalități pentru a pune sala de gimnastică pe lista clădirilor propuse spre reabilitare, s-au lovit de blocajul juridic, după cum spune directorul Clubului Sportiv Școlar Focșani, Marius Batog.

'Sala de gimnastică este în administrarea Clubului Sportiv Școlar, care se află în subordinea Inspectoratului Școlar și, implicit, a Ministerului Educației. Administrația locală nu poate investi în această sală, chiar dacă și-ar dori, pentru că legea actuală nu permite autorităților locale să finanțeze reparații sau modernizări în clădiri care nu le aparțin. Curtea de Conturi sancționează astfel de cheltuieli. E o situație valabilă la nivel național, nu doar în Vrancea. La fel se întâmplă și cu Palatele Copiilor sau Centrele de Excelență', a explicat Marius Batog.

Având în vedere rezultatele meritorii ale gimnastelor focșănene, autoritățile au luat în considerare inclusiv construcția unei săli de gimnastică nouă.

'Am propus autorităților locale, informal, în mai multe discuții, să construim o sală nouă de gimnastică, pentru că această secție are rezultate excepționale și le merită. Sala actuală, construită în 1979, este depășită fizic și moral. Există opt antrenori și aproape 200 de copii care se antrenează acolo, este evident că nu mai fac față spațiului și dotărilor actuale. O sală modernă, cu aparatură adecvată, ar însemna o șansă reală pentru performanță. Din păcate, astfel de proiecte trebuie să treacă prin Compania Națională de Investiții, iar acolo timpii de așteptare sunt foarte mari. Iar în actualul context, acest proiect se va lăsa și mai mult așteptat', a subliniat directorul.

Chiar dacă varul cade, în sală plouă, podeaua scârțâie, iar saltelele sunt peticite, spiritul de luptă, dorința de a învăța, de a fi mai bun a fiecărui copil care se antrenează în sala de gimnastică rămâne intact. Aici, performanța încă se mai naște din sacrificii care trebuie recunoscute. Fie doar și pentru că de la Focșani a plecat Ana Maria Bărbosu, sportiva care a readus gimnastica artistică românească în atenția lumii, câștigând prima medalie olimpică după mai bine de 12 ani. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)