logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Fenomenul 'Junii Sibiului' sau cum tradițiile bunicilor de la țară sunt păstrate de copiii de la oraș

Image

Cel mai vechi ansamblu folcloric din România, 'Junii Sibiului', duce tradiția mai departe de peste 80 de ani, nu doar în toate colțurile țării, dar și în străinătate, ajungând în prezent să fie o adevărată 'pepinieră' de talente, copii de vârste fragede și tineri sibieni reușind să susțină spectacole impresionante pentru publicul iubitor de folclor.

În urmă cu aproape un veac a luat naștere, în localitatea Gura Râului, fenomenul cultural 'Junii Sibiului', care a ajuns acum brand al județului din inima României. După zeci de ani de experiență și spectacole susținute în toată lumea, ansamblul folcloric atrage copii și tineri din satele și orașele sibiene care, începând de la patru ani, reușesc să prezinte pe scene spectacole care impresionează nu doar publicul iubitor de folclor, dar și specialiștii.

Așa a fost și marți seara, când, timp de câteva ore, câteva sute de artiști în devenire, membri ai Școlii de Dans 'Ioan Macrea' și ai Ansamblului Folcloric 'Ceata Junilor' au prezentat spectacolul 'Copilăria în pași de dans', un amestec de jocuri populare, dar și dansuri moderne, cu o zi înainte de Festivalul Internațional de Folclor 'Cântecele Munților', o manifestare cu o vechime de jumătate de deceniu.

 



Regretatul maestru coregraf Ioan Macrea este cel care a dat naștere fenomenului 'Junii Sibiului', în satul său natal, Gura Râului. Munca sa a fost dusă mai departe de familia sa: soția, Silvia Macrea, cele două fiice, Silvia Macrea și Ioana Văsîi, și cele două fiice ale celei din urmă, plus copiii lor.

Patru generații de dansatori care au făcut și fac cinste României, aceasta este familia Macrea din folclorul românesc, cea care a pus Sibiul pe o hartă mondială a folclorului internațional, dovadă că, la 'Cântecele Munților', sunt ansambluri din Europa, Asia, America.

Silvia Macrea, coregrafa 'Junilor Sibiului', managerul instituției aflate în subordinea Consiliului Județean, este 'creierul' și 'sufletul' tuturor spectacolelor acestor dansatori.

Fostă dansatoare și ea la 'Junii Sibiului', Silvia Macrea a spus, despre spectacolul 'Copilăria în pași de dans', că 'nu a însemnat numai dans, acest spectacol a fost o poveste frumoasă despre dragoste, despre iubire, despre energie'.

Sora ei, Ioana Văsîi, dansatoare încă la 'Veteranii Junii Sibiului' este mama a două instructoare de la Școala de Dans 'Ioan Macrea' și bunica a doi copii care au dansat pe scenă, unul de 10 ani, celălalt de 11 ani, s-a aflat în public, aplaudând alături de sute de spectatori, părinți, bunici.

'Eu sunt la Junii Sibiului din 1970, de la vârsta de șase ani. 'Copilăria în pași de dans' a fost un spectacol extraordinar realizat de copii, n-am cuvinte! Eu sunt mamă de instructor de dans și bunica a doi dansatori, unul are 10 ani, celălalt 11 ani. Eu sunt optimistă privind viitorul folclorului românesc. Eu zic că dacă folclorul moare, murim toți', a declarat, pentru AGERPRES, Ioana Văsîi.

 



Una dintre dansatoarele celebrului ansamblu profesionist 'Junii Sibiului', Maria, a avut altfel de emoții, ea este instructor de dans pentru două grupe de fetițe, cu vârste între 5 și 12 ani. Maria dansează aceste jocuri populare de 31 de ani și a început văzându-i pe cei din sat cum joacă.

'Eu fac dansuri la doamna Silvia Macrea de la opt ani. De 31 de ani fac dansuri și continui să fac asta de plăcere. Poate a contat și faptul că am copilărit la Gura Râului, am crescut acolo. Pe vremea când eram eu copilă, se făceau jocuri în pavilion și când vedeam cum joacă tinerii din sat, m-am dus la tata și la mama și le-am zis că eu vreau să mă duc la dansuri. M-au amăgit ai mei vreo doi ani, până când la Palatul Copiilor s-au făcut înscrieri și au venit la școală cu mai multe opțiuni', și-a amintit Maria Cristea.

Întrebată de ce aleg copiii din ziua de astăzi cursurile de dansuri populare, Maria Cristea a răspuns: 'Eu cred că din familii sunt ușor îndrumați. Majoritatea copiilor care învață dansuri populare sunt de la oraș. Cei de la sate merg în ansamblurile din satul în care locuiește fiecare și cei din municipiul Sibiu vin la 'Școala Ioan Macrea'. Dacă știm cum să-i îndrumăm pe copii, dacă avem grijă de ei, dacă suntem blânzi, dacă știm să le explicăm și cum era pe vremea noastră, cum era pe vremea părinților noștri, pe vremea bunicilor noștri, eu zic că îi facem curioși. Eu sunt optimistă în ceea ce privește viitorul folclorului românesc'.

 



În sală, la spectacolul 'Copilăria în pași de dans' au fost prezente multe mame care nu dansează profesionist pe muzica populară românească, dar iubesc folclorul, tradițiile și și-au dorit ca măcar copii lor să învețe. Este cazul Mariei Barna, o iubitoare de folclor, care a cercetat tradițiile populare, datorită profesiei, și care spune că fiica sa, Sonia, joacă de nouă ani.

'Viața noastră e mult diferită de cea trăită odinioară de străbunicii noștri în lumea satului tradițional. Și tocmai de aceea e extraordinar faptul ca atâția copii din mediul urban învață să prețuiască muzica și jocul popular, portul tradițional. Știu rostul iei, al cătrințelor, știu jiene, învârtite și chiar coconițe... e o bucurie să vedem că jocuri și obiceiuri din sat sunt vii aici, în oraș. Iar oamenii care reușesc să învie cultura tradițională la oraș și să o facă accesibilă pentru sute de copii și tineri nu pot fi decât oameni hărăziți de Dumnezeu și cu talent, și cu înțelepciunea de a dărui frumusețea folclorului', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Barna, o iubitoare a folclorului și cunoscătoare a spectacolelor 'Junilor' de peste două decenii.

Fiica acesteia, Sonia, a fost unul dintre sutele de copii care au fost aplaudați în spectacolul 'Copilăria în pași de dans'. La 12 ani, Sonia, face piruete toată ziua prin casă și iubește dansul popular românesc.

'Îmi place să dansez. 'Junii Sibiului' sunt foarte buni și sper ca într-o zi să ajung acolo. Eu dansez de la trei ani jumătate, urmează să fac 13 ani și am fost și în Grecia cu dansurile populare și le-a plăcut foarte mult și celor de acolo. Să veniți și voi la dansuri populare', a spus Sonia Barna.

 



Alesea Sas, Livia Lazăr, Ioan Crăcea, Adriana Ioniță, Ovidiu Sas, Maria Cristea, George Ștreng, Adrian Dragomir și Adriana Preda, profesorii coregrafi care învață sute de copii și tineri să iubească România tradițională, duc zilnic, mai departe moștenirea profesioniștilor de la 'Junii Sibiului', ansamblul cu cel mai bogat repertoriu artistic din țară.

''Junii Sibiului' sunt un basm românesc: tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Pentru mine, 'Junii Sibiului' sunt precum folclorul românesc, care trăiește de 2.000 de ani și va trăi în continuare, plin de prospețime, plin de idei, cum e cântecul românesc, cum e dansul, cum e balada. Le doresc 'Junilor Sibiului' să fie mereu tineri, așa cum a fost Ioan Macrea, creatorul lor'', spunea actorul Ion Besoiu, un alt sibian care a făcut cinste culturii. AGERPRES/(A, AS - redactor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1349

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 24-08-2026 10:33

Bihor: ''Impossible Dream'', concert vocal-simfonic în Cetatea Oradea, cu melodii celebre, povești de iubire și sonorități de film

Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea va oferi publicului meloman, vineri seară, în curtea interioară a Cetății Oradea, concertul vocal-simfonic ''Impossible Dream'', cu muzică celebră, povești de iubire și sonorități de film, parte a programului estival INIȚIO 2026, care se desfășoară în perioada 10 august - 4 septembrie).

Cultura - Media 24-08-2026 08:50

Buzău: Lipsa indicatoarelor rutiere afectează atracțiile culturale; turiștii pot rata muzeele și siturile arheologice

Toate obiectivele culturale administrate de Muzeul Județean Buzău au nevoie de semnalizare rutieră pe drumurile din județ, lipsa indicatoarelor afectând în special atracțiile culturale aflate în mediul rural sau cele din zonele montane, unde semnalul de telefonie este slab, iar o parte dintre turiștii care nu cunosc regiunea le pot rata, susțin

Culte 23-08-2026 15:40

Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse, în premieră, în România, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou București

Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima dată în România, a anunțat, duminică, părintele prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou București 'Kilometrul Zero', locașul voievodal unde sfânta raclă va fi depusă spre închinare în perioada 5 - 10 septembrie. O delegație f

Cultura - Media 23-08-2026 12:05

CulturMedia solicită partidelor să nu voteze legea salarizării în forma actuală și să elimine 'inechitățile' din sectorul muzeal

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia solicită partidelor politice să nu voteze proiectul legii salarizării în forma actuală și avertizează asupra unui conflict social 'de amploare'. Forma actuală a proiectului, în loc să elimine 'inechitățile' din sectorul muzeal, le consolidează și le

Culte 22-08-2026 14:15

Episcopul Ignatie, la întâlnirea tinerilor ortodocși din Vaslui: Dumnezeu vă va privi întotdeauna cu iubire

Episcopul Ignatie al Hușilor le-a transmis, sâmbătă, participanților la cea de-a opta ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui (ITOV) că Dumnezeu îi va privi întotdeauna cu iubire, chiar și atunci când trec prin perioade de îndoială, frământări sau revoltă. Pornind de la episodul biblic în care un

Cultura - Media 22-08-2026 09:23

A patra ediție a RROMA Film Festival - între 4 și 6 septembrie; proiecție specială a filmului 'Becoming Led Zeppelin'

Filme de scurtmetraj inspirate de cultura romă vor fi prezentate la cea de-a patra ediție a RROMA Film Festival, care se va desfășura în perioada 4-6 septembrie, la Brașov și în comuna Augustin. Potrivit unui comunicat, festivalul va fi deschis pe 4 septembrie, de la ora 18:00, la Cinematograful Astra din Brașov, cu o proiecție specială a documenta

Cultura - Media 21-08-2026 18:07

Măcelaru: Dacă la sfârșitul concursului vom descoperi mari talente, ne-am îndeplinit una din misiuni

Concursul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din Europa și un reper pentru afirmarea noilor generații de interpreți, a transmis președintele Nicușor Dan într-un mesaj citit de Diana Punga, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale. Mesajul a fost transmis cu

Cultura - Media 21-08-2026 15:00

Mureș: Experiențe culturale ce îmbină istoria, patrimoniul arheologic și astronomia, la castrul roman din Călugăreni

Muzeul Județean Mureș va organiza, în cadrul demersurilor de promovare a parcului arheologic Limesparc de la castrul roman din Călugăreni, o seară specială de incursiune în lumea romană, 'Stelele Romei', un eveniment în care experiențele culturale se vor îmbina cu istoria, patrimoniul arheologic și astronomia. &

Cultura - Media 21-08-2026 12:21

Bistrița-Năsăud: Orchestra New Hope aduce muzica lui Ravel și Enescu pe lacul Colibița; scena va fi un ponton

Cei 65 de artiști ai orchestrei New Hope, avându-l ca dirijor pe Octavian Lup, susțin, vineri seara, un concert inedit pe un ponton plutitor amplasat pe lacul de acumulare Colibița din județul Bistrița-Năsăud. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației 'Garantat Colibița' și susținut de mediul de afaceri și de autoritățile locale, este menit

Cultura - Media 21-08-2026 12:18

Ediție aniversară la Câmpulung Muscel; Festivalul Posada Rock sărbătorește patru decenii de la înființare

Ediția aniversară a Festivalului Posada Rock va avea loc între 28 și 30 august, pe Stadionul municipal din Câmpulung Muscel. Cel mai vechi festival rock în aer liber din România împlinește 40 de ani de la prima ediție, care s-a desfășurat în 1986 la Câmpulung Muscel. În cele trei zile de festival,

Cultura - Media 21-08-2026 11:35

Prahova: Ghid audio în limba ucraineană, lansat la Castelul Peleș

Un ghid audio în limba ucraineană este disponibil la Castelul Peleș din Sinaia, la inaugurarea proiectului fiind prezent ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopciuk. 'La Muzeul Național Peleș, am inaugurat ghidul audio în limba ucraineană, alături de Ambasadorul Ucrainei în România, excelența sa dl. Ihor Prokopciuk,

Cultura - Media 20-08-2026 15:32

A murit soprana Ileana Cotrubaș

Soprana Ileana Cotrubaș a murit la vârsta de 87 de ani, a anunțat joi Opera Națională București. ''Opera Națională București deplânge dispariția sopranei Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper al artei lirice internaționale'', a transmis ONB pe pagina oficia

Cultura - Media 20-08-2026 15:15

Expoziția ''Tescani 50'' vernisată pe 26 august, la Muzeul Național al Țăranului Român

Expoziția ''Tescani 50'' va fi vernisată pe 26 august, la Muzeul Național al Țăranului Român, informează un comunicat transmis, joi, AGERRPES. Vor fi expuse lucrări de artă vizuală semnate de importanți artiști români contemporani care, timp de 50 de ani, au participat la taberele de creație găzduite la Tescani &ici

Cultura - Media 20-08-2026 14:32

Maramureș: ''Clacă la cosit pe Valea Izei'', invitație la redescoperirea cositului manual și a gastronomiei locale

Evenimentul ''Clacă de coasă pe Valea Izei'' invită turiștii aflați în trecere prin județul Maramureș și localnicii din Sighetu Marmației să redescopere cositul manual și bucătăria tradițională, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul Muzeul Maramureșan, Mirela Barz. Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul este pr

Cultura - Media 20-08-2026 12:35

Spectacolul 'Matca' după Marin Sorescu, deschide stagiunea la Teatrul Dramaturgilor Români, pe 10 septembrie

Teatrul Dramaturgilor Români deschide noua stagiune pe 10 septembrie cu spectacolul 'Matca' după Marin Sorescu, în regia lui Alexander Hausvater. Potrivit site-ului instituției de cultură, spectacolul va fi prezentat la Sala 'Iosif Naghiu', de la ora 19:00. Biletele pentru toate spectacolele programate în luna s