O pânză galbenă contrastează cu verdele Guadalajarei. Doi oameni par să tragă de ea, unul caucazian, altul cu pielea de abanos. Fiecare parcă și-o revendică, dar epuizarea îi face pe amândoi să lase încrâncenarea deoparte. E doar un schimb de tricouri la finalul meciului Brazilia - România, de la Mondialul mexican din '70, iar scena imortalizată de aparatul de fotografiat face parte din patrimoniul fotbalului românesc.

Am fost și noi acolo, ai noștri au jucat cu viitorii campioni ai lumii, ba chiar au marcat și două goluri. Cu unul mai puțin decât ei, adevărat. Dar ei îl aveau pe cel care avea să ridice primul deasupra capului Cupa Mondială.

'L-ați îmbrăcat pe Pele...' Lucescu zâmbește privind tricoul galben al celui mai mare fotbalist al planetei, expus la etajul doi al Muzeului Fotbalului din București. 'Sper că nu l-ați spălat, avea o pată pe aici, pe undeva'. Unul dintre cei mai titrați antrenori ai lumii are încă ochiul ager și la 80 de ani, cât a împlinit marți.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Apoi trece în revistă următoarele sale 'capturi' din perioada în care a fost jucător. 'Ãsta e Beckenbauer... Aici nu știu cine e, v-am zis, se pot identifica jucătorii după numărul de pe tricou, vedeți cine juca în perioada aia cu numărul respectiv. Pe ăsta l-ai descoperit al cui e? E ușor de descoperit, anii '72-'73. Ãsta cred că e de la Lausanne, sau e debutul meu în echipa națională, nu mai știu'. Sunt exponate de pe vremea în care italienii aveau tricouri din lână, iar olandezii jucau în alb, nu deveniseră 'portocala mecanică'.

Mai are și tricouri mai noi, de la Messi și alte vedete ale momentului, dar nu le-a adus la expoziția de la Muzeul Fotbalului. A fost păcălit de organizatori că se va întâlni cu un grup de copii cărora trebuie să le țină o scurtă lecție de istorie, nicidecum că va susține o conferință de presă de ziua sa de naștere. Și a venit încrezător, pentru că Lucescu întotdeauna a fost atras de viitor. Parcă își trage seva din puterea de luptă a jucătorilor săi. Și acum brazilienii pe care îi avea la Șahtior Donețk și au ajuns ulterior la naționala auriverde îi spun 'tată'.

'Fotbalului îi datorez foarte mult, am făcut tot ceea ce a fost posibil să las o urmă prin cariera mea, care să fie o învățătură de minte pentru foarte mulți copii. Tot ceea ce vedeți aici este rezultatul viselor unui copil care și-a dorit foarte mult să facă performanță, să obțină succese și în același timp să transforme în învățăminte care să fie transmise celor care vin după noi. Toate astea stăteau undeva într-un sac într-un pod și acum m-ați făcut să le scot și să le aduc în fața voastră. Sunt tricouri purtate de jucători extraordinari', spune Lucescu.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Se oprește în fața unei fotografii de colecție. Cornel Dinu și Eusebio pe vechiul '23 August' bucureștean, într-o scenă de balet și scrimă, deopotrivă. Se luptă pentru o minge care fugise din cadru. Mușchii sunt cei care ies în evidență cel mai mult, dar și îndârjirea 'Procurorului', care îl face pe cel căruia i se spunea 'Perla Neagră' să-l privească cu admirație parcă.

Lucescu zâmbește. Și el și Cornel Dinu, fostul său coleg de la Dinamo și de la echipa națională, au fost două stânci dure. S-au contrat, și-au disputat supremația, ca jucători, ca antrenori, ca filozofi ai fotbalului. Au fost și sunt firi diferite și doar anii au reușit să stingă orgoliile. Acum sunt din nou prieteni, așa cum erau în perioada Guadalajarei.

Pe un ecran rulează imagini cu Lucescu la Șahtior Donețk, echipa care i-a dăruit o statuie în semn de prețuire pentru performanțele obținute în Ucraina. Acum a adus-o la București și speră să o vadă pe noul stadion al lui Dinamo, o 'fata morgana' care nu se lasă nici măcar privită.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

'Extraordinar, aici erau ăia cu mitraliere pe stadion', e replica tehnicianului care apare în imagini cu un trofeu în brațe.

Începutul conferinței îl emoționează teribil, gazetarii îi cântă 'La mulți ani'. Pare stânjenit, se ridică în picioare, e totul numai un zâmbet și vrea să exprime recunoștință prin gesturi.

Directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, îi face intrarea unuia dintre cei mai titrați fotbaliști ai lumii, cu 36 de trofee obținute în carieră. E prieten cu gazetarul și își permite să-l pună la punct: 'Eu nu înțeleg de ce mi se iau două trofee, am avut și două promovări în Divizia A, cu Corvinul și Brescia'. E orgolios, ține la tot ceea ce a obținut. Altfel nici nu ar fi reușit: 'Am încercat întotdeauna în momentele vieții mele să dau totul, să nu mă eschivez, să accept atât înfrângerea, cât și victoria, ca pe două părți ale aceleiași monede, să existe un echilibru'. În cazul de față are dreptate, a fost campion al ligilor a doua din România și Italia.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Apoi deapănă. Povestește momente de viață, întâlniri cu personalități ale fotbalului mondial, pictează profiluri de jucători legendari. Înțelepciunea îl face însă să se aplece către vedeta incontestabilă a fotbalului: 'De la o vârstă nu mai suporți urâciunea vieții, pentru că există și această parte urâtă în viață. Dar fotbalul reprezintă partea frumoasă a vieții. Când vezi stadioanele pline, atmosfera pe care o creează suporterii intră în pielea jucătorului. De aia jucătorii trebuie să înțeleagă că nu joacă pentru ei, joacă pentru oameni. Pentru că ei vor să se bucure și pentru asta trebuie să dai tot'.

Regrete? Sigur că are și regrete, însă e conștient de cel mai important rol pe care l-a avut în întreaga viață, acela de a sta în spatele jucătorilor, pentru a-i coordona.

'Multe nu am reușit să fac. Multe nu am reușit să fac. Multe regrete am, să știți. Dar, până la urmă, ăsta este destinul nostru al fiecăruia. Am încercat cât am putut de mult să influențez destinul, vrând să anticipez în general. Am încercat să văd așa cum trebuie văzut rolul unui antrenor, care este un ghid al unui grup. Dar nu un ghid care stă în fața grupului cu stegulețul în mâna. Este unul care stă în spatele grupului și care trebuie să anticipeze cam tot ce ar putea să întâmple în viața clubului. Și, atunci, el trebuie să se gândească la absolut tot', se destăinuie cel căruia galeria Rapidului i-a spus 'Il Luce'.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Chiar dacă stă în umbra vedetelor gazonului, Mircea Lucescu a fost și este în continuare pentru fotbalul românesc, chiar și la 80 de ani, un 'punto di luce', acel punct de lumină și speranță pe care îl foloseau Caravaggio sau Rembrandt pentru a da strălucire operelor lor.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)