Trump îi dă lui Putin alt termen, de 10-12 zile, pentru a ajunge la o încetare a focului în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că acordă Rusiei un nou termen limită de 10-12 zile pentru a ajunge la un acord de încetare a focului în Ucraina, exprimându-și frustarea față de președintele rus Vladimir Putin pentru prelungirea luptelor între cele două părți, relatează Reuters și AFP.
Donald Trump a făcut acest anunț în Scoția, unde are întâlniri cu lideri europeni și joacă golf. El a spus că a fost dezamăgit de Vladimir Putin și că a scurtat termenul de 50 de zile pe care îl stabilise la 15 iulie.
'Voi face un nou termen limită de aproximativ 10 sau 12 zile, începând de astăzi', a afirmat Trump în fața reporterilor în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul britanic Keir Starmer. 'Nu există niciun motiv să așteptăm. Pur și simplu nu vedem niciun progres', a spus el.
Președintele american și-a exprimat în repetate rânduri exasperarea față de Putin pentru continuarea atacurilor asupra Ucrainei, în pofida eforturilor SUA de a pune capăt războiului.
Înainte de a reveni la Casa Albă în ianuarie, Trump - care se consideră un pacificator - promisese că va pune capăt războiului în Ucraina, care durează de peste trei ani și jumătate, în termen de '24 de ore'.
'Sunt dezamăgit de președintele Putin', a declarat Trump luni, vorbind de pe treptele unui complex de golf de lux deținut de familia sa în Turnberry, Scoția. 'O să reduc cele 50 de zile pe care i le-am dat la un număr mai mic pentru că cred că știu deja răspunsul la ce se va întâmpla', a spus el.
Kremlinul nu a făcut deocamdată niciun comentariu, în schimb Kievul a salutat imediat mesajul său de 'fermitate'.
Andrii Iermak, șeful administrației prezidențiale ucrainene, i-a mulțumit președintelui american pentru scurtarea termenului de 50 de zile pe care l-a acordat omologului său rus în urmă cu două săptămâni pentru a semna un acord de pace. 'Mulțumesc președintelui SUA pentru că a rămas ferm și a transmis un mesaj clar de pace prin forță', a declarat Iermak pe rețeaua socială X, potrivit EFE.
Iermak a adăugat că 'Putin respectă doar puterea' și a subliniat că mesajul lansat de Donald Trump luni în Scoția este 'puternic și clar'.
Negocierile între delegațiile Rusiei și Ucrainei au fost reluate la 23 iulie la Istanbul, cu o propunere din partea Rusiei de a crea grupuri de lucru care să funcționeze în regim 'online', la care Ucraina nu a răspuns încă, potrivit Kremlinului.
Trump a amenințat cu noi sancțiuni Rusia și țările care beneficiază de exporturile sale dacă nu se ajunge la un acord între Moscova și Kiev până la începutul lunii septembrie. Președintele american a spus că are în vedere în special sancțiuni 'secundare' împotriva țărilor care cumpără produse rusești, precum hidrocarburile, pentru a diminua veniturile Moscovei.
Dar liderul de la Casa Albă, care și-a exprimat, de asemenea, supărarea față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, nu și-a însoțit întotdeauna cuvintele sale aspre despre Putin cu măsuri concrete, invocând ceea ce el consideră o relație bună pe care cei doi au avut-o anterior.
'Am crezut de multe ori că am rezolvat problema, iar apoi președintele Putin ieșea și începea să lanseze rachete împotriva unor orașe precum Kievul și ucidea o mulțime de oameni într-un azil sau altundeva', a afirmat Trump. 'Nu cred că așa se procedează!', a adăugat el. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia
Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț
SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din
Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten
Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti
Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg
Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione
Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț



