#Ucraina și-a asigurat trei sisteme Patriot și intenționează să obțină finanțare încă pentru șapte (Zelenski)
Ucraina a primit confirmarea din partea partenerilor săi privind livrarea a trei sisteme de apărare antirachetă Patriot, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că sunt în curs discuții pentru a obține încă șapte, transmite Reuters.
'Am primit oficial confirmarea din Germania pentru două sisteme și din Norvegia pentru unul. În prezent, lucrăm cu parteneri olandezi', a declarat liderul ucrainean într-o întâlnire cu reprezentanți ai presei.
Ucraina lucrează la finanțarea a zece sisteme de apărare antiaeriană Patriot, după un acord cu Washingtonul care permite țărilor europene să cumpere arme americane pentru a le furniza Kievului, notează AFP.
'Președintele Statelor Unite ne va transfera aceste sisteme, ni le va vinde. Sarcina noastră este să găsim finanțare pentru aceste zece sisteme', a declarat Zelenski în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii, adăugând că finanțarea pentru trei dintre aceste sisteme de apărare antiaeriană a fost deja asigurată.
Președintele Donald Trump a anunțat luna aceasta că arme americane în valoare de miliarde de dolari vor fi trimise Ucrainei, inclusiv rachete Patriot, ceea ce a dus la inițierea unor negocieri pentru a ști care parteneri ar putea contribui la programul de achiziționare de arme, proces ce va determina sprijinul pe care îl va primi Ucraina.
Sistemele Patriot s-au dovedit eficiente în distrugerea rachetelor balistice rusești îndreptate asupra orașelor ucrainene.
Pe lângă asigurarea aprovizionării cu echipamente de apărare antiaeriană, Ucraina trebuie să acopere un deficit de finanțare de 40 de miliarde de dolari anul viitor, a spus Zelenski într-o declarație publicată de biroul său.
El a adăugat că vor fi necesare încă 25 de miliarde de dolari pentru producția de rachete, drone și sisteme de război electronic.
În același timp, publicația britanică The Telegraph relatează vineri că primul sistem Patriot promis de Trump a ajuns deja în Ucraina tot cu rachete. Conform publicației, sistemul a ajuns în Ucraina la câteva zile după ce Trump a anunțat pachetul de ajutor.
Președintele Donald Trump a anunțat în 13 iulie un pachet de ajutor de 10 miliarde de dolari pentru Ucraina, iar la câteva zile după acest anunț, primul dintre sistemele de apărare antiaeriană Patriot promise a ajuns la Kiev, împreună cu un set de rachete, scrie The Telegraph.
La sfârșitul acelei săptămâni, datorită unui acord cu Germania, un sistem de rachete antiaeriene Patriot și alte rachete interceptoare ajunseseră deja în Ucraina, susține publicația britanică.
Pentagonul și Casa Albă au recurs la acest pas pentru a încerca să convingă țările europene să riște trimițând arme Kievului din propriile rezerve în așteptarea completării acestora de către SUA.
Totuși, pentru unele țări aceasta este o sarcină dificilă, având în vedere că rachetele lor Patriot nu vor fi înlocuite până la începutul anului viitor, conform ziarului citat. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform
Fostul șef al spionajului german August Hanning ar fi avut legături de durată cu o oficialitate chineză (media)
Fostul șef al spionajului german August Hanning, plasat în arest pentru presupus spionaj, a avut legături de durată cu un fost general chinez, a relatat săptămânalul Der Spiegel, citat vineri de dpa. Publicația a precizat că Hanning, care a părăsit serviciul de informații externe al Germaniei în 2005, a călătorit în Chi
Rusia/ Un al doilea centru de date Yandex, lovit într-un atac cu dronă
Compania rusă de tehnologie și inteligență artificială Yandex a anunțat vineri că mai multe module ale centrului său de date din regiunea rusă Kaluga au fost scoase complet din funcțiune în urma unui atac cu dronă, al doilea incident de acest fel în decurs de două zile, relatează Reuters. Unele dintre serviciile companiei ar putea
Pentagonul elaborează noi planuri de atac împotriva Iranului, în timp ce Trump ezită (presă)
Armata americană pregătește opțiuni pentru reluarea operațiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar dacă președintele Donald Trump continuă să manifeste ambivalență în ceea ce privește reluarea războiului, a relatat vineri The New York Times, citat de EFE. Ziarul, care citează oficiali americani ca surse, afirmă că
Nobel 2026: Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, 'pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional', a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de pre
Inițiativă azero-armeană pentru ca Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace în acest an
Președintele azer Ilham Aliev a anunțat vineri o inițiativă comună cu Armenia pentru ca președintele american Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace, informează EFE. Într-un mesaj pe platforma X, Aliev a evidențiat 'rolul istoric' al lui Trump în soluționarea pașnică a conflictului din Caucazul de Sud, odată cu
Alegeri locale și pentru Senat în Republica Cehă, într-un prim test pentru guvernul lui Babis
Republica Cehă organizează alegeri locale și pentru Senat pe durata a două zile, începând de vineri, un prim test electoral pentru guvernul condus de premierul miliardar populist Andrej Babis, care a venit la putere în decembrie, relatează dpa. Secțiile de votare sunt preconizate să se deschidă la ora locală 14:00 (12:00 GMT)
Japonia își relansează propria versiune a DOGE pentru a realoca 39,5 miliarde de euro
Guvernul japonez a relansat vineri un program pentru a elibera aproximativ 7 trilioane de yeni (aproximativ 39,5 miliarde de euro) din fonduri guvernamentale, după modelul controversatului DOGE din SUA, după ce a recunoscut că prima încercare de a-l emula, lansată în 2025, nu a dat rezultate 'suficiente', informează EFE.














