Turcia: Șefii delegațiilor ucraineană și rusă au avut o întâlnire tete-a-tete
Șefii delegațiilor ucraineană și rusă, Rustem Umerov și Vladimir Medinski, au avut miercuri la Istanbul o întâlnire tete-a-tete, înaintea celei de-a treia runde de tratative de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, relatează Interfax, citată de AFP și Reuters.
O sursă din delegația ucraineană a precizat că șeful diplomației turce Hakan Fidan a fost prezent la întâlnire.
''Întâlnirea s-a încheiat și va urma reuniunea delegațiilor'', a precizat sursa citată.
Discuțiile între delegațiile Kievului și Moscovei sunt găzduite de Palatul Ciragan din Istanbul.
Delegația rusă este condusă din nou de consilierul prezidențial și fost ministru al culturii Vladimir Medinski, în timp ce echipa ucraineană este condusă de fostul ministru al apărării Rustem Umerov, numit între timp șef al Consiliului Național de Securitate și Apărare.
Din echipa de negociere ucraineană fac parte de asemenea consilierul șefului administrației prezidențiale Oleksandr Bevz, șeful adjunct al Statului Major al Forțelor navale Oleksandr Diakov și prim-adjunctul ministrului de externe Serghii Kislița. Din delegația Kievului, ce are 14 membri, mai fac parte reprezentanți ai agențiilor ucrainene de securitate și de informații, ai forțelor armate și ai parlamentului.
La fel ca la rundele precedente, echipa rusă la negocierile de la Istanbul este alcătuită din patru membri de bază și patru experți, potrivit agenției oficiale de presă ruse TASS.
În luna mai, Ucraina și Rusia au început să poarte discuții directe pentru prima dată în ultimii trei ani. Până acum, negocierile au condus la un schimb pe scară largă de prizonieri de război, în cel mai recent fiind eliberați soldați sub 25 de ani și militari răniți grav. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Aliați ai președintelui Trump domină alegerile primare republicane în statele Virginia, Kansas și Michigan
Cei mai importanți candidați susținuți de președintele american Donald Trump au câștigat marți alegerile primare republicane din statele Virginia, Kansas și Michigan, consolidând controlul liderului asupra Partidului Republican în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, relatează miercuri EFE. Î
SUA: Comisia juridică a Senatului a aprobat nominalizarea lui Todd Blanche pentru funcția de secretar al justiției
Comisia juridică a Senatului SUA a aprobat marți nominalizarea lui Todd Blanche, fost avocat personal al lui Donald Trump, pentru funcția de secretar al justiției, deschizând calea pentru confirmarea sa definitivă, relatează AFP. Secretar interimar de la demiterea lui Pam Bondi în aprilie, Todd Blanche a obținut aprobarea comisiei
Trump a promis să 'aducă înapoi libertatea cuvântului', 75 de judecători au dat sentințe care arată contrariul
În campania electorală pentru al doilea mandat la Casa Albă, Donald Trump s-a prezentat de multe ori drept apărător al libertății de exprimare, iar în cuvântarea sa inaugurală din ianuarie 2025 a promis că va pune capăt unor ani de 'cenzură guvernamentală', dar o serie de sentințe judecătorești arată că a făcut exact contrariul, consemnează
Pentagonul laudă strategia de apărare a Germaniei după ce SUA au început o revizuire a prezenței lor militare în Europa
Oficialul de rang înalt de la Pentagon Elbridge Colby a elogiat strategia de apărare a Germaniei într-un comentariu pozitiv suprinzător care intervine la scurtă vreme după ce SUA au lansat o revizuire a prezenței lor militare în Europa, relatează marți dpa. 'Prin acțiunile sale, Germania se poziționează ca un lider cheie
Malnutriția infantilă acută atinge niveluri critice în Afganistan, avertizează ONU
Malnutriția infantilă acută atinge niveluri critice în Afganistan, țară unde umărul copiilor spitalizați de urgență din acest motiv continuă să crească, a avertizat ONU marți, potrivit AFP. 'Emaciația infantilă, forma cea mai mortală de malnutriție, a atins acum niveluri critice în o treime din provinciile țării', a declara
Comisia Europeană:Legalizarea migranților clandestini în Spania nu a fost un semnal bun, dar nu a influențat criza din Ceuta
Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, a apreciat marți că nu există o legătură directă între programul guvernului spaniol de a regulariza situația migranților veniți ilegal în Spania și criza provocată de afluxul masiv de migranți în exclava spaniolă Ceuta, dar a recunoscut că respectivul program 'nu este un semn
Ceuta: Miniștrii de interne ai UE au convenit să intensifice combaterea traficul de migranți și a dezinformării
Miniștrii de interne din țările UE au convenit marți să intensifice eforturile de a combate rețelele de trafic de migranți, inclusiv printr-o mai bună monitorizare a social media, după o videoconferință convocată de urgență pe tema recentei crize a migranților din exclava spaniolă Ceuta, relatează dpa. Reuniunea a fost convocată după ce zeci d
Spațiul Schengen nu a fost compromis în timpul crizei migranților din exclava Ceuta, asigură Madridul
Spațiul Schengen nu a fost 'compromis' în timpul crizei migranților din exclava Ceuta, în cursul căreia cel puțin 72.000 de migranți au intrat ilegal în acest teritoriu din Marocul vecin, a dat asigurări marți ministrul spaniol de interne, relatează AFP. 'În niciun caz spațiul Schengen nu a fost compromis &i
#Ucraina acuză Rusia de crimă de război, după ce un vânzător de legume a fost vânat de o dronă
Autoritățile ucrainene și-au exprimat marți indignarea după ce o înregistrare video publicată de poliție arată un civil urmărit de o dronă rusească în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, acțiune descrisă de Kiev drept o crimă de război, relatează agențiile AFP și Reuters. În înregistrarea video, care nu a fost aut
Ceuta/Miniștrii europeni au convenit că Schengen-ul 'nu e problema, ci mai degrabă soluția', susține ministrul francez de interne
Miniștrii europeni de interne, reuniți marți prin videoconferință după afluxul masiv de zeci de mii de migranți în exclava spaniolă Ceuta, au convenit că spațiul Schengen nu este 'problema', a declarat ministrul francez de interne Laurent Nunez, relatează AFP. 'Toți și toate au convenit că chestiunea spațiului Schengen nu est
Ceuta: Danemarca, 'foarte mulțumită' de răspunsul spaniol (ministrul de interne)
Danemarca, care a avansat ipoteza unei posibile suspendări a cooperării Schengen cu Spania, și-a exprimat satisfacția marți privind răspunsul Madridului la intrarea a mii de migranți în exclava spaniolă Ceuta din Maroc, relatează AFP. 'Sunt foarte mulțumit că Spania a reacționat rapid, în special desfășurând poliția și ar
SUA și-au epuizat practic în Iran rezervele de rachete de precizie cu rază lungă de acțiune (surse Reuters)
Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele cinci luni de război cu Iranul o mare parte din rezervele de rachete de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune, au declarat agenției Reuters trei surse care cunosc datele respective. Conform unei știri difuzate marți de agenție, este vorba în primul rând de arme
UE oferă Spaniei ajutor de urgență pentru întărirea frontierei exclavei Ceuta, afirmă comisarul Magnus Brunner
Uniunea Europeană a oferit Spaniei ajutor, inclusiv asistență financiară de urgență, pentru a o ajuta să întărească protecția frontierelor externe în Ceuta, a declarat comisarul european pentru migrație Magnus Brunner după o reuniune a UE pe tema migrației, relatează Reuters. El a adăugat că evenimentele din Ceuta de săptămân
Spania: Numărul migranților intrați în Ceuta a fost de circa 72.000, dintre care aproximativ 70.000 au revenit în Maroc
Cel puțin 72.000 de migranți au pătruns ilegal săptămâna trecută în exclava spaniolă Ceuta de pe coasta marocană a Africii, dintre care între timp aproximativ 70.000 s-au reîntors în Maroc, a anunțat marți ministrul spaniol de interne Fernando Grande-Marlaska, relatează agențiile AFP și EFE. Ultima cifră comunicat
Un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar putea fi încheiat până miercuri, afirmă secretarul american al trezoreriei
Secretarul american al trezoreriei, Scott Bessent, a declarat marți că un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar putea fi încheiat până miercuri cu Iranul, relatează AFP, Reuters și Xinhua. 'Suntem în discuții cu iranienii și cred că există o șansă să ajungem azi sau mâine la un acord pentru redeschide














