logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Premierul Bolojan a semnat decizia de eliberare din funcție a lui Piedone

Image

Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a lui Cristian Popescu Piedone.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a precizat că decizia porim-ministrului a fost luată după analiza actelor primite de la ANPC și Direcția Națională Anticorupție din care rezultă că Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu.

Atribuțiile de președinte al ANPC vor fi preluate de vicepreședintele Autorității, Sebastian Ioan Hotca, până la numirea unui nou conducător al instituției în condițiile legii.

Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control.

Printre obligațiile pe care le are Cristian Popescu Piedone în cadrul controlului judiciar este și cea de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta și anume cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marți, față de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Cristian Popescu Piedone trebuie să respecte o serie de obligații: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 1375

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 26-07-2026 14:28

Daniel Buda: Am solicitat președintei Comisiei Europene un răspuns adecvat din partea CE privind incidentele cu drone

Europarlamentarul Daniel Buda a anunțat că, alături de colegii săi liberali din Parlamentul European, a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula Von der Lyen, o scrisoare prin care solicită 'un răspuns adecvat' din partea CE pentru consolidarea frontierelor externe ale UE, urmare a incidentelor repetate cu drone produse pe teritoriul României.

Politic 26-07-2026 12:10

Țoiu: Ambasadorul Federației Ruse - chemat la MAE, în urma încălcărilor repetate ale spațiului aerian al României

Ministrul interimar al afacerilor externe, Oana Țoiu, a anunțat că ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, în urma încălcărilor repetate de către Federația Rusă a spațiului aerian al României. Poziția ministrului interimar al afacerilor externe a fost exprimată după ce o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață, la ora 1

Politic 26-07-2026 11:51

Ilie Bolojan: Condamnăm ferm încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia, pe care o considerăm inacceptabilă

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, duminică, aprecieri pentru piloții și militarii implicați în doborârea dronelor și a condamnat 'ferm' încălcarea spațiului aerian românesc de către Federația Rusă, considerând-o 'inacceptabilă'. 'Acțiunile recente ale Forțelor Aeriene Române, alături de aliații

Politic 26-07-2026 11:12

MAE/Atenționare de călătorie: Spania - cod roșu de risc de incendii de vegetație în Comunitatea autonomă valenciană

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea autonomă valenciană că autoritățile locale au instituit un cod roșu de risc de incendii de vegetație. Potrivit unui comunicat transmis duminică de MAE, la acest moment sunt înregistrate i

Politic 26-07-2026 11:00

Nicușor Dan: O dronă a fost doborâtă în zona Sulina-Chilia; felicit piloții români pentru profesionalism

Președintele Nicușor Dan a anunțat că o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina-Chilia. Într-un

Politic 26-07-2026 10:55

Țoiu: Italia, aliat puternic pentru România după explozia dronei rusești de la Galați

Ministrul interimar al afacerilor externe, Oana Țoiu, a evidențiat decizia Italiei de a suplimenta prezența militară în România, după discuțiile ce au urmat incidentului din Galați provocat de o dronă rusească ce s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, subliniind că solidaritatea între aliații NATO manifestată prin declarații oficiale reprezintă 'o forță r

Politic 25-07-2026 17:33

VIDEO Harghita: Viktor Orbán critică actuala conducere a Ungariei: FIDESZ trebuie să construiască o coaliție a libertății

Fostul premier ungar Viktor Orbán a criticat dur sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, actuala conducere a Ungariei, pe care o acuză de 'abuz de putere', precizând că, în perioada următoare, principala misiune a partidului FIDESZ nu este recâștigarea puterii, ci organizarea unei 'coaliții largi a libertății'.

Politic 25-07-2026 15:38

Rogobete: Guvernul alege să lovească într-unul dintre pilonii importanți ai apărării statului - sistemul de sănătate

Guvernul alege să lovească într-unul dintre cei mai importanți piloni ai apărării statului - sistemul de sănătate prin blocarea angajărilor și reducerea veniturilor personalului medical, susține deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății. El a adăugat că este momentul ca Ilie Bolojan 'să facă un pas în spate'.

Politic 25-07-2026 15:26

Raluca Turcan: În loc să contribuie la corectarea proiectul legii salarizării, PSD preferă să îl saboteze politic

Deputata PNL Raluca Turcan susține că PSD preferă să saboteze politic proiectul legii salarizării, în loc să contribuie la corectarea acestui proiect pe care 'l-a tergiversat ani la rând'. Fostul ministru al muncii consideră că președintele PSD, Sorin Grindeanu, dă dovadă de 'o rea-credință greu de imaginat și de lipsa celei mai element

Politic 25-07-2026 11:37

Țoiu: Armata, poliția aeriană NATO vor continua să monitorizeze frontiera terestră, Dunărea și Marea Neagră

Granițele și suveranitatea noastră nu sunt negociabile, iar armata, poliția aeriană NATO vor continua să monitorizeze frontiera terestră, Dunărea și Marea Neagră, deoarece armata noastră identifică frecvent riscuri, a declarat ministrul interimar al afacerilor externe, Oana Țoiu. 'Zona de impact și resturile dronei sunt analizate în prezent, dar mode

Politic 25-07-2026 09:07

Nicușor Dan: O nouă dronă - doborâtă la 10 kilometri vest de Sfântu Gheorghe

O nouă dronă a fost doborâtă la 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe, a anunțat președintele Nicușor Dan. 'În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român

Politic 24-07-2026 22:09

Predoiu: Am depus proiectul privind integritarea pentru deblocarea situației; are amendamente ce nu reflectă viziunea mea

Ministrul interimar al Justiției Cătălin Predoiu a precizat, vineri, că a depus la Parlament în calitate de senator proiectul legii privind integritatea pentru a debloca situația și nu a pierde un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență, menționând că a trebuit să includă în el și amendamentele partidelor, chiar dacă unele dintre ele &#

Politic 24-07-2026 17:34

Grindeanu: Vizita președintei Indiei, una cu adevărat istorică în țara noastră în ultimii 30 de ani

Vizita președintei Indiei, Droupadi Murmu, primită vineri la Parlament, este una cu adevărat istorică în țara noastră în ultimii 30 de ani, a declarat președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. 'Am avut astăzi onoarea de a o primi în Parlamentul României pe doamna Droupadi Murmu, o vizită cu adevărat istoric

Politic 24-07-2026 15:14

Abrudean și Grindeanu - întrevedere cu președinta Republicii India: Discuții privind consolidarea Parteneriatului Extins

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu, au avut, vineri, o întrevedere oficială cu președinta Republicii India, Droupadi Murmu, discuțiile vizând consolidarea Parteneriatului Extins dintre România și India, în perspectiva aniversării, în anul 2027, a 80 de ani de relații diplomatice bilaterale

Politic 24-07-2026 14:48

Dronă doborâtă la Buzău/Oana Țoiu: Securitatea consolidată este calea către pace la granița noastră

Calea către o securitate consolidată este calea către pace la granița României, a transmis, vineri, pe X, ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu. 'Astăzi, la 11:02, un pilot român de pe o aeronavă militară F-16 a doborât o dronă care a intrat în spațiul nostru aerian fără autorizație - este prima dată când