Vrancea: Hanul Odobești, reconstruit în Muzeul Satului - o filă de istorie salvată pentru viitor (GALERIE FOTO)
Considerat unul dintre reperele identității viticole vrâncene, Hanul Odobești a renăscut, aproape identic, în incinta Secției de Etnografie a Muzeului Vrancei din Crângul Petrești, devenind în decursul anilor un important reper turistic.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
Construit de la zero în baza unui plan realizat după modelul hanului original, edificiul a fost gândit în cadrul unui amplu proiect de conservare a patrimoniului arhitectural tradițional, demarat în anii '70, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Muzeului Vrancei, Valentin Romeo Muscă.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
El susține că ideea unui Muzeu al Satului în Crângul Petrești a apărut la nivelul conducerii de atunci a județului ca reacție la politicile de industrializare accelerate din perioada comunistă, care duceau la pierderea ireversibilă a unor piese autentice de arhitectură rurală. Și pentru că Vrancea este o zonă viticolă cu tradiții puternice, proiectul a inclus și reconstituirea unei zone viticole, cu gospodării, unelte și obiecte specifice.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
Odobești, una dintre cele mai importante localități viticole, a fost selectată drept punct de referință, fiind propusă includerea unui han, spațiu esențial pentru comerțul cu vinuri și pentru odihna călătorilor.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
''La începutul anilor 1970, politica de transformare a satelor românești în medii urbane, prin demolarea caselor și construirea de blocuri, amenința patrimoniul tradițional. A apărut atunci ideea de a salva câteva gospodării într-o 'rezervație', într-un spațiu protejat. Așadar, a fost conceput proiectul Rezervația etnografică din Crângul Petrești, gândită pe regiuni geografice și etnografice în cadrul județului. În acest context, s-a identificat un han aflat într-o stare avansată de degradare, la marginea podgoriei din Odobești. Intenția inițială a fost ca acesta să fie demontat și adus în Crâng, dar nu a fost posibil, din cauza structurii sale. A fost nevoie să fie adus un arhitect la fața locului, care a realizat planul clădirii, înainte ca aceasta să fie demolată. Ulterior, hanul a fost reconstruit integral în Muzeul Satului, folosindu-se câteva elemente din lemn preluate de la hanul vechi, pentru autenticitate'', a explicat Valentin Muscă.
Hanul Odobești, care te întâmpină astăzi la intrarea în Muzeul Satului, păstrează din farmecul vremurilor trecute.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
''Reconstrucția a fost realizată cu fidelitate, iar Hanul Odobești este astăzi una dintre atracțiile principale ale Muzeului Satului din Crângul Petrești. Clădire impunătoare, aflată chiar la intrarea în muzeu, acesta păstrează arhitectura specifică hanurilor din secolele trecute, cu prispă largă, camere de odihnă, săli de mese și un balcon care reproduce detalii autentice din viața de zi cu zi a vremurilor trecute. La parter, călătorul obosit putea să se răcorească cu un ulcior de vin. La etaj avem două camere de locuit, care au fost reconstruite exact ca atunci. S-a păstrat inclusiv ligheanul în care te puteai spăla de praful de pe drum sau balconul unde se uscau hainele peste noapte. Lumea care poposea la han venea de pe drumuri lungi, uneori obosiți, transpirați, iar acest detaliu al uscării hainelor a fost preluat pentru a reda cât mai fidel atmosfera vremii. O parte din mobila pe care o regăsim în han este donată, alte piese au fost achiziționate în timp'', ne-a povestit Valentin Muscă.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
După 1989, urmași ai fostului proprietar al hanului original au formulat o cerere de revendicare, solicitând restituirea edificiului. Documentele oficiale au arătat însă în mod clar că hanul din muzeu a fost construit de la zero, doar pe baza proiectului vechi, fără a se conserva în mod integral clădirea inițială.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
''Există un dosar complet care demonstrează faptul că hanul din muzeu este o construcție nouă, bazată pe modelul arhitectural al hanului original din Odobești. Au fost preluate doar câteva mostre din lemn, cu scop decorativ și simbolic. Nu putem vorbi decât despre o reconstituire muzeală în interes public'', a subliniat managerul Muzeului Vrancei.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
Povestea hanului este povestea unei comunități care și-a respectat trecutul și care continuă să îmbine istoria cu prezentul, printr-un efort de documentare, restaurare și educație culturală. Iar hanul Odobești din Crângul Petrești rămâne un exemplu de bună practică în conservarea patrimoniului cultural, oferind generațiilor viitoare un spațiu de reflecție asupra modului de viață al strămoșilor lor.

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES
Hanul Odobești poate fi vizitat la Muzeului Satului din Crângul Petrești, de marți până duminică, în intervalul orar 08:00 - 16:00, sau poate fi explorat virtual accesând linkul https://muzeedelasat.ro/muzee/sectia-de-etnografie-petresti/#turvirtual. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului
O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', vor avea loc, de vineri, până duminică, la instituția muzeală. Cu acest prilej, la târgul organizat în Muzeul Național al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliștilor
Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.
AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'
Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ
Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA
O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar
Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul
Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles
Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona
Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul
AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)
Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ
Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961
Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.
Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu
Felicia Filip, reconfirmată în funcția de director al Operei Comice pentru Copii
Felicia Filip a fost reconfirmată în funcția de director general al Operei Comice pentru Copii, în urma concursului de proiecte de management. În competiție s-au mai înscris Radu Petrovici și Mihai Ciprian Rogojan. Proiectul de management al Feliciei Filip a obținut nota 8,96, reiese din informațiile postate pe site-ul
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună









