Kremlinul cere SUA să facă presiuni asupra Ucrainei pentru o a treia rundă de negocieri
Kremlinul a cerut miercuri SUA să facă presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să accepte organizarea unei a treia runde de negocieri la Istanbul, în Turcia, informează EFE.
'Principalul lucru îl reprezintă eforturile de mediere ale SUA, ale președintelui Donald Trump și al echipei sale. S-au făcut multe declarații cu multe cuvinte despre decepție, dar sperăm că, în același timp, să se exercite presiuni asupra părții ucrainene', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, presei locale.
Totodată, Peskov a acuzat Uniunea Europeană că se militarizează și că 'cheltuiește sume imense de bani pentru a cumpăra arme ca să continue să instige la continuarea războiului'.
'Este greu de prezis ceva în fața acestei stări de impertinență emoțională', a adăugat el.
În paralel, Peskov a comentat că decizia lui Trump de a vinde arme NATO care să aibă destinație finală Ucraina nu i se pare o noutate, ci o politică prelungită în timp.
'Este o afacere', a insistat Peskov, pentru care 'acum vor plăti unii europeni'.
Totodată, purtătorul de cuvânt al președinției ruse a menționat că livrarea de armament este o temă pe care Moscova o urmărește îndeaproape.
Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a ajunge la un acord cu Ucraina, în caz contrar Washingtonul urmând să recurgă la măsuri de represalii, cum ar fi impunerea de tarife vamale care i-ar putea afecta deopotrivă pe principalii doi importatori de țiței rusesc: China și India. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Taxe vamale americane de 25% pentru mașinile europene: UE, 'pregătită pentru toate scenariile' (Von der Leyen)
Uniunea Europeană este 'pregătită pentru toate scenariile', a afirmat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după amenințările americane privind o suprataxă de 25% pentru mașinile importate din UE, informează AFP. 'Un acord este un acord', a reamintit șefa executivului european în cadrul unei conferințe
Emmanuel Macron elogiază 'relația unică' dintre Armenia și Franța
Președintele francez Emmanuel Macron s-a recules marți la memorialul din Erevan care comemorează victimele masacrelor din 1915, înainte de a încheia un parteneriat strategic cu fosta republică sovietică Armenia, sfâșiată astăzi între aspirațiile europene și legăturile istorice cu Rusia, relatează AFP. Președintele franc
UE oferă Armeniei ajutor pentru a deveni un centru de transport între Europa și Asia
Uniunea Europeană (UE) a oferit Armeniei asistență pentru a deveni un centru de transport vital între Europa și Asia, în cadrul primului summit bilateral care a avut loc marți, la Erevan, informează EFE. 'Armenia poate deveni un centru regional pentru noi rute comerciale globale, în special pentru materii prime', a de
Casa Albă publică o imagine cu Trump în rolul eroului serialului 'The Mandalorian', de ziua Star Wars
Casa Albă a publicat luni o imagine care îl înfățișează pe președintele american Donald Trump în rolul eroului serialului 'The Mandalorian', cu ocazia zilei de 4 mai, cunoscută sub numele de Ziua Star Wars (Războiul Stelelor - n.r.), informează EFE. Imaginea, generată cu ajutorul inteligenței artificiale, îl pre
Rusia limitează accesul la internetul mobil înainte de parada care marchează victoria în Al Doilea Război Mondial
Rusia le-a tăiat marți multor clienți din Moscova accesul la serviciile de internet mobil înainte de parada anuală de 9 mai care celebrează victoria asupra Germaniei naziste, a cărei amploare va fi diminuată din cauza amenințării atacurilor cu drone din Ucraina, relatează Reuters. Rusia a limitat mult accesul la internet în acest a
Zelenski denunță 'cinismul absolut' al Rusiei, care cere armistițiu în timp ce continuă să lanseze atacuri
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat marți 'cinismul absolut' al Rusiei, care cere un armistițiu pentru marcarea, pe 9 mai, a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste, continuând în același timp să lanseze atacuri zilnice asupra țării sale, relatează AFP și Reuters. 'Este un cinism absolut să ceri &i
Un atac cu drone și rachete rusești asupra instalațiilor companiei ucrainene Naftogaz a ucis cinci oameni
Directorul general al companiei ucrainene de stat Naftogaz, Serhii Korețki, a anunțat marți că un atac cu drone și rachete rusești asupra unor instalații de producție de gaze a ucis trei angajați și doi membri ai echipajelor de intervenție și a rănit 37 de oameni, transmite Reuters. Loviturile au produs de asemenea daune semnificative, iar pro
Coreea de Sud își va reexamina poziția privind operațiunile americane în Strâmtoarea Ormuz
Coreea de Sud a anunțat marți că-și va reexamina 'cu grijă poziția' privind o eventuală participare la operațiunile americane în strâmtoarea Ormuz, după explozia care a afectat un cargou închiriat de armatorul sud-coreean HMM, fără a face însă victime, relatează AFP. Fără a se angaja asupra unei eventuale schimb
Macron a cântat 'La Boheme' în Armenia, acompaniat de președintele și prim-ministrul țării
Președintele francez Emmanuel Macron a interpretat 'La Boheme', piesa emblematică a lui Charles Aznavour, în timpul vizitei sale oficiale în Armenia, într-un spectacol în care a fost acompaniat de omologul său și de prim-ministrul armean, informează marți EFE. Cu microfonul în mână, Macron a câ
Veniturile companiei Palantir cresc cu 85% datorită cererii din SUA
Compania americană de inteligență artificială și analiză a datelor Palantir Technologies a raportat luni venituri trimestriale de 1,6 miliarde de dolari, în creștere cu 85% față de primul trimestru din 2025, informează dpa. Veniturile nete au urcat în aceeași perioadă la 870,5 milioane de dolari, de la 214 milioane în 2025.
UE a testat clauza de apărare reciprocă printr-un exercițiu pe un scenariu de atac hibrid
Reprezentanți ai statelor membre ale Uniunii Europene au exersat luni activarea clauzei de apărare reciprocă, în cadrul unui exercițiu de criză, în vederea pregătirii pentru un atac hibrid la scară mare, transmite marți dpa. Mai mulți diplomați au declarat agenției citate că exercițiul a implicat ambasadorii răspunzători de politic
Grupul Maersk anunță că una dintre navele sale a părăsit Strâmtoarea Ormuz sub escortă americană
Gigantul danez al transportului de mărfuri Maersk a anunțat marți că una dintre navele sale, Alliance Fairfax, sub pavilion american, a părăsit Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP. 'Alliance Fairfax, o navă care transporta autovehicule și se află sub pavilion american, exploatată de Farrell Lines Inc., filială a transportatorului americ
Donald Trump amenință să șteargă Iranul de pe fața Pământului dacă republica islamică atacă nave americane
Președintele american Donald Trump a amenințat luni că va șterge Iranul de pe fața Pământului dacă republica islamică atacă nave americane în Strâmtoarea Ormuz sau în Golful Persic, informează EFE. Președintele a lansat acest avertisment în timpul unui interviu telefonic cu Fox News, după cum a relatat în di
Ministrul de externe iranian: Proiectul Libertate este Proiectul Impas
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a avertizat Statele Unite cu privire la abordarea militară a crizei referitoare la blocarea Strâmtorii Ormuz, informează marți dpa. 'Proiectul Libertate este Proiectul Impas', a scris Araghchi pe X marți dimineață, referindu-se la inițiativa președintelui american Donald Trump de a pu
Un acord de securitate cu Israelul trebuie să preceadă orice întâlnire cu premierul israelian, spune președintele Libanului
Președintele libanez Joseph Aoun a afirmat luni că un acord de securitate cu Israelul și 'încetarea agresiunii israeliene' trebuie să preceadă orice întâlnire cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, întâlnire pe care SUA îl îndeamnă să o organizeze, au consemnat AFP și dpa. Președintele














