UE: Danemarca intenționează să deschidă în a doua jumătate a anului primul capitol al negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina
Planul președinției daneze este ca, în al doilea semestru al acestui an, să deschidă cu Ucraina și Republica Moldova negocierile privind aspectele cheie ale integrării în UE, cunoscute și sub numele de primul capitol al negocierilor, cel care vizează valorile fundamentale, a explicat joi ministrul afacerilor europene al Regatului Danemarcei, Marie Bjerre, a cărei țară a preluat la 1 iulie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, informează EFE.
Într-o conferință de presă desfășurată în orașul danez Aarhus, ea a adăugat că Copenhaga depune eforturi pentru a găsi soluții pentru ridicarea vetoului ungar.
Ungaria se opune demersului Ucrainei de a-și continua aderarea la UE, iar săptămâna trecută, la sosirea la summitul european de la Bruxelles, prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că 95% dintre ungurii care au participat la un recent 'vot consultativ' resping integrarea Ucrainei în UE.
Orban a afirmat că rezultatele consultării, în cadrul căreia aproximativ 2 milioane de persoane (din 9,6 milioane de locuitori) au răspuns la o serie de întrebări, îi ofereau astfel posibilitatea să apere la summitul menționat poziția critică a Ungariei față de Ucraina.
'Ungaria nu susține integrarea (europeană) a Ucrainei', a reiterat cu acel prilej șeful guvernului de la Budapesta.
Însă Bjerre a declarat joi că este 'foarte important pentru lupta ucrainenilor pentru libertate să aibă o perspectivă de aderare la UE' și că acest lucru este important și pentru Republica Moldova.
'Este important pentru țările din Balcanii de Vest, unde observăm în prezent că SUA s-au retras și că, în schimb, influența Rusiei este foarte prezentă', a comentat ea. 'Și, dacă UE nu este puternică sau prezentă și nu reprezintă o forță de tracțiune, riscăm să pierdem aceste țări și (riscăm) ca în aceste țări să fie generată instabilitate', a adăugat Bjerre.
Politiciana daneză a subliniat că, din acest motiv, extinderea are legătură cu securitatea și că UE nu își poate permite să 'pună în pericol acest lucru'.
'Va fi mai costisitor pentru Europa dacă nu vom continua cu extinderea', a apreciat ea.
'Dacă acest lucru nu este posibil, suntem pregătiți să căutăm toate soluțiile politice și practice pentru a merge mai departe. Acest lucru este foarte important pentru Europa și este important pentru securitatea și stabilitatea noastră', a comentat Bjerre.
Ea a îndemnat pe toată lumea să țină cont de faptul că o singură țară, referindu-se la Ungaria, se opune continuării procesului de aderare a Ucrainei la UE și a subliniat că Copenhaga va pune 'presiune maximă' asupra Budapestei pentru ca autoritățile ungare să renunțe la reținerile lor.
În ceea ce privește posibilitatea separării proceselor de integrare ale Ucrainei și R.Moldova, astfel încât cele două țări să nu înainteze în același ritm, Bjerre a declarat că Danemarca încă lucrează la deschiderea primului capitol de negocieri cu cele două țări 'deoarece este cea mai bună soluție'.
În ceea ce privește decizia SUA de a suspenda unele livrări de arme către Ucraina, politiciana daneză a afirmat că, dacă va fi necesar, țara sa își va intensifica sprijinul pentru Kiev și a spus, de asemenea, că speră că și alte state membre ale UE își vor crește livrările de arme către Ucraina.
Referitor la procedura deschisă împotriva Ungariei pentru nerespectarea principiilor statului de drept în temeiul articolului 7 din tratatele UE, ministrul danez a declarat că țara sa intenționează să organizeze o nouă audiere la o reuniune a miniștrilor UE în timpul președinției daneze.
'Încă vedem încălcări ale valorilor fundamentale și de aceea vom continua cu procedura Articolului 7 și cu audierea Ungariei', a comentat ea.
Din punctul de vedere al contextului geopolitic, Bjerre și-a exprimat convingerea că Europa 'nu mai poate rămâne în umbra Statelor Unite' și acum trebuie 'să se descurce singură'.
Cât despre migrație, oficialul danez a afirmat că 'nu se poate permite ca migranții ilegali să submineze coeziunea și securitatea europeană'.
'Președinția daneză va depune eforturi pentru a găsi soluții noi și inovatoare pentru gestionarea migranților ilegali și controlul afluxului de persoane către UE', a declarat ea.
Marie Bjerre și-a exprimat convingerea că normele și convențiile internaționale 'nu ar trebui să protejeze migranții mai bine decât pe propriii noștri cetățeni'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește
Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af













