Românii par mai fericiți când se întâlnesc cu alți români pe meleaguri străine, departe de casă, în destinații turistice în care nici nu te aștepți. E cam așa cum spune imnul echipei de fotbal din Giulești: 'Suntem peste tot acasă'. I-am găsit și la Nisa și la Monaco și la Barcelona și la Valencia. Și dacă unii au deja de ani buni businessul lor, alții cântă pe străzi sau cerșesc prin fața lăcașelor de cult. Aproape toți spun că viața în afara țării nu mai e la fel de bună ca în urmă cu câțiva ani, însă nu iau în calcul, cel puțin deocamdată, întoarcerea acasă, în România.

* 'Am plecat pentru libertate, nu pentru bani'
Pe nea Emil, un senior de 73 de ani plecat de peste 35 de ani din București, l-am descoperit la Nisa, capitala neîncoronată a Rivierei Franceze, care atrage anual milioane de turiști cu eleganța sa și farmecul mediteranean. L-am găsit într-un bistro, în miez de noapte, nu departe de celebra Promenade des Anglais. Parte din decor, steagurile României și Franței erau înfipte într-un ghiveci alături de o floare ornamentală.

Ne invită în restaurantul său într-o română perfectă, fără pic de accent franțuzesc. Îl rugăm să ne povestească despre viața sa.

'Am plecat din România imediat după Revoluția din 1989. Nu pentru bani. Am vrut să fiu liber. Am ajuns în Italia și apoi în Franța, cu ajutorul fratelui meu, care era deja plecat în străinătate. Am lucrat toată viața în domeniul restaurantelor, atât în România, cât și în Franța. La început am lucrat în restaurante altora, iar din 1998 mi-am deschis propriile restaurante. Nouă la număr', mărturisește Emil Niculescu.

A deținut și un restaurant mai mare, pentru vreo 60 persoane, până în anul 2015, dar ulterior acesta a fost preluat de unul dintre fiii săi care se află împreună cu el la Nisa și de la care are trei nepoți. A încercat să se retragă, dar a constatat că nu poate sta inactiv și împreună cu soția administrează micul restaurant din apropierea celebrului bulevard din Nisa. 'Eu nu pot să stau. Nu mă ține nimeni, dar îmi place să muncesc', spune el. Totuși, recunoaște că 'viața s-a schimbat și aici de prin 2015. Au crescut mult taxele.'

În România n-a mai fost de 4-5 ani, deși mai are rude la București. 'Nu simt că mai aparțin acelor locuri, chiar dacă văd schimbările din România', spune nea Emil.

Acesta primește o pensie de 1.400 euro de la statul francez și consideră că ar avea dreptul la una și din România, pentru că a muncit aproape aceeași ani ca și în Franța, dar nu a cerut niciun ajutor financiar de la statul român. Afirmă că este mulțumit de sistemul medical francez, care i-a salvat viața în urma unei infecții grave. 'În ultimii ani, problemele medicale au apărut. Am avut o infecție gravă, dar sistemul medical francez m-a salvat. Am stat în spital, mi-au făcut tot ce trebuie. Știți cât costă? 250 de euro pe zi. Eu n-am plătit un cent. Am însă o asigurare de 60 de euro pe lună. Eu i-am dus ulterior o sticlă de șampanie doctorului. N-a cerut, am vrut eu', povestește seniorul.

Este integrat într-o comunitate românească activă în Franța, frecventează biserica ortodoxă și păstrează tradițiile românești. Nu are acte românești actualizate și de aceea nu a votat pentru România. Susține că nu vrea să se mai întoarcă definitiv în România. 'După ce mor, nu mă mai interesează unde sunt. Tot acolo ajung...', încheie cu un zâmbet Emil Niculescu.

* 'Copiii trebuie să-și cunoască tradițiile românești'
Povestea lui Liviu Crăciun, un tânăr român ușor trecut de 30 de ani, care administrează un restaurant în piața La Boqueria din Barcelona, una dintre cele mai celebre piețe din Europa și un adevărat simbol al spiritului catalan, a început în urmă cu 16 ani, imediat după ce a terminat liceul, când a decis să își urmeze sora și fratele care se aflau deja în orașul lui Gaudi.

Originar din Pitești s-a stabilit în metropola catalană, unde a început munca la șapte luni după ce a ajuns. Recunoaște că începutul n-a fost greu, pentru că avea deja familia aici. 'Pentru cei care suntem cu familiile aici e mult mai ușor să ne integrăm, iar oamenii din Barcelona sunt foarte primitori', spune el.

Astăzi, Liviu administrează restaurantul cu specific mediteraneean, unde are 22 de angajați. Unul este român: Silvia. Ea este cea care ne-a invitat să luăm masa în locul care te îmbie cu o varietate de preparate tradiționale spaniole. Spune că îi place ce face și că 'e singurul business' pe care îl deține în Barcelona. Are două fete, de 11 și 4 ani, născute în Spania, și își dorește ca ele să învețe la cele mai bune școli. 'Fetele noastre merg la o școală privată și continuăm cât se poate de mult să le susținem, să meargă cât mai departe.', mărturisește Liviu Crăciun.

Deși este plecat de mulți ani, România este încă prezentă în viața lui și a familiei. 'Vizităm România ori de câte ori avem ocazia, venim în vacanțe, copiii trebuie să își cunoască cultura și tradițiile românești. La noi în casă e o regulă: să vorbim românește', afirmă antreprenorul român. Spune că a văzut schimbări majore în România în ultimii ani, însă mentalitatea a rămas cam neschimbată.: 'Prea multă invidie. Aici nu am simțit niciodată aceste invidii', comentează românul stabilit în Barcelona. Cu toate acestea, votează de fiecare dată și pentru România, dar și pentru țara care l-a adoptat.

Despre sistemul medical din Barcelona, Liviu Crăciun afirmă că este, pe de o parte, mulțumit de accesul la numeroasele servicii gratuite prin cardul de sănătate, dar, pe de altă parte, este nemulțumit de timpul îndelungat de așteptare pentru programări.

Întrebat dacă s-ar mai întoarce definitiv în țară, acesta răspunde sincer: 'În momentul de față nu, pentru că m-am obișnuit aici, avem toată familia aici, inclusiv părinții. Suntem mulțumiți'.

Tânărul administrator se arată, însă, îngrijorat de impactul turismului excesiv asupra Barcelonei, un fenomen tot mai vizibil în metropola catalană, care creează probleme nu numai localnicilor, ci și celor care au venit de peste granițe să lucreze aici. 'Au început să urce prețurile foarte mult, chiriile, mâncarea, traiul în general. Suferim și noi din cauza turismului excesiv, nu doar localnicii. De aceea sunt revoltați și protestează destul de des. De exemplu, pentru o masă pe care o poți servi aici plătești 120 - 130 euro, iar la marginea Barcelonei sau în cartiere costă doar 60 - 70 euro', afirmă Liviu Crăciun.

În ciuda provocărilor, Liviu este recunoscător pentru ceea ce a realizat și este mândru de comunitatea de români din zonă. 'Avem biserică ortodoxă, o comunitate mare de români în Barcelona. Și vin foarte mulți români în vacanță. Foarte educați, foarte liniștiți. Chiar nu mă așteptam. Și nu o spun numai eu, ci și cei din alte restaurante. Românul, dacă e mulțumit lasă și un tips decent. Foarte sincer vă spun', adaugă Liviu Crăciun.

Am găsit și alți români în centrul vechi al Valenciei cu diferite gadgeturi din care răsunau manele, în limba română evident, dar și adaptate în limba spaniolă pentru localnici sau români care cerșeau în fața catedralelor impunătoare din zona Cataloniei și pentru care nici modul acesta de viață nu mai aduce la fel de mulți bani ca altădată.

* 'Coasta de Azur & Catalonia - Aventuri Mediteraneene'
Pentru mulți români, însă, Coasta de Azur și Catalonia sunt printre cele mai populare destinații de vacanță, mai ales că astfel de circuite se regăsesc tot mai des în ofertele agențiilor de turism. De altfel, cu una dintre ele am avut ocazia să descoperim unele dintre cele mai spectaculoase locuri, oameni și povești din sudul Europei.

Vorbim cu ghidul turistic, Marilena Milian, ca să aflăm povești mai puțin cunoscute despre locurile 'vedetă' prin care trecem. Una dintre ele este cea a românului care a reușit să construiască la Nisa unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale Europei: Le Negresco.

'Este povestea lui Henri Negrescu, un tânăr român care provenea dintr-o familie de chelneri ce lucraseră o perioadă la Capșa. Visul lui Henri încă din tinerețe a fost să construiască un hotel pe Coasta de Azur. A lucrat în Anglia, apoi în Elveția, unde a studiat și vioara, o altă pasiune a sa, care l-a ajutat să strângă bani pentru construcția hotelului pe care l-a finalizat în anul 1912. În timpul Primului Război Mondial, hotelul a fost transformat în spital de campanie, fiind parțial distrus, însă românul nu a renunțat la visul său și cu ajutorul concertelor de vioară a reușit să mai strângă fonduri pentru a putea să-l reconstruiască', povestește ghidul turistic.

După moartea sa, statul român a refuzat preluarea hotelului, care a fost administrat o perioadă de statul francez, iar ulterior a fost preluat de familia Augier. Fiica proprietarului a condus hotelul timp de șase decenii, adăugând peste 6.000 de opere de artă și menținându-l ca un simbol al eleganței și al rafinamentului pe Coasta de Azur. Și în zilele noastre încă poate fi admirat candelabrul Baccarat de peste 4 metri, cu 16.000 de cristale, instalat încă din vremea lui Negrescu.

'La 100 de ani la finalizarea acestui hotel a fost organizată o expoziție în holul mare al hotelului cu diferite obiecte personale ale fondatorului, inclusiv un costum popular românesc, iar organizatorii expoziției au fost foarte încântați să vadă că turiștii românii nu l-au uitat pe Henri Negrescu', adaugă Milian.

Le Negresco este considerat astăzi cel mai frumos hotel din Nisa și unul dintre cele mai luxoase de pe Coasta de Azur. O noapte într-un apartament de lux poate ajunge și la 6.400 de euro. În hotel se regăsesc și acum fotografii cu regi, politicieni, artiști și miliardari, care au trecut pragul acestui hotel. 'Pentru noi, ca români, e o mândrie, dar e și un regret că nu am știut să-l păstrăm ca parte a patrimoniului nostru', spune ghidul cu regret.

* Incursiune în universul filmului și al tradiției
Puțin mai departe de Nisa, tot pe Coasta de Azur, Cannes impresionează prin faimoasa Promenade de la Croisette, Palatul Festivalurilor, Aleea Stelelor sau cartierul istoric Le Suquet. Foarte aproape se află și insula unde a fost întemnițat 'Omul cu masca de fier' sau grădinile botanice suspendate din Monaco. Este o incursiune într-o lume construită în jurul luxului, culturii și tradiției.

'Prima ediție a Festivalului de Film de la Cannes a avut loc în 1946, în vechiul cazino Palm Beach, unde în perioada interbelică cânta Marlene Dietrich și unde jucau la ruletă actori mari, precum Jean Marais, Alan Delon sau Jean Gabin. Întrebat unde sunt banii pe care i-a câștigat de-a lungul carierei, răspunsul lui Jean Marais a fost cât se poate de sincer: 'Întrebați-i pe cei de la Palm Beach că ei mi-au ținut socoteala', povestește ghidul, adăugând că peste 300 de celebrități din lumea filmului care au trecut pe la Cannes și-au lăsat amprentele mâinilor gravate în piatră și semnătura pe trotuarul din fața Palatului Festivalurilor.

Ghidul ne povestește și despre orașul vechi Le Suquet, cu străzile sale înguste, pietruite și în pantă, mărginite de case vechi colorate, unde se află și fortăreața și biserica, amândouă din secolul XII. 'Aici, o dată la doi ani, are loc o expoziție și un concurs de aranjamente florale, iar Primăria decide care este cea mai frumoasă casă împodobită cu flori', menționează Marilena Milian.

La doar 15 minute de Cannes, dar într-o plimbare cu barca, turiștii pot descoperi insulele Sainte-Marguerite și Saint-Honorat. 'Se spune că Fortul Regal din Sainte-Marguerite este locul unde a fost întemnițat Omul cu Masca de Fier și tot aici s-a turnat și filmul, în timp ce Saint-Honorat este locuită de călugări încă din anul 1306. Acum mai sunt doar 24 de călugări care produc lavandă, vin și alte produse naturale', menționează ghidul turistic.

* În paradisul jocurilor de noroc
La numai o oră de mers cu mașina intrăm în Monaco, paradisul jocurilor de noroc. Cu o suprafață de doar doi kilometri pătrați și unde fiecare metru pătrat este valorificat la maximum, al doilea cel mai mic stat independent din lume, după Vatican, impresionează prin grădinile sale suspendate, balcoanele împodobite cu flori și... curățenia impecabilă. Turiștii pot admira aici și 'Aleea Fotbaliștilor', unde și-a lăsat amprenta piciorului și românul nostru, Gheorghe Hagi.

Ghidul spune că orașul este împărțit în două: 'Jumătate sunt milionari, iar jumătate miliardari'. Aici locuiesc oameni cu venituri mari. De altfel, în urmă cu câțiva ani, pentru un loc în balconul unui apartament de unde se poate vedea una dintre cele mai spectaculoase curse de formula 1 - Grand Prix-ul Principatului Monaco - se plătea și 10.000 euro.

Însă unul dintre cele mai vizitate obiective din principat este Cazinoul care se află în inima cartierului Monte Carlo, zona cea mai exclusivistă din Monaco. Piața unde se află cazinoul este inclusă în traseul Raliului Monte Carlo și al Marelui Premiu de Formula 1, care trec chiar prin fața cazinoului. Acesta este flancat de două clădiri emblematice: Hotel de Paris - un simbol ale luxului, eleganței și rafinamentului, și Cafe de Paris - o cafenea legendară, loc preferat de localnici și de turiști pentru a 'vedea și a fi văzuți'.

Clădirea impunătoare a cazinoului a fost construită în stil Belle Époque în anul 1863, pentru a atrage turiștii bogați și pentru a revitaliza economia. 'Accesul turiștilor în zonele de joc este permis doar într-o ținută elegantă, însă în timpul zilei se organizează gratuit tururi ghidate ale clădirii', menționează ghidul. Sălile luxoase ale cazinoului sunt decorate cu marmură, candelabre din cristal, fresce aurite, oglinzi venețiene și mobilier original din secolul XIX. Opera din Monte Carlo este parte integrantă a cazinoului, găzduind spectacole de operă, balet și concerte.

Chiar dacă Monte Carlo este paradisul jocurilor de noroc, proprii cetățeni nu au voie să joace în cazinouri și acest lucru este reglementat printr-o lege ce datează tot din secolul XIX și a fost gândită pentru a-i proteja, în timp ce turiștii contribuie masiv la economia principatului. 'Localnicilor li se poate refuza accesul la mesele de joc chiar dacă doresc doar să privească', subliniază ghidul.

* De la mirosuri neplăcute la parfumuri celebre
Orașul recunoscut drept capitala mondială a parfumurilor, Grasse, se află la nord de Cannes, și își are originile într-o poveste mai puțin 'parfumată' decât ne-am aștepta. Aflăm că locuitorii acestei zone montane erau crescători de oi și capre încă din Evul Mediu, iar satele din jur miroseau îngrozitor de la tăbăcitul și vopsitul pieilor de animale. 'Mirosul era greu de suportat, iar locuitorii au început să fabrice săpunuri parfumate pentru a combate aceste mirosuri neplăcute, folosind florile care creșteau în zonă. Aveau lavandă, trandafir sălbatic, violeta de Parma, liliac', explică ghidul. Nu după mult timp, trei antreprenori locali - Fragonard, Galimard și Molinard - au pus bazele caselor de parfumuri care dăinuie și astăzi. Acum, materiile prime vin din toate colțurile lumii, nu numai din sudul Franței. 'Fragonard, de exemplu, are zeci de magazine. Vin clienți din toată lumea. E un brand cunoscut, dezvoltat de o familie de artiști', povestește ghidul, după vizita noastră la o fabrică a acestei case de parfumuri.

Aflăm că procesul de producție nu este deloc ușor: 'Pentru un litru de esență de trandafir se folosesc trei tone de petale, iar pentru unul de lavandă - 600 de kilograme de flori'.

Concentrația de esență determină însă intensitatea parfumului. 'Parfumul are 24% esență și ține o zi întreagă, apa de parfum conține 15% esență și durează cam 7-8 ore, apă de toaletă are 10% esență persistând în jur de 2-3 ore, iar apa de colonie, cu o concentrație de esență de doar 5% ține 'cât o dai' , adică vreo oră', povestește expertul în turism. Prețurile sunt și ele pe măsură, pentru că parfumurile autentice pornesc de la 300-400 de euro.

* Rugăciune pentru pacea lumii
La 48 de kilometri de Barcelona, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din circuitul nostru mediteraneean, se află Montserrat - impunătoarea mănăstire de pe Muntele Crenelat, considerată 'capitala religioasă' a Cataloniei. Aceasta atrage anual peste un milion de pelerini și turiști, iar 'vedeta' acestui loc sacru este La Moreneta, statuia Fecioarei Negre cu Pruncul în brațe. 'Unii spun că s-a înnegrit de la fumul lumânărilor, alții cred că este făcută dintr-un lemn exotic. Însă, legenda spune că statuia ar fi fost sculptată de Sfântul Luca și ascunsă de Sfântul Petru, iar descoperirea sa într-o grotă din apropiere a fost considerată un miracol', explică însoțitorul turistic al grupului.

Actuala biserică, reconstruită după distrugerile provocate de trupele lui Napoleon, impresionează prin vitralii fine și prin cele 160 de candele din argint, fiecare cu un model diferit. Tot tradiția spune că cei care se roagă La Moreneta trebuie să înceapă cu o rugăciune pentru pacea lumii. 'Este prima rugă. După aceea fiecare ce mai are pe suflet', explică ghidul. Și noi ne-am așteptat rândul și am făcut același lucru.

Peisajul este și el unul deosebit, cu forme de relief create de conglomerate stâncoase, care dau muntelui un aspect unic. Una dintre stâncile din apropiere are chiar profilul 'La Morenetei' , 'Fruntea, ochii, nasul - totul se vede clar!', spune ghidul despre acest detaliu care întărește caracterul sacru al zonei.

* Orașul subteran al vinului spumant
Înconjurat de dealuri pline cu viță-de-vie, la aproximativ 40 de kilometri de Montserrat, se află Sant Sadurni D'Anoia, un orășel care numără nu mai puțin de 100 de crame specializate în producția și exportul cavei. Vizităm domeniul Codorniu, unde descoperim pivnițele uneia dintre cele mai vechi crame din Spania și unde ia naștere faimosul cava, vinul spumant spaniol, adică versiunea spaniolă a șampaniei. Domeniul are o producție anuală de aproximativ 10 milioane de sticle. 'Este una dintre cele mai mari și mai vechi din zonă', menționează ghidul, subliniind totodată vechimea acestei tradiții. 'Cava este menționat în documente încă din anul 1080. Este cel mai vechi vin spaniol'. Tot documentele atestă că este chiar cu mult mai vechi decât binecunoscuta băutură provenită din regiunea Champagne din Franța.

Codorniu este una dintre puținele crame din lume unde turiștii pot circula cu un trenuleț electric printre rafturile uriașe cu sticle de cava. Tunelurile subterane se întind pe mai mult de 30 de kilometri, la o adâncime care ajunge până la 30 de metri, și sunt construite pe patru niveluri, formând un adevărat 'oraș subteran' al vinului, cu drumuri și șosele.

Capacitatea de depozitare a cramei este de 90 de milioane de sticle, dublă față de populația Spaniei. Crama exportă aproximativ 40% din producție pe piețele internaționale, inclusiv în România, dar mai puțin în ...Franța, în patria șampaniei.

Călătoria de câteva zile prin sudul însorit al Europei, de-a lungul Coastei de Azur și al Cataloniei, nu a fost doar un periplu turistic organizat de agenția Hello Holidays, ci și o incursiune în universul rafinamentului, spiritualității și istoriei, dar și o adevărată lecție de viață oferită de români din diaspora. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)