Portul românesc cuprinde o varietate foarte mare de tipuri de costume populare, aproximativ 120 principale, pentru tot atâtea zone etnografice din România, iar ia este cea mai cunoscută piesă a acestuia, a cărei zi este marcată anual în 24 iunie, potrivit etnologului Sebastian Paic, muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

El subliniază că atestarea folosirii termenului ie este încă înainte de secolul al XVIII-lea, în zona Munteniei.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

'Prima dată s-a folosit termenul 'ie' în zona Teleorman - Argeș, deci în Muntenia.Asta, înainte de secolul al XVIII-lea. Mai este o variantă interesantă, în zona Hațegului - 'inie', care amintește și mai bine de originea latină a cuvântului. După aceea, prin secolul al XIX-lea, când era această mișcare de consolidare a identității naționale în Transilvania, mișcarea ASTRA, dar și multe alte reuniuni de doamne, asociații culturale și intelectuale etc, care încep să descopere importanța culturii tradiționale, este preluat cuvântul acesta pentru că are origine latină, și este folosit pentru a desemna cămașa românească, femeiască în general', a declarat, pentru AGERPRES, Sebastian Paic.

Potrivit acestuia, termenul 'ie' era folosit în zonele de sud și est al țării, dar nu și în Transilvania, unde existau alte tipuri de costume populare, cu un croi total diferit.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

'Acum auzim destul de des de ie din Transilvania sau ie bărbătească. Sunt niște construcții lingvistice care n-au nicio legătură cu realitatea etnografică. Ia este prin excelență o cămașă femeiască în primul rând. Mai departe, ce este ia, de fapt? Că nu orice cămașă tradițională este ie. Cămașa românească are mai multe variante. Din păcate, s-a vorbit foarte mult și chiar specialiștii au pus foarte mult accent pe unitatea costumului, dar în realitate există costume foarte diferite, unii etnografi merg până la 120 de zone etnografice și, pe tot teritoriul României, există costume atât de diferite în mod obiectiv. Dacă ar veni un străin care nu știe nimic despre etnografia românească și ar vedea costumul de Oaș și pe cel de Argeș, să zic, ar zice că n-au cum să fie din aceeași țară, pentru că sunt profund diferite. Aici vorbim de croiuri, de ornamentică, de piesele care compun costumul etc. Ia este de fapt o cămașă, cel mai bine descrisă prin sintagma 'cămașă încrețită la gât, cu mânecă tripartită'. Adică, toate bucățile de pânză sunt încrețite în jurul gâtului, nu cum sunt tricourile sau cămășile moderne, cu mâneca pornind din umăr, ci la ie, mânecile pornesc de la gât. Iar mâneca este compusă din trei părți: altiță, încreț și râuri. Altița este partea cea mai bogat ornamentată, se află pe umărul cămășii și în cazurile cele mai arhaice, ia cu forma cea mai veche, are această bucată de pânză separată. Cu alte cuvinte, cuvântul 'altiță' desemnează două lucruri: o dată decorul și bucata de pânză pe care este cusut acel decor, care se află pe partea de sus a mânecii, pe umăr', explică etnologul clujean.

De altfel, marele etnograf Paul Petrescu arată, în lucrarea sa 'Costumul popular românesc din Transilvania și Banat' (1959), că, spre deosebire de provinciile românești din afara arcului carpatic, unde există o relativă unitate a costumului popular pe 'zone destul de întinse', în Transilvania și Banat erau cunoscute în 1959 nu mai puțin de 17 tipuri principale de costume, pentru tot atâtea zone etnografice.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Etnologul Sebastian Paic explică faptul că și în zona Transilvaniei, în Sibiu și Brașov, s-a folosit termenul 'ie', începând cu secolul al XIX-lea.

'Există cămăși cu altiță din Mehedinți până în Bucovina, în toată zona mai înaltă, în general subcarpatică, și în sudul Transilvaniei, pe Valea Hârtibaciului, la Sibiu, cămășile de cel mai vechi tip sunt cu mânecă tripartită, sunt ii. În sudul Transilvaniei se folosește cuvântul ie, probabil tot datorită influenței mișcării ASTRA, din secolul XIX, a devenit cuvânt împrumutat de localnici, de țărani, și a devenit cuvânt propriu lor, dar originea lui este asta. Și cămășile de Sibiu de tip vechi sunt foarte diferite de cele pe care le cunoaște toată lumea, acele cămăși alb-negru. Aceste cămăși de Mărginimea Sibiului sunt policrome, cu mătăsuri, cu purpuriu, cu indigo și au o anumită splendoare și bogăție, sunt niște cămăși ample, cu mâneci foarte largi, uneori pot să aibă până la 2 metri circumferință. Asta trebuie reținut, că nu toate cămășile tradiționale sunt ii, ci numai cele care au această mânecă tripartită și croiul încrețit la gât. Ele s-au purtat și în sudul Transilvaniei și în toată partea de sud și de est a țării. Ia are, deci, un alt croi decât restul cămășilor tradiționale. Numai în județele Sibiu și Brașov s-a folosit în mod tradițional termenul de ie. Dar și acolo, de o vreme, din secolul XIX', mai arată etnologul clujean.

Foto: (c) TINA TUCUI / AGERPRES FOTO

Muzeograful din Cluj-Napoca subliniază și faptul că pe teritoriul României există până la 120 de zone etnografice și că fiecare zonă etnografică se individualizează în primul rând prin port.

'În Transilvania, bogăția variantelor este foarte mare și, în general, în jumătatea de nord a Transilvaniei nu vorbim despre ie. De asemenea, în Maramureș, în partea de vest a țării, nu s-a purtat niciodată cămașă de tip ie, s-au purtat cămeși, spătoaie, spăcele etc, dar nu ie. Nu numai că s-au numit diferit, dar au o altă structură. Ar fi frumos ca românii să cunoască acest detaliu, care poate pare foarte tehnic, cu mâneca tripartită, formată din altiță, încreț și râuri. De multe ori am observat că diverse asociații, organizații, companii, instituții chiar de stat folosesc niște false imagini tradiționale, iar AI-ul, dacă este solicitat să genereze imagini cu costumul tradițional românesc, va da imagini cu elemente mai degrabă slave, ucrainene, rusești, decât cel românesc. Artizanatul care s-a dezvoltat foarte mult în perioada comunistă, dar și înainte, a creat niște imagini iconice despre portul românesc, care nu sunt de fapt de origine românească. Spre exemplu, raportul între culorile roșu și negru la cămășile de artizanat este 1 la 1, ceea nu se întâmplă niciodată la cămășile tradiționale', menționează etnologul Sebastian Paic.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES FOTO

De asemenea, el arată că decorațiunile cromatice tradiționale nu erau niciodată întâmplătoare.

'Cromatica tradițională, de cele mai multe ori are o culoare principală, care pune accentul. Și sigur, este un cod al culorilor, după vârstă etc. Alte culori vin să completeze ca niște accente, niciodată nu există monocromie; monocromia este întreruptă de obicei și nu există acest raport 1 la 1. Pentru fetele tinere și chiar femeile tinere măritate, roșul era cel mai des folosit, era un simbol al vârstei. Apoi, pe măsură ce înaintau în vârstă se foloseau colori mai mohorâte, albastru, negru, la femeile în vârstă și văduve. Această regulă era general valabilă, în toate zonele exista un cod al culorilor', a explicat etnologul clujean. AGERPRES/(A - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)