Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, în curtea gospodăriei de la Chizătău din incinta sa, un eveniment cultural despre 'Nigeia și măsuratul oilor la Rudăria', fiind prezentate un film etnografic realizat de muzeograful Borco Ilin și o expoziție despre lumea satului bănățean, dar și despre iscusimea țăranului din aceste locuri, pe care etnologul și antropologul cultural Camelia Burghele l-a denumit 'țăran smart'.

Rudăria este o comună din județul Caraș-Severin, foarte bogată în tradiții populare, care la nigeie îi comemorează pe strămoșii și eroii căzuți pe câmpurile de luptă.

'Nigeia este o sărbătoare a comunității, legată de hramul bisericii, dar importanța ei pentru comunitate este foarte mare, pentru că precede perioada creștină. La nigeie se onorează strămoșii, cărora le este dedicat praznicul. În cazul acesta (nigeia de la Rudăria, pe Valea Almăjului, n.r.) sunt comemorați cei căzuți în lupte. Localitatea se află într-o zonă încărcată de valoare istorică și care era cunoscută ca zonă, ca regiment de graniță militară românească, iar comuna avea tradiție militară. În secolul XVIII au fost înființate mai multe regimente de graniță, de obicei cu componente etnică germană, sârbă și română, care erau constituite din oameni liberi, din țărani, dar care aveau obligația să pună mâna pe armă în caz de război. Au scăpat de trimitere pe front atunci, pentru că Imperiul Otoman a fost învins de trupele habsburgice conduse de generalul Eugeniu de Savoya, însă tributul de sânge a fost unul continuu, pentru că au luptat în toată Europa sub steagul austriac, inclusiv împotriva armatelor lui Napoleon', a explicat, pentru AGERPRES, muzeograful Andrei Milin, de la Muzeul Satului Bănățean.

Muzeograful Borco Ilin a relatat, pentru AGERPRES, că măsuratul oilor precede nigeia și este momentul în care sunt scoase oile la pășunat, când începe pastorația. La acest moment se numără mieii, se măsoară laptele, se face brânza și se împarte fiecăruia partea care îi revine. Aceasta, pentru că oile mai multor familii vor pășuna împreună, sub grija baciului de la stână. Și pentru ca împărțeala să fie echitabilă, se măsoară fiecare lot de oi, iar în funcție de productivitatea lor se stabilește ce cantitate de produs îi va reveni fiecărei familii.

În prezent, la Rudăria, din cele 22 de stâne care erau odinioară, cu câte 150 - 200 de oi fiecare, au mai rămas doar trei, precizează muzeografii.

În context, Borco Ilin a prezentat un film etnografic despre Rudăria cărășeană, cu istoria, folclorul, obiceiurile și ritualurile locului, cu magia tradițională, calendarul de vară care notează cu sfințenie toate sărbătorile, între care sunt prezente și Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), Sânzienele (24 iunie), Sfinții Apostoli Petru și Pavel (29 iunie), Sfântul Ilie (20 iulie), Sfânta Mărie Mare (15 august) nigeile și măsuratul oilor.

'Caraș-Severin, satul Rudăria. Un ținut în care cizmele își descalță pașii, iar oile coboară dintr-un cer de caș pe un tărâm de lapte. Este tărâm unde mai au loc fapte. Un loc cu verde crud și verde crunt, unde oamenii încă, la codru se înhamă, iar viața își cântă doinele. Măsuratul sau smânzul oilor, nigeia, morile de apă și fiii satului sunt doar o felie etnografie din povestea Carașului sălbatic, care ține pe umeri un cer tot mai subțiat al tradițiilor. Aici s-a născut Eftimie Murgu (al cărui nume îl poartă astăzi localitatea Rudăria, n.r.)', a precizat, pentru AGERPRES, muzeograful Borco Ilin.

Documentarul etnografic al lui Borco Ilin dezvăluie obiceiul care însoțește măsuratul oilor, sărbătoare a comunității.

În dimineața smânzului, femeile se trezesc devreme, pun focul și pregătesc mâncarea pentru goști (oaspeți): fac coleașa (mămăliga), în cigaie (cratiță) se frige brânza cu jumărăț (jumere) și urdă. Și, pentru că zona mai are oi, se trage la proțap un miel sau doi, preotul sfințește prinoasele și apoi mănâncă laolaltă, cu toții.

În acest loc, întâlnim țăranul isteț, țăranul smart, pliat situațiilor vieții, care întotdeauna a găsit o soluție ca să fie echilibrat și spiritual, și material, și din punct de vedere al agoniselii, și ai ales din punct de vedere al comunității, ceea ce înseamnă respectarea tradițiilor și neabaterea de la ele. Pentru că comunitatea înseamnă un set de reguli, de know-how aplicat în viața de zi cu zi, după cum ne spune Camelia Burghele.

'Rudăria nu este doar un sat, ci un fenomen cultural, o radiografie culturală a satului modern, dar care provine din satul tradițional. Rudăria e un soi de loc care are un prestigiu cultural atât de intens, încât iradiază în jurul lui, fără să fi purtat vreodată vreun război, prin simpla existență a acestui țăran smart. Cum altfel ar fi putut face morile acelea nemaipomenite, care sunt un exemplu de magistral de inginerie, de tehnică, să aduci apa, să transformi orizontalul în vertical, să obții apoi făina. Este ceva fascinant. Femeile din Rudăria mi-au povestit tot parcursul prin care ajunge brânza la noi pe masă, de la oaia pe care o ducem la turmă. Vorbim despre țăranul smart, care fără să fie absolvent de matematică, a știut să calculeze cu o precizie uimitoare totul, să măsoare laptele de la oile din turmă, să transforme laptele în caș, în brânză. Istețimea țăranului, pe mine, ca antropolog cultural, mă uimește în continuare. Stâna de la Curmulice (din Rudăria, n.r.), la care am fost noi, este una dintre puținele care au rezistat până în zilele noastre. Am întâlnit la Rudăria odată cu măsuratul laptelui, toată comunitatea prezentă acolo, de la femeile mai în vârstă care mi-au mărturisit cum se făcea altădată tot acest ceremonial, până la copiii mai tineri care au găsit un spațiu de joacă extraordinar în fața stânelor, am găsit și dimensiunea aceea de fală a bănățeanului, mai ales în componenta ei gastronomică, pentru că sigur că obiceiul este să se sacrifice un miel și mielul acela să se facă la proțap, astfel încât toată familia și toți goștii să aibă ce mânca în ziua aceea, într-o simfonie de gusturi și miresme', a relatat, pentru AGERPRES, antropologul cultural Camelia Burghele.

Potrivit acesteia, la Rudăria, gastronomia are o dimensiune comunitară, este pentru toți, preotul spune rugăciunea și dă binecuvântarea, iar din mâncare se înfruptă tot satul. Dacă nu sunt suficienți goștii la masă, întotdeauna se găsesc oameni mai săraci în sat pe care să-i chemi și să-i servești cu acele bucate.

'Acest gest arată încă o dată credința românească potrivit căreia, dacă dai, ți se va întoarce darul', mai menționează Camelia Burghele. AGERPRES / (A - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)