Germania se opune creșterii bugetului multianual al UE și prelungirii termenului de implementare a programelor din PNRR
Guvernul german respinge creșterea bugetului multianual al UE pentru următoarea programare pe șapte ani și de asemenea prelungirea termenului de implementare a programelor finanțate prin planul european de redresare post-pandemie, motivând cu privire la acesta din urmă că este un instrument 'extraordinar și temporar', relatează marți agenția EFE.
Poziția noului guvern german condus de cancelarul Friedrich Merz cu privire la Cadrul Financiar Multianual (MFP) al UE pentru perioada 2028-2034 este înscrisă întru-un document consultat de agenția EFE, cu o luna înaintea prezentării propunerilor Comisiei Europene asupra acestui buget multianual.
'În viitorul apropiat, marja de manevră financiară a statelor membre va continua să fie limitată. Nu există o bază pentru creșterea volumului MFP prin alocarea din veniturile naționale. Contribuțiile statelor membre trebuie să rămână sustenabile pe termen lung, predictibile și adecvate', se arată în acel document.
Germania, țară contributoare netă la bugetul comunitar, subliniază de asemenea că următorul buget multianual al UE va avea în plus povara începerii plății datoriilor contractate pentru finanțarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR), planul european post-pandemie pentru care statele membre au elaborat fiecare un Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în vederea accesării acestor finanțări constând în granturi și credite cu dobânzi reduse pentru realizarea unor proiecte precum cele de infrastructură, mediu sau digitalizare, finanțări condiționate de îndeplinirea unor reforme denumite 'jaloane'.
Pentru a beneficia de respectivele finanțări, proiectele trebuie finalizate până în august 2026, termen valabil de asemenea pentru atingerea jaloanelor, și este 'exclusă din punct de vedere legal' o prelungire a termenului de implementare a acestui plan, indică guvernul german în același document.
Această poziție contrastează puternic cu cea susținută de pildă de Spania, care cere creșterea contribuțiilor naționale la bugetul comunitar de la 1% la 2% din venitul național brut și, fără a menționa explicit o extindere a MRR, propune noi emisiuni europene de datorie prin care statele UE să obțină credite pentru investiții în sectoare strategice.
Pe de altă parte, Berlinul împărtășește prioritatea Bruxelles-ului de reformare a bugetului UE în vederea simplificării și flexibilizării acestuia și pentru diminuarea birocrației, pledând în același timp pentru a da acestui buget o 'responsabilitate sporită' în domeniul securității și apărării și pentru ca acesta să devină un instrument de sprijin continuu oferit Ucrainei.
De fapt, documentul guvernului german pune un accent deosebit pe creșterea rolului bugetului multianual al UE în cheltuielile militare. Germania susține astfel că bugetul european 'are potențialul de a acoperi lacunele de capacitate ale UE, în principal prin consolidarea industriei de securitate și apărare prin agregarea cererii și stimularea dezvoltării, producției și achizițiilor colective'.
În acest sens, guvernul german cere utilizarea fondurilor europene de asemenea pentru finanțarea tehnologiilor cu dublă întrebuințare (civilă și militară), a coridoarelor europene de mobilitate militară și a proiectelor de creștere a pregătirii în fața amenințărilor hibride și a atacurilor contra infrastructurilor critice.
Cât despre Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună (PAC), care împreună absorb circa două treimi din bugetul total al UE, Germania consideră că acestea trebuie să fie 'adaptate pentru viitor prin reforme și modernizare', în perspectiva aderării unor noi membri la UE, respectiv Ucraina, Moldova și state din Balcani.
Guvernul german consideră că Politica de Coeziune ar trebui să rămână un fond independent și finanțat corespunzător, dar adaugă că ar trebui de asemenea să fie introduse 'stimulente mai puternice pentru ca statele membre să adopte reforme', adică un sistem de condiționalitate asemănător celui reprezentat de jaloanele din PNRR.
În fine, Berlinul se arată deschis explorării introducerii de noi surse de venituri în bugetul multianual al UE, astfel încât 'rambursările aferente fondului de redresare să nu fie făcute pe seama bugetului UE și al programelor sale'.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Criză combustibili/ Pakistanul introduce gratuitatea transportului public în Islamabad
Transportul în comun în Islamabad, capitala Pakistanului, va fi gratuit începând de sâmbătă, a anunțat vineri ministrul de Interne, după ce Guvernul a majorat semnificativ prețul carburanților din cauza exploziei prețurilor energiei la nivel mondial, în contextul războiului din Iran, informează AFP. '
Probleme cu plățile online în Moscova
O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite Reuters. Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a
Blocarea Strâmtorii Ormuz închide bucătăriile din India: Cea mai populată țară rămâne fără gaz (reportaj)
Războiul din Iran a provocat o penurie națională de gaz petrolier lichefiat (GPL) în cea mai populată națiune din lume, India, care importă 54% din acest combustibil prin Strâmtoarea Ormuz, relatează EFE. Monika Devi stă la coadă de o săptămână pentru a obține o butelie de gaz. În fiecare zi, se trezește la ora trei dim
FAO: Prețurile mondiale la alimente au crescut în luna martie din cauza războiului din Iran
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut în luna martie 2026, în principal ca urmare a prețurilor mai mari la energie care au legătură cu escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat, vineri, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO publică lunar propriul său Food
UE ia în considerare raționalizarea combustibilului în contextul riscului unui șoc energetic prelungit
Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului și eliberarea unei cantități mai mari de petrol din rezervele strategice, în contextul riscului unui șoc energetic prelungit, rezultat din războiul din Orientul Mijlociu, a avertizat vineri comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, într-un interviu acordat Financial Tim
Europa trebuie să se pregătească pentru un șoc energetic 'de durată', avertizează comisarul Jorgensen
Uniunea Europeană evaluează 'toate posibilitățile', inclusiv raționalizarea combustibilului și eliberarea unei cantități mai mari de petrol din rezervele strategice, în condițiile în care se pregătește pentru un șoc energetic 'de durată' provocat de războiul din Orientul Mijlociu, a declarat comisarul pentru energie al blocului comunitar, Dan Jorg
SUA: Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente și le modifică pe cele pentru metale
Președintele american Donald Trump a semnat joi decrete executive prin care impune, pe de o parte, noi taxe vamale pentru un anumit număr de medicamente importate și le modifică, pe de altă parte, pe cele existente pentru metale, la exact un an de la anunțarea taxelor sale vamale globale, comentează AFP. Suprataxa pe produsele farmaceutice viz
Lufthansa intră în cursa pentru preluarea TAP
Grupul german Lufthansa a anunțat joi că a transmis companiei holding a statului portughez Parpublica o ofertă neangajantă pentru o participație minoritară în principalul operator aerian al țării, TAP, transmite Reuters. În iulie 2025, Portugalia a relansat privatizarea TAP, după mai multe amânări, încercând să v&
Livrările Tesla au fost sub așteptări în primul trimestru din 2026
Livrările Tesla în primul trimestru din 2026 au fost sub așteptările analiștilor de pe Wall Street, vânzările în SUA fiind afectate de expirarea creditului fiscal de 7.500 de dolari, iar acțiunile producătorului de vehicule electrice (EV) au scăzut cu aproape 4% joi, transmite Reuters. Livrările grupului cu sediul în Au
BTA: Stațiunea turistică Pamporovo înregistrează un interes mai puternic din partea turiștilor din Balcani
O creștere semnificativă a numărului de turiști din țările balcanice s-a înregistrat în Pamporovo în februarie și martie, a declarat miercuri pentru BTA managerul pentru relații publice al stațiunii, Alexandra Tsankova. Stațiunea a înregistrat un interes mai puternic din partea turiștilor greci după deschiderea punctulu
S&P: Șocul prețului petrolului ar putea afecta ratingurile suverane din Europa Centrală și de Est
Țările cu venituri medii din Europa Centrală și de Est (CEE) sunt dependente de hidrocarburile importate pentru 57% din consumul lor final de energie, se arată într-un raport publicat de S&P Global. Cele șapte economii incluse în raport - Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia (CEE5), Serbia și Turcia - reprezintă un
BCE estimează că inflația va crește până la 3,1% în trimestrul al doilea
Banca Centrală Europeană (BCE) estimează că inflația va crește până la 3,1% în trimestrul al doilea din 2026, ca urmare a majorării prețurilor la energie, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, relatează agenția EFE. Banca estimează, în ultimul său buletin economic, publicat joi, că inflația va scădea ulterior până
Reuters: Rusia nu poate evita reducerea producției de petrol și diminuarea veniturilor, după ce atacurile cu drone au afectat exporturile
Reducerile producției de petrol ale Rusiei sunt iminente deoarece loviturile Ucrainei asupra infrastructurii portuare, a conductelor și a rafinăriilor au redus capacitatea de export a țării cu un milion de barili pe zi (bpd), sau o cincime din capacitatea totală, au declarat joi pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. O r
Eurostat: Rezervările turistice online au ajuns la aproape un miliard în 2025
Turiștii au petrecut, în trimestrul patru din 2025, aproximativ 172,3 milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking și Expedia, în creștere cu 10,9% față de perioada similară din 2024 și cu 30,2% comparativ cu trimestrul patru din 2023, arată date
Criză combustibili/ Guvernul ceh va plafona marjele distribuitorilor de combustibili și va reduce acciza la motorină
Guvernul ceh a decis să plafoneze marjele de profit ale distribuitorilor cu amănuntul de combustibil și să reducă acciza la motorină, pentru a limita creșterea prețurilor carburanților, a declarat joi prim-ministrul Andrej Babis, informează Reuters. Și alte guverne din Europa Centrală au luat măsuri similare pentru a limita creșterea prețurilo













