logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

INTERVIU/Fotbal: Daniel Pancu (U21) - Suntem obligați să fim la nivelul nostru maxim la acest turneu final

Imagine din galeria Agerpres

Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că jucătorii săi sunt obligați să fie la nivelul maxim la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-21, care se va desfășura în Slovacia în perioada 11-28 iunie.

El a explicat că este normal să existe presiune pe umerii jucătorilor cu atât mai mult cu cât vor avea în față adversari foarte puternici precum Italia și Spania, care au în palmares fiecare câte cinci titluri continentale la această categorie de vârstă.

Daniel Pancu este de părere că e nevoie în același timp și de echilibru pentru ca jucătorii să nu fie prea inhibați de miza acestor partide de la turneul final.

România poate reuși să obțină rezultate în fața unor adversari superiori numai prin organizare, disciplină și forța grupului, este de părere selecționerul. Depășirea fazei grupelor este posibilă, mai spune Daniel Pancu, dar cu condiția de a obține o victorie cu una dintre cele două favorite ale grupei, Italia și Spania.

Antrenorul are încredere că echipa sa poate obține rezultate din postura de outsider și consideră că jucătorii din actuala generație vor ajunge să formeze nucleul primei reprezentative a României peste trei ani.

Selecționata de tineret a României va evolua în perioada 11-28 iunie la Campionatul European U21 din Slovacia, aceasta urmând să fie cea de-a patra participare consecutivă la un turneu final.

'Tricolorii' vor întâlni în grupa A reprezentativa Italiei, la Trnava, pe 11 iunie, iar ulterior vor evolua împotriva Spaniei, pe 14 iunie, și Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.

Cel mai bun rezultat al României în cele patru participări de până acum la Campionatul European de tineret (1998, 2019, 2021, 2023) l-a înregistrat în 2019, când a atins faza semifinalelor, reușind totodată și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

La ultima ediție a EURO U21, organizată de România împreună cu Georgia, naționala de tineret a încheiat pe ultimul loc al grupei din care mai făceau parte Spania, Ucraina și Croația, cu doar 1 punct.

AGERPRES: Urmează a patra participare consecutivă a României la Campionatul European U21. Se simte presiunea?
Daniel Pancu: Participarea este un lucru frumos care ni se întâmplă. Este o sărbătoare a fotbalului și trebuie să fim recunoscători că vom fi acolo, chiar dacă a fost o calificare absolut meritată a noastră. Am lăsat tuturor această impresie. Dar presiunea se simte. Presiune există, pentru că suntem obligați să fim la nivelul nostru maxim la acest turneu final. Trebuie să dăm absolut tot ceea ce putem da împotriva unor adversari care clar sunt net superiori din punct de vedere individual și care pot fi combătuți doar prin organizare, prin disciplină, prin forța grupului și prin spiritul de echipă.

AGERPRES: Preliminariile nu au început bine deloc, dar s-au încheiat en fanfare cu o mare victorie în fața Elveției. Unde s-a decis calificarea?
Daniel Pancu: Dacă mă gândesc în urmă, cred că înfrângerea aceea din Albania (n.r. - scor 2-3, după ce România a condus cu 2-0) ne-a ajutat foarte mult. Spun asta pentru că am și renunțat ulterior la unii jucători. Iar apoi, analizând în amănunt acel meci nu am mai făcut acele greșeli în nicio partidă până la finalul campaniei. Iar grupul ăsta câștigător, să-i spun așa, s-a format la Sibiu, după golul de la ultima fază înscris de Matei Ilie la meciul cu Finlanda (n.r. - minutul 90+8). Atunci s-a format grupul ăsta minunat, pentru că aceea a fost o victorie muncită și foarte meritată, dar ea părea că nu mai vine... era ultima fază și se termina meciul. Dacă făceam atunci 0-0 cu Finlanda acasă nu cred că mai reușeam să ne calificăm. Atunci a fost momentul greu, dar l-am depășit, iar ulterior lucrurile au devenit ușoare și normale aș spune. Dar repet, a fost o calificare absolut meritată, pentru că am arătat că putem face față oricărui adversar.

AGERPRES: Cum e pentru tine să reușești calificarea, dar cu toate acestea să fii suspendat și să începi Campionatul European în tribună?
Daniel Pancu: Eu spun că ăsta a fost prețul și l-am plătit. Am făcut un gest și nu mai are rost să revin asupra lui pentru că sunt convins că nu se va mai repeta niciodată în cariera mea. Pe de altă parte, dacă nu intram atunci pe teren nu știe nimeni dacă arbitrul ar fi luat decizia să îl elimine pe jucătorul elvețian... și asta însemna că am fi avut șanse mai mici de calificare. E mai frumoasă calificarea la EURO decât faptul că nu stau eu două meciuri pe banca de rezerve.

AGERPRES: Cum vezi grupa din care facem parte la EURO?
Daniel Pancu: Cred adversarii noștri nu mai au nevoie de nicio prezentare. Italia și Spania au fiecare câte cinci titluri europene la această categorie de vârstă, deci sunt două echipe care vin să câștige trofeul, nu doar grupa. Dar fotbalul, mai mult decât alte sporturi, îți oferă posibilitatea de a pleca din postura de outsider și de a fi totuși învingător. Sper ca acest lucru să se întâmple și cu noi. De aceea individual trebuie să fim la maximum, iar ca echipă să funcționăm aproape perfect.

AGERPRES: Care crezi că va fi cel mai greu meci?
Daniel Pancu: Caracteristica principală a Spaniei este că nu îți dă mingea ție, ca adversar. E foarte greu psihic să reziști când se întâmplă asta. Italia la rândul ei este foarte agresivă, verticalizează foarte mult, are un sistem foarte bine definit... e o generație care lucrează cu același antrenor de cinci ani. Deci cred că va fi la fel de greu cu amândouă.

AGERPRES: Cum îi simți pe jucători înaintea acestui turneu final?
Daniel Pancu: Sincer, îi simt foarte, foarte concentrați pe ceea ce avem de făcut. Parcă chiar prea concentrați... nici nu vreau să o dăm în partea cealaltă. E nevoie de echilibru. Adică, da, e un turneu final, dar nu se întâmplă nimic, suntem la fotbal. Mergem să ne prezentăm la maximum, dar nici să fim prea apăsați sau inhibați de miza acestor jocuri. Deci trebuie să avem grijă să fim bine din punctul ăsta de vedere.

AGERPRES: Naționala de tineret a atins semifinalele la Campionatul European din 2019. E repetabilă această performanță cu actuala generație?
Daniel Pancu: E posibil orice, dar mai întâi să trecem de faza grupelor. Iar ca să trecem de grupe avem nevoie de o victorie cu una dintre cele două favorite (n.r. - Spania și Italia).

AGERPRES: Lucrezi de ceva timp cu acești jucători, cam când îi vezi făcând pasul către prima reprezentativă?
Daniel Pancu: Eu cred că vor începe să facă pasul de anul următor, așa spun. Dar ca să formeze un nucleu la prima echipă mai durează. De abia acum formează un nucleu cei care jucau semifinala din 2019. Însă eu în trei ani îi văd acolo sus. O să vedeți că din această generație vor ieși fotbaliști buni.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 1194

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 21-10-2026 22:06

Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă

CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș

Sport Intern 21-10-2026 21:51

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont

Sport Intern 21-10-2026 21:21

Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor

CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de

Sport Intern 21-10-2026 21:09

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela

Sport Intern 21-10-2026 20:44

Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028

Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen

Sport Intern 21-10-2026 19:47

Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului

Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.

Sport Intern 21-10-2026 16:05

Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt

Sport Intern 21-10-2026 14:42

Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi

Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren

Sport Intern 21-10-2026 14:39

Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.

Sport Intern 20-10-2026 22:07

Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați

ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți

Sport Intern 20-10-2026 17:35

Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di

Sport Intern 20-10-2026 17:11

Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &

Sport Intern 20-10-2026 16:08

Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027

Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română

Sport Intern 19-10-2026 23:03

Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă

FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus

Sport Intern 19-10-2026 22:18

Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat

CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre