Kremlinul afirmă că nu sunt de așteptat decizii rapide privind un acord de pace cu #Ucraina
Kremlinul a anunțat marți că eforturile pentru a ajunge la o soluție privind încheierea războiului din Ucraina sunt ''extrem de complexe'' și că ar fi greșit să se aștepte decizii rapide în această privință, transmit Reuters și AFP.
''Ar fi greșit să așteptăm decizii și progrese imediate'', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
''Problema reglementării este extrem de complexă și comportă numeroase nuanțe'', a adăugat el, reafirmând că Moscova ar dori înainte de orice ''să elimine cauzele profunde ale conflictului'' pentru a ajunge la pace cu Ucraina.
Dmitri Peskov a subliniat că acordul convenit luni la Istanbul de delegațiile ucraineană și rusă privind schimbul de prizonieri și returnarea corpurilor militarilor decedați va fi respectat.
El a menționat că Moscova și Washingtonul nu au ajuns la un acord cu privire la întrevederi viitoare între președintele rus Vladimir Putin și omologul american Donald Trump, dar a precizat că liderul de la Kremlin este pregătit pentru diverse întâlniri la nivel înalt dacă acestea sunt pregătite corespunzător.
Peskov a calificat drept improbabil ca președinții Trump, Zelenski și Putin să aibă discuții comune în acest format în viitorul apropiat.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat luni că președintele Donald Trump rămâne 'pregătit' să se întâlnească în Turcia cu omologii săi ucrainean Volodimir Zelenski și rus Vladimir Putin.
Trump 'a spus deja că este pregătit, dacă se ajunge acolo, dar vrea ca cei doi lideri și ambele părți să vină împreună la masa negocierilor', a afirmat ea în fața jurnaliștilor.
Declarația a survenit după ce șeful statului turc Recep Tayyip Erdogan a propus din nou un summit de acest tip, la sfârșitul unei întâlniri între delegațiile rusă și ucraineană desfășurată luni la Istanbul. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China anunță contramăsuri după sancțiunile comerciale impuse de SUA
China a anunțat miercuri restricții privind exporturile de componente pentru drone către Statele Unite și a adoptat contramăsuri împotriva a șase entități americane, între care compania de biotehnologie Applied DNA Sciences, ca răspuns la sancțiunile comerciale impuse de Washington în numele securității naționale și al combaterii muncii forțate, relatează A
Rețelele de socializare marocane sunt din nou pline de mesaje despre o nouă mobilizare către Ceuta
După sosirea a zeci de mii de oameni la granița marocană cu Ceuta, acțiune soldată până în prezent cu aproape 100 de morți, conform estimărilor oficiale, rețelele de socializare din țara nord-africană au fost din nou inundate de mesaje despre o nouă mobilizare către orașul spaniol pe 15 august, zi de sărbătoare legală în Spania, informează miercuri
Von der Leyen denunță 'atrocități oribile', după un atac sângeros al Rusiei asupra Kievului
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat miercuri, în urma unui atac sângeros în regiunea Kievului, 'atrocitățile oribile' comise de Rusia și a anunțat transferul a încă 1,4 miliarde de euro pentru sprijinirea efortului de război al Ucrainei, relatează AFP. 'Rusia trebuie să plătească
Reglementările americane privind inteligența artificială ar urma să vizeze doar OpenAI, Google și Anthropic (presă)
Controalele de securitate privind inteligența artificială (IA) solicitate de Washington ar urma să vizeze doar așa-numitele modele 'închise' ale OpenAI, Google și Anthropic, aparent cruțând modelele 'deschise' ale Meta sau ale companiei chineze DeepSeek, a relatat presa americană marți, informează AFP. Oficiali ai C
Germania/ Trafic aerian perturbat pe aeroportul Leipzig/Halle în urma unui incident de securitate
Aeroportul Leipzig/Halle din estul Germaniei a suspendat temporar zborurile în noaptea de marți spre miercuri, după ce un obiect aerian neidentificat a fost observat în zona aeroportului, iar un obiect suspect a fost descoperit în apropierea unei piste, a anunțat miercuri poliția germană, relatează dpa și Reuters. Mai multe a
SUA continuă discuțiile cu Ucraina pe tema rachetelor interceptoare Patriot, în pofida îndoielilor lui Trump (surse)
SUA continuă discuțiile pentru a permite Ucrainei să producă rachete interceptoare Patriot, cu care Kievul dorește urgent să se apere de atacurile rusești, chiar și după ce președintele american Donald Trump a pus la îndoială un astfel de acord, au declarat patru surse familiarizate cu discuțiile, informează miercuri Reuters. Discuțiile
Netanyahu declară că Israelul nu a acceptat planul susținut de Statele Unite pentru Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul nu a acceptat un plan susținut de SUA pentru Fâșia Gaza, chiar și după ce a primit asigurări că o retragere israeliană din teritoriul palestinian va avea loc doar după dezarmarea completă a grupării islamiste palestiniene Hamas, relatează miercuri AFP. Într-o înreg
Trump, acuzat de corupție de către opoziție, după ce a lansat un abonament plătit la Truth Social
Președintele american Donald Trump se confruntă din nou cu acuzații de corupție după ce a început să vândă anumitor investitori acces prioritar la postările sale de pe Truth Social, care au uneori un impact semnificativ asupra piețelor financiare, relatează miercuri AFP. Sâmbătă, compania Trump Media, al cărei acționar princi
Ucraina: Cel puțin 15 morți în atacuri aeriene rusești la Kiev și în împrejurimi
Atacuri aeriene rusești din noaptea de marți spre miercuri au ucis cel puțin 15 persoane la Kiev și în împrejurimi și au incendiat depozite, au anunțat autoritățile locale miercuri dimineață, după ce un jurnalist AFP a auzit aproximativ zece explozii puternice în jurul miezului nopții (21:00 GMT). Circa cinci ore mai tâ
Coreea de Nord denunță primul test cu rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune efectuat de Japonia
Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a denunțat miercuri lansarea de rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune efectuată săptămâna trecută de armata japoneză în Oceanul Pacific, informează agenția de știri KCNA, citată de EFE. Deși Kim Yo Jong a subliniat că Tokio nu a făcut publice informa
SUA: Aliați ai președintelui Trump domină alegerile primare republicane în statele Virginia, Kansas și Michigan
Cei mai importanți candidați susținuți de președintele american Donald Trump au câștigat marți alegerile primare republicane din statele Virginia, Kansas și Michigan, consolidând controlul liderului asupra Partidului Republican în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, relatează miercuri EFE. Î
SUA: Comisia juridică a Senatului a aprobat nominalizarea lui Todd Blanche pentru funcția de secretar al justiției
Comisia juridică a Senatului SUA a aprobat marți nominalizarea lui Todd Blanche, fost avocat personal al lui Donald Trump, pentru funcția de secretar al justiției, deschizând calea pentru confirmarea sa definitivă, relatează AFP. Secretar interimar de la demiterea lui Pam Bondi în aprilie, Todd Blanche a obținut aprobarea comisiei
Trump a promis să 'aducă înapoi libertatea cuvântului', 75 de judecători au dat sentințe care arată contrariul
În campania electorală pentru al doilea mandat la Casa Albă, Donald Trump s-a prezentat de multe ori drept apărător al libertății de exprimare, iar în cuvântarea sa inaugurală din ianuarie 2025 a promis că va pune capăt unor ani de 'cenzură guvernamentală', dar o serie de sentințe judecătorești arată că a făcut exact contrariul, consemnează
Pentagonul laudă strategia de apărare a Germaniei după ce SUA au început o revizuire a prezenței lor militare în Europa
Oficialul de rang înalt de la Pentagon Elbridge Colby a elogiat strategia de apărare a Germaniei într-un comentariu pozitiv suprinzător care intervine la scurtă vreme după ce SUA au lansat o revizuire a prezenței lor militare în Europa, relatează marți dpa. 'Prin acțiunile sale, Germania se poziționează ca un lider cheie
Malnutriția infantilă acută atinge niveluri critice în Afganistan, avertizează ONU
Malnutriția infantilă acută atinge niveluri critice în Afganistan, țară unde umărul copiilor spitalizați de urgență din acest motiv continuă să crească, a avertizat ONU marți, potrivit AFP. 'Emaciația infantilă, forma cea mai mortală de malnutriție, a atins acum niveluri critice în o treime din provinciile țării', a declara













