Putin ar trebui să accepte o încetare a focului în #Ucraina, declară SUA la ONU
SUA au declarat joi în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite că propunerea lor de încetare a focului în Ucraina este 'cel mai bun rezultat posibil pentru Rusia', iar președintele rus Vladimir Putin ar trebui să accepte această ofertă, relatează vineri Reuters.
Statele Unite vor ca Rusia să accepte o încetare a focului globală de 30 de zile pe uscat, în aer, pe mare și în ceea ce privește infrastructura critică. O primă rundă de discuții directe între Rusia și Ucraina, la 16 mai, nu a reușit să ducă la un acord privind încetarea focului, despre care Moscova a declarat că este imposibil de realizat înainte de îndeplinirea anumitor condiții.
'Dorim să lucrăm cu Rusia, inclusiv cu privire la această inițiativă de pace și la un pachet economic. Nu există o soluție militară la acest conflict', a declarat ambasadorul adjunct interimar al SUA, John Kelley, în cadrul Consiliului de Securitate. 'Înțelegerea propusă acum este cel mai bun rezultat posibil pentru Rusia. Președintele Putin ar trebui să accepte această ofertă', a afirmat el.
Președintele american Donald Trump și-a început al doilea mandat, în ianuarie, promițând să pună capăt rapid războiului de peste trei ani al Rusiei în Ucraina. Kelley a declarat că primul pas al SUA a fost să prezinte o propunere de încetare imediată, necondiționată și globală a focului, care a fost acceptată de Ucraina, în așteptarea acceptului Rusiei.
'De atunci, noi îndemnăm Rusia să accepte o încetare a focului', a spus responsabilul diplomatic american.
'Dacă Rusia ia decizia greșită de a continua acest război catastrofal, Statele Unite vor trebui să ia în considerare retragerea eforturilor lor de negociere pentru a pune capăt acestui conflict' a avertizat el, adăugând că Washingtonul ar putea impune, de asemenea, sancțiuni suplimentare Rusiei.
Kelley a afirmat că, după ce Trump și Putin au vorbit la telefon săptămâna trecută, se așteaptă acum ca Rusia să prezinte o listă de condiții care să contureze în linii mari viziunea acesteia pentru o încetare a focului în conflict, care a început când Moscova și-a invadat vecinul în februarie 2022.
'Vom judeca seriozitatea Rusiei față de încheierea războiului nu numai prin conținutul acestei liste, ci, mai important, prin acțiunile Rusiei', a declarat Kelley, condamnând recentele atacuri ale Moscovei asupra Ucrainei, spunând că acestea nu demonstrează o 'dorință de pace'.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Moscova a elaborat un memorandum care conturează o poziție de soluționare în războiul din Ucraina. Ucraina a afirmat însă că Moscova nu și-a împărtășit încă propunerea.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Moscova intenționează să continue negocierile serioase și directe cu Ucraina. Rusia a propus ca o a doua rundă de discuții directe să aibă loc luni, tot la Istanbul.
'Mingea este în terenul Ucrainei: fie discuții, urmate de pace, fie înfrângerea inevitabilă a Ucrainei pe câmpul de luptă, cu condiții diferite pentru sfârșitul conflictului', a avertizat Nebenzia în fața Consiliului de Securitate.
Rusia 'nu a semnalat nicio intenție reală de a-și opri războiul', a replicat adjuncta ambasadorului Ucrainei la ONU, Kristina Haiovișin, îndemnând guvernele lumii să impună sancțiuni mai puternice împotriva Moscovei.
'Ucraina și-a demonstrat în mod constant angajamentul față de diplomație și rămâne deschisă oricărui format de discuții care poate produce rezultate tangibile', a spus ea, adăugând însă că Kievul nu va recunoaște niciodată pretențiile Rusiei asupra oricărui teritoriu ucrainean ocupat.
'Nu vom tolera interferența în deciziile suverane, inclusiv în ce privește apărarea sau alianțele. Nu trebuie să existe niciun fel de împăciutorism față de agresor. Astfel de încercări nu fac decât să încurajeze agresiunile viitoare', a declarat Haiovișin în cadrul Consiliului.
Kievul a transmis joi că este 'pregătit' să participe la noile negocieri propuse de Rusia luni la Istanbul, dar a solicitat Moscovei să-i transmită în avans varianta de memorandum care să detalieze condițiile acesteia pentru o pace durabilă, la fel cum a procedat Ucraina, care a transmis un document asemănător Rusiei și SUA, pentru a se putea pregăti de viitoarele negocieri.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat 'cerința' Kievului drept 'neconstructivă' și a declarat că Rusia va prezenta luni la Istanbul varianta sa de memorandum, potrivit TASS.
Mai mult, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse Maria Zaharova a declarat pe 28 mai că Rusia nu va oferi SUA versiunea sa a 'memorandumului' privind o posibilă soluționare pașnică a războiului în Ucrainei, conform media de stat ruse. Zaharova a spus că Moscova 'nu are acorduri' cu Washingtonul sau cu alte țări privind schimbul de documente, afirmația sa survenind după ce emisarul SUA pentru conflictul din Ucraina, Keith Kellogg, declarase că Statele Unite așteaptă acest document din partea Moscovei, după ce l-au primit înainte din partea Kievului.
În acest sens, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat o nouă 'manevră' a Rusiei, acuzând-o că face tot posibilul pentru ca discuțiile să fie 'lipsite de sens', conform AFP. Autoritățile ucrainene consideră că în acest fel Rusia nu face decât să tragă de timp pentru a cuceri noi teritorii în Ucraina, unde forțele ruse au început deja - conform serviciilor de informații ucrainene - ofensiva de vară.
Pozițiile oficiale ale celor două părți beligerante par greu de conciliat: Rusia cere, în special, ca Ucraina să renunțe pentru totdeauna la aderarea la NATO și să îi cedeze cele patru regiuni ucrainene (Lugansk, Donețk, Herson și Zaprojie) a căror anexare o revendică, deși nu le controlează în totalitate, plus Crimeea (anexată în 2016), ceea ce este inacceptabil pentru autoritățile de la Kiev. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen
AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia
Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț
SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din
Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten
Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti
Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg
Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione
Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat
Rusia: Anchetă în urma exploziei mașinii unui consilier politic ucrainean în exil; victima a fost spitalizată
Comitetul de Anchetă din Rusia, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat vineri că a deschis o anchetă privind explozia unei mașini la Moscova, despre care presa rusă a relatat că îi aparținea unui consilier politic ucrainean aflat în exil, conform Reuters. Conform presei din Rusia, mașina era a lui Serghei Zavorotnîi, f
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se




