Ministrul Mediului: Războiul din Ucraina a produs un adevărat ecocid, iar efectele nu se opresc la granița cu România
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat joi, pentru AGERPRES, că războiul declanșat de Rusia este 'un veritabil ecocid' și că efectele acestuia nu se opresc la granița cu România.
Ministrul Mediului a participat, joi, la Tulcea, la o dezbatere pe tema Planului de management al Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), document aflat în procedura de transparență decizională pe site-ul instituției, în timpul reuniunii, unii participanți amintind inclusiv de efectele războiului din Ucraina asupra populației din Deltă.
'Am fost în Ucraina de două ori de când a început războiul și am văzut cu ochii mei pagubele de mediu produse de război. Acolo, se discută despre un veritabil ecocid și le dau în totalitate dreptate. Or mediul distrus de război în Ucraina nu se îmbunătățește odată ce trece de granița românească. Speranța mea este că agresiunea Rusiei va înceta cât mai curând, pentru că cu cât se va întâmpla mai repede, cu atât vom reuși și noi să nu mai avem aceleași probleme, indiferent dacă discutăm despre mediu, despre cereale, dronele care ajung uneori și în România sau despre orice alte lucruri care ne afectează în mod direct', a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Mircea Fechet.
Dezbaterea pe tema Planului de management al RBDD și a Regulamentului Rezervație a reunit autorități publice locale, investitori privați în domeniul turismului, asociații de pescari și de producători de pește, reprezentanți ai unor organizații care protejează drepturile animalelor, crescători de animale, problemele ridicate de aceștia fiind în special din domeniul socio-economic, în condițiile în care pentru protejarea mediului și prevenirea apariției unor probleme de sănătate publică sunt impuse restricții privind dezvoltarea unor activități.
'Pentru noi, foarte important este ca Planul de management să aducă puțină lumină în ceea ce înseamnă dezvoltarea Deltei în viitorii zece ani. (...) Pentru noi, ca pescari, important este ca apa să fie curată, fiindcă de ea e legată întreaga viață a Deltei. Ce am văzut în ultimii 50 de ani a fost o degradare lentă a Deltei. Dacă nu facem ceva, peste 10 ani, la următorul Plan de management, vom discuta despre dezvoltarea culturilor agricole pe lacurile din Deltă. Colmatarea nu ține cont de planurile de management, de nimic', a declarat în timpul dezbaterii președintele Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina, care a solicitat decolmatarea lacurilor și a canalelor din rezervație.
Unii participanți la dezbatere au amintit costurile uriașe pe care le presupune menținerea unei investiții în turism, într-o zonă înconjurată de ape, în condițiile în care trebuie să respecte toate obligațiile impuse de legislația în vigoare, alții au reclamat birocrația excesivă, incoerența legislativă sau lipsa infrastructurii.
'Delta Dunării are nevoie de o atenție separată în ceea ce privește finanțarea anumitor proiecte, în ceea ce privește anumite tipuri de investiții pretabile sau necesare pentru această zonă, motiv pentru care voi propune colegilor mei din Administrația Fondului pentru Mediu ca în viitor să avem programe dedicate pentru finanțarea unor investiții, fie că discutăm despre platforme pentru gunoi de grajd, ele vor reduce impactul asupra mediului, fie că discutăm despre investiții în alimentarea localităților cu apă potabilă sau în legătură cu canalizarea, fie că discutăm despre modul în care gestionăm terenurile agricole din Delta Dunării', a afirmat, în timpul conferinței de presă care a urmat dezbaterii, ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Dezbaterea de la Tulcea, organizată de Ministerul Mediului și Administrația RBDD, este urmată de alte evenimente similare care vor avea loc în satele Sfântu Gheorghe și Mila 23, din Deltă.
Delta Dunării, declarată Rezervație a Biosferei în anul 1990, are o suprafață totală de 4.178 kilometri pătrați, 82% din aceasta regăsindu-se pe teritoriul României, iar restul, pe cel al Ucrainei. Zonă umedă de importanță internațională, Delta Dunării este inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural al UNESCO, numără circa 10.000 de specii, fiind renumită pentru fauna ornitologică. Comunitățile locale din Delta Dunării se caracterizează prin diversitate etnică, principalele ocupații ale persoanelor din localitățile înconjurate de ape fiind pescuitul, turismul și creșterea animalelor. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 2: Lucrările la structura de rezistență și elementele metalice ale Patinoarului Flamaropol se reiau pe 23 noiembrie
Lucrările la structura de rezistență și elementele metalice ale Patinoarului Flamaropol se reiau pe 23 noiembrie, a anunțat vineri primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă. 'Arena Flamaropol va fi construită! După aproape 10 ani de așteptare, Bucureștiul merită mai mult decât un șantier abandonat. (...) Am finalizat procesul de predare-primire a Patinoar
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB, doar după restructurare; administratorul judiciar propune 5 lei
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, vineri, că va fi de acord cu o creștere a tarifului STB, doar după ce va începe o restructurare semnificativă a societății.
Cod portocaliu și Cod galben de inundații pe râuri din 13 județe
Hidrologii au emis, vineri, un Cod portocaliu și un Cod galben de viituri pentru râuri din 13 județe, valabile până sâmbătă la prânz. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), începând de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, ora 06:00, va fi Cod portocaliu de viitu
ACOR Mureș: Comasarea comunelor, doar prin referendum, cetățenii să aleagă dacă se face sau nu
Președintele Asociației Comunelor din România (ACOR) - filiala Mureș, Ciprian Belean, a anunțat, vineri, că primarii din județ nu se opun reformei prin comasarea comunelor, însă aceasta trebuie făcută prin referendum, iar cetățenii să decidă asupra oportunității demersului. 'O spunem răspicat! Primarii comunelor din cadrul ACOR Mureș susțin ref
Temperatura maximă la București scade de la 25 grade vineri, la 8 sâmbătă
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată în București, pe parcursul zilei de vineri, astfel că temperatura maximă va fi de 25-27 de grade, iar sâmbătă vremea se va răci accentuat iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 13 -
Neamț: Proiect de 33,4 de milioane de lei pentru conservarea speciilor și a habitatelor din Parcul Național Ceahlău
Consiliul Județean (CJ) Neamț vrea să implementeze un proiect, estimat la 33,4 de milioane de lei, pentru conservarea speciilor și a habitatelor din Parcul Național Ceahlău. Proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a declarat, pentru AGERPRES
Buzău: Reorganizarea teritorială va conduce la accelerarea depopulării satului românesc, arată primarul unei comune de munte
Reorganizarea teritorială va conduce la accelerarea depopulării satului românesc, a precizat Sorin Valentin Zaman, primarul comunei Chiliile, din zona munte a județului Buzău, care ar putea face obiectul reformei administrative, conducerea Instituției Prefectului subliniind că există, momentan, o reticență din partea conducerilor celor 16 unități administrativ-teritori
Prahova: Infrastructura de distribuție a electricității și rețelele de telecomunicații, avariate la Azuga după prăbușirea unui panou publicitar
Infrastructura de distribuție a energiei electrice și rețelele de telecomunicații din Azuga au fost afectate, vineri, după ce un panou publicitar s-a prăbușit peste un stâlp de electricitate. Potrivit Primăriei Azuga, din cauza acestei situații, traficul a fost temporar blocat pe DN 1, astfel încât autoritățile să intervină pentru &ic
Cod galben de ploi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă la ora 11:00
Cea mai mare parte a Munteniei se va afla sub atenționare Cod galben de ploi până sâmbătă la ora 11:00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Sursa: ANM Astfel, în intervalul 14 noiembrie, ora 1:00 - 14 noiembrie,
Neamț: Doar 4 dintre cei 22 de elevi aduși la CPU Roman au rămas internați peste noapte în spital
Doar 4 dintre cei 22 de elevi ai Liceului 'Vasile Alecsandri' din Săbăoani, care au fost aduși cu ambulanțele la Compartimentul de Primiri Urgențe Roman, au rămas internați peste noapte în spital, restul fiind externați, a informat Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț. 'Din cei 22 de elevi prezentați la Compartimentul de Primire U
ANM: Vânt puternic la munte și în alte regiuni ale țării, vineri; de sâmbătă, temperaturile scad semnificativ
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, care va sufla cu viteze de 90...120 km/h, și pot ajunge la 140 km/h în zonele înalte, valabilă vineri. Sursa: ANM
REPORTAJ/Mureș: O tânără kenyancă a venit să spună 'mulțumesc' preotului și românilor care i-au schimbat destinul
Într-un colț uitat de lume din nordul Kenyei, unde plouă o singură dată pe an și unde lipsa apei aprindea odinioară conflicte între triburi, un proiect născut dintr-un impuls umanitar la Luduș a schimbat destinele a mii de oameni. Zilele acestea, roadele acestei misiuni au prins chip și glas chiar în România, prin vizita lui Talaso Deng
UPDATE Vâlcea: Scăpări de clor pe platforma chimică din Râmnic; trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au ajuns, vineri dimineață, la spital, una dintre ele fiind semiconștientă, după ce s-ar fi intoxicat cu clor pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au precizat că au fost semnalate scăpări de clor la un compresor, însă operatorul economic a anunțat c
(P) Scule365.ro, magazinul online care aduce sculele și echipamentele pentru casă, grădină și atelier mai aproape de consumatorii din România
Creșterea comerțului electronic și interesul tot mai mare pentru achizițiile online schimbă modul în care românii cumpără scule, utilaje și echipamente pentru gospodărie. Cunoastem faptul ca diversitatea produselor, disponibilitatea din stoc și serviciile post-vânzare contează to
Constanța: Polițistă rănită după ce autospeciala în care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism, pe Bulevardul Tomis
O polițistă a fost rănită după ce autospeciala în care se afla a intrat în coliziune cu un autoturism, în noaptea de joi spre vineri, pe Bulevardul Tomis din Constanța, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Conform sursei citate, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, la ora 22:50, despre producerea unui acci


