Daniel David: Dacă se întrunesc niște lucruri, rămân la Educație, altfel mă întorc la UBB
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, joi, la Cluj, că ar putea să rămână în continuare ministrul Educației, dar pentru asta trebuie să fie îndeplinite anumite condiții.
'M-a bucurat faptul că președintele m-a numit direct, în sensul că i-ar plăcea să fie o continuitate. Pe de altă parte, misiunea mea pentru care am mers la București este pentru a întări într-o situație complicată politică și economico-financiară componenta euro-atlantică, pentru a duce la bun sfârșit activitățile într-un sistem complicat de educație și cercetare, să nu apară sincope majore, să nu apară probleme, pentru a iniția niște reforme absolut necesare pe termen scurt, adică pe care le poți implementa în câteva luni, și, foarte important, să fac un diagnostic al sistemului și să spun ce ar trebui făcut pe termen mediu și lung. Eu am făcut acest lucru, etapa mea s-a încheiat', a spus Daniel David.
El a trecut în revistă câteva condiții care ar trebui să fie întrunite pentru a-și continua mandatul la Educație.
'Dacă va fi vreo continuitate, depinde de foarte mulți factori: înțelegerile politice, pentru că nu ești ministru pentru că tu vrei, cineva trebuie să te propună, cineva trebuie să te susțină. Eu sunt tehnocrat în acest moment, susținut de PNL, nu am mers acolo fiindcă am vrut eu. Asta este o condiție, din partea factorului politic. După aceea, sunt niște condiții care mă interesează pe mine. Într-un potențial mandat este foarte important ca reformele pe care le-am propus în raportul QX să fie asumate și implementate pe termen mediu și lung. Eu nu am mers să fiu ministru pentru CV și să fac o administrare a unui sistem, deși administrarea e importantă. Dacă se asigură niște reforme, putem discuta.
Dacă ne asumăm creșterea graduală a bugetului, nu mă aștept la o creștere a bugetului în acest an, dar având un președinte care vorbește pentru educație, mă aștept ca peste peste cinci ani, printr-o creștere graduală, să atingem ceea ce noi am pus în lege fără să ne oblige nimeni, 15% din bugetul general consolidat cheltuieli pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare. Asta, înțeleg că nu acum, dar peste cinci ani. Și trebuie să vină cu reforme care să eficientizeze sistemul și sub aspect administrativ-financiar. Dacă se întrunesc aceste condiții s-ar putea să continui, altfel aștept să mă întorc la UBB, unde avem foarte multe de lucru', a precizat ministrul Educației și Cercetării.
Daniel David a participat, joi, la inaugurarea celei de-a 23-a facultăți a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) - Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății.
AGERPRES/ (A-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan, întâmpinat de Regele Cambodgiei: Cioloș propune o viziune credibilă și ambițioasă
Președintele Nicușor Dan a fost întâmpinat, duminică, de Regele Cambodgiei, în debutul celui de-al XX-lea Sommet al Francofoniei la care participă pentru a susține și promova candidatura lui Dacian Cioloș în funcția de Secretar general al Francofoniei, pentru perioada 2027-2030. 'Am fost întâmpinat astăzi de Majestatea S
Conferință de presă organizată de Alianța pentru Unirea Românilor, la ora 12:30
Alianța pentru Unirea Românilor organizează, duminică, începând cu ora 12:30, o conferință de presă care va avea loc la Sala 'Iorga', etajul P, din Palatul Parlamentului. AGERPRES
Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh
Președintele Nicușor Dan începe duminică o vizită de două zile în Cambodgia, la Phnom Penh, unde va participa la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are tema '
Protest în Capitală/ AUR: Participanții au dorit să transmită că nu acceptă ca drepturile constituționale să rămână simple prevederi pe hârtie
Un amplu protest a avut loc sâmbătă, în Capitală, pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din anul 2024. Potrivit unui comunicat al AUR, manifestația a fost 'dedicată apărării democrației, a libertății de exprimare și a drepturilor constituționale'. 'Cei aproximativ
Protest în Capitală/ O parte din manifestanți s-au deplasat la Arestul Central; se extind restricțiile de circulație auto
O parte dintre manifestanții AUR din Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Arestul Central al Capitalei se află relativ aproape de Parcul Izvor, fiind amplasat în zona Bulevardului Unirii. Conform unui comunicat al Brigăzii Rut
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.












