Rusia a propus Ucrainei o dată și un loc pentru tratative de pace și așteaptă un răspuns
Vladimir Medinski, șeful delegației ruse la negocierile de pace cu Ucraina, a afirmat miercuri că le-a trimis ucrainenilor propuneri cu o dată și un loc pentru un schimb de memorandumuri sau condiții pentru încetarea luptelor, transmite Reuters.
Presate de președintele american Donald Trump să pună capăt celui mai sângeros conflict din Europa postbelică, cele două state beligerante și-au trimis luna aceasta delegați la Istanbul pentru prima dată din martie 2022, la o lună de la începutul invaziei ruse pe teritoriul ucrainean. Dialogul nu a dus la un armistițiu.
Medinski a scris pe Telegram că l-a sunat miercuri pe ministrul ucrainean de externe Rustem Umerov cu propuneri, inclusiv data și locul, pentru următoarea întâlnire. 'Dați-mi voie să subliniez: chiar aici, pe loc, suntem gata să începem o discuție fundamentală, consistentă a fiecărui punct din pachetul de înțelegeri privind o posibilă încetare a focului', a comunicat el.
Oficialul rus a adăugat că se așteaptă la un răspuns din partea Ucrainei, iar delegația Rusiei este dispusă să se întâlnească față în față cu
omologii ucraineni în zilele următoare.
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a anunțat că această a doua sesiune de discuții cu Ucraina ar urma să aibă loc lunea viitoare, pe 2 iunie, la Istanbul.
Purtătoarea de cuvânt a ministeruluide externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat că s-a convenit ca ambele părți să își pregătească perspectivele asupra 'modalităților de reglementare și armistițiu', să discute și să facă schimb de documente la următoarea rundă de negocieri. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu; editor: Florin Ștefan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Salvador: Procurorii promit mii de ani de închisoare pentru liderii bandei MS-13
Parchetul din Salvador a promis joi mii de ani de închisoare pentru sutele de presupuși lideri ai bandei Mara Salvatrucha (MS-13) care sunt judecați din aprilie într-un proces în masă pentru aproximativ 47.000 de infracțiuni, relatează AFP. ''Cu pedepsele pe care le va pronunța judecătorul, pedepse de mii de ani, aceș
#Ucraina: Trei morți în lovituri rusești în mai multe regiuni
Cel puțin trei persoane au murit în noaptea de joi spre vineri în bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene, au anunțat autorități locale, în timp ce președintele Volodimir Zelenski și-a reiterat apelul la armistițiu, relatează AFP. Armata ucraineană a informat că au existat două rachete și 216 drone cu rază
Israelul anunță deschiderea primei sale ambasade la Ljubljana
Israelul a anunțat joi deschiderea primei sale ambasade în Slovenia, salutând îmbunătățirea relațiilor cu această țară europeană după schimbarea guvernului de la Ljubljana, transmite AFP. ''Sunt bucuros să anunț că Israelul va deschide prima sa ambasadă la Ljubljana'', a afirmat ministrul de externe israelian
Xi Jinping va efectua o vizită în Coreea de Nord luni și marți
Liderul chinez Xi Jinping va merge în Coreea de Nord luni și marți, prima sa vizită din 2019 în această țară aliată, a anunțat vineri presa chineză, citată de AFP. 'La invitația lui Kim Jong Un (...) Xi Jinping, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez și președinte al Republicii Populare Chineze, v
Rubio promite ajutorul american în sprijinul președintelui bolivian
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a discutat joi cu președintele bolivian, Rodrigo Paz, și i-a promis ajutorul Statelor Unite pentru a face față manifestațiilor și barajelor rutiere care sufocă țara, potrivit unui comunicat, notează AFP. Statele Unite își vor 'intensifica ajutorul de urgență și sprijinul logistic în Bol
SUA: Revizuirea prezenței în Bosnia din cauza dezacordului privind numirea unui nou Înalt Reprezentant
Statele Unite își vor revizui prezența în Bosnia și Herțegovina, după ce europenii și americanii nu au reușit să numească un nou Înalt Reprezentant în cadrul Consiliului de implementare a păcii (PIC), potrivit unui comunicat de joi al Departamentului de Stat. 'Indecizia europeană, precum și faptul că PIC se descarcă
Washingtonul impune sancțiuni împotriva președintelui cubanez și a unor membri ai familiei Castro
Guvernul american a impus joi sancțiuni economice împotriva mai multor personalități cubaneze, inclusiv a președintelui Miguel Diaz-Canel și a unor membri ai familiei Castro, notează AFP. Sunt astfel sancționați fiul și unul dintre nepoții lui Raul Castro, care nu mai deține nicio funcție oficială, dar rămâne, la 95 de ani, î
Trump anunță că vrea să construiască o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial la Washington
Donald Trump a anunțat joi intenția de a construi o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial, clădire emblematică din capitala Washington, transmite AFP. Președintele american a declarat că aleea va lega impunătorul monument din marmură albă, ridicat în onoarea ilustrului său predecesor Abraham Lincol
VIDEO Trump spune că o întâlnire între Putin și Zelenski ar fi 'super'
Donald Trump a asigurat joi că o întâlnire între președinții rus, Vladimir Putin, și ucrainean, Volodimir Zelenski' ar fi 'super', notează AFP. 'Sunt încântat că vorbesc despre o întâlnire. Cred că avem și noi un merit în asta (...) Cred că ar fi super să se întâlneasc
Zelenski poate veni 'în orice moment' pentru a se întâlni cu Putin la Moscova, spune Kremlinul (presă)
Volodimir Zelenski se poate întâlni cu Vladimir Putin 'în orice moment' la Moscova, a declarat joi Kremlinul, după publicarea unei scrisori în care președintele ucrainea
Zelenski propune o întâlnire între patru ochi într-o scrisoare deschisă adresată lui Putin
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus joi o întâlnire omologului său rus, Vladimir Putin, într-o scrisoare deschisă, sugerând totodată un 'armistițiu complet' pe durata negocierilor pentru a pune capăt războiului, notează AFP. 'Ucraina propune încetarea acestui război prin intermediul un
VIDEO Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze prin Nord Stream
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream, grav avariată de exploziile submarine din 2022, dar că responsabilitatea unei decizii revine Berlinului, transmite Reuters. Într-o întâlnire cu reprezentanți ai agențiilor de presă străine
Putin: Rusia va învinge #Ucraina pe teren, dar este gata de un acord prin mijloace pașnice pe bazele de la Anchorage
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va învinge Ucraina pe câmpul de luptă dacă va fi necesar, dar este gata să pună capăt războiului prin diplomație și să onoreze compromisuri despre care a spus că au fost convenite cu omologul său american Donald Trump, transmite Reuters. Într-o întâlnire cu r
Slovenia: Parlamentul validează guvernul de centru-dreapta al premierului Jansa
Parlamentul Sloveniei a validat joi guvernul de centru-dreapta al premierului Janez Jansa, care a promis reduceri de impozite și o campanie anticorupție, transmite Reuters. Jansa, un politician pro-Trump care a obținut un al patrulea mandat după alegerile din martie, a declarat că guvernul va reprezenta întreaga țară, cu miniștri proveniți din diferite g
#Ucraina: 'Războiul lui Biden' a devenit 'războiul lui Trump', afirmă Lavrov
Declarațiile secretarului de stat american Marco Rubio în sprijinul Ucrainei demonstrează că ceea ce Rusia obișnuia să numească 'războiul lui Biden' a devenit acum 'războiul lui Trump', a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de agenția de știri RIA, informează Reuters. Șeful diplomației ruse a afirmat că luptele di












