Orientul Mijlociu: Soluția cu două state este 'mai amenințată ca oricând', susține diplomația franceză
Soluția cu două state pentru Israel și palestinieni 'este mai amenințată ca oricând', iar o 'normalizare deplină și completă' a relațiilor între Israel și țările arabe este 'puțin probabilă' până la conferința din iunie de la New York, a recunoscut marți o sursă diplomatică franceză în declarații pentru France Presse.
Însă 'evenimentele actuale ne arată că această soluție nu a fost niciodată atât de necesară', a afirmat sursa diplomatică de la Paris.
Franța și Arabia Saudită vor prezida o conferință internațională privind problema palestiniană, preconizată pentru 17-20 iunie la New York.
Forumul se va derula în contextul noilor evenimente 'extrem de îngrijorătoare din ultimele luni', a subliniat sursa diplomatică franceză, menționând reluarea și intensificarea operațiunilor militare israeliene, precum și blocarea totală timp de peste două luni și jumătate a ajutorului umanitar pentru populația din Fâșia Gaza, reluat într-un ritm lent săptămâna trecută.
'În acest context, nouă (Franței) ni se pare că soluția celor două state este mai amenințată ca oricând', a spus interlocutorul AFP. 'Aceasta este amenințată de distrugerea Gazei (...), de dorința destul de clară a unei părți a liderilor israelieni de a reocupa această enclavă și de a alunga cel puțin o parte a populației (...), chiar dacă evenimentele ne arată că această soluție nu a fost niciodată atât de necesară', a precizat sursa.
'Suntem conștienți de obstacole, (...), de tot ceea ce a împiedicat această soluție (...) în ultimele trei decenii', a adăugat responsabilul citat.
Ideea conferinței de la New York vizează în special de a iniția noi decizii de recunoaștere a statului Palestina, recunoscut până în prezent de aproximativ 150 de țări, și procese de normalizare a relațiilor cu Israelul.
Franța și alte țări ar putea recunoaște statul Palestina pentru a 'ancora într-un mod oarecum ireversibil' ideea că pentru comunitatea internațională nu există altă opțiune decât soluția cu două state.
'Știm că situația actuală din Fâșia Gaza face puțin probabilă o normalizare deplină și completă a relațiilor dintre țările arabe și musulmane și Israel până în iunie', a comentat aceeași sursă.
În 2020, Acordurile Abraham, mediate de Donald Trump în timpul primului său mandat la Casa Albă, au dus la normalizarea relațiilor între Israel și trei țări arabe: Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Maroc.
Multe țări arabe au refuzat până acum să se alăture acestui proces, în special Arabia Saudită și vecinii Israelului, Siria și Libanul.
'Dar normalizarea nu este un simplu act, este un proces și sperăm (...) că o serie de lucruri pot fi anunțate de țările arabe musulmane care nu și-au normalizat încă (relațiile) cu Israelul' pentru a 'deschide calea pentru ceea ce ar putea fi un proces de normalizare și integrare regională', a apreciat sursa citată.
Oficialul diplomatic a insistat asupra faptului că este indispensabil 'să se ajungă la progrese în ceea ce privește dezarmarea Hamas și excluderea acestei grupări de la guvernare' în Fâșia Gaza. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Emiratele Arabe Unite propun o candidată pentru funcția de secretar general al ONU
Emiratele Arabe Unite (EAU) au prezentat miercuri candidatura la postul de secretar general al ONU a Lanei Nusseibeh, un înalt oficial din cadrul Ministerului lor de Externe, în condițiile în care niciunul dintre candidații actuali nu întrunește un consens pentru a-i succeda lui Antonio Guterres, notează AFP. 'Sunt
Irlanda renunță la acordul ONU pentru a trimite soldați în străinătate
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP. Dail, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat pro
Musk, amenințător în fața perspectivei unor anchete parlamentare asupra lui în cazul victoriei democraților
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Cei scoate sabia, de sabie vor pieri', a scris pe contul său de X cel mai bogat om din lume,
Trump afirmă că sfârșitul războiului din #Ucraina nu a fost niciodată 'atât de aproape'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat din nou miercuri că sfârșitul războiului din Ucraina este aproape, mulțumind în același timp Rusiei pentru eliberarea lui Stephen Hubbard, un american deținut în această țară de patru ani, relatează AFP. 'Zilele trecute vorbeam cu Vladimir Putin despre soluționarea răzb
Rusia și #Ucraina, pregătite pentru următoarele negocieri în trei cu americanii
Rusia și Ucraina s-au declarat miercuri dispuse să participe la negocieri trilaterale sub medierea Statelor Unite pentru a încerca să pună capăt războiului, după o întâlnire la Sankt Petersburg între emisarul american Steve Witkoff și președintele Vladimir Putin, comentează AFP. Witkoff s-a deplasat la Sankt Petersburg
Mii de site-uri, scoase din funcțiune după descoperirea unor vulnerabilități PHP cu ajutorul inteligenței artificiale
Mii de site-uri din Europa și din alte regiuni ale lumii au fost scoase temporar din funcțiune miercuri, după descoperirea a două vulnerabilități critice în PHP, un limbaj de programare utilizat pe scară largă pe internet. Breșele au fost identificate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar autoritățile au recomandat actualizarea urgentă a sistemelor sau deco
Washingtonul ordonă plecarea angajaților și a familiilor acestora de la ambasada americană din Riad
Departamentul de Stat al SUA a ordonat plecarea tuturor angajaților ambasadei americane la Riad, precum și a familiilor acestora, în timp ce regatul este vizat de atacuri aproape zilnice ale rebelilor houthi yemeniți pro-iranieni, a indicat miercuri o sursă diplomatică pentru AFP. Washingtonul a ordonat, de asemenea, plecarea familiilor
O investigație despre un acord privind migranții câștigă Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al PE în 2026
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan transmite: Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism al Parlamentului European pe 2026 a fost acordat miercuri unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania. Materialul câștigător, semnat de jurnaliștii Giacomo Zandonini, din Italia, ș
Violențe în Franța: Macron cere o poziție fermă înaintea mobilizării de sâmbătă
După o altă noapte de restricții de circulație punctuale în Franța, președintele Emmanuel Macron a cerut miercuri 'fermitate' față de cei responsabili de violențe, înaintea protestelor de sâmbătă ale Vestelor Galbene și ale tinerilor, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, relatează AFP. Vorbind din Qa
SUA: Curtea Supremă a blocat o politică a administrației Trump care vizează deținuții transgender
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a respins miercuri un recurs al administrației președintelui Donald Trump prin care se solicita permisiunea de a implementa politici mai stricte față de persoanele transgender din închisorile federale, relatează AFP. Președintele Donald Trump, care a promis în timpul campaniei sale din 2024 că va p
Macron îi critică pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței', vizându-i pe Trump și Netanyahu
Președintele francez Emmanuel Macron i-a criticat miercuri pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței' și care lansează 'comentarii inacceptabile și stupide', vizându-i, fără a-i numi, pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. În urma violențelor care au
Serbia: Poliția a arestat șase persoane suspectate că pregăteau violențe în ziua alegerilor parlamentare
Poliția sârbă a arestat miercuri șase persoane suspectate că pregăteau violențe împotriva poliției și a oponenților politici în ziua alegerilor parlamentare, duminică, 25 octombrie, a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte, transmite Reuters. Cinci persoane au fost arestate la Novi Sad, sub suspiciunea că au
Spania denunță o 'ingerință străină' după criticile președintelui argentinian Milei la adresa premierului Sanchez
Ministerul de Externe spaniol a denunțat miercuri o tentativă de 'ingerință străină' după ce președintele argentinian Javier Milei, aflat în vizită la Madrid, l-a criticat marți pe
Polonia condamnă decizia orașului Liov de a onora naționaliști ucraineni din Al Doilea Război Mondial
Premierul polonez Donald Tusk a reacționat miercuri cu indignare la o decizie a orașului Liov de a dedica anul 2027 unor luptători din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial considerați responsabili pentru masacrarea polonezilor în vestul Ucrainei, relatează dpa. 'Acest lucru dăunează Ucrainei și face jocul celor care îi dore
Percheziții la birourile de la Parlamentul European ale grupului Patrioți pentru Europa
Miercuri au fost întreprinse percheziții la sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European într-o anchetă a parchetului european (EPPO) vizând fostul grup parlamentar 'Identitate și democrație' (ID), a anunțat grupul Patrioți pentru Europa (PfE), transmit AFP și dpa. Grupul ID a existat în perioada 2019-2024 și a











