Fotbal: O mașină a intrat în mulțime la parada echipei FC Liverpool; 27 de persoane spitalizate
Douăzeci și șapte de persoane au fost spitalizate, două dintre ele în stare gravă, după ce o mașină a intrat în mulțimea care sărbătoarea titlul obținut de clubul de fotbal FC Liverpool în Premier League, luni seară, un incident 'izolat' despre care poliția a afirmat că nu este tratat ca unul terorist, informează AFP.
Printre răniții internați în spital se află și patru copii, a indicat serviciul de ambulanță Northwest, unul dintre copii fiind în stare gravă.
Alte douăzeci de persoane rănite au fost tratate la fața locului.
Înainte acestui incident, produs în jurul orei locale 18:00, 'a fost o zi plină de bucurie la Liverpool, cu sute de mii de persoane pe străzi pentru a sărbători parada victoriei lui Liverpool Football Club', a declarat Jenny Sims, șefa poliției din Merseyside.
Imaginile care circulă pe rețelele de socializare arată o mașină închisă la culoare intrând într-o mulțime compactă și lovind mai multe persoane. Pot fi văzuți oameni proiectați în părțile laterale și pe capota vehiculului, apoi zeci de oameni încercând să oprească mașina.
Poliția a declarat că l-a arestat pe șoferul vehiculului, 'un bărbat alb britanic de 53 de ani, din regiunea Liverpool'.
'Credem că acesta este un incident izolat, iar în prezent nu căutăm pe nimeni altcineva. Incidentul nu este tratat ca un act de terorism', a precizat Jenny Sims.
Ea a cerut publicului 'să nu facă speculații sau să răspândească dezinformări pe rețelele de socializare'.
Tot luni seară, premierul britanic Keir Starmer a vorbit despre scenele 'îngrozitoare' de la Liverpool. 'Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care sunt răniți sau afectați', a precizat Starmer, descriind evenimentul drept 'șocant'.
FC Liverpool a indicat într-un comunicat că ține legătura cu poliția. 'Gândurile și rugăciunile noastre sunt la cei afectați de acest eveniment grav', a precizat clubul.
În ciuda ploii torențiale, sute de mii de oameni, mulți cu familiile lor, s-au adunat pe străzile orașului pentru a sărbători triumful ''cormoranilor' în Premier League, prima divizie a Angliei.
Jucătorii clubului, printre care vedetele Mohamed Salah și Virgil van Dijk, au defilat într-un autobuz cu etaj timp de aproximativ patru ore, încetiniți de mulțimea festivă.
Nu a existat nicio paradă cu ocazia ultimului succes înregistrat de Liverpool în Premier League, în 2020, din cauza Covid-19, iar fanii acestei grupări au avut ocazia luni să sărbătorească împreună un titlu național pentru prima oară în 35 de ani.
Suporterii lui FC Liverpool au trecut deja printr-o tragedie care continuă să afecteze orașul-port. În 1989, 97 dintre suporterii acestei grupări au murit într-o busculadă produsă pe stadionul Hillsborough din Sheffield. Peste 760 de persoane au fost rănite, de asemenea, în acea tragedie, cea mai gravă din istoria sportului britanic.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Câștigarea Ligii Campionilor este o chestiune de soartă, consideră Lamine Yamal (FC Barcelona)
Atacantul Lamine Yamal a declarat luni că obținerea trofeului Ligii Campionilor este o chestiune de soartă, clubul spaniol de fotbal FC Barcelona încercând în acest sezon să câștige primul titlu european din 2015, relatează Xinhua. Vorbind la ON Sport, în timp ce se află în cantonamentul echipei naționale a
Fotbal: Assad Al Hamlawi (Universitatea Craiova) a reușit o dublă pentru Palestina, în meciul amical cu Tadjikistanul
Atacantul Assad Al Hamlawi, legitimat la Universitatea Craiova, a reușit o dublă pentru reprezentativa Palestinei, victorioasă cu scorul de 4-2 în fața Tadjikistanului, într-un meci amical jucat în China. Al Hamlawi a marcat ambele goluri în prima repriză (21, 45), celelalte reușite ale învingătorilor fiind semnat
Tenis: Spaniolul Davidovich Fokina și polonezul Hurkacz vor disputa finala la Chengdu (ATP)
Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina și polonezul Hubert Hurkacz vor disputa finala turneului de tenis ATP 250 de la Chengdu (China), dotat cu premii totale de 1.210.115 dolari, după ce au câștigat partidele de luni, din semifinale. Ibericul (28 ATP), favorit nr. 2, s-a impus, în penultimul act, în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3
Fotbal: Cody Gakpo, accidentat, a părăsit lotul naționalei Olandei și revine la Liverpool
Atacantul Cody Gakpo a părăsit lotul naționalei de fotbal a Olandei după ce a suferit o accidentare la gleznă și va reveni la Liverpool pentru investigații medicale suplimentare, scrie DPA. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost nevoit să părăsească terenul în prima repriză a meciului câștigat cu 2-1 în fața Serb
Tenis: Elena Rîbakina, decorată de președintele Kazahstanului pentru performanțele sale
Președintele Kazahstanului, Kasim-Jomart Tokaev, a felicitat-o personal luni pe jucătoarea de tenis Elena Rîbakina pentru victoria sa de la US Open, care a propulsat-o pe primul loc în clasamentul mondial, și i-a conferit Ordinul 'Baris' (clasa a III-a), una dintre cele mai înalte distincții ale republicii din Asia Centrală, scrie EFE.
Auto - F1: Lando Norris consideră că a fost greșită cererea sa de suspendare a lui Franco Colapinto
Pilotul britanic de Formula 1 Lando Norris și-a cerut scuze lui Franco Colapinto, recunoscând că a fost greșită cererea sa de suspendare a argentinianului după cele petrecute în cursa de la Baku, relatează DPA. Campionul mondial a cerut o acțiune serioasă la adresa lui Colapinto, după ce pilotul argentinian a produs ciocnirea a tre
Atletism: Tigst Assefa, câștigătoarea Maratonului de la Berlin, indisponibilă cel puțin șase luni
Etiopiana Tigst Assefa va fi nevoită să ia o pauză de la competiții timp de aproximativ șase luni în urma unei intervenții chirurgicale la tendonul lui Ahile, după victoria sa spectaculoasă de duminică, în proba feminină a Maratonului de la Berlin, scrie DPA. Un purtător de cuvânt al cursei a confirmat luni că Assefa a trebui
Fotbal - Liga Națiunilor: Selecționerul Irlandei face apel la fani să susțină echipa în meciul cu Austria
Selecționerul Irlandei, islandezul Heimir Hallgrimsson, i-a implorat pe fanii naționalei să-și arate susținerea în meciul cu Austria, prevăzut joi pe stadionul Aviva Dublin, în Liga Națiunilor la fotbal, scrie DPA. Irlanda a învins Israelul cu 3-0 la Debrecen (Ungaria), duminică, într-un controversat meci din Liga Națiu
Fotbal: Selecționerul Costa Ricăi, încă încrezător după eșecul cu Haiti și șase meciuri fără victorie
Selecționerul naționalei de fotbal a Costa Ricăi, Fernando Batista, a declarat că nu va demisiona în urma seriei de rezultate slabe, după înfrângerea cu 0-2 în fața naționalei Haiti, în Liga Națiunilor din zona CONCACAF (America de Nord, Centrală și Caraibe), transmite Xinhua. Carlos Mora, jucătorul Universității
Tenis: Novak Djokovic revine la Beijing (ATP) după 11 ani, cu ambiția de a câștiga
Campionul sârb Novak Djokovic (nr. 11 mondial), care revine la Openul de tenis al Chinei de la Beijing, la 11 ani după ultima sa apariție, a afirmat luni că nu a venit doar pentru a se bucura de public și că motivația care l-a condus de-a lungul carierei sale rămâne neschimbată: să câștige orice turneu pe care îl joacă, scrie EFE.
Tenis: Clasamentul ATP - Francezul Arthur Fils, intrat în premieră în top 10
Tenismanul francez Arthur Fils a intrat în premieră în top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, transmite AFP. Fils (22 ani) a urcat două locuri față de săptămâna trecută și se află pe poziția a noua. Fils este primul francez care se află în top 10 mon
Tenis: Clasamentul WTA - Nicio schimbare în top 20
Nicio schimbare nu s-a produs, față de săptămâna trecută, în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, Kazaha Elena Rîbakina este lider, cu mai bine de o mie de puncte avans față de belarusa Arina Sabalenka, iar aceasta are cu 545 puncte în plus față de americanca
Ciclism: Americanul Brandon McNulty a cucerit titlul mondial în proba de fond la Montreal
Americanul Brandon McNulty a devenit duminică noul campion mondial în cursa de fond, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe șosea de la Montreal, după ce a dus la bun sfârșit o evadare solitară în ultimii 32 de km, scriu agențiile internaționale de presă. După o cursă epuizantă, de 273,4 km, McNulty, coechipieru
Tenis: Alexander Zverev a adus victoria Europei în Cupa Laver
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul doi mondial, a adus punctele victoriei echipei Europei în fața selecționatei mondiale în Cupa Laver, duminică, la Londra, după ce l-a învins pe americanul Learner Tien cu 7-6 (7/3), 6-3, transmite AFP.
Tenis: Cehia a câștigat Cupa Billie Jean King pentru a 12-a oară
Echipa feminină de tenis a Cehiei a cucerit Cupa Billie Jean King (fostă Fed Cup) pentru a 12-a oară, duminică, la Shenzhen (China), după ce a învins Ucraina cu scorul de 2-0 în finală, transmite AFP. Linda Noskova (21 ani), campioana en titre de la Wimbledon, a adus punctul victoriei, după 6-3, 7-6 (7/5) cu Elina Svitolina.












