VIDEO/Cannes 2025: Filmul 'It Was Just an Accident', regizat de Jafar Panahi, a câștigat trofeul Palme d'Or
Lungmetrajul 'It Was Just an Accident', regizat de cineastul iranian Jafar Panahi, a câștigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, a anunțat sâmbătă seară juriul competiției de pe Croazetă, relatează site-ul oficial al evenimentului.
Cineastul disident iranian, în vârstă de 64 de ani, a putut să vină la Cannes pentru prima dată după o pauză de 15 ani și să primească în persoană acest premiu.
Noua sa peliculă examinează dilema unor foști deținuți și critică în mod direct comportamentul abuziv al forțelor de securitate din Iran, fiind totodată o reflecție asupra justiției și răzbunării în fața arbitrariului.
Filmul 'It Was Just an Accident', realizat în clandestinitate, este un thriller prin care regizorul Jafar Panahi critică încă o dată regimul politic de la Teheran. Alimentat în egală măsură de furie și de umor absurd, acest lungmetraj dramatic prezintă aventurile personajului Vahid, interpretat de Vahid Mobasseri, răpitorul unui bărbat care poartă o proteză de picior și care seamănă foarte mult cu gardianul care l-a torturat în închisoare și i-a distrus viața. Vahid încearcă apoi să verifice împreună cu alți deținuți dacă persoana pe care a răpit-o este într-adevăr torționarul său.
Regizorul filmului, trimis de două ori la închisoare în Iran, țară pe care nu avea voie să o părăsească până de curând, a promis că se va întoarce la Teheran după acest festival în pofida riscurilor de a fi supus unor noi represalii. Nimeni nu știe ce soartă îi vor rezerva autoritățile de la Teheran după acest al 11-lea lungmetraj al său.
Totodată, Jafar Panahi a realizat pelicula 'It Was Just an Accident' fără să solicite un permis de filmare din partea autorităților iraniene. În plus, mai multe dintre actrițele sale au încălcat legile din Iran și au apărut în acest film fără să poarte voalul islamic.
'Cred că a sosit timpul să le cerem tuturor oamenilor, tuturor iranienilor, cu toate opiniile diferite de ale altora, oriunde în lume, în Iran sau în altă parte, îmi permit să cer un singur lucru: să lăsăm deoparte (...) toate problemele, toate diferențele, cel mai important lucru în acest moment este țara noastră și este libertatea țării noastre', a declarat el sâmbătă seară în farsi, potrivit traducerii oferite de organizatorii Festivalului de la Cannes.
'Ceea ce contează cel mai mult este că filmul a fost făcut. Nu mi-am luat timp să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla. Sunt în viață atât timp cât fac filme', a declarat el marți pentru AFP.
Înmânându-i trofeul Palme d'Or, președinta juriului de la Cannes din acest an, actrița franceză Juliette Binoche, a evocat vocația artiștilor 'de a transforma tenebrele în iertare'.
'Arta mobilizează energia creatoare a celei mai prețioase și mai vii părți din noi. O forță care transformă întunericul în iertare, speranță și viață nouă', a declarat Juliette Binoche.
Începând din 2010, Jafar Panahi nu a putut să își părăsească țara natală pentru a se deplasa la marile festivaluri cinematografice europene, ai căror organizatori i-au acordat însă numeroase recompense de mare prestigiu - două trofee Ursul de Aur la Berlin, trei premii la Cannes și un premiu la Veneția.
Jafar Panahi este al doilea iranian care a câștigat trofeul Palme d'Or după Abbas Kiarostami, recompensat pentru filmul 'Taste of Cherry' în 1997. Anul trecut, un alt cineast iranian, Mohammad Rasoulof, a câștigat Premiul Special al Juriului cu filmul 'The Seed of the Sacred Fig'. Ajuns clandestin la Cannes după ce și-a părăsit pe ascuns țara natală, unde tocmai fusese condamnat la opt ani de închisoare și lovituri de bici, Mohammad Rasoulof a ales apoi să trăiască în exil în Europa.
Producții marginale și tinere talente
În 2024, trofeul Palme d'Or i-a fost atribuit lungmetrajului 'Anora', regizat de cineastul american Sean Baker.
În acest an, palmaresul nu include niciun film american, iar marile producții de dincolo de Atlantic, precum 'Eddington', de Ari Aster și cu Joaquin Phoenix pe afiș, sau 'Die, My Love', de Lynne Ramsay, cu Jennifer Lawrence în distribuție, nu au câștigat niciun premiu.
Juriul din 2025, care i-a inclus în rândul membrilor săi pe actorii americani Halle Berry și Jeremy Strong, a privilegiat filme situate mai degrabă la marginea marilor circuite ale industriei cinematografice, precum și tinerele talente.
Printre acestea din urmă s-a aflat și Nadia Melliti. Actrița franceză, în vârstă de 23 de ani, a câștigat premiul de interpretare feminină la Cannes deși s-a aflat la primul ei rol în cinematografie, cel din filmul 'La petite derniere', regizat de Hafsia Herzi.
Studentă la Facultatea de Sport și remarcată la un casting, Nadia Melliti a spus că s-a 'identificat mult' cu personajul ei, Fatima, o tânără musulmană de 17 ani, fiica unor imigranți algerieni din Paris, care își descoperă homosexualitatea. Pelicula reprezintă o adaptare cinematografică a romanului omonim publicat de Fatima Daas în anul 2020.
Filmul 'The Secret Agent', regizat de cineastul brazilian Kleber Mendonça Filho, a câștigat două trofee: premiul pentru regie și premiul pentru interpretare masculină, atribuit actorului Wagner Moura, în vârstă de 48 de ani, cunoscut în afara Braziliei după ce l-a interpretat pe traficantul de droguri Pablo Escobar în serialul 'Narcos', produs de Netflix. Filmul 'The Secret Agent' este un thriller politic cu o acțiune care se desfășoară în orașul Recife, Brazilia, în anii 1970.
Marele Premiu al Juriului a fost câștigat de cineastul norvegian Joachim Trier cu filmul 'Sentimental Value', o comedie cu accente dramatice despre două surori, Nora și Agnes, care, după moartea mamei lor, vor să reia legătura cu tatăl lor, cu care nu au mai ținut legătura.
Franco-spaniolul Oliver Laxe și cineasta germană Mascha Schilinski au câștigat ex aequo Premiul Juriului. Ei au fost recompensați pentru filmul 'Sirat', o poveste captivantă despre o dispariție după o petrecere rave, respectiv pentru producția 'The Sound of Falling', care explorează un secol de traume familiale prezentând destinele unui grup de patru femei.
Regizorii belgieni Jean-Pierre și Luc Dardenne, septuagenari și totodată unii dintre cei mai premiați cineaști din istoria Festivalului de la Cannes, au câștigat un nou trofeu, Premiul pentru scenariu, care le-a fost atribuit pentru pelicula 'Jeunes meres', ce spune povestea a cinci tinere și a copiilor lor care trăiesc într-un centru social. Cineaștii belgieni au câștigat acest premiu și în 2008, tot cu un film social, 'Le Silence de Lorna'.
Trofeul Camera d'Or pentru cel mai bun lungmetraj de debut a fost acordat filmului 'The President's Cake', regizat de Hasan Hadi, în timp ce o mențiune specială a juriului Camera d'Or i-a fost acordată filmului 'My Father's Shadow', de Akinola Davies Jr.
Palme d'Or pentru scurtmetraj i-a revenit în acest an producției 'I'm Glad You're Dead Now', regizată de Tawfeek Barhom.
Festivalul de la Cannes 2025 a avut o tonalitate politică. Evenimentul s-a dorit a fi un ecou al conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina și a fost marcat de declarații puternice și angajate, începând cu criticile dure adresate de actorul american Robert De Niro președintelui american Donald Trump în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului. Robert De Niro și Denzel Washington au fost recompensați cu trofee Palme d'Or onorifice.
Cea de-a 78-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă s-a desfășurat la Palatul Festivalurilor și Congreselor din Cannes. Maestrul de ceremonii a fost actorul francez Laurent Lafitte. Juriul competiției oficiale a fost prezidat de actrița franceză Juliette Binoche. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*Cannes 2025: Filmul 'The President's Cake' a câștigat trofeul Camera d'Or
*Cannes 2025: Actorul Wagner Moura a câștigat premiul pentru interpretare masculină
*Cannes 2025: Filmul 'Jeunes meres' a câștigat premiul pentru scenariu
*Cannes 2025: Cineastul Kleber Mendonca Filho a câștigat premiul pentru regie
*Cannes 2025: Actrița Nadia Melliti, recompensată cu premiul pentru interpretare feminină
*Cannes 2025: Filmul 'Sentimental Value', recompensat cu Marele Premiu al Juriului
*Cannes 2025: Palmaresul competiției oficiale la cea de-a 78-a ediție a festivalului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul de Film de la Veneția 2026/Cineastul japonez Hirokazu Kore-eda prezintă o îndrăgită poveste manga despre prietenie
Apreciatul cineast japonez Hirokazu Kore-eda a declarat că o întâlnire pur întâmplătoare cu o manga despre prietenie, ambiție și sentimentul de pierdere l-a inspirat să realizeze filmul 'Look Back', prima adaptare live-action a unei benzi desenate a autorului de mare succes Tatsuki Fujimoto, informează Reuters. Prezentat î
Festivalul de Film de la Veneția 2026/Ellen Burstyn, recompensată cu un premiu onorific, a salutat progresele femeilor în industria cinematografică
Actrița americană Ellen Burstyn, care a primit luni un premiu pentru întreaga carieră în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, a salutat apariția unor noi oportunități pentru femei în cinematografie în comparație cu perioada când ea și-a început cariera, în urma cu peste șase decenii, informează Reuters. Burstyn,
Următorul interpret al personajului James Bond a fost deja ales, declară Gary Oldman
Legăturile lui Gary Oldman cu universul francizei cinematografice 'James Bond' nu sunt foarte bine cunoscute, însă actorul englez susține că deține informații cheie despre alegerea următorului interpret al celebrului agent 007, informează luni revista Variety. Potrivit legendarului actor premiat cu Oscar, cursa intens disputată și îndelung
Festivalul de Film de la Veneția 2026/Susan Sarandon spune că a pierdut roluri din cauza criticilor aduse Israelului
Susan Sarandon a constatat că i-au fost refuzate roluri la Hollywood din cauza luărilor sale de poziție foarte critice la adresa Israelului și a războiului din Gaza, potrivit unei declarații făcute duminică de actrița americană, informează AFP. Prezentă la Festivalul de la Veneția pentru a susține filmul ''The Echo Chamber'', unul din filmele d
'Sommet Lumiere' pe teme cinematografice/ Emmanuel Macron face apel la ''redobândirea controlului'' asupra inteligenței artificiale
Președintele francez Emmanuel Macron a dat luni startul 'Sommet Lumiere', un eveniment internațional inedit pe tema viitorului cinematografiei, desfășurat la Saint-Paul-de-Vence (sudul Franței), lansând un apel la ''redobândirea controlului'' asupra unor tehnologii precum inteligența artificială (AI), care amenință sau concurează cea de-a
'Spider-Man: Brand New Day', lider la box-office-ul nord-american pentru al șaselea weekend consecutiv
'Spider-Man: Brand New Day', filmul cu supereroi produs de Sony și Marvel, și-a menținut poziția de lider la box-office-ul nord-american, înregistrând încasări de 18 milioane de dolari americani în cel de-al șaselea weekend de la lansarea în cinematografe, ajungând, până duminică, la un total de 917,76 milioane de dol
Festivalul de Film de la Veneția/ Fanii formației Oasis sărbătoresc revenirea pe scenă a fraților Gallagher
Fanii Oasis s-au adunat sâmbătă la Veneția, înaintea premierei mondiale a unui documentar dedicat culiselor turneului de revenire al formației britanice, în speranța de a-i zări pe frații Gallagher, transmite AFP. Fanii formației din Manchester s-au adunat încă de dimineață în fața Palazzo del Cinema, sala principală a Festivalulu
Italia/ Familia lui Luciano Pavarotti condamnă utilizarea vocii tenorului într-un videoclip de extremă dreapta
Familia regretatului tenor Luciano Pavarotti a condamnat utilizarea vocii acestuia într-un videoclip publicat de un politician italian de extremă dreapta, informează sâmbătă agenția de presă DPA. Fostul general și lider al partidului de extremă dreapta Futuro Nazionale, Roberto Vannacci, a folosit într-un videoclip cea mai faimoasă melodie a
Regizoarea Maggie Gyllenhaal a renunțat la utilizarea AI pentru filmul ei despre Marilyn Monroe
Maggie Gyllenhaal, președinta juriului Mostrei de la Veneția 2026, a declarat vineri că a renunțat la ideea de a utiliza generarea de imagini cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) pentru a realiza un scurtmetraj despre Marilyn Monroe, deoarece 'în esență, acest lucru nu a funcționat', informează AFP. Scurtmetrajul de 17 minute 'Flesh Impa
Două fire ale Tapiseriei de la Bayeux s-au rupt după transferul la Londra
Două fire rupte în prețioasa Tapiserie de la Bayeux au fost descoperite după transferul țesăturii din secolul XI la Londra, dar starea generală a artefactului rămâne neafectată, a anunțat vineri ministrul francez al Culturii, Catherine Pegard, transmite AFP. La mijlocul lunii iulie, tapiseria a fost transportată peste Canalul Mânecii în
O aventură pe Everest devine o poveste despre pierdere într-un documentar prezentat la Festivalul de Film de la Veneția
Un documentar despre doi alpiniști de elită care urmăresc un vis aparent imposibil s-a transformat într-o reflecție asupra durerii și rezilienței după o tragedie care a avut loc în timpul filmărilor, au declarat regizorii joi, la Festivalul de Film de la Veneția, transmite vineri Reuters. 'Everest: The Other Side' a început ca o poves
VIDEO Prima fotografie din istorie revine în Franța cu ocazia bicentenarului său
Primul clișeu fotografic din istorie, realizat de inventatorul francez Nicephore Niepce, va fi expus pentru prima dată în Franța cu ocazia bicentenarului acestei fotografii, a anunțat joi Ministerul francez al Culturii, informează AFP. Fotografia, intitulată 'Point de vue du Gras', va putea fi admirată în perioada aprilie 2
Muzeul Pierre Cardin, amenajat într-un palat venețian, se deschide pe 13 septembrie
Sute de creații emblematice ale designerului francez Pierre Cardin, decedat în 2020, vor fi expuse într-un palat venețian în această lună, în cadrul unui nou muzeu care celebrează viziunea avangardistă a acestui vizionar al modei, informează joi AFP. Un bal mascat, care va avea loc joi seară în reședința venețiană
Mostra de la Veneția 2026: Surorile Mara oferă o interpretare unică și la unison în filmul ''Bucking Fastard'' (FOTO/VIDEO)
Actrițele Rooney și Kate Mare oferă o interpretare ''unică în istoria cinematografiei'', a declarat joi Werner Herzog, regizorul filmului ''Bucking Fastard'', un lungmetraj despre două surori care vorbesc la unison și împărtășesc același ideal, selectat în competiția pentru Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, inf
Statele Unite restituie Libanului fragmente de sarcofage antice din orașul Tir
Statele Unite au anunțat joi că i-au restituit Libanului mai multe fragmente de sarcofage din plumb datând din epoca Romei Antice, scoase ilegal din orașul Tir, situat în sudul țării, și recuperate ulterior în urma unei anchete desfășurate de FBI, informează AFP. Artefactele au fost predate miercuri la sediul Consulatului Lib













