logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Vrancea: 'Consumul de droguri e un joc de noroc cu propria viață' - mesajul unei campanii antidrog la Focșani

Image

Peste 300 de elevi au participat joi, la Focșani, la o întâlnire organizată în cadrul campaniei naționale 'Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția', unde tema principală a fost prevenirea consumului de droguri.

Reprezentanții Poliției Române, autorități locale, dar și un fost consumator de droguri au transmis mesaje directe și emoționante despre riscurile și consecințele dependenței.

'Consumul de droguri este un joc de noroc cu propria viață' a fost mesajul transmis elevilor de comisarul-șef Silvia Voicu, din cadrul Direcției Siguranță Școlară a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

 


Foto: (c) Dana Lepădatu / AGERPRES


Ea le-a explicat tinerilor că pierderea controlului începe în momentul în care voința este înlocuită de efectul substanței consumate și a subliniat că percepțiile greșite privind siguranța acestor substanțe pot avea efecte devastatoare.

'Atunci când devii dependent de o substanță chimică, nu mai ești condus de propria voință, ci de efectul drogului. (...) Aceste substanțe, adesea promovate ca 'legale' și 'naturale', sunt o modă periculoasă, de cele mai multe ori construită pe dezinformare, pe curiozitate, pe presiune socială, însă cu consecințe extrem de grave asupra sănătății. Aș vrea să subliniez două aspecte esențiale: 'la modă' nu înseamnă 'sigur'. Este doar o tendință promovată de persoane neinformate sau cu interese comerciale. Este o modă periculoasă care poate duce la dependență, la consecințe medicale severe și chiar la moarte. 'Natural' sau 'legal' nu înseamnă lipsit de risc. Majoritatea acestor substanțe sunt produse în laboratoare clandestine, nu sunt testate, sunt imprevizibile și de multe ori pot duce la consecințe în zona halucinațiilor severe, convulsii, infarct sau comportamente suicidare. Când cumperi un drog, nu știi ce primești. Nu există garanții de siguranță, iar riscul asupra sănătății este uriaș. De aceea, spun mereu: consumul de droguri este un joc de noroc cu propria viață', a avertizat Silvia Voicu.

Aceasta a îndemnat elevii să reflecteze la consecințele alegerilor lor.

'Este esențial să evaluăm, cu sinceritate, argumentele 'pro' și 'contra' înainte de a lua orice decizie. Să ne punem întrebarea: 'Ce am de câștigat? Ce risc să pierd?' Și o ultimă întrebare la care este necesar să răspundem este, evident, 'Ce avem de făcut'? Răspunsul este clar: să nu tăcem, să nu ne ascundem, să cerem ajutor, să alegem conștient. Soluțiile există și ne sunt la îndemână. Tentația devine mai ușor de controlat atunci când știm ce avem de făcut. Vă încurajez ca atunci când aveți nevoie de sprijin, să cereți ajutorul unor persoane de încredere: părinți, rude, profesori, diriginți, consilieri școlari sau psihologi. Curajul de a vorbi despre ceea ce simți este primul pas spre soluție. (...) Vă încurajez să refuzați influența unor grupuri care promovează încercarea de 'prima dată' și să vă gândiți că refuzul este un act de putere, este un act de curaj și, de ce nu, de respect față de tine însuți. (...) Sunteți la o vârstă în care drumurile vi se deschid. Și fiecare decizie pe care o luați, vă poate modela ziua de mâine. Drogurile nu sunt un joc. O singură alegere greșită vă poate schimba viitorul', le-a transmis Silvia Voicu tinerilor prezenți.

Un moment cu impact emoțional puternic a fost intervenția lui Andrei Ștefan, fost consumator de droguri, care a povestit deschis cum a fost prins în capcana dependenței încă din adolescență.

'Am crescut și am copilărit în cartierul Ferentari. În ciuda faptului că am avut o familie foarte bună, tatăl meu a lucrat în cadrul Serviciului de Protecție și Pază aproape toată viața, a făcut parte din Garda Prezidențială, dar asta nu a făcut ca eu să iau deciziile cele mai bune pentru mine. (...) Eu am început să consum droguri la 13 ani. La vremea respectivă nu existau atâtea tipuri de droguri ca acum. Heroina era cel mai la îndemână. Am început să consum cu fratele meu mai mare și cu câțiva prieteni de-ai lui. Voiam doar distracție. Credeam că ne putem opri oricând. Dar nu a fost așa. Există o vorbă: când poți să te lași, nu o faci. Iar când vrei să te lași, nu mai poți. Eu, aș îndrăzni să spun că am devenit dependent la prima doză. Poate că dependența fizică nu s-a instalat imediat, dar dependența fizică se instalase. Tot ce făceam, toate gândurile, emoțiile mele se duceau către următoarea doză. Primul an a fost de distracție. Un mod de a spune. Pentru că trebuia să fur bani din casă, dar gândeam că asta e adevărata libertate. Ușor, ușor, problemele au început să apară', a povestit Andrei.

El a subliniat cât de mult a pierdut în viață din cauza dependenței de droguri, atât el, cât și familia lui.

'Eram în clasa a X-a, am zis că îngheț anul, mă las de droguri când vreau eu și reiau școala. Asta gândeam atunci. Astăzi am 39 de ani și mă pregătesc să dau examenul de bacalaureat. M-am reînscris din nou la liceu. Credeți că e confortabil la vârsta mea să înveți 'Moara cu noroc'? Diriginta mea e de o seamă cu mine. Am dat competențele pentru BAC și a fost ciudat. Colegii mei erau elevi de vârstă normală și când au intrat au zis că e ședință cu părinții. Am realizat cât de mult am pierdut din cauza drogurilor. Dar asta a fost prima consecință. Văzând ceea ce facem noi, fratele mai mic a început să consume și el. Astăzi e la închisoare. (...) Viața mea, și a fraților mei, a fost distrusă de droguri. Din patru copii, trei am ajuns dependenți. Dependența a venit ca un prieten fals, într-o perioadă confuză. Mi-a oferit senzații, dar apoi mi-a luat tot. Am pierdut 11 prieteni foarte buni din cauza drogurilor. Unii s-au sinucis, alții au murit de supradoză. Dependența e o capcană care se închide fără să-ți dai seama', a menționat Andrei.

Totodată, el a vorbit și despre eforturile de recuperare, dar și despre realitatea cruntă cu care se confruntă mulți foști consumatori.

'Am avut șansa să intru într-un centru terapeutic. Dar știți câte locuri sunt disponibile în țară? Mai puțin de 300. Iar la nivel național, peste 1,8 milioane de oameni au consumat droguri cel puțin o dată. Câți consumatori au șansă să ajungă într-un centru terapeutic? Și nici faptul că ai această șansă nu reprezintă o certitudine. Am avut un prieten, Adi Ștefan, cu care am trecut prin tot programul. Avea vise, voia să și le împlinească. Dar după ce a ieșit, a recăzut și a fost găsit mort din cauza unei supradoze. Aș vrea să vă spun: nu merită. Nu trebuie să treceți pe acolo. Drogurile nu rezolvă nicio problemă. Doar creează altele, mult mai mari. Refuzați, aveți curajul să spuneți 'nu'. Este cel mai mare act de putere pe care-l puteți face pentru voi. Aveți toată viața înainte. Nu o irosiți pentru o senzație de moment', a transmis Andrei elevilor.

La rândul său, prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, a atras atenția că fenomenul consumului de droguri nu este o problemă individuală, ci afectează întreaga comunitate.

 


Foto: (c) Dana Lepădatu / AGERPRES


'Nimeni nu începe consumul de droguri cu intenția de a deveni dependent. Am constatat că există două motive mari care stau la baza acestei decizii: presiunea socială, din frica de a fi marginalizat în grupul de prieteni, și curiozitatea. Din păcate, aceste motive superficiale conduc la un drum cu consecințe grave și, uneori, ireversibile. Trebuie să înțelegeți că acest fenomen nu este doar o problemă personală, ci o problemă a întregii comunități. De aceea, este nevoie de implicare, sprijin și mai ales de informare corectă', a spus prefectul.

Evenimentul a mai reunit reprezentanți ai instituțiilor specializate în siguranță școlară și combaterea criminalității, ai Asociației Teen Challenge România, precum și autorități locale și județene. AGERPRES / (A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 932

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu