Alteța Sa Regală Principele Radu: 'Sunt mândru de ceea ce s-a întâmplat în țara mea în urmă cu două zile'
Tartu - Trimisul special al Agerpres, Dana Purgaru, transmite: 'Sunt mândru de ceea ce s-a întâmplat în țara mea în urmă cu două zile, sunt mândru de ceea ce s-a întâmplat în (Republica) Moldova acum câteva luni și sunt mândru de dezvoltarea acestor două țări care nu trăiesc vremuri ușoare', a declarat Alteța Sa Regală Principele Radu, marți, într-o alocuțiune susținută la Universitatea din Tartu, în Estonia, unde, alături de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, efectuează săptămâna aceasta o vizită regală.
Principele Radu le-a povestit studenților, profesorilor și rectorului Toomas Asser prezenți în Sala Senatului din cadrul Universității despre Regele Mihai I și provocările cu care acesta s-a confruntat în perioada în care a condus România, dar și despre istoria recentă a țării noastre și parcursul său democratic, în cadrul Uniunii Europene și al NATO.

Alteța Sa a vorbit despre provocările actuale cu care se confruntă România și Republica Moldova, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. 'Când a început războiul din Ucraina - și poate că nimeni dintre noi nu credea că în zilele noastre vom avea un război la frontierele noastre - am realizat imediat că ceea ce am încercat timp de 30 de ani să transmitem Vestului, faptul că flancul estic al NATO și al UE este cel mai important din întregul acestor organizații, a devenit dintr-o dată o realitate foarte tragică', a declarat Principele Radu în alocuțiunea sa cu tema 'Securitatea frontierei estice a UE și NATO. O perspectivă românească' ('EU and NATO Eastern border's security. A Romanian perspective').

'În anii '90 și '2000 când am mers la Washington DC, la Paris sau la Berlin, Lisabona ori Madrid pentru a le povesti oamenilor despre Europa de Est, despre demnitatea noastră, despre teama noastră, despre identitatea noastră, despre lucrurile cărora trebuie să le facem față, parțial pentru că am trăit 50 de ani atroce de comunism, exista mult respect, dar nu și mult interes pentru a ne asculta. Acum, când lucrurile s-au schimbat în Ucraina și avem această situație incredibilă în Moldova - un stat foarte, foarte mic, despre care efectiv nimeni n-a spus nimic în toți acești 35 de ani și care a devenit brusc 'atât de curajos', atât de 'incredibil de rezilient', atât de 'deschis', atât de 'demn de încredere', dintr-o dată nu a mai trebuit să facem acest lucru; oriunde ne-am dus, de la Luxemburg la Bruxelles sau Haga, oamenii cunoșteau situația. Parțial, datorită conducerii lor actuale, care a făcut ceva ce conducerea noastră nu prea a făcut în ultimii 10-20 de ani: ori de câte ori se întâmpla ceva oribil în țara lor, ingerințe din partea Rusiei sau tentative ale Rusiei de a submina democrația, conducerea lor venea a doua zi cu un comunicat, spunând și arătând totul, exact cum au făcut ucrainenii în ultimii trei ani și jumătate', a subliniat Principele Radu.

În contextul actual, Alteța Sa și-a exprimat îngrijorarea, dar și optimismul. 'Suntem îngrijorați pentru ceea ce se va întâmpla în (Republica) Moldova, pentru ceea ce se va întâmpla în Ucraina, pentru coeziunea Uniunii Europene, care este una dintre cele mai incredibile, frumoase și demne de încredere construcții pe care le-a creat ultimul secol dar, în același timp, suntem mândri de ceea ce a creat firul nostru comun, o coeziune extraordinară - atât de multă înțelegere și atât de mult ajutor efectiv din partea unor țări ca Germania și Franța nu am văzut în ultimii 20-30 de ani', a declarat Principele Radu.

'Ceea ce s-a întâmplat acum este ceva cu adevărat extraordinar; în sfârșit văd că nu mai trebuie să bați la ușă, ușa este deschisă', a spus Alteța Sa, declarându-se 'mândru de ceea ce am reușit să realizăm în fața acestor evenimente'. 'Aceasta este partea plină a paharului și suntem convinși că, așa cum credea și socrul și tatăl nostru, există o zi de mâine', a subliniat Alteța Sa în Estonia, țară din regiunea Mării Baltice care se învecinează cu Rusia și care 'este unul dintre cei mai apropiați aliați de România și Republica Moldova'.

'Estonia este o țară cu care avem un inamic comun, cu care avem valori comune și dorința comună pentru o demnitate și o viață în care principiile noastre să fie respectate, o legătură foarte importantă, care depășește kilometri, frontiere, ani de tăcere sau alte tipuri de înstrăinări pe care am fost forțați să le înfruntăm în timpul unei jumătăți de secol de comunism', a subliniat Principele Radu.

Vizita regală de marți la Tartu, într-o zi însorită și caldă, a inclus o întrevedere cu comandantul Academiei Militare a Estoniei, Viktor Kalnitski, dar și o deplasare la Muzeul Național al Estoniei unde Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost întâmpinați de directoarea instituției, Laura Kipper.

Atât colecțiile, cât și clădirea impresionantă a muzeului - inaugurat în 2016 și ridicat pe locul în care s-a aflat o bază aeriană militară sovietică - i-au impresionat pe cei doi membri ai Familiei Regale a României. Cu această ocazie, cei doi au vernisat expoziția 'Regina Maria a României - Regina soldat' și au vizitat trei expoziții permanente, 'Patriotic T-Shirts and The Baltic Way', 'The Mother Flag' și 'The History in Pictures'.

În perioada 19-23 mai 2025, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu efectuează o vizită în Republica Estonia, în orașele Tallinn și Tartu, pentru susținerea cooperării dintre România și Republica Estonia în cadrul Uniunii Europene și NATO, precum și pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.

Vizita în Estonia continuă turneul regal român în țările din flancul estic al UE și NATO, după vizitele din Finlanda și Polonia.

Aceasta este prima vizită oficială a Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei în Republica Estonia. Alteța Sa Regală Principele Radu a vizitat această țară în septembrie 2003 și decembrie 2006. Totodată, potrivit romaniaregala.ro, este a treia vizită externă a Familiei Regale din anul 2025, după vizita Principesei Sofia din Polonia (martie) și vizita Custodelui Coroanei și a Principelui Radu în Republica Moldova (aprilie). AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Dana Purgaru/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reuniune la nivel înalt a OIF, pentru stabilirea priorităților Francofoniei și alegerea unui nou secretar general
Cea de-a XX-a ediție a Sommet-ului Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) va avea loc în 15 și 16 noiembrie 2026, la Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Reuniunea urmărește stabilirea priorităților Francofoniei, consolidarea cooperării dintre statele membre și alegerea noului secretar general. Reuniunea va reuni reprezentanții celor 90 de state și
Comunitatea românească din Orlivka, regiunea Odesa, împotriva închiderii liceului din localitate
Comunitatea românească din localitatea Orlivka, raionul Ismail, s-a pronunțat împotriva închiderii liceului cu predare în limba română din localitate, în cadrul unor consultări cu autoritățile ucrainene desfășurate la data de 10 noiembrie, a anunțat Consulatul General al României la Odesa. Liceul &icir
Caramboluri în Bulgaria/Un șofer de camion român, reținut pentru audieri, fără să fie pus sub acuzare (procuror bulgar)
Un șofer de camion român a fost reținut pentru a garanta prezența acestuia la audierile programate pentru miercuri în contextul demarării procedurilor premergătoare procesului penal în legătură cu accidentele &i
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț de marți se află în stare critică la un spital din Burgas (BTA)
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț produse marți pe autostrada 'Trakia' se află în stare critică, relatează miercuri BTA, care a primit informația de la spitalul 'Heart and Brain
AFP: Louise Mushikiwabo și Dacian Cioloș par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Francofoniei
Doi candidați, rwandeza Louise Mushikiwabo, actuala deținătoare a postului, și fostul prim-ministru român Dacian Cioloș, par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), scrie luni AFP, citând mai multe surse cu care a discutat. La data
Președinta CE înainte de vizita în regiunea Mării Negre: Voi discuta în România și Bulgaria despre consolidarea răspunsului UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat într-o declarație dată publicității înaintea vizitei de luni în România și Bulgaria că va discuta cu liderii celor două țări despre situația din teren și despre modul în care Europa își poate consolida răspunsul la amenințările de securitate care escaladează. '
Bulgaria: Rămășițe umane găsite la bordul unei nave lovite de o dronă în Marea Neagră (parchetul din Varna)
La bordul unei nave lovite de o dronă în urmă cu 15 zile în largul litoralului României și transferate la un șantier naval bulgar pentru reparații au fost descoperite rămășițe umane, a anunțat sâmbătă parchetul din orașul bulgar Varna, transmite AFP. 'În timpul operațiunilor de degajare, au fost găsite rămășiț
Casa Bodescu, locul în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost restaurată și redeschisă
Casa Bodescu din municipiul Bălți, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, și-a redeschis porțile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului instituții administrative importante, inclusiv Prefectura județului Bălți în perioada interbelică, devine acum sediul Agenției de Dezvoltare
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane care furau mărfuri cu ajutorul unei companii de transport fictive
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un comunicat de presă, Eurojust afirmă că suspecț
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni în România
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni, 9 noiembrie, în România în cadrul vizitei sale în regiunea Mării Negre, a anunțat vineri, într-un briefing de presă la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a CE, Paula Pinho. Cu această ocazie, Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președint
România investește în educația și viitorul comunităților din Republica Moldova
Guvernul României a finanțat dotarea unor școli și a unui laborator universitar cu mobilier, echipamente și fond de carte, precum și o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților din Chișinău și Bălți, a anunțat joi ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Diplomatul a efectuat o
Roxana Mînzatu efectuează vineri o vizită la București pentru discuții privind educația și piața muncii
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla vineri la București, pentru discuții privind Pachetul privind educația și provocările de pe piața muncii, în perspectiva viitoarei inițiative europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act). Potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în
Extrema-dreaptă europeană se distanțează de Trump și pune înfrângerea electorală a republicanilor în SUA pe seama războiului cu Iranul
Politicienii de extremă-dreapta din Europa au început să se distanțeze de Donald Trump în urma victoriei democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, evitând însă, în mare parte, să-l critice direct pe președintele american, relatează Reuters. Această reorientare este semnificativă, având în vede
Premierul Republicii Moldova: Unirea nu poate fi redusă la un simplu plan B
Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii
Volum dedicat parteneriatului dintre România și Republica Moldova, lansat la Chișinău
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', cel de-al zecelea din seria 'Caiete Documentare', a fost lansat luni la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Studii Europene din Moldova, informează MOLDPRE








