Vladimir Putin 'trebuie să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu #Ucraina, declară premierul britanic
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a afirmat că președintele rus Vladimir Putin trebuie 'să plătească prețul refuzului său de a face pace' cu Ucraina, informează AFP.
'Tacticile lui Putin, care constau în a tergiversa și întârzia lucrurile, continuând să ucidă și să provoace vărsări de sânge în întreaga Ucraină, sunt intolerabile', a declarat Keir Starmer într-un comunicat înaintea unui summit al Comunității Politice Europene (CPE) care are loc vineri în Albania și care reunește la Tirana membrii UE și ai altor 20 de țări de pe continent.
Summitul se desfășoară de asemenea într-un moment în care la Istanbul, în Turcia, urmează să aibă loc negocieri între reprezentanți ruși și ucraineni. Nici președintele rus Vladimir Putin, nici omologul său ucrainean Volodimir Zelenski nu vor participa la aceste discuții, iar secretarul de stat american Marco Rubio și-a exprimat joi scepticismul cu privire la posibile rezultate ale acestor negocieri.
La Tirana, unde Volodimir Zelenski va fi prezent, potrivit Parisului, aliații Kievului vor discuta despre modalitățile de 'a crește presiunea asupra Kremlinului (...), după ce președintele rus s-a eschivat de la negocierile de pace organizate de SUA', potrivit Downing Street.
'Un armistițiu total și necondiționat trebuie să fie încheiat, iar dacă Rusia nu poate veni la masa de negocieri, atunci Putin trebuie să plătească prețul pentru asta', a insistat Keir Starmer.
Londra are în vedere deopotrivă o 'vastă campanie de sancțiuni' la adresa sectorului energetic rus 'în săptămânile ce urmează', dacă Moscova nu va accepta un armistițiu. O amenințare formulată și de Franța.
În ultimele zile, Uniunea Europeană și Regatul Unit și-au extins sancțiunile contra petrolierelor din 'flota fantomă' utilizată de Rusia pentru a-și exporta hidrocarburile ocolind sancțiunile deja existente. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Camera Reprezentanților a aprobat un pachet de ajutor pentru #Ucraina
Camera Reprezentanților a Congresului american a aprobat joi un pachet de ajutor pentru Ucraina și sancțiuni contra Rusiei și a reafirmat angajamentul Statelor Unite față de NATO, relatează Reuters și dpa. Potrivit textului legislativ, SUA condamnă în cei mai duri termeni crimele de război comise de Rusia și cere Moscovei să-și retragă i
#Ucraina: Patru morți și șapte răniți într-o lovitură rusească asupra unei uzine alimentare de lângă Kiev
Cel puțin patru persoane au fost ucise vineri dimineață într-o lovitură asupra unei firme care fabrică produse lactate pentru copii în apropiere de Kiev, au anunțat autoritățile regionale, după bombardamente care s-au soldat cu trei morți în cursul nopții, relatează AFP și Reuters. Atacul a provocat un incendiu la o clădire a
Avocații lui Trump refuză accesul BBC la informațiile sale financiare în procesul de defăimare de 10 miliarde de dolari (presă)
Echipa legală a președintelui SUA Donald Trump a refuzat să predea informațiile financiare solicitate de avocații BBC în procesul de defăimare în care miliardarul republican cere grupului public media britanic 10 miliarde de dolari, informează vineri Financial Times, citând documente ale instanței, relatează Reuters. Trump a
Regatul Unit: Principalul rival al lui Starmer va participa la o potențială cursă pentru șefia Partidului Laburist
Andy Burnham, unul dintre principalii rivali ai lui Keir Starmer în interiorul Partidului Laburist britanic, a confirmat joi că va încerca să candideze la șefia formațiunii dacă reușește să redevină deputat și dacă va fi declanșată cursa pentru conducerea laburiștilor, transmite AFP. Primarul municipalității Manchester este candida
Brunei: Prințul Abdul Mateen, vedetă pe Instagram, numit ministru de externe
Sultanul Bruneiului, Hassanal Bolkiah, l-a numit pe unul dintre fiii săi, care este foarte popular pe Instagram, în funcția de ministru al afacerilor externe, o mișcare văzută ca o modalitate de a pregăti următoarea generație de lideri pentru regatul bogat în petrol, relatează vineri Reuters și AFP. Prințul Abdul Mateen, în v
Consiliul JAI a discutat despre Pactul privind migrația, Schengen și statutul persoanelor strămutate din #Ucraina
Miniștrii de interne din statele Uniunii Europene au analizat joi, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg, pregătirile pentru intrarea în vigoare, la 12 iunie, a Pactului privind migrația și azilul, precum și situația spațiului Schengen și viitorul statut juridic al persoanelor strămutate din Ucraina.
Nouă inițiativă franco-germană menită să accelereze procesul de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest și Republica Moldova
Germania și Franța urmează să lanseze o nouă inițiativă menită să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană pentru țările din Balcanii de Vest și Republica Moldova, oferind beneficii mai mari pentru integrare înainte de obținerea calității de membru deplin, relatează dpa. Propunerea, prezentată într-un document de poziție
Japonia ar putea deveni ''o colonie AI'' dacă rămâne în urmă, avertizează ministrul pentru tehnologie digitală
Japonia ar putea cădea victimă unui nou tip de colonialism în era inteligenței artificiale dacă nu va reuși să țină pasul cu această tehnologie care se dezvoltă rapid, a avertizat vineri ministrul nipon pentru tehnologie digitală, transmite Reuters. ''Sper că mulți japonezi vor înțelege că trebuie să mergem mai departe cu d
Salvador: Procurorii promit mii de ani de închisoare pentru liderii bandei MS-13
Parchetul din Salvador a promis joi mii de ani de închisoare pentru sutele de presupuși lideri ai bandei Mara Salvatrucha (MS-13) care sunt judecați din aprilie într-un proces în masă pentru aproximativ 47.000 de infracțiuni, relatează AFP. ''Cu pedepsele pe care le va pronunța judecătorul, pedepse de mii de ani, aceș
#Ucraina: Trei morți în lovituri rusești în mai multe regiuni
Cel puțin trei persoane au murit în noaptea de joi spre vineri în bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene, au anunțat autorități locale, în timp ce președintele Volodimir Zelenski și-a reiterat apelul la armistițiu, relatează AFP. Armata ucraineană a informat că au existat două rachete și 216 drone cu rază
Israelul anunță deschiderea primei sale ambasade la Ljubljana
Israelul a anunțat joi deschiderea primei sale ambasade în Slovenia, salutând îmbunătățirea relațiilor cu această țară europeană după schimbarea guvernului de la Ljubljana, transmite AFP. ''Sunt bucuros să anunț că Israelul va deschide prima sa ambasadă la Ljubljana'', a afirmat ministrul de externe israelian
Xi Jinping va efectua o vizită în Coreea de Nord luni și marți
Liderul chinez Xi Jinping va merge în Coreea de Nord luni și marți, prima sa vizită din 2019 în această țară aliată, a anunțat vineri presa chineză, citată de AFP. 'La invitația lui Kim Jong Un (...) Xi Jinping, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez și președinte al Republicii Populare Chineze, v
Rubio promite ajutorul american în sprijinul președintelui bolivian
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a discutat joi cu președintele bolivian, Rodrigo Paz, și i-a promis ajutorul Statelor Unite pentru a face față manifestațiilor și barajelor rutiere care sufocă țara, potrivit unui comunicat, notează AFP. Statele Unite își vor 'intensifica ajutorul de urgență și sprijinul logistic în Bol
SUA: Revizuirea prezenței în Bosnia din cauza dezacordului privind numirea unui nou Înalt Reprezentant
Statele Unite își vor revizui prezența în Bosnia și Herțegovina, după ce europenii și americanii nu au reușit să numească un nou Înalt Reprezentant în cadrul Consiliului de implementare a păcii (PIC), potrivit unui comunicat de joi al Departamentului de Stat. 'Indecizia europeană, precum și faptul că PIC se descarcă
Washingtonul impune sancțiuni împotriva președintelui cubanez și a unor membri ai familiei Castro
Guvernul american a impus joi sancțiuni economice împotriva mai multor personalități cubaneze, inclusiv a președintelui Miguel Diaz-Canel și a unor membri ai familiei Castro, notează AFP. Sunt astfel sancționați fiul și unul dintre nepoții lui Raul Castro, care nu mai deține nicio funcție oficială, dar rămâne, la 95 de ani, î














