logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Covasna: Pedibus - pașii care unesc oamenii și schimbă orașul

Image

În timp ce alte orașe se mișcă amețitor, într-un vacarm de mașini și claxoane, municipiul Sfântu Gheorghe încearcă să trăiască într-un alt ritm: mai lent, mai sănătos și mai prietenos cu mediul înconjurător. Aici, zeci de copii merg în fiecare dimineață pe jos la școală, printr-un program susținut de către autoritățile locale.



Lansat în anul 2021 după un model preluat din Danemarca, cu scopul de a reduce aglomerația din trafic și poluarea orașului, programul Pedibus a devenit un exemplu de implicare civică, solidaritate și coeziune.



Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează pe jos la școală, circulă în fiecare dimineață pe nouă trasee însumând peste 13 kilometri, ce pornesc din mai multe puncte ale municipiului Sfântu Gheorghe și adună pe traseu toți copiii care le așteaptă în stații prestabilite. Părinții pot sta liniștiți, pentru că acestea sunt însoțite zilnic de voluntari: părinți, profesori, actori, medici, sportivi, pensionari, ziariști sau șefi de instituții.



'În urmă cu patru ani, pe 17 mai, Pedibus a pornit în prima sa călătorie cu 60 de copii și azi, după cum vedeți, s-a transformat într-o familie foarte frumoasă. Programul a fost un succes constant, care nu ar fi fost posibil fără inițiativa și fără sprijinul financiar al Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe (...) În acest an școlar am organizat 33 de săptămâni cu 707 de voluntari, dintre care 60 au fost părinți, pensionari și voluntari permanenți. În plus, există instituții, ong-uri și întreprinderi care au venit de mai multe ori într-un an școlar la Pedibus (...) Este un program care mi-e foarte drag, căruia îi sunt foarte dedicată și sper ca pe viitor să avem cât mai mulți participanți și să putem sărbători cât mai mulți ani cu Pedibus', a declarat pentru AGERPRES, Buslig Kincso, coordonatoarea programului.



Aniversarea celor patru ani de la lansarea programului fost marcată, vineri, printr-un eveniment în Piața Centrală a orașului, cu prăjituri, un mic spectacol, diplome pentru cei mai activi voluntari, precum și cu o fotografie de grup.



'Noi am participat ca voluntari încă de la prima ediție a Pedibus și de atunci toți colegii mei, toți membrii asociației se implică foarte mult. Nici nu trebuie să facem prea mare efort ca să adunăm oamenii cu care să putem face câte o săptămână de voluntariat pentru Pedibus. Anul ăsta ne-au ieșit trei săptămâni și eu m-am mirat, n-am știut că au fost așa de multe. Dar, întotdeauna ne bucurăm pentru invitație și participăm cu plăcere', a declarat pentru AGERPRES, Laszloffy Lorand, președintele asociației Fitness Tribe din Sfântu Ghorghe.



Rezultatele pozitive ale programului sunt vizibile nu doar în atitudinea copiilor, care vin cu mai multă plăcere la școală, ci și în ceea ce privește scăderea numărului de mașini din jurul școlilor.



'Sunt 707 de voluntari - mi se pare un număr enorm. Și ce face Kincso este absolut fenomenal, căci trebuie să aibă în fiecare zi vreo 30 de voluntari. Dar nu numai 30, pentru că degeaba are săptămâna asta 60 de voluntari și săptămâna viitoare niciunul (...) Și, după cum se vede, are și rezultate. Sunt vreo 200 de copii care în fiecare zi vin pe jos la școală, ceea ce este un câștig foarte mare. Și dacă plouă, și dacă ninge, și dacă bate vântul, acești copii vin pe jos la școală, ceea ce înseamnă că sunt cu 150 de mașini mai puțin pe traseu. Cred că este unul dintre cele mai bune programe ale Consiliului Local', a declarat Erdely Andras, consilier în cadrul Prefecturii Covasna, unul dintre voluntarii Pedibus.



Pentru a-i încuraja pe copii să meargă pe jos la școală, organizatorii au conceput un sistem de recompensare: aceștia primesc în fiecare dimineață niște stickere ce pot fi transformate în diferite premii, cum ar fi penare, căni, umbrele sau ghiozdane.



'Inițiativa Primăriei n-ar fi posibilă fără implicarea civică și demonstrează în orașul nostru că se poate. Se pot implica oameni, se pot implica părinții, școlile, instituțiile ca să ajutăm copiii să ajungă la școală (...) Am fost și eu mai multe ori și chiar este o atmosferă foarte plăcută, dată de copii în primul rând, pentru că se duc veseli la școală. Și noi, adulții, chiar adorăm acest program și zic că trebuie continuat neapărat. Nu trebuie să așteptăm doar de la Primărie, putem să ne implicăm fiecare, să ne trezim dimineața și să ajutăm o grupă de copii să ajungă la școală. Deci, este o inițiativă deschisă pentru toată lumea și chiar ar fi bine să ne implicăm cât mai mulți, pentru că fără voluntari nu ar putea funcționa acest program (...) Să știți că am primit foarte multe feedback-uri. Copiii vor să meargă cu Pedibus și pentru că primesc premii. Văd la școală ce premii frumoase primesc colegii lor și asta îi stimulează și chiar își roagă părinții să îi lase și pe ei cu Pedibus, chiar dacă pentru asta trebuie să se scoale mai de dimineață decât în mod obișnuit', a spus Kristo Kinga, managerul unei firme producătoare de jucării.



Programul Pedibus beneficiază și de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, care contribuie la educația rutieră a copiilor și la siguranța acestora pe trasee.



În finalul evenimentului de vineri, Buslig Kincso a transmis un mesaj de recunoștință tuturor celor implicați: 'Voi sunteți motorul acestui program, fără voi nu ar fi fost la fel de reușit, nu ar fi fost la fel de plin de zâmbete. Fiecare pas pe care îl faceți alături de copii nu îi aduce doar mai aproape de școală, ci și mai aproape de încrederea în comunitate și unii în alții', a spus aceasta.



Pedibus nu este, așadar, doar un simplu drum către școală, ci este o lecție despre cum o comunitate poate deveni mai unită, mai responsabilă și mai puternică mergând împreună, la pas. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa foto: Pedibus/Facebook.com

Afisari: 705

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu