Prezidențiale2025/ Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a votat la Ambasada României la Tirana
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exercitat vineri dreptul la vot în cadrul turului doilea al alegerilor prezidențiale din România. Ea a votat la Ambasada României din Tirana, după ce și-a încheiat participarea la Summitul Comunității Politice Europene din Albania, potrivit MOLDPRES.
Maia Sandu s-a aflat în Albania la Summitul Comunității Politice Europene, reunind liderii celor 27 de țări membre ale UE și ai altor circa 20 de alte țări europene.
Într-un mesaj adresat anterior, președinta Republicii Moldova statului a îndemnat cetățenii să iasă într-un număr cât mai mare la vot.
'Acum, România are nevoie de noi și Europa are nevoie de noi în România! Noi, moldovenii, știm cât valorează libertatea și siguranța - și ne dorim să facem parte din familia europeană, alături de România. Cetățenii români pot vota în acest sfârșit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câștigat deja România, dar care e amenințat acum. Succes, România, sora noastră bună, contăm pe tine în Europa și tu contează pe noi!', a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu, care are și cetățenia română, a făcut cunoscut, săptămâna trecută, că va vota cu candidatul independent Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
La ora 21.00, s-au închis urnele de vot în Republica Moldova. În prima zi, au votat aproximativ 28.200 de cetățeni români prezenți în Republica Moldova.
Prezența cetățenilor la alegeri este mai înaltă decât în primul tur de scrutin, votanții din Republica Moldova fiind printre cei mai activi în diasporă, mai scrie MOLDPRESS. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza)AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.moldpres.md
Citeşte şi:
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan, candidat independent (fișă biografică)
Prezidențiale2025/ A început votul în diaspora; românii din Auckland - primii la urne
Prezidențiale2025/ Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025
Prezidențiale2025/ Prezența pe ore la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PE: Creșterile propuse pentru România în viitorul buget UE sunt insuficiente,iar tăierile la competitivitate și apărare sunt o greșeală
Parlamentul European consideră insuficiente creșterile propuse pentru România în noua variantă a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 și critică reducerile operate la capitolele dedicate competitivității și apărării, a transmis joi eurodeputatul Siegfried Mureșan, raportor al Parlamentului European pentru viitorul Cadru Financiar Mul
Roxana Mînzatu reprezintă UE la reuniunea G7 a miniștrilor muncii și la Conferința Internațională a Muncii de la Geneva
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, reprezintă marți Uniunea Europeană la reuniunea miniștrilor muncii și ai ocupării forței de muncă din G7, găzduită de președinția franceză a acestui for, și la cea de-a 114-a Conferință Internațională a Muncii, indică un
Ziua Internațională a Iei Românești va fi celebrată printr-o prezentare de modă în Cipru
Ambasada României în Cipru va organiza prezentarea de modă ''Împletirea Prieteniei: Celebrând Ziua Internațională a Iei Românești, Antreprenoriatul Feminin și Legăturile Culturale dintre România și Cipru'', care va avea loc vineri, 12 iunie, la istoricul Hotel Landmark din Nicosia, de la ora locală 18:30.
Germania: Doi presupuși hoți de metale, arestați după prăbușirea unui imobil soldată cu decesul a două românce
Doi indivizi suspectați de furt de metale au fost arestați după prăbușirea unui imobil la Görlitz, în estul Germaniei, în urma căreia au murit trei persoane, printre care două t
Siegfried Mureșan: 'Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova'
Rusia 'încearcă să intimideze România' și 'vedem drone trimise de Rusia sau bruiate de Rusia tocmai pentru a alimenta presiunea de a vota rapid un guvern, chiar dacă acesta este unul slab', a susținut vineri pe Facebook eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, după explozia în portul Constanța a unei drone maritime ucrainene care, conform Marine
Marina ucraineană a informat-o la timp pe cea română că a pierdut controlul asupra dronei explodate la Constanța (MAE ucrainean)
Marina ucraineană a informat-o 'la timp' pe cea română că 'o dronă maritimă a fost scăpată de sub control din cauza interferențelor rusești', a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tykhyi, referindu-se la drona ucraineană explodată mai devreme în portul Constanța, relatează agenția EFE.
Coiful de la Coțofenești: Cei trei inculpați, condamnați la câte 47 luni de închisoare de un tribunal olandez
Un tribunal olandez i-a găsit vinovați pe cei trei bărbați acuzați de furtul Coifului de la Coțofenești și a trei brățări dacice de aur, obiecte din patrimoniul României împrumutate unui muzeu olandez, transmite vineri AFP. Cei trei inculpați au fost condamnați la câte 47 luni de închisoare. 'Ținând cont de natu
NATO 'urmărește îndeaproape' situația din România după explozia unei drone maritime la Constanța
NATO 'urmărește îndeaproape' și în coordonare cu autoritățile locale situația din România în urma exploziei, vineri, a unei drone maritime în portul Constanța de la Marea Neagră, au transmis surse aliate citate de agenția EFE. 'România a informat NATO despre incidentul cu dronă survenit la Constanța și urmărim &i
#Ucraina afirmă că drona explodată la Constanța îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești
Drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este o dronă ucraineană scăpată de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, au anunțat Forțele Navale ucrainene, potrivit Reuters și AFP. În urma acestui bruiaj, drona a deviat de la traiectorie și a plutit în derivă către coasta R
Antonio Costa și Roberta Metsola își exprimă solidaritatea cu România după incidentul cu dronă de la Constanța
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-au exprimat solidaritatea cu România după ce o dronă maritimă a explodat vineri în portul Constanța, și au condamnat incidentul. 'Solidaritate și sprijin deplin pentru România în urma exploziei unei drone în portul Const
Ursula von der Leyen își exprimă solidaritatea cu România după un nou incident cu dronă
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat solidaritatea cu România după incidentul de vineri din portul Constanța, unde o dronă a explodat. ''Solidaritate cu România!
Macron: Franța își menține sprijinul militar pentru România și își adaptează postura în funcție de amenințări
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat vineri că securitatea României are ''o importanță extrem de mare'' pentru Paris și a reafirmat angajamentul militar francez pe flancul estic al NATO, în contextul tensiunilor din regiunea Mării Negre. ''Securitatea României are o importanță extrem de ma
A treia ediție a Simpozionului Iei Românești în Belgia: Manifestări dedicate patrimoniului cultural, diplomației culturale și dialogului european
Cea de-a treia ediție a Simpozionului Iei Românești în Belgia, cu tema ''IA: Identitate, Dialog, Viitor'', va avea loc în zilele de 6 și 7 iunie, la Château de Rixensart, reunind personalități culturale, cercetători, artiști, meșteșugari și reprezentanți ai diasporei românești din Europa. Deschiderea oficială va avea loc
Ungaria: Este timpul să examinăm organizațiile maghiare din afara granițelor, declară ministrul relațiilor sociale și culturii
Ministrul ungar al relațiilor sociale și culturii, Zoltan Tarr, a declarat joi că a sosit timpul ca guvernul de la Budapesta să examineze organizațiile maghiare din afara granițelor, precum și sprijinul pentru ''media de propagandă'' în țările vecine Ungariei, informează MTI. ''Nu putem rămâne tăcuți î
Ambasada României lansează la Viena volumul 'Români de seamă din Viena de altădată'
Ambasada României în Republica Austria organizează la 11 iunie, la sediul misiunii diplomatice, lansarea volumului 'Români de seamă din Viena de altădată (1683-1918)', ediția a doua revăzută și adăugită, un eveniment special dedicat memoriei marilor români care au trecut prin Viena imperială și continuității prezenței intelectuale române








