Guvernul ungar propune o lege împotriva instituțiilor media și ONG-urilor care 'amenință suveranitatea națională'

Guvernul ungar continuă ofensiva împotriva ONG-urilor și a mass-mediei independente prin introducerea în Parlament a unui proiect de lege care vizează orice structură finanțată din fonduri externe ce ar 'amenința suveranitatea', relatează AFP.
Acest proiect de lege despre 'transparența vieții publice' a fost prezentat în noaptea de marți spre miercuri de un deputat al partidului aflat la putere, Fidesz, stârnind deja îngrijorări în rândul presei și al opoziției și comparații cu legea rusă privind 'agenții străini'.
Organizațiile care 'încalcă sau critică' valorile înscrise în Constituție, în special 'prioritatea căsătoriei, a familiei și a genurilor biologice', ar putea fi incluse pe o listă neagră, după o recomandare a Autorității de Suveranitate, înființată anul trecut.
Într-un astfel de caz, ele vor trebui să solicite permisiunea organismului de combatere a spălării banilor pentru a primi fonduri din străinătate. Conturile lor bancare vor fi puse sub supraveghere, iar transferurile donatorilor vor fi blocate dacă se dovedește că scopul banilor este de a 'influența viața publică'.
Dacă acest reguli sunt încălcate, se vor aplica amenzi mari, de până la 25 de ori valoarea asistenței financiare primite, cu amenințarea interzicerii activităților în caz de recidivă.
Premierul naționalist Viktor Orban a promis în martie 'o mare curățenie de Paște' împotriva rivalilor săi, care au fost acuzați că sunt 'ploșnițe'. De atunci, a adoptat o serie de amendamente constituționale care restricționează drepturile persoanelor LGBT+ și ale persoanelor cu dublă cetățenie.
Întors la conducerea țării în 2010, el a subminat treptat echilibrul puterilor în stat și își accelerează acum cursa pe care o califică drept 'iliberală', întărit de victoria aliatului său american Donald Trump și înainte de alegerile legislative din primăvara viitoare.
'Bună dimineața, Rusia', a titrat pe site-ul său publicația Telex, ca reacție la această nouă lege.
Fostul redactor-șef Veronika Munk a denunțat pe Facebook un text de lege destinat 'să hărțuiască și să împiedice practic toate organizațiile care beneficiază de fonduri externe, cum ar fi subvențiile sau chiar licitațiile transparente din UE, esențiale pentru supraviețuirea lor'.
'Este dovada clară că vor face tot ce consideră necesar pentru a rămâne la putere', a comentat de asemenea deputatul independent Akos Hadhazy pe rețelele sociale, îndemnând la mobilizare împotriva 'putinizării' Ungariei.
Adoptarea legii ar trebui să fie o formalitate într-un Parlament dominat de coaliția guvernamentală. Dar legea ar urma să primească critici din partea Bruxellesului, care a lansat anul trecut o procedură de infringement împotriva înființării Autorității de Suveranitate.
De la înființarea sa, acest birou a inițiat investigații împotriva ONG-ului anticorupție Transparency International și a site-ului de investigații Atlatszo, concluzionând că reprezentau o amenințare la adresa suveranității Ungariei. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
O fundație umanitară anunță că intenționează să distribuie ajutoare în Gaza până la sfârșitul lunii mai
Fundația umanitară din Gaza (GHF) a anunțat miercuri că intenționează să înceapă distribuirea de ajutoare în Fâșia Gaza până la sfârșitul lunii mai, relatează AFP. Aceasta survine după 'discuții cu oficiali israelieni care vizează permiterea furnizării unui ajutor tranzitoriu către Gaza', a indicat fundați
Gaza: Foști ostatici cer premierului Netanyahu și președintelui Trump un acord pentru eliberarea tuturor ostaticilor
Peste 65 de persoane eliberate după ce au fost răpite în atacurile din 7 octombrie 2023 i-au cerut miercuri premierului israelian Benjamin Netanyahu și președintelui american Donald Trump să găsească o soluție negociată pentru a obține eliberarea tuturor ostaticilor încă deținuți în Gaza, relatează AFP. 'Numai revenirea i
Negocieri la Istanbul: Kremlinul prezintă delegația, fără Putin
Kremlinul a anunțat miercuri membrii delegației care se vor deplasa joi la Istanbul pentru negocieri directe cu ucrainenii, fără a menționa numele președintelui Vladimir Putin, care a fost invitat să se deplaseze acolo de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. Delegația rusă va fi condusă de consilierul prezidențial Vladimir
#Ucraina este pregatită pentru 'orice formă de negocieri' pentru a pune capăt războiului (Zelenski)
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că este pregătit pentru 'orice formă de negocieri' pentru a pune capăt războiului cu Rusia și a afirmat că va decide asupra 'măsurilor care trebuie luate' atunci când va ști cine va reprezenta Moscova la discuțiile prevăzute joi la Istanbul, relatează AFP. '
Investiție militară de 38 de miliarde de dolari convenită în timpul vizitei lui Trump în Qatar
SUA și Qatar au semnat miercuri un memorandum pentru o 'potențială investiție' de 38 de miliarde de dolari în capacități de apărare și securitate maritimă pentru statul din Golf, înțelegere care include costuri comune pentru baza aeriană Al Udeid, cea mai mare bază militară americană în Orientul Mijlociu, relatează agenția EFE.
Lituania impune sancțiuni împotriva liderului politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik
Lituania a anunțat miercuri că a impus sancțiuni împotriva liderului politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, căutat de justiția din țara sa, unde este acuzat că a încălcat Constituția, informează AFP. Ministerul Afacerilor Externe lituanian a explicat pentru AFP într-un comunicat că aceste măsuri au fost luate de
Austriacul Johannes Hahn, desemnat emisar special al Comisiei Europene pentru problema cipriotă
Comisia Europeană l-a desemnat miercuri pe fostul comisar european Johannes Hahn drept emisar special al executivului comunitar pentru problema cipriotă, relatează Politico. Hahn, fost comisar european din partea Austriei, va fi subordonat direct președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. El va contribui la procesul de soluționare a
Consiliul Europei inițiază crearea unui tribunal special pentru #Ucraina care va încerca să îi judece pe ruși
Consiliul Europei a lansat miercuri procesul de creare a unui așa-numit Tribunal Special pentru Ucraina, care urmărește judecarea responsabililor ruși pentru invazia lansată în 2022, relatează agenția EFE. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, care și-a desfășurat reuniunea anuală la Luxemburg, l-a însărcinat pe secretarul
Israel-Hamas/Șefa guvernului italian Giorgia Meloni denunță situația umanitară 'nejustificabilă' din Gaza
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni a estimat miercuri că situația umanitară din Fâșia Gaza este 'tot mai dramatică și nejustificabilă', într-un discurs susținut în fața deputaților, informează AFP. Evocând discuții 'adesea dificile' cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, Meloni a reiterat
Germania: Co-lidera extremei drepte, Alice Weidel, critică prestația noului cancelar
Co-lidera partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, l-a descris miercuri pe noul cancelar Friedrich Merz drept un lider de tipul ''a doua opțiune'', transmite DPA. ''Vulnerabilitatea și instabilitatea sunt semnalele trimise de startul nostru istoric fals. Sunteți un cancelar de tipul
Libia: Ministerul Apărării anunță o încetare a focului după ciocniri violente între miliții rivale la Tripoli
Ministerul libian al Apărării a anunțat miercuri o încetare a focului după ciocniri violente între miliții rivale în capitala Tripoli, transmite dpa. Potrivit ministerului, forțe de securitate neutre au fost desfășurate în zone cheie, într-un efort de a limita violențele și a restabili ordinea. Guve
Negocierea păcii în Ucraina nu va fi ușoară; ONU e decisă să ofere părților tot sprijinul, inclusiv o misiune de pace (Guterres)
Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a atenționat miercuri că negocierea unei păci juste în Ucraina nu va fi 'o muncă ușoară', asigurând că ONU va oferi celor două părți orice fel de sprijin asupra căruia pot conveni, inclusiv o misiune de menținere a păcii, transmite EFE. O încetare a focului tre
Qatarul a comandat 160 de avioane Boeing în valoare de 200 de miliarde de dolari, 'un record', anunță Trump
Compania aeriană Qatar Airways a făcut o comandă de 160 de avioane în valoare totală de 200 de miliarde de dolari de la compania Boeing, a anunțat miercuri președintele american Donald Trump, în vizită oficială în Qatar, a doua etapă a turneului său în Golf, informează AFP și Reuters. 'Este cea mai importantă comand
Grupuri din Parlamentul European salută decizia judiciară referitoare la afacerea SMS-urilor privind vaccinurile anti-COVID
Grupurile Verzilor și Stângii din Parlamentul European au salutat miercuri verdictul prin care Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat decizia prin care Comisia Europeană (CE) a respins cererea cotidianului american The New York Times de acces la schimbul de mesaje dintre președinta CE, Ursula von der Leyen, și directorul general al companiei Pfizer, Al
Menținerea păcii: Ministrul de externe german atenționează că eventuala retragere a finanțării americane ar fi dificil de acoperit
Țările nu vor fi capabile să acopere diferența apărută în cazul în care Statele Unite își retrag finanțarea pentru misiunea de pace a ONU, a susținut miercuri noul ministru de externe german Johann Wadephul, transmite Reuters. ''Nu vom putea fi integral capabili să acoperim diferența dacă SUA se retrag din finanțarea