CNS 'Cartel ALFA': România are nevoie de un președinte echilibrat care să fie mediator
Confederația Națională Sindicală 'Cartel ALFA' consideră că România are nevoie de un președinte echilibrat care să fie mediator, pentru că economia nu înseamnă doar capital, ci și muncă, iar șeful statului trebuie să fie angajat față de întreaga societate, se arată într-un comunicat al confederației sindicale transmis, miercuri, AGERPRES.
'România are nevoie de un președinte care să fie mediator. România are nevoie de un președinte echilibrat. Nu de un președinte doar pentru investitori, ci de un președinte pentru toți cetățenii. Președintele țării nu ia locul președinților camerelor de comerț, asociațiilor de investitori sau grupurilor de lobby. Economia nu înseamnă doar capital, ci și muncă. Nu doar investitori, ci și angajați. Un lider real înțelege că viitorul unei națiuni nu se construiește pe monolog, ci pe dialog, cu toți actorii relevanți din societate. România are nevoie de un președinte care să fie prezent, lucid și angajat față de întreaga societate', se scrie în comunicat.
În contextul tensionat dintre cele două tururi ale alegerilor prezidențiale', CNS 'Cartel ALFA' atrage atenția asupra unei probleme majore, tratată cu superficialitate de prea mulți candidați: lipsa unui dialog real și autentic între instituțiile statului și cetățenii pe care ar trebui să-i reprezinte.
Sindicaliștii amintesc faptul că președintele României, conform Constituției, este garantul echilibrului între puterile statului și este mediatorul între societate și instituțiile publice.
'În realitate, însă, ultimele două mandate ale fostului președinte Klaus Iohannis au arătat contrariul. De-a lungul acestor ani, președinția a devenit tot mai opacă, tot mai ruptă de nevoile și vocile celor mulți. Dialogul social și dialogul civic, în loc să fie cultivat, a fost ignorat sistematic. Nici în crize, nici în perioade de stabilitate nu am văzut o preocupare reală pentru întâlniri cu sindicatele, organizațiile societății civile sau reprezentanții salariaților. Situația nu s-a îmbunătățit nici sub actualul președinte interimar, Ilie Bolojan', susține CNS 'Cartel ALFA'.
Potrivit sursei citate, în ultimele luni, Administrația Prezidențială a găzduit o serie de întâlniri exclusiv cu mediul de afaceri - Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, AmCham, OMV Petrom sau Băncile Comerciale - fără ca sindicatele sau reprezentanții lucrătorilor să fie invitați. Partenerii sociali sunt reprezentați de cele două părți ale relației industriale: lucrători și angajatori, reprezentați de sindicate, respectiv patronate. Excluderea unei părți a partenerilor sociali din astfel de discuții strategice nu este doar o eroare de protocol, ci o decizie politică cu efecte grave asupra coeziunii sociale, subliniază sindicaliștii.
Pe calea dialogului, apreciază organizația sindicală, președintele poate oferi o soluție crizei actuale marcată de un deficit bugetar ridicat, de un amplu deficit comercial, de o creștere accelerată a cheltuielilor statului cu plata dobânzilor (+84% în ianuarie-februarie 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut) și de o scumpire a datoriei. Criza economică actuală nu va putea fi rezolvată prin tăieri oarbe și austeritate, arată sindicaliștii. Aceste politici, promovate în mod recurent de guvernele trecute, nu au făcut decât să adâncească inegalitățile, să scadă nivelul serviciilor publice și să demobilizeze resursa cea mai valoroasă a statului: oamenii săi.
'În loc să demonizăm cheltuielile publice și să-i arătăm cu degetul pe bugetari, ar trebui să ne întrebăm de ce România are în continuare o rată de colectare fiscală printre cele mai mici din UE. Evaziunea fiscală, economia informală, lacunele din legislație și tratamentele preferențiale pentru anumite categorii de venit continuă să fie tolerate. În campaniile electorale se promite digitalizare, eficiență și justiție socială, dar, în realitate, continuăm să lăsăm miliarde de lei necolectați în timp ce vorbim despre tăieri salariale', se mai precizează în comunicat.
CNS 'Cartel ALFA' reamintește că nu cheltuielile sunt problema, ci lipsa de venituri colectate în mod echitabil și sustenabil. Reforma fiscală reală înseamnă impozitare progresivă a averilor, combaterea eludării fiscale, închiderea portițelor legale care permit marilor averi să se sustragă de la contribuția solidară. 'Austeritatea este o alegere politică, nu o necesitate tehnică', susține organizația.
Totodată, liderii sindicali constată că actualii candidați au ca viziune în rezolvarea problemelor dificile cu care se confruntă România vânzarea resurselor minerale primare ale țării, precum metalele rare, care sunt folosite cu prioritate în sectoare industriale cheie. Este o abordare care pe termen scurt ar putea rezolva unele probleme legate de deficit, însă pe termen lung este o variantă perdantă, fiind o frână puternică în dezvoltarea economiei naționale pe baza noilor tehnologii, consideră organizația sindicală.
'România are nevoie de un nou contract social, iar Președintele trebuie să fie primul care să îl susțină. Aceasta înseamnă un angajament real pentru dialog constant cu sindicatele, patronatele și societatea civilă, pentru transparență în deciziile majore și pentru reafirmarea rolului serviciilor publice. Este nevoie de politici care să pună oamenii în centrul atenției, nu doar cifrele.Avem deja la dispoziție instrumentele necesare pentru acest nou contract social: Pilonul European al Drepturilor Sociale, Declarația de la La Hulpe, Convenția de la Porto. Aceste documente oferă un cadru coerent și solid pentru promovarea unor condiții mai bune de muncă și de trai în România', precizează comunicatul.
Confederația Națională Sindicală 'Cartel ALFA' a luat ființă în 1990, este reprezentativă la nivel național, reunește 38 de federații sindicale la nivel de sector și coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit săptămâna trecută din cauza unei avarii - repus în funcțiune
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit pe 27 octombrie din cauza unei avarii, a fost repus în paralel în Sistemul Energetic Național duminică, au declarat luni, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni a fost retras din exploata
Cod portocaliu și Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineața; ninsori în zona montană
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, iar în zona montană de ninsori, valabile până miercuri dimineața, în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00
Gorj: Au ajuns în județ 25.000 de vaccinuri împotriva variolei ovine; numărul necesar este de 155.000 de doze
Județul Gorj a primit, gratuit, 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine, însă numărul necesar este de 155.000, urmând să fie demarată o procedură de achiziție pentru completare, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, Sorin Ștefăn
Brașov: O persoană a murit, iar alta e grav rănită după impactul dintre un autoturism și o cisternă
O persoană a decedat, iar o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier care s-a produs luni dimineață pe DN 1, în apropierea localității Ucea de Jos din județul Brașov. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autocisternă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Brașov. 'Primele dat
UPDATE Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost raportată o explozie
O degajare masivă de abur a avut loc, luni dimineață, în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale 'Alexandru Popescu' din Telega Vale, unde inițial a fost raportată o explozie neurmată de incendiu. UPDATE ORA 10.30 Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost rapo
Aeroportul Arad a preluat zborurile de la Timișoara pentru trei săptămâni
Aeroportul Arad a preluat, de luni dimineață, zborurile operate de companii la Timișoara, unde în următoarele trei săptămâni vor avea loc lucrări la baza aeriană, perioadă în care aproximativ 50.000 de pasageri vor ajunge în orașul de pe Mureș. Directorul general al Aeroportului Arad, Ovidiu Moșneag, a declarat, pentru
Bihor: Aquaparkul Nymphaea din Oradea se închide temporar, trei săptămâni, pentru lucrări de mentenanță
Aquaparkul Nymphaea din Oradea va fi închis în perioada 2-20 noiembrie, pentru lucrări de mentenanță tehnică, reparații și igienizare, complexul acvatic urmând să își reia activitatea în regim normal începând din 21 noiembrie. Potrivit unui comunicat al Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea, &i
Tulcea: Unitățile de cazare din sudul Deltei, tot mai solicitate, în ciuda mesajelor RO-ALERT
Unitățile de cazare din sudul Deltei Dunării, cele în care se poate ajunge terestru, au avut, în ultimii patru ani, un număr tot mai mare de turiști, în ciuda războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a numărului tot mai mare de mesaje RO-ALERT. La Murighiol, de exemplu, potrivit reprezentantului unei unități de cazar
MApN: Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian românesc
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ținta unor atacuri masive cu drone. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, au fost ridicate de la sol aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană de la Fetești și Câmpia Turzii, precum și un
ALEG ROMÂNIA/Timiș: Valentin Pupăză - tânărul care a renunțat la gastronomia experimentată pe vase de croazieră pentru Timișoara
S-a născut la Focșani, iar după liceu a lucrat în Germania, Italia și pe vase de croazieră, unde a învățat meseria de bucătar, dar a preferat să revină în țară, la Timișoara, unde acum administrează două restaurante.
VIDEO UPDATE Incendiu la un salon de evenimente din Sectorul 4: Cinci corpuri de clădiri cuprinse de flăcări
Incendiul de la un salon de evenimente de pe Calea Piscului din Sectorul 4 a cuprins cinci clădiri dintre cele opt care fac parte din complexul afectat.
UPDATE Sibiu: Patru persoane, între care o minoră de 16 ani, rănite în accidentul de la Boiţa
Patru persoane, între care o adolescentă de 16 ani, au fost rănite și transportate la spital în urma accidentului rutier produs duminică seara pe DN 7, la ieșirea din localitatea Boița spre județul Vâlcea, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Coliziunea dintre cele două autoturisme s-ar fi produs după ce
Dâmbovița: Trei persoane rănite după ce o mașină condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un autovehicul, pe DN72
Trei persoane au fost rănite duminică seara într-un accident pe DN 72, în localitatea dâmbovițeană Șuța Olteni, după ce mașina condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, informează IPJ Dâmbovița. 'Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 18
VIDEO LIVE UPDATE Iaşi: Planul Roşu de Intervenţie-dezactivat după accidentul de la Ţigănaşi soldat cu nouă victime, dintre care una intubată
Planul Roșu de Intervenție, activat duminică seara în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, județul Iași, unde un microbuz s-a răsturnat într-o curbă, a fost dezactivat la ora 20:59, bilanțul final fiind de nouă victime, dintre care o tânără de 27 de ani, inconștientă, a fost intubată, potrivit informațiilor transmise de Min
Timiș: Copil de trei ani, rănit de un monument funerar care s-a desprins, într-un cimitir
Un copil de trei ani a fost rănit, duminică, de un monument funerar dintr-un cimitir din municipiul Timișoara care s-a desprins, minorul fiind transportat la spital. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de un bărbat că în cimitirul de pe Calea Șagului, un monument funerar s-ar fi desprins și l-ar













