Festivități de 9 Mai: Vladimir Putin salută ''curajul'' soldaților ruși din #Ucraina, în prezența unor lideri străini
Președintele Vladimir Putin a salutat vineri 'curajul' soldaților ruși angajați în lupte în Ucraina, în fața miilor de militari adunați în Piața Roșie și a circa 20 de lideri străini, care s-au deplasat la Moscova pentru a asista la festivitățile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, informează AFP.
Cu ocazia zilei de 9 Mai, sărbătoarea cea mai importantă din calendarul patriotic rus, Putin a făcut din nou paralele istorice între Al Doilea Război Mondial și ofensiva la scară mare împotriva Ucrainei, pe care a ordonat-o în februarie 2022.
'Întreaga țară, societate, întregul popor îi susține pe participanții la operațiunea militară specială' din Ucraina, a declarat Putin, utilizând eufemismul în vigoare pentru a desemna războiul.
'Suntem mândri de curajul și hotărârea lor, de forța spiritului lor care ne-a adus întotdeauna victoria', a adăugat el, dând asigurări că Rusia 'a fost și va fi o barieră indestructibilă în fața nazismului, rusofobiei, antisemitismului'.

Foto: ALEXANDER VILF / AGENCY RIA NOVOSTI / EPA
În tribunele din Piața Roșie stăteau veterani și lideri a circa 20 de națiuni, dintre care numeroși aliați sau parteneri ai Rusiei, precum China, Brazilia, Kazahstan, Vietnam, Armenia, Cuba și Venezuela.
În pofida politicii de izolare promovată de Occident, la festivitățile de la Moscova participă premierul slovac Robert Fico - care sfidează deciziile Uniunii Europene - și președintele sârb Aleksandar Vucic, precum și liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, dat în urmărire de justiția bosniacă.
În fața lor au mărșăluit circa 11.000 de soldați, dintre care 1.500 de militari care au luptat în Ucraina, potrivit agenției TASS. Soldați din 13 țări au participat de asemenea la paradă, printre care soldați din China, Vietnam, Myanmar și Egipt.

Foto: Pavel Lisitsin / RIA NOVOSTI / EPA
Președintele Putin i-a salutat scurt pe militarii nord-coreeni, în marginea paradei. 'Toate urările mele de bine tuturor trupelor voastre, le doresc numai bine', s-a adresat Putin mai multor ofițeri nord-coreeni în uniformă, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă.
Președintele rus a ordonat un armistițiu pentru perioada 8-10 mai, cu ocazia festivităților, însă Ucraina a acuzat joi Rusia că atacă pe toată linia frontului. Armata rusă, la rândul său, susține că 'respectă strict' acest armistițiu și doar 'răspunde' la încălcările ucrainene.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat ferm parada militară din Piața Roșie și a declarat că va considera orice participare străină drept 'o susținere a statului agresor' rus.
La rândul său, șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat că Ucraina și susținătorii săi vor aproba vineri înființarea unui tribunal special pentru 'crimele de agresiune' ruse.

Foto: ALEXANDER VILF / AGENCY RIA NOVOSTI / EPA
În ultimii trei ani, Vladimir Putin a evocat memoria victoriei asupra Germaniei naziste pentru a apăra ofensiva militară contra Ucrainei, Rusia susținând că vrea să 'denazifice' această țară din care ocupă în prezent circa 20% din teritoriu.
Al Doilea Război Mondial, care a făcut peste 20 de milioane de morți în Uniunea Sovietică și a necesitat sacrificii nemaivăzute din partea populației, a cauzat un traumatism ce se resimte și astăzi în societate și care a alimentat un patriotism exploatat de președintele Putin, comentează AFP.
La scurt timp după declanșarea ofensivei contra Ucrainei în februarie 2022, autoritățile ruse au interzis orice critică la adresa forțelor armate, accentuând represiunea care a aruncat la închisoare mai multe sute de mii de persoane și a determinat alte câteva mii să ia calea exilului. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen
AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia
Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț
SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din
Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten
Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti
Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg
Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione
Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat
Rusia: Anchetă în urma exploziei mașinii unui consilier politic ucrainean în exil; victima a fost spitalizată
Comitetul de Anchetă din Rusia, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat vineri că a deschis o anchetă privind explozia unei mașini la Moscova, despre care presa rusă a relatat că îi aparținea unui consilier politic ucrainean aflat în exil, conform Reuters. Conform presei din Rusia, mașina era a lui Serghei Zavorotnîi, f
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi



