Prezidențiale2025/ FJSC face un apel la întreaga societate să trateze cu deplin respect reprezentanții mass-media și comunicatorii publici
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București le transmite sprijinul său și le mulțumește tuturor jurnaliștilor, lucrătorilor media și comunicatorilor publici care și în această perioadă de campanie electorală marcată de tensiuni sociale majore, cu prețul unor eforturi, de multe ori, nu doar profesionale, ci și personale, informează corect și echidistant.
'Membrii comunității FJSC înțeleg eforturile și presiunea care se manifestă în astfel de momente asupra jurnaliștilor și comunicatorilor publici, mare parte dintre ei chiar absolvenții facultății noastre, și apreciază activitatea lor ca una pusă în slujba celor mai înalte valori ale unei societăți democratice. Profesiile de jurnalist și comunicator public presupun frecvent un nivel ridicat de stres și oboseală, care depășește programul obișnuit de muncă de opt ore și zilele libere. Din acest motiv este necesară o implicare sporită din partea tuturor actorilor societății pentru a proteja activitatea acestor profesioniști, precum și o recunoaștere pe măsura eforturilor lor', se arată într-un comunicat al FJSC, remis joi AGERPRES.
Conform cercetării internaționale Worlds of Journalism Study 2021 - 2023, realizată în în țara noastră de cadre didactice ale FJSC, 10,4% dintre jurnaliștii români au declarat că sunt 'des' și 'foarte des' victime ale 'discursului urii și al umilinței', 8,7% ale 'discreditării publice', iar 3,3% au declarat că presiunea asupra lor se manifestă sub forma 'acțiunilor legale'.
Totodată, The European Federation of Journalists afirmă că 'jurnaliștii și lucrătorii media au fost întotdeauna considerați lucrători cu 'risc ridicat' din cauza naturii muncii lor' și 'se confruntă cu riscuri omniprezente pentru sănătatea și siguranța lor, fie la locul de muncă, fie în medii mai periculoase sau volatile', se evidențiază în comunicatul citat.
'FJSC face un apel la întreaga societate să trateze cu deplin respect reprezentanții mass-media și comunicatorii publici și să le faciliteze accesul la informații fără de care nu își pot duce la îndeplinire misiunea esențială pentru buna funcționare a unei democrații. De asemenea, FJSC face apel la angajatorii lor să le ofere protecția și mediul de lucru absolut necesare desfășurării în bune condiții a activității lor profesionale', a transmis purtătorul de cuvânt al Universității din București, dr. Bogdan Oprea. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Palatul Culturii lansează 'Ciocolata IASSY 1925'
Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași va lansa, pe 4 noiembrie, un nou produs de brand la Palatului Culturii din Iași, 'Ciocolata IASSY 1925', al cărui design este inspirat de fastul anului 1925, anul în care a fost inaugurat imobilul proiectat de arhitectul I.D. Berindey. Conform managerului interimar al Complexului M
Bihor: Flacoane farmaceutice pentru substanțe toxice, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de recipiente din sticlă în care farmaciștii păstrau substanțe cu potențial toxic și otrăvitor poate fi admirată, în această lună, la Muzeul Orașului Oradea, a transmis, într-un comunicat, instituția. Potrivit sursei, recipientele erau folosite în prepararea medicamentelor, proces care presupunea o dozare ext
Faza finală a concursului 'Prietenii cărții braille'; ediția din acest an - dedicată lui Brâncuși
Asociația Nevăzătorilor din România organizează sâmbătă faza finală a concursului național 'Prietenii cărții braille', ediția din acest an fiind dedicată vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concursul 'Prietenii cărții braille' reprezintă o invitație la lectură,
Întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile - sâmbătă, la Galeria Madrigal
Galeria Madrigal invită publicul sâmbătă la evenimentul 'Offline la Madrigal', o întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, evenimentul, programat în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Casa Madrigal, propune o alternativă la timpul petrecut î
VIDEO Profesorul De Baets: Adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze, să-l apere
Profesorul emerit Antoon De Baets de la Universitatea din Groningen a primit vineri seară, la Palatul Elisabeta, Premiul Cantemir, prilej cu care a afirmat că adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere. Distincția a fost acordată în cadrul unui eveniment găzduit de Principele Radu, dedicat celui de-al IX-l
Mureș: Șapte personalități, între care artiști și sportivi de talie mondială, au primit distincția 'Pro Urbe'
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul Culturii. Înt
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate














